Vânzarea bunului realizată în considerarea calităţii de chiriaş - decretul-lege nr. 61/1990

Vânzarea s-a efectuat în baza Decretului-lege nr. 61/1990, care la art. 5 alin. 2 prevede că „locuinţele ocupate de chiriaşi se pot vinde numai acestora, pe baza cererilor adresate direct unităţilor specializate în vânzarea locuinţelor”.

Fiind vorba de o vânzare în considerarea calităţii cumpărătorului, reclamanta nu putea dobândi niciodată în nume propriu imobilul în litigiu.

Reclamanta recurentă se prevalează de instituţia mandatului fără reprezentare, cunoscută şi sub denumirea de contract de interpunere de persoane.

Mandatul fără reprezentare nu poate fi reţinut în prezenta cauză.

Pe de o parte, în cauză nu s-a dovedit simulaţia prin interpunere de persoane. Declaraţia autentică de care se prevalează recurenta nu poate constitui act secret, deoarece este ulterioară încheierii actului public de dobândire a dreptului de proprietate.

Pe de altă parte, o asemenea convenţie de interpunere este nulă dacă a fost întrebuinţată pentru încălcarea sau eludarea unor dispoziţii imperative sau prohibitive (fraudă la lege).

Simplul fapt al plăţii preţului nu naşte în beneficiul reclamantei recurente un drept de proprietate, ci doar un drept de creanţă ce poate fi valorificat împotriva pârâtului, dacă sunt îndeplinite cerinţele legale.

 Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 3643/2014, pronunţată în dosarul nr.  13628/190/2012

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, precizată la termenul din 23.09.2013, reclamanta D.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.I., să se constate că pârâtul a cumpărat imobilul garsonieră compus din 1 cameră, 1 baie, 1 antreu, înscris în CF nr. 50059-C1-U65, nr. cad. 8367/9/66, nr. top. 8544/1/66, cotă părţi comune 4,78/478,55, cotă teren 8,83/1467,07 în folosinţă, situat în B., str. D.V, nr. 9, et.3, ap.66, în calitate de mandatar al reclamantei, preţul integral al imobilului, în sumă de 13.159.000 lei vechi, fiind suportat în totalitate de către aceasta; să fie obligat pârâtul să-i transmită proprietatea imobilului mai sus menţionat printr-un act autentic de vânzare cumpărare în caz contrar dispunând ca sentinţa să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare; să se dispună întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului; şi să se dispună evacuarea pârâtului din imobilul garsonieră situat în B., str. D.V, nr. 9, et.3, ap.66; cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că reclamanta este concubina pârâtului cu care locuieşte împreună de cca. 13 ani. Conform propriei declaraţii autentificate, în data de 03.06.2002, pârâtul, în nume propriu, a încheiat contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul garsonieră, compus din 1 cameră, 1 baie, 1 antreu, în care locuiesc împreună şi în prezent, situat în B., str. D.V., nr. 9, et.3, ap.66, cu vânzătoarea S.C. Ario S.A. B., preţul integral al acesteia fiind în sumă de 13.159.000 lei vechi.

În prezent, pârâtul este proprietar tabular al imobilului, întabularea sa dispunându-se în baza Sentinţei civile nr. 3494/2005, pronunţată în dosarul nr. 4157/2005 al Judecătoriei B., imobilul fiind înscris în CF nr. 50059-C1-U65, nr. cad. 8367/9/66, nr. top. 8544/1/66, cotă părţi comune 4,78/478,55, cotă teren în folosinţă 8,83/1467,07. Prin declaraţia autentificată sub nr. 2981/15.11.2005 de BNP D.M, pârâtul recunoaşte că la încheierea, în data de 03.06.2002, a contractului de vânzare-cumpărare cu S.C. A. S.A., a acţionat ca mandatar al reclamantei (garsoniera - declară pârâtul - "a fost cumpărată de concubina mea D.M. care locuieşte cu mine") şi că preţul vânzării a fost suportat în totalitate de către aceasta. De asemenea, prin declaraţia autentică menţionată, pârâtul s-a obligat ca după finalizarea procesului în dosarul 4157/2005 al Judecătoriei B. să treacă locuinţa pe numele reclamantei.

Aceasta precizează că mandatul dat pârâtului în vederea cumpărării garsonierei a fost un mandat fără reprezentare, acesta fiind motivul pentru care pârâtul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu S.C. A.  S.A., al cărei angajat era, în nume propriu, fără arătarea calităţii de mandatar al său. De esenţa mandatului fără reprezentare este faptul că mandatarul, în raporturile cu terţul cu care contractează, se comportă ca şi cum ar lucra în nume propriu şi nu în calitate de reprezentant al altuia şi, prin urmare, terţului contractant îi rămâne necunoscută existenţa contractului de mandat. Dar între mandant şi mandatar, mandatul fără reprezentare creează raporturi juridice similare celor care se nasc dintr-un mandat cu reprezentare.

Potrivit art. 1541 C.civ.(vechi), "mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale şi de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului", iar art. 1073 C.civ.(vechi) dispune că "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei". Cum a arătat reclamanta anterior, prin declaraţia autentică, pârâtul şi-a asumat obligaţia de a-i remite, de a-i transmite printr-un nou act translativ, proprietatea asupra garsonierei dar până în prezent nu şi-a executat această obligaţie.

În ceea ce priveşte petitul privind evacuarea pârâtului, reclamanta învederează că, în ultimii ani, pârâtul a consumat frecvent băuturi alcoolice şi pe acest fond şi-a schimbat comportamentul devenind din ce în ce mai agresiv. În mod frecvent face scandal pe scară, o bate, o alungă din locuinţă şi o ameninţă cu cuţitul să-i dea şi ultimii bani. Reclamanta susţine că este o persoană cu handicap permanent, nu se poate apăra şi nu poete fugi din faţa actelor de agresiune, fiind nevoită să sune la politie pentru a solicita ajutor de câteva ori pe lună.

În drept s-au invocat prevederile art. 1541, 1073 Cod civil vechi, art. 893, 894 Noul Cod civil şi art. 274 Cod procedură civilă.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-24).

Deşi a fost legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare şi nu şi-a desemnat reprezentant în instanţă pentru susţinerea poziţiei procesuale.

Analizând actele şi lucrările dosarului şi ale dosarelor nr. 4157/2005 a Jud. B., respectiv 424/2006 a Tribunalului BN, ambele ataşate, instanţa a reţinut următoarele :

Prin acţiunea precizată reclamanta a solicitat în esenţă, să se constate că pârâtul I.I a cumpărat imobilul garsonieră compus din 1 cameră, 1 baie, un antreu, înscris în cf 50059-C1-U65, nr. cadastral 8367/9/66, nr. top. 8544/1/66, cotă părţi comune 4,78/478,55, cotă de teren 8,83/1467,07 în folosinţă, situat în B., str. D.V., nr.9, et.3, ap.66, pentru preţul de 13.159.000 lei Rol, în calitate de mandatar al reclamantei, preţ suportat integral de aceasta, obligarea pârâtului de a transmite proprietatea imobilului astfel achiziţionat, intabularea pe numele reclamantei şi evacuarea pârâtului, din acest spaţiul locativ.

Acţiunea s-a motivat în drept pe dispoziţiile art. 1541 Cod civil vechi, art. 893, 894 din noul Cod civil, cu motivarea că prin sentinţa civilă nr. 3494/2005 a Judecătoriei B. pronunţată în dosarul nr. 4157/2005 a aceleaşi instanţe, acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, iar după finalizarea procesului, prin declaraţia autentificată sub nr. 2981/15.11.2005 de BNP D.M, pârâtul recunoaşte că preţul vânzării imobilului de către S.C. A. SA, la 03.06.2002, a fost suportat integral de către reclamantă.

În speţă, este de lămurit mai întâi aspectul referitor la legea aplicabilă, în raport de momentul naşterii raporturilor juridice dintre părţi, respectiv, data introducerii acţiunii fila 2, cu modificarea ulterioară, fila 57.

Or, din modalitatea în care a fost redactată şi susţinută în tot ciclul procesual, cu referire la momentul naşterii raporturilor juridice dintre părţi, 03.06.2002, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare între SC A. SA şi pârât, respectiv, data autentificării declaraţiei extrajudiciare a pârâtului, 15.11.2005, raportul juridic de drept material este supus prescripţiilor Codului civil de la 1864.

Este real că prin sentinţa civilă nr. 3494/2005 a Judecătoriei B. pronunţată în dosarul civil nr. 4157/2005, s-a constatat că în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 17/03.06.2002, încheiat cu pârâta SC A.  SA, reclamantul I.I şi pârâtul S.V, cumpărător, au dobândit drept de proprietate asupra imobilului cameră de locuit nr. 66, cu suprafaţa de 20,94 mp şi cota indiviză de 5,63 din suprafaţa de folosinţă comună, situată în B., str. D.V., nr. 9, s-a dispus partajul în natură al imobilului atribuindu-i-se reclamantului I.I – pârât în prezenta cauză, fiind obligat să-i plătească celuilalt cumpărător S.V suma de 2928,99 Ron cu titlul de sultă compensatoare, luându-se act de renunţarea reclamantului la intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit, sentinţă reformată prin decizia civilă nr. 37/R/2006 a Tribunalului B.-N, pronunţată în dosarul nr. 423/112/2006 în sensul că s-a modificat cuantumul sultei compensatoare în favoarea numitului S.V la suma de 657,95 Ron, actualizată la data plăţii, soluţie irevocabilă la 16.02.2006, filele 15-17, dosar ataşat nr. 423/112/2006.

Anterior pronunţării soluţiei de către instanţa de control judiciar în modalitatea mai sus menţionată, respectiv la 15.11.2005, pârâtul I.I a dat declaraţia autentificată sub nr. 2981 cu aceeaşi dată de BNP D.M, prin care arată că garsoniera din B., str. D.V. nr. 9, ap. 99 a fost cumpărată de la SC A.  SA la 03.06.2002, de către concubina sa reclamanta D.M. cu care locuieşte în acest imobil, iar preţul integral de 13.159.000 lei a fost achitat din banii proveniţi de la părinţii ei, urmând ca la finalizarea procesului aflat pe rolul Judecătoriei B. dosar nr. 4157/2005, să „treacă locuinţa pe numele acesteia”.

Chiar dacă pârâtul nu a formulat apărări în cauză, nicăieri din conţinutul acestei declaraţii extrajudiciare, nu rezultă că la achiziţionarea bunului dobândit de pârât, ca efect al hotărârilor menţionate, a acţionat în calitate de mandatar al reclamantei.

Orice interpretare s-ar da scriptul respectiv are doar forţa probantă a unei recunoaşteri extrajudiciare (chiar şi luând în considerare conduita pasivă a pârâtului în tot ciclul procesual) şi trebuie coroborată cu celelalte probe administrate în cauză.

Prin urmare, instanţa a analizat dacă în raport cu întreg materialul probator administrat, pârâtul I.I a acţionat în calitate de mandatar al reclamantei la achiziţionarea apartamentului de tip garsonieră, situat în B., str. D.V., nr. 9, ap. 66.

Indubitabil, din considerentele hotărârilor mai sus menţionate, s-a statuat cu putere de lucru judecat faptul că pârâtul I.I a dobândit cu titlul de cumpărare alături de numitul S.V imobilul în litigiu, de la vânzătoarea SC A.  SA, pentru preţul de 13159000 lei Rol, stabilit în condiţiile Decretului nr. 61/1990, că în raport cu contribuţia reală a fiecărui copărtaş s-a efectuat partajul în natură, prin atribuirea bunului astfel dobândit pârâtului I.I, cu plata unei sulte compensatoare în favoarea celuilalt copărtaş, numitul S.V, avându-se în vedere criteriul contribuţiei reale a fiecăruia la dobândirea bunului.

Văzând data la care a fost dată de către pârâtul I.I declaraţia autentificată, la 15.11.2005, în raport cu data pronunţării deciziei civile nr. 37/R/2006 a Tribunalului B.-N în dosarul nr. 423/112/2006, indubitabil reclamanta D.M avea cunoştinţă despre acţiunea în  prestaţie tabulară, aflată pe rolul instanţei şi avea posibilitatea să invoce mandatul despre care face vorbire în speţă, cu atât mai mult cu cât locuia efectiv în imobilul de pe str. D.V., nr. 9, ap. 66, B., împreună cu pârâtul I.I, iar în susţinerea acţiunii precizate invocă şi depune declaraţia autentificată sub nr. 2981/15.11.2005 de notarul public D.M.

Prin urmare, în lipsa unor dovezi certe, care să ateste mandatul dat pârâtului I.I în sensul cumpărării imobilului în litigiu, pentru reclamantă, mandat care să respecte forma şi prescripţiile prevăzute de textul art. 1541 invocat în speţă, nu se poate reţine existenţa acestuia, fără a aduce atingere statuărilor instanţei prin hotărârile menţionate, respectiv puterii lucrului judecat, chiar dacă se pretinde că acestea nu îi sunt opozabile reclamantei.

Pe de altă parte reclamanta avea posibilitatea notificării pârâtului în sensul obţinerii transferului dreptului de proprietate, asupra imobilului în litigiu, printr-una din modalităţile prescrise de lege, în cauză, reclamanta nefăcând o minimă dovadă a refuzului pârâtului de a se prezenta la notar, pentru obţinerea dreptului pretins în cauza pendinte sau a unui drept de creanţă asupra imobilului descris mai sus.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 1541 C.civil, art. 274 C.proc.civ.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii civile astfel cum a fost precizată şi în consecinţă: constatarea că pârâtul a cumpărat imobilul garsonieră compus din 1 cameră, 1 baie, 1 antreu, înscris în CF nr. 50059-C1-U65, nr. cadastral 8367/9/66, nr. top. 8544/1/66, cotă părţi comune 4,78/478,55, cotă teren 8,83/1467,07 în folosinţă, situat în B., str. D.V., nr. 9, et. 3, ap. 66, în calitate de mandatar al reclamantei, preţul integral al imobilului în sumă de 13.159.000 lei Rol fiind suportat în totalitate de către reclamantă; obligarea pârâtului să transmită reclamantei proprietatea imobilului mai sus menţionat printr-un act autentic de vânzare-cumpărare, în caz contrar dispunând ca sentinţa să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare; intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului; evacuarea pârâtului din imobilul garsonieră situat în B., str. D.V., nr. 9, et. 3, ap. 66, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu de avocat la fond şi în recurs.

În motivare s-a arătat că mărturisirea (recunoaşterea) uneia din părţi este prevăzută ca mijloc de probă de dispoziţiile art. 1170 C. civ. vechi sub a căror prescripţii intră raportul juridic dedus judecăţii în prezenta cauză.

Conform dispoziţiilor art. 1204 C.civ. vechi "Se poate opune unei părţi mărturisirea ce a făcut sau înaintea începerii judecăţii sau în cursul judecăţii". Potrivit art. 1205 din acelaşi act normativ "mărturisirea extrajudiciară verbală nu poate servi de dovadă când obiectul contestaţiei nu poate fi dovedit prin martori", dispoziţie logică - se arată în literatura de specialitate - deoarece a permite nelimitat dovada cu martori pentru a proba o mărturie verbală, ar însemna eludarea interdicţiei admisibilităţii probei cu martori în cazurile prevăzute de art. 1191 alin. 1 si 2 C. civ.

Legea nu se ocupă special de mărturisirea extrajudiciară scrisă care este astfel supusă regulilor generale referitoare la proba prin înscrisuri.

Conform practicii instanţei supreme "mărturisirea este recunoaşterea pe care o persoană o face cu privire la existenţa sau inexistenţa unui fapt, pe care o altă persoană îşi întemeiază fie pretenţia, fie apărarea. Făcută sau nu în faţa judecătorului, adică judiciară sau extrajudiciară, mărturisirea este admisă ca mijloc de probaţiune numai în legătură cu drepturile de care partea poate să dispună, dacă se referă la faptul afirmat de partea adversă, dacă este conştientă şi liberă şi dacă este expresă.

Verificarea admisibilităţii mărturisirii implică mai ales examinarea a două aspecte din compunerea condiţiilor ce trebuie îndeplinite şi anume, dacă voinţa autorului a fost conştientă, liberă şi dacă aceasta declarând că nu şi-a îndeplinit o anumită obligaţie, nu s-a aflat cumva în eroare de fapt".

Pârâtul a declarat următoarele: "Garsoniera din B., str. D.V. nr. 9, ap. 66 a fost cumpărată de la SC A.  SA în data de 03.06.2002 de către concubina mea D.M care locuieşte cu mine în garsonieră, iar preţul integral al acesteia, de 13.159.000 lei a fost achitat de ea, din banii proveniţi de la părinţii ei. După finalizarea procesului în dosarul nr. 4157/2005 al Judecătoriei B., mă oblig sa trec locuinţa pe numele acesteia. Prezenta declaraţie îmi va servi la Judecătoria B.". Pârâtul a dat declaraţia autentică la data de 15.11.2005, respectiv la o zi după pronunţarea sentinţei civile nr. 3494/14.11.2005 în dosarul nr. 4157/2005 al Judecătoriei B., acvirat prezentei cauze şi prin urmare cunoştea faptul că imobilul în litigiu i-a fost atribuit. În prezent pârâtul este proprietar tabular al imobilului.

Ambii martori audiaţi în dosarul nr. 4157/2005 al Judecătoriei B., acvirat, au declarat că preţul locuinţei a fost achitat de către reclamantă.

Mărturisirea pârâtului este făcută înainte de începerea judecaţii în prezenta cauză, este extrajudiciară şi îmbracă forma scrisă autentică.

Potrivit dispoziţiilor art. 1173 alin. 1 C. civ. vechi "Actul autentic are deplină credinţă în privirea oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată".

Privită prin prisma practicii instanţei supreme îndeplineşte condiţiile ce rezultă din considerentele acesteia. Astfel:

1. mărturisirea pârâtului este făcută în legătură cu dreptul de proprietate, drept care conţine ca atribut dispoziţia juridică asupra bunului la care se referă;

2. mărturisirea pârâtului se referă la existenta faptului pe care reclamanta îşi întemeiază pretenţiile din primul şi al doilea petit al acţiunii precizate, respectiv că la achiziţionarea imobilului pârâtul a acţionat ca mandatar al reclamantei şi în această calitate este obligat a-i remite bunul.

În cuprinsul declaraţiei autentice pârâtul afirmă că reclamanta este adevărata cumpărătoare a locuinţei în litigiu şi că preţul acesteia a fost achitat integral de aceasta. Această mărturisire este urmată de asumarea, de recunoaşterea de către pârât a obligaţiei de a trece locuinţa pe numele reclamantei.

Cele două manifestări de voinţă ale pârâtului (respectiv recunoaşterea faptului că reclamanta este adevărata cumpărătoare a locuinţei şi afirmarea propriei obligaţii de a remite bunul) sunt complementare, confirmându-se reciproc şi constituie împreună dovada că la achiziţionarea imobilului din litigiu pârâtul a acţionat ca mandatar al reclamantei şi că în această calitate are obligaţia de a-i remite bunul.

3. mărturisirea a fost făcută de pârât în faţa notarului public şi această împrejurare exclude orice suspiciune cu privire la existenţa vreunei presiuni obiective asupra voinţei sale;

4. mărturisirea pârâtului este expresă sub toate aspectele. Astfel, cuprinde datele de identificare ale imobilului în discuţie; datele de identificare ale cumpărătorului; datele de identificare ale terţului vânzător al imobilului "SC A.  SA"; data cumpărării "03.06.2002"; preţul de cumpărare -"13.159.000 lei" şi menţiunea că acesta a fost achitat de reclamantă din banii proveniţi de la părinţii săi; afirmarea, recunoaşterea expresă a propriei obligaţii - "mă oblig să trec locuinţa pe numele acesteia"; termenul de executare al obligaţiei "după finalizarea procesului în dosarul nr. 4157/2005 al Judecătoriei B."; scopul precizat al declaraţiei: de a fi folosită în instanţa de judecată. Toate aceste aspecte împreună cu faptul că pârâtul a făcut declaraţia autentică la o zi după ce i-a fost atribuit bunul prin sentinţa civilă nr. 3494/14.11.2005 pronunţată în dosarul acvirat nr. 4157/2005 al Judecătoriei B., dovedesc faptul că la momentul recunoaşterii acesta nu se putea afla în eroare de fapt asupra celor declarate.

În ce priveşte considerentul instanţei de fond că reclamanta avea posibilitatea să invoce mandatul s-a arătat că potrivit literaturii de specialitate "dacă contractul încheiat de mandatar este unul din categoria celor care se încheie intuitu personae în virtutea legii (cum au fost, de exemplu, contractele de dobândire a locuinţelor proprietate personală în temeiul Legii nr. 4/1973 - astăzi abrogată - sau, în prezent, ale Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale Legii nr. 85/1992) mandantul nu poate obţine recunoaşterea sa directă ca proprietar pe calea declarării simulaţiei în condiţiile art. 175 C. civ,. ci poate doar să ceară ca mandatarul să fie obligat să-i transmită printr-un nou act, translativ proprietatea, dacă acest lucru este legal posibil, sau în caz contrar să obţină despăgubiri de la mandatar".

În speţă nu există vreun impediment legal ca mandatarul să fie obligat să-i transmită proprietatea locuinţei întrucât legea nu sancţionează cu nulitatea absolută operaţiunea de interpunere de persoane în contractele de dobândire a locuinţelor în condiţiile Decretului nr. 61/1990, iar nulitatea relativă e acoperită prin faptul participării pârâtului la această operaţiune.

În ce priveşte considerentul instanţei de fond că reclamanta avea posibilitatea "notificării pârâtului în sensul obţinerii transferului dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, printr-una din modalităţile prescrise de lege, în cauză, reclamanta nefăcând o minimă dovadă a refuzului pârâtului de a se prezenta la notar" s-a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 1522 alin. 1 NCC în vigoare la data introducerii acţiunii, debitorul poate fi pus în întârziere şi prin introducerea de către creditor a unei cereri de chemare în judecată prin care acesta pretinde executarea obligaţiei.

Din împrejurările speţei se poate deduce fără putinţă de tăgadă refuzul tacit al pârâtului de a transfera dreptul de proprietate asupra imobilului în discuţie.

Astfel, deşi părţile locuiesc împreună, iar pârâtul este proprietar tabular din anul 2006 până în prezent nu şi-a îndeplinit obligaţia. Cum rezultă din procesele verbale de contravenţie seria PA nr. 0876185 din 06.11.2012, seria JO nr. 0586801 din 20.10.2012, seria JO nr. 0523316 din 23.10.2012, seria PA nr. 0876184 din 25.10.2012 pârâtul are un comportament violent, o alungă pe reclamantă din locuinţă, îi adresează cuvinte şi expresii jignitoare, o ameninţă şi face scandal şi aceasta în condiţiile în care reclamanta este o persoană cu handicap permanent de gradul 2. Apoi, deşi legal citat pârâtul nu s-a prezentat nici măcar la interogatoriu.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 C.proc.civ.

Recursul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, anulate la dosar (f. 20, 38), la data de 11 iunie 2014 acordându-i-se recurentei facilitatea reducerii taxei judiciare de timbru cu 50%.

Intimatul legal citat, nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a depus apărări scrise la dosar.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, tribunalul a reţinut faptul că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, neexistând niciun motiv care să ducă la casarea sau modificarea.

Domenii speta

Spete similare