Atribuirea directă a contractelor de închiriere a pajiştilor din domeniul privat al UAT-urilor. Definirea sintagmei „proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie“

În legătură cu această sintagmă utilizată în norma legală, „proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie”, se impun două precizări.

Pe de o parte, contrar susţinerii recurentei, respectarea regulii proporţionalităţii nu poate fi apreciată decât prin raportare la efectivele de animale deţinute în exploataţiile tuturor crescătorilor care au depus cereri şi îndeplinesc condiţiile pentru închirierea păşunii. Potrivit sensului comun al cuvântului (în condiţiile în care OUG nr. 34/2013 nu cuprinde o definiţie a acestei noţiuni), „proporţional” înseamnă corespunzător unei anumite proporţii, care este în proporţie cu cantităţi de acelaşi fel; iar „proporţie” înseamnă raport între dimensiunile unor obiecte, raport între lucruri comparabile. Stabilirea proporţionalităţii presupune raportarea la dimensiuni sau cantităţi de lucruri de acelaşi fel, în acest caz numărul de animale deţinute în exploataţiile titularilor cererilor. Dacă s-ar fi avut în vedere doar numărul de animale deţinute într-o singură exploataţie – a unui singur crescător căruia să i se atribuie contractul – nu ar fi avut sens utilizarea acestei sintagme, întrucât ar lipsi termenul de comparaţie; în acest caz ar fi fost suficientă stabilirea unor condiţii legate de numărul de animale pe hectar.

Pe de altă parte, proporţionalitatea cu efectivele de animale trebuie raportată la încărcătura optimă de animale pe hectar, conform Ordinului nr. 544/2013 şi amenajamentelor pastorale.

- art. 9 alin.1, 2 şi 6 din OUG nr. 34/2013,

- art. 1 , art. 8 şi art. 9 Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 544/2013,

- art. 4, art. 6 şi art. 16 alin. 3 din Legea nr. 32/2019

Prin Sentinţa nr. x din 29 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. y/102/2020, instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele Asociaţia Crescătorilor de Ovine A şi Asociaţia Montana B, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Comunei C şi Comuna D şi cu citarea intervenienţilor forţaţi Asociaţia Crescătorilor E, Asociaţia Crescătorilor de Ovine F, Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine H, Asociaţia G, Asociaţia Crescătorilor de Ovine I, J şi K; a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Asociaţia Crescătorilor de Ovine L în interesul reclamantelor; şi a anulat Hotărârea nr. 16 din 15.03.2020 şi Hotărârea nr. 25 din 15.04.2020, adoptate de pârâtul Consiliul Local C; a anulat procedura de atribuire organizată în vederea atribuirii lotului I păşunea N şi a lotului III, păşunea M prin procedura finalizată la data de 06.05.2020 şi, pe cale de consecinţă, a anulat Procesul verbal final etapa a II-a, oferte financiare nr. 2491 din 06.05.2020 cu privire la aceste loturi; a anulat procesul verbal de soluţionare a contestaţiilor nr. 2628 din 12.05.2019 şi procesul verbal de soluţionare a contestaţiilor nr. 2629 din 12.05.2019; a anulat contractele încheiate pentru închirierea lotului I păşunea N şi a lotului III, păşunea M cu intervenientele Asociaţia Crescătorilor E şi Asociaţia Crescătorilor de Ovine F şi a respins în rest cererea, ca neîntemeiată. Totodată, prima instanţă a obligat pârâţii Consiliul Local al Comunei C şi Comuna D la plata către reclamante a sumei de 6100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Încheierea din 02 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Mureş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. y/102/2020/a1, instanţa de prim grad a respins, ca neîntemeiată, cererea de lămurire a Sentinţei civile nr. x/29.04.2021, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. y/102/2020, formulată de pârâta Comuna D, cu citarea reclamantelor Asociaţia Crescătorilor de Ovine A şi Asociaţia Montana B, a pârâtului Consiliul Local al Comunei C şi a intervenienţilor Asociaţia Crescătorilor E, Asociaţia Crescătorilor de Ovine F, Asociaţia Crescătorilor de Ovine L, Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine H, Asociaţia G, Asociaţia Crescătorilor de Ovine I, J şi K. De asemenea, a obligat reclamanta la plata către pârâta Asociaţia Crescătorilor de Ovine A a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale. 

Împotriva Sentinţei nr. x din 29 aprilie 2021 au formulat recurs intervenientele forţate Asociaţia crescătorilor de ovine E şi Asociaţia crescătorilor de ovine F, solicitând admiterea recursului şi pe cale de consecinţă respingerea cererilor formulate, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia primei instanţe şi la argumentele în favoarea acesteia, recurentele au arătat că formulează critici ce privesc faptul că s-a cerut anularea Proceselor verbale de soluţionare a contestaţiilor nr. 2628 din 12.05.2020 şi nr. 2629 din 12.05.2020, iar prima instanţă a dispus anularea Proceselor verbale de soluţionare a contestaţiilor nr. 2628 din 12.05.2019 şi nr. 2629 din 12.05.2019, care nu există, deci nu pot fi anulate.

De asemenea, prima instanţă a dispus anularea contractelor de închiriere a păşunilor proprietate privată, cu încălcarea competenţei. Păşunile care fac obiectul acestor hotărâri, precum şi al procedurii finalizate prin încheierea contractelor de închiriere se află în proprietatea privată a UAT D, iar dispoziţiile art. 8 alin. 2 şi art. 2 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 statuează o demarcaţie clară între contractele încheiate de autorităţile publice pentru punerea în valoare a bunurilor proprietate publică şi pentru gestionarea şi valorificarea proprietăţii private a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale. Numai primele au fost asimilate de legiuitor cu actele administrative supuse controlului instanţelor de contencios administrativ, celorlalte le sunt aplicabile regulile de drept comun cu privire la proprietatea privată. Cum păşunile fac parte din domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale, în ceea ce priveşte petitul privind anularea contractelor de închiriere nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi ca atare competenţa de a dispune anularea aparţine instanţei de drept comun.

În continuare, recurentele au citat dispoziţiile art. 4, art. 6 şi art. 16 alin. 3 din Legea nr. 32/2019, art. 1 şi art. 8 din Ordinul nr. 40/2010 privind aprobarea Normei sanitare veterinare pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - Norma sanitară veterinară din 2010 pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor şi art. 1 şi art. 2 din OUG nr. 23/2010 privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor şi au menţionat că prin sintagma ”proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie” din cuprinsul art. 9 alin. 1 şi alin. 2 din OUG nr. 34/2013, legiuitorul nu a avut în vedere ca păşunile/pajiştile disponibile să fie închiriate prin atribuire directă proporţional cu efectivele de animale existente pe raza unei unităţi administrativ teritoriale pentru care s-au formulat cereri, ci proporţional cu numărul de animale deţinute în exploataţie.

Cu privire la considerentele sentinţei recurate în sensul că „nici regulamentul şi nici restul documentaţiei aprobate prin actele administrative adoptate de Consiliul local al Comunei C .... nu au în vedere ca închirierea suprafeţelor de păşune să se facă .... proporţional efectivele de animale deţinute în exploataţie de către solicitanţi”, recurentele au subliniat că în Regulamentul aprobat prin HCL nr. 16 din 16.03.2020, art. 5 (p.2) este redat conţinutul art. 9 alin. 1 şi alin. 2 în care se prevede „proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie”, că în acelaşi articol al Regulamentului este prevăzută încărcătura maximă de UVM /ha, că în art. 8 din Regulament se reia expresia „proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie”.

Din economia Regulamentului reiese că dacă sunt mai mulţi solicitanţi pe o suprafaţă/acelaşi lot, cu condiţia ca fiecare dintre aceştia să îndeplinească condiţia de a avea un efectiv de animale cu care să asigure încărcătura optimă de animale, aceştia vor fi departajaţi după criteriul „cel mai mare nivel al chiriei”, aspect prevăzut şi în Caietul de sarcini. Mai mult, a depus extrase din HCL identificate pe internet, din care reiese că în toate UAT - urile din ţară, prin Regulamentul de păşunat este stabilit preţul oferit ca şi criteriu de diferenţiere între solicitanţii aceluiaşi lot de păşune.

Recurentele au arătat că suprafaţa de păşune de care dispune UAT D nu este suficientă pentru toate animalele existente pe raza comunei, iar în procedura atribuirii directe s-au înscris pentru acelaşi lot de păşune mai multe persoane/asociaţii, astfel că era imperios necesară stabilirea unui criteriu de departajare, astfel cum s-a procedat prin HCL nr. 16 din 16.03.2020 şi prin HCL nr. 25 din 15.04.2020.

Atât Asociaţia crescătorilor de ovine A şi Asociaţia Montana B, cât şi recurentele îndeplineau condiţia să deţină un număr suficient de animale pentru a asigura încărcătura optimă. Toţi solicitanţii au fost declaraţi eligibili. Prin Amenajamentul pastoral, suprafeţele de pajişti au fost comasate în loturi ţinându-se seama de dispunerea acestora în cadrul UAT D, conform planurilor topografice realizate dar şi în funcţie de dispunerea căilor de acces spre şi dinspre loturi, materializate prin drumuri comunale sau de exploatare existente. Tot prin Amenajamentul pastoral a fost aprobată şi capacitatea de păşunat a fiecărui lot. Capacitatea de păşunat a unui lot sau încărcătura optimă se referă la populaţia maximă pe care o pajişte o poate susţine, numărul de animale care pot fi hrănite pe întreg sezonul de păşunat de pe un hectar de pajişte la care se cunoaşte producţia de furaje disponibilă şi reprezintă nr. de UVM/ha (unitate vită mare/ha) calculate în funcţie de producţia vegetală şi cerinţele nutriţionale ale animalelor fără a produce daune compoziţiei floristice şi faunei sălbatice. Calculul capacităţii de păşunat s-a făcut conform HG nr. 1064/2013, iar din înscrisurile de la dosar reiese că fiecare dintre solicitanţi îndeplinea condiţia de încărcătură optimă.

Pentru a evita degradarea pajiştilor este reglementată densitatea optimă de animale stabilite pe baza producţiei vegetale, reglementare preluată în amenajament pastoral, în condiţiile în care suprafaţa de păşune existentă în comună nu poate îndestula toate efectivele de animale, s-a respectat principiul atribuirii echitabile şi proporţionale, cu respectarea încărcăturii optime de animale, acordându-se păşunea asociaţiei care a oferit preţul cel mai mare.

Recurentele au menţionat că în organizarea procedurii de atribuire directă, aceeaşi păşune a fost solicitată de 3 asociaţii de crescători de ovine, iar păşunile sunt împărţite în loturi prin amenajamentul pastoral, astfel nu se pot face trupuri mai mici de păşune nici sublotizări deoarece în cadrul unui lot nu sunt delimitări naturale. Prin urmare, se poate practic atribui aceeaşi păşune la mai multe exploataţii agricole/mai multe stâne, unde nu ar putea niciuna să păşuneze pentru că s-ar suprapune şi s-ar depăşi încărcătura maximă.

În drept, recurentele au invocat dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 411 alin.1 pct. 2, art. 453 Cod procedură civilă şi toate dispoziţiile legale menţionate în cuprinsul memoriului de recurs.

În probaţiune, recurentele au solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi au anexat înscrisuri (filele 10-13).

Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat recurs şi pârâtul Consiliul local al Comunei C, prin care a solicitat casarea în integralitate a hotărârii recurate, ca nelegală şi netemeinică; menţinerea în integralitate ca legale şi întemeiate a actelor administrative adoptate de Consiliul Local al comunei C constând în Hotărârea nr. 16 din 15.03.2020 şi Hotărârea nr. 25 din 15.04.2020; menţinerea în integralitate, ca legală şi întemeiată a procedurii de atribuire organizată în vederea atribuirii loturilor de păşune aparţinând domeniului privat al UAT D, inclusiv în privinţa lotului I păşunea N şi a lotului III păşunea M, prin procedura finalizată la data de 06.05.2020; exonerarea de la plata cheltuielilor de judecata de 6100 lei stabiliţi prin hotărârea atacată şi obligarea reclamantelor şi intervenienţilor forţaţi la plata în solidar a cheltuielilor de judecată ocazionate în primă instanţă, în sumă de 3.000 lei şi a celor suportate în recurs, fiind invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate, recurentul a făcut referire la considerentele şi dispozitivul hotărârii, apreciind că sunt nelegale şi neîntemeiate. În privinţa nelegalităţii hotărârii, a apreciat că în mod nelegal instanţa s-a declarat competentă să soluţioneze acţiunea în contencios administrativ în ceea ce priveşte toate contractele încheiate în procedura de atribuire a pajiştilor, inclusiv în ceea ce priveşte contractele încheiate pentru închirierea lotului I păşunea N şi a lotului III, păşunea M cu intervenientele Asociaţia Crescătorilor E şi Asociaţia Crescătorilor de Ovine F, întrucât instanţa de contencios administrativ este competentă să se pronunţe doar în privinţa contractelor administrative, nu şi în privinţa contractelor din materia civilă. Deşi instanţa de prim grad a indicat ca temei de drept prevederile art. 9 alin. 2 din OUG nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, a omis să reţină că toate contractele încheiate pentru atribuirea pajiştilor în baza celor două hotărâri sunt contracte civile guvernate de prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Tribunalul nu a avut în vedere prevederile art. 2 alin. l lit. c^1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care stabilesc definiţia contractelor ce intră în sfera legii contenciosului administrativ, contractele analizate sunt prin natura lor contracte civile.

În ceea ce priveşte netemeinicia hotărârii, recurentul a apreciat că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei şi este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, prin Ordinul Prefectului Judetului Mureş nr. 170/26 iulie 999 s-a dispus trecerea în proprietatea privată a Comunei D a suprafeţei de 1.775,95 ha islaz comunal. Din această suprafaţă circa 750 ha are destinaţia de păşune, restul fiind păşune împădurită. Pentru această suprafaţă de păşune s-a întocmit amenajamentul pastoral. Instanţa nu a avut în vedere că la adoptarea HCL nr. 16 din 16.03.2020 şi HCL nr. 25 din 15.04.2020 Consiliul local al comunei C a avut în vedere draftul de Caiet de sarcini elaborat de P.M.E. SRL ca urmare a Contractului de servicii nr. 15 din 09.04.2020, draft care a mai fost completat ca urmare a analizării în şedinţele de consiliu local. Totodată, a omis că cele două hotărâri au fost supuse controlului de legalitate de către Prefectul Judetului Mureş, fiind apreciate legale.

Asociaţiile persoane juridice cât şi persoanele fizice participante la procedura de atribuire a pajiştilor cu care de altfel s-au încheiat toate contractele în baza procedurii aprobate, au semnat acordurile de participare în calitate de ofertanţi în care au făcut menţiunea „fără obiecţii”, în lipsa acestora neputând participa la licitaţie.

Recurentul a subliniat că în ceea ce priveşte faptul că instanţa a reţinut că actele consiliului local şi cele ulterioare sunt adoptate cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. 2 din OUG nr. 34/2013, fapt ce atrage atât nulitatea actelor administrative cât şi a actelor administrative ulterioare, nu s-a pronunţat expres dacă acestea sunt în totalitate lovite de nulitate absolută, găsind să le declare nule doar în parte, iar ca efect al acestei sancţiuni nu s-a pronunţat fără echivoc dacă sunt nule în totalitate. Acest mod de soluţionare şi pronunţare aduce serioase neajunsuri şi semnificative inadvertenţe între considerentele hotărârii şi dispozitivul acesteia.

În drept, recurentul a invocat prevederile art. 20 alin. 2 şi alin. 3 din Legea nr. 554/2004, art. 483, art. 486, art. 488 pct. 6 şi pct. 8, art. 492 alin. l şi alin. 2, art. 496 alin. 2 Cod procedură civilă şi dispoziţiile legale la care a făcut referire în cuprinsul memoriului de recurs.

În probaţiune, recurentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi a anexat înscrisuri (filele 29-36).

Intimatele reclamante Asociaţia crescătorilor de ovine A şi Asociaţia Montana B şi intervenienta forţată Asociaţia crescătorilor de ovine L au formulat întâmpinare împotriva recursului declarat de către recurentele Asociaţia crescătorilor de ovine E şi Asociaţia crescătorilor de ovine F, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial.

În examinarea motivelor de recurs invocate, intimatele au apreciat că acestea sunt nefondate şi au menţionat că acestea contribuie la consolidarea argumentelor sentinţei recurate. Au fost redate soluţia anterioară privind păşunatul şi circumstanţele speţei.

Cât priveşte competenţa materială a Tribunalului Mureş - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal pentru anularea contractelor de închiriere a păşunilor, intimatele au arătat că invocarea necompetenţei secţiei specializate a Tribunalului Mureş presupune îndeplinirea a două condiţii, competenţa încălcată trebuie să fie de ordine publică, iar necompetenţa să fi fost invocată în condiţiile legii. În cauză, niciuna dintre aceste două condiţii nu este îndeplinită, faţă de dispoziţiile art. 129 alin. 2 pct. 1-3 şi art. 130 alin. 3 Cod procedură civilă.

Intimatele au apreciat că întreaga construcţie a recursului are o prezumţie greşită, aceea că Amenajamentele pastorale ale Comunei D descrise în caietul de sarcini la pct. 2 ar impune atribuirea fiecărui lot unei singure exploataţii, cu referire la o singură fermă şi asociaţie a crescătorilor de animale, doar pe considerentul că dispoziţiile art. 9 din OUG nr. 34/2013, folosesc termenul de „exploataţie” la singular.

Din examinarea Caietului de sarcini reiese că „obiectul închirierii” îl reprezintă 7 loturi, amplasate fiecare pe un munte, care potrivit Tabelului sunt divizate în blocuri fizice. Astfel, loturile pot fi împărţite corespunzător blocurilor fizice pentru a putea fi folosite de mai multe asociaţii de animale.

Un alt aspect esenţial interpretat greşit în recursul declarat îl reprezintă dispoziţiile art. 5 din Regulamentul de atribuire privind calcul încărcăturii maxime UVM/ha, (unitate vacă mare la hectar) cu privire la care se face aplicarea dispoziţiilor Ordinului nr. 544/2013 privind metodologia de calcul a încărcăturii optime de animale pe hectar de pajişte. Astfel, potrivit art. 1 din Ordin, pentru contractele încheiate potrivit art. 9 alin. l şi alin. 2 din OUG nr. 34/2013, se asigură o încărcătură optimă de animale pe hectar, calculată conform metodologiei din ordin. Scopul instituirii acestor reguli este inserat în art. 2, iar prin art. 3 lit. c a fost definită încărcătura optimă şi prin art. 3 lit. f subutilizarea pajiştilor. Prin art. 7 din Ordin s-a stabilit obligaţia utilizatorilor de pajişti să respecte încărcătura minimă de animale pe hectar de 0,3 UVM, iar în Anexa la ordin, în tabel se arată că la specia ovine, încărcătura optimă la hectar este de 6,6 capete de animale.

Aplicând acest algoritm de calcul, înseamnă că la Lotul nr. l, păşunea N în suprafaţă de 114,40 ha, încărcătura optimă ar fi de 755 capete ovine, dar s-a închiriat Asociaţiei E pentru numai 227 capete ovine, iar la Lotul nr. 3, păşunea M în suprafaţă de 85,90 ha, încărcătura optimă ar fi de 566 capete ovine, însă s-a închiriat Asociaţiei F pentru numai 170 capete ovine.

În mod nelegal, în Caietul de sarcini, la pagina 5, se menţionează încărcătura de 277 şi 170 capete de ovine şi se indică ca temei de calcul OUG nr. 34/2013 şi HCL nr. 16/2020, care stabilesc alt algoritm de calcul.

În aceste împrejurări, s-a arătat că există diferenţe substanţiale între Regulament şi Caietul de sarcini sub aspectul încărcăturii de animale la hectar.

Verificând încărcătura optimă de animale pentru toate cele 7 loturi cu privire la care s-a procedat la închirierea în baza actelor administrative atacate, se constată că pe aceste păşuni, ar fi putut păşuna în total 4.984 capete de ovine, potrivit încărcăturii optime, însă s-au dat în chirie păşuni pentru îngrijirea unui număr de numai 1.497 de capete. Este astfel combătută afirmaţia conform căreia în comuna D, nu ar exista păşuni suficiente pentru a satisface cererile tuturor crescătorilor de animale. Totodată, conform Ordinului nr. 544/2013 este interzisă subutilizarea păşunilor.

 În raport de aceste informaţii, s-a arătat că prin adoptarea actelor administrative atacate, nu au fost respectate dispoziţiile art. 9 alin. 2 din OUG nr. 34/2013, respectiv procedura de atribuire directă a păşunilor comunale potrivit criteriului „în funcţie de suprafeţele de pajişte disponibile şi proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie”.

În Caietul de sarcini, la Capitolul consacrat „Procedurii de închiriere prin atribuire directă”, s-au invocat prevederile art. 9 alin. 2 din OUG nr. 34/2013, însă nu s-a stabilit în concret care era regula atribuirii directe proporţional cu numărul de animale deţinute, această etapă nefiind o procedură concurenţială, cu condiţia de a se respecta încărcătura optimă de animale la hectar.

Prin raportare la Regulament, la Secţiunea 4, „Trecerea la procedura de închiriere prin licitaţie publică cu strigare”, rezultă că nu s-a dorit atribuirea directă proporţional cu numărul de animale din moment ce nu s-a indicat corect încărcătura optimă de animale la hectar şi s-a urmărit să se ajungă la licitaţie publică.

În Caietul de sarcini, la pagina 7, în mod expres stabilit că „.... criteriul de departajare al ofertanţilor/solicitanţilor va fi „cel mai mare nivel al chiriei”, ceea ce înseamnă că, de facto, a fost eliminată procedura atribuirii directe proporţional cu numărul de animale deţinut, regulă instituită în art. 9 din OUG nr. 34/2013.

S-a mai arătat că prin HCL a fost stabilit un preţ de pornire al licitaţiei sub nivelul minim al preţurilor stabilite prin Hotărârea nr. 139 din 28.11.2019 a Consiliului Judeţean Mureş, având în vedere dispoziţiile OUG nr. 34/2013.

Reclamantele Asociaţia crescătorilor de ovine A şi Asociaţia Montana B şi intervenienta forţată Asociaţia crescătorilor de ovine L au formulat, de asemenea, întâmpinare împotriva recursului declarat de către pârâtul Consiliul local al comunei C, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial.

În apărare, prin raportare la motivele de recurs invocate, în ceea ce priveşte competenţa materială instanţei de contencios administrativ, s-a arătat, în esenţă, că nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. l alin. 6 teza a II a din Legea nr. 554/2004, art. 129 alin. 2 pct. 1-3 şi art. 130 alin. 3 Cod procedură civilă şi condiţiile cumulative pentru a se constata necompetenţa.

În continuare, s-a arătat că recurentul înţelege să aducă ca „argumente” în susţinerea recursului faptul că a încheiat un contract de prestări servicii cu o societate comercială pentru întocmirea caietului de sarcini în vederea atribuirii directe a păşunilor şi faptul că actele administrative au fost supuse unui control de legalitate din partea prefectului, însă aceste aspecte nu sunt de natură să combată argumentele privind nelegalitatea hotărârilor adoptate de Consiliul local al Comunei B, întocmirea caietului de sarcini de către un „profesionist” nu îi conferă girul legalităţii dacă conţinutul acestuia nu respectă dispoziţiile OUG nr. 34/2013. De asemenea, nici „controlul” exercitat de Prefectul judeţului Mureş nu este de natură să „acopere” gravele nelegalităţi comise la adoptarea actelor administrative atacate.

Din altă perspectivă, s-a arătat că invocarea generică a dispoziţiilor art. 488  alin. 1 pct. 6 şi pct. 8  nu este suficientă pentru ca instanţa de control judiciar să poată desluşi care ar putea fi criticile pe care recurentul Consiliul local al Comunei C le formulează.

Intimatele au arătat că, deşi recurentul afirmă că sentinţa ar fi adus „serioase neajunsuri şi semnificative inadvertenţe între considerentele hotărârii şi dispozitivul acesteia”, nu aduce nici un argument de natură a combate aspectele grave de nelegalitate ale actelor administrative atacate şi, ceea ce este mai grav, impactul prejudiciabil pe care acestea le-au produs crescătorilor de animale din comuna D care în anii 2020 şi 2021 nu au avut unde să ducă animalele la păşunat. Astfel, aspectul esenţial care nici nu a fost analizat în cuprinsul recursului formulat, a fost instituirea unei proceduri preferenţiale de atribuire a păşunilor comunale anumitor persoane ignorând dispoziţiile OUG nr. 34/2013 privind atribuirea directă a locaţiunii pajiştilor. Astfel, în primăvara anului 2020 prin adoptarea HCL şi instituirea unei proceduri cu încălcarea dispoziţiilor art. OUG nr. 34/2013, în loc de armonizeze relaţiile dintre crescătorii de animale din comună şi să urmărească asigurarea unui cadru legal pentru folosirea integrală, raţională şi eficientă a păşunilor comunale, în beneficiul întregii comunităţi, a încurajat adoptarea actelor administrative nelegale care au profitat doar persoanelor protejate în anumite cercuri, ceea ce a condus la împiedecarea folosiri păşunilor comunale de către toţi crescătorii de animale.

Actele administrative astfel adoptate au condus la crearea unei stări tensionate între locuitorii comunei, suspiciuni cu privire la comiterea unor conflicte de interese, umilinţe şi nemulţumiri, care puteau fi evitate dacă erau respectate dispoziţiile legii.

În probaţiune, intimatele au anexat înscrisuri (filele 74-109).

Intimaţii intervenienţi forţaţi J, Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine H, Asociaţia G şi Asociaţia crescătorilor de ovine I au formulat, fiecare în parte, întâmpinări la recursurile formulate de Asociaţia Crescătorilor de Ovine E şi Asociaţia Crescătorilor de Ovine F, respectiv de Consiliul Local al Comunei C, prin care au solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinţei şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererilor introductive formulate de către Asociaţia Crescătorilor de Ovine A şi Asociaţia Montana B şi menţinerea ca temeinice şi legale a actelor emise de Consiliul Local al Comunei C, în speţă, HCL nr. 16 din 15.03.2020 şi HCL nr. 25 din 15.04.2020, precum şi a actelor subsecvente.

Împotriva Încheierii din 02 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. y/102/2020/a1, a formulat recurs pârâta Comuna D, solicitând admiterea în integralitate a recursului, ca întemeiat; casarea în integralitate a încheierii atacate, ca nelegală şi nefondată; admiterea ca întemeiată a cererii de lămurire formulată de Comuna D cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului Sentinţei nr. x din 29 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Mureş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. y/102/2020; exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată aplicate în primă instanţă, exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată în calea de atac cu aplicarea prevederilor art. 447 teza I Cod procedură civilă în privinţa cheltuielilor de judecată ca urmare a admiterii recursului şi implicit a cererii de lămurire, cheltuieli care vor fi suportate de stat, din fondul constituit potrivit legii în acest scop, fiind invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate, recurenta a redat soluţia instanţei de prim grad şi argumentele în favoarea acesteia şi a arătat că prima instanţă a apreciat că dispozitivul hotărârii judecătoreşti nu conţine dispoziţii contrare sau a căror înţeles şi întindere necesită a fi lămurite, precum şi faptul că o eventuală neconcordanţă între cele ce rezultă din raţionamentul prezentat în considerentele unei hotărâri şi soluţia la care a ajuns instanţa de judecată constituie motive care pot face obiectul analizei hotărârii judecătoreşti prin intermediul căilor de atac care pot fi exercitate împotriva acesteia.

Recurenta a apreciat că tribunalul a reţinut greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 443 alin. 1 Cod de procedură civilă, pentru a putea dispune asupra lămuririi unei hotărâri, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi pct. 8 Cod procedură civilă.

A arătat că faţă de considerentele Sentinţei nr. x/29.04.2021 în raport de dispozitivul acesteia, sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului hotărârii întrucât acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, de dificultate de a aplica fără echivoc această hotărâre.

Recurenta a menţionat că tribunalul se contrazice întrucât a analizat aplicarea prevederilor legale şi a concluzionat clar că nu s-au respectat prevederile art. 9 alin. 2 din OUG nr. 34/2013, aspect care atrage atât nulitatea actelor administrative în discuţie cât şi a actelor administrative ulterioare, emise în aplicarea procedurilor reglementate de acestea, apoi arată că respinge ca neîntemeiată cererea de obligare la organizarea unei noi proceduri de închiriere a păşunilor, cu respectarea dispoziţiilor OUG nr. 34/2013, apreciind sub acest aspect că deşi obligaţia respectării normelor legale este o obligaţie generală care trebuie respectată de orice subiect de drept care intră în sferă raporturilor juridice, totuşi, nimeni nu poate fi obligat la aceasta printr-o hotărâre judecătorească, fără a se face în concret o analiză a dispoziţiilor legale încălcate şi fără a putea fi indicată în particular conduita care trebuie urmată.

Recurenta a apreciat că acest mod de soluţionare a cauzei conduce la încălcarea principiului şi al efectelor urmărite de sancţiunea nulităţii absolute şi produce o nelămurire asupra a ceea ce a stabilit instanţa şi care sunt demersurile sale în raport de dispozitivul acestei hotărâri faţă de considerentele sale şi actele emise de autorităţile Comunei D.

Recurenta a subliniat că nu poate fi primit nici considerentul din încheierea atacată în sensul că o eventuală neconcordanţă între cele ce rezultă din raţionamentul prezentat în considerentele unei hotărâri şi soluţia la care a ajuns instanţa de judecată constituie motive care pot face obiectul analizei hotărârii judecătoreşti prin intermediul căilor de atac care pot fi exercitate împotriva acesteia. Datoria instanţei era să analizeze în concret situaţiile prezentate sub aspectul lămuririi şi să le dea rezolvarea prevăzută de lege, ori instanţa prin încheierea atacată s-a limitat să menţină o hotărâre total îndoielnică.

În drept, recurenta a invocat prevederile art. 443 alin. 1-3 din Codul de procedură civilă, art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 raportat la art. 446, art. 447 teza I-a, art. 451-453 şi următoarele, art. 483 şi următoarele, art. 486 şi următoarele, art. 488 pct. 6 şi pct. 8, art. 490 şi următoarele, art. 496 alin. 2 din Codul de procedură civilă, art. 1 alin. 3 şi art. 30 alin. l şi alin. 2 din OUG nr. 80/2013.

Reclamantele intimate Asociaţia crescătorilor de ovine A, Asociaţia Montana B şi intervenienta Asociaţia crescătorilor de ovine L au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de pârâta Comuna D, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial.

În apărare, intimatele au apreciat că recurenta nu arată în concret care este aspectul pentru care solicită lămuriri. Dar, din chiar selecţia textelor din motivarea sentinţei făcută de către recurentă, rezultă în mod foarte clar raţionamentul logico-juridic avut în vedere de instanţa de judecată la pronunţarea acestei soluţii.

Intimatele au considerat, în esenţă, că nu există nici un aspect de contradictorialitate între argumentele cuprinse în motivarea sentinţei, dar se speculează respingerea ca netemeinic a petitului nr. 5 al acţiunii, pentru ca astfel recurenta să poată „motiva” de ce se sustrage de la îndeplinirea obligaţiei legale care îi revine de adoptare a unei noi proceduri de închiriere a păşunilor.

S-a arătat că recurenta invocă faptul că, urmare a anulării actelor administrative adoptate în primăvara anului 2020, la acest moment nu ar putea organiza o asemenea procedură, ceea ce este vădit eronat.

În acest sens, trebuie să aibă în vedere dispoziţiile alin. 1 al art. 9 din OUG nr. 34/2013, iar în calitate de proprietară a păşunilor, Comuna D, prin Consiliul local, are obligaţia de a organiza administrarea şi utilizarea eficientă a acestora, conform alin. 3 şi alin. 4 din OUG nr. 34/2013. În speţă, însă, procedura declanşata în primăvara anului 2020 este nelegală, situaţie  în care trebuia adoptată o nouă procedură, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.

Prin Încheierea din 02.03.2022, având în vedere legătura evidentă între căile de atac exercitate şi necesitatea de a fi soluţionate unitar, faţă de dispoziţiile art. 471 alin. 4 coroborat cu art. 494 Cod procedură civilă şi art. 97 alin. 1 pct. 4 şi alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea nr.1375/2015, s-a dispus reunirea dosarului nr. y/102/2020/a1 la dosarul nr. y/102/2020.

Examinând hotărârile recurate, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor normative incidente, Curtea a reţinut următoarele:

Vor fi examinate mai întâi criticile formulate împotriva Sentinţei nr. x/29.04.2021, având în vedere că, în ipoteza admiterii recursului împotriva acesteia, cu consecinţa casării hotărârii, cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei ar rămâne fără obiect.

Prima critică invocată de recurentele Asociaţia crescătorilor de ovine E şi Asociaţia crescătorilor de ovine F se referă la faptul că instanţa ar fi anulat procese verbale care nu există, respectiv procesele verbale de soluţionare a contestaţiilor nr. 2628/12.05.2019 şi nr. 2629/12.05.2019 şi nu procesele verbale nr. 2628/12.05.2020 şi nr. 2629/12.05.2020, a căror anulare s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Analizând această critică, Curtea a constatat că indicarea de către instanţa de fond, în dispozitivul sentinţei, în mod greşit a anului întocmirii proceselor-verbale anulate (şi anume 2019 în loc de 2020) este în mod evident rezultatul unei erori materiale şi nu poate fi asimilată încălcării limitelor sesizării. Această concluzie se impune în condiţiile în care, pe de o parte, numerele actelor precum şi ziua şi luna emiterii au fost menţionate corect, iar pe de altă parte, din considerentele sentinţei rezultă fără dubiu că instanţa a analizat actele administrative cu privire la care a fost sesizată, respectiv Hotărârile Consiliului Local Hodac nr. 16/16.03.2020 şi nr. 25/15.04.2020 referitoare la procedura de atribuire directă a contractelor de închiriere a păşunilor, precum şi actele emise ca urmare a derulării acestei proceduri de atribuire, procesul-verbal final etapa a II-a nr. 2491/6.05.2020, procesele-verbale de soluţionare a contestaţiilor nr.  2628/12.05.2020 şi nr. 2629/12.05.2020 şi contractele de închiriere încheiate pentru loturile I şi III. În consecinţă, această critică este neîntemeiată.

Prin ambele cereri de recurs au fost invocate critici care vizează necompetenţa materială a instanţei de fond în soluţionarea cererii de anulare a contractelor de închiriere, critici care s-ar circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 3 Cod procedură civilă. Acest text prevede că se poate cere casarea unei hotărâri când aceasta „a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii”.

Necompetenţa (indiferent dacă vizează cererea de chemare în judecată în ansamblu sau doar o parte din petite) poate fi invocată doar în faţa primei instanţe şi doar în termenul şi în condiţiile stabilite de art. 130 şi art. 131 Cod procedură civilă. Or, în cauza de faţă, Curtea a constatat că necompetenţa nu a fost deloc invocată în faţa primei instanţe. Ca efect al neinvocării în termen a acestei excepţii, competenţa instanţei sesizate se consolidează definitiv, nemaiputând fi adusă în discuţie nici ca motiv de recurs.

Cu alte cuvinte, criticile vizând necompetenţa instanţei de fond nu pot fi analizate, în condiţiile în care excepţia de necompetenţă nu a fost invocată cu respectarea dispoziţiilor mai sus menţionate ale Codului de procedură civilă.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, prin cererile de recurs s-a criticat, prin prisma dispoziţiilor art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă („când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”), interpretarea şi aplicarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 9 alin. 2 din OUG nr. 34/2013, referitoare la atribuirea suprafeţelor de pajişte proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie.

Recurentele Asociaţia crescătorilor de ovine E şi Asociaţia crescătorilor de ovine F au susţinut că prin sintagma „proporţional cu numărul de animale deţinute în exploataţie” legiuitorul a avut în vedere ca păşunea să fie închiriată proporţional cu numărul de animale deținute într-o anumită exploataţie şi nu cu numărul de animale existente în comună sau în toate exploataţiile ai căror deţinători solicită păşune.

Textul art. 9 alin. 2 din OUG nr. 34/2013, act normativ cu caracter special în materia organizării, administrării şi exploatării pajiştilor permanente din extravilanul localităţilor, prevede următoarele: „Pentru punerea în valoare a pajiştilor aflate în domeniul privat al comunelor, oraşelor, respectiv al municipiilor şi pentru folosirea eficientă a acestora, unităţile administrativ-teritoriale, prin primari, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor, membri ai colectivităţii locale sau care au sediul social pe teritoriul localităţii respective, încheie contracte de închiriere prin atribuire directă, în condiţiile prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pentru suprafeţele de pajişti disponibile, proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie, pe o perioadă cuprinsă între 7 şi 10 ani. Suprafeţele de pajişti rămase nealocate se atribuie în condiţiile prevederilor alin. (1) crescătorilor de animale persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor”.

În acelaşi timp, alineatul 6 al aceluiaşi articol stabileşte că: „Pentru contractele încheiate potrivit alin. (1) şi (2) se va asigura o încărcătură optimă de animale pe hectar, dar nu mai mică de 0,3 UVM/ha. Metodologia de calcul al încărcăturii optime de animale pe hectar de pajişte se stabileşte prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei ordonanţe de urgenţă”.

În aplicarea acestui text, a fost emis Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 544/2013, privind metodologia de calcul al încărcăturii optime de animale pe hectar, pentru contractele încheiate potrivit art. 9 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 34/2013.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Ordin: „Pentru contractele încheiate potrivit art. 9 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 se asigură o încărcătură optimă de animale pe hectar, calculată conform metodologiei din prezentul ordin”.

În acelaşi sens, art. 9 alin. 1 prevede că: „Pentru buna gestionare a pajiştilor păşunatul se realizează la o densitate optimă de animale”.

De asemenea, conform art. 8 alin. 2: „Numărul de animale (UVM/ha) trebuie să fie suficient pentru a asigura utilizarea maximă a producţiei de masă verde, menţinând în acelaşi timp sustenabilitatea pe termen lung a pajiştii”.

Din toate aceste dispoziţii rezultă, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, regula atribuirii directe a contractelor de închiriere pentru pajiştile din domeniul privat al comunelor, oraşelor sau municipiilor, în baza cererilor depuse de crescătorii de animale, „proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie”.

În legătură cu această sintagmă utilizată în norma legală, „proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie”, se impun două precizări.

Pe de o parte, contrar susţinerii recurentei, respectarea regulii proporţionalităţii nu poate fi apreciată decât prin raportare la efectivele de animale deţinute în exploataţiile tuturor crescătorilor care au depus cereri şi îndeplinesc condiţiile pentru închirierea păşunii. Potrivit sensului comun al cuvântului (în condiţiile în care OUG nr. 34/2013 nu cuprinde o definiţie a acestei noţiuni), „proporţional” înseamnă corespunzător unei anumite proporţii, care este în proporţie cu cantităţi de acelaşi fel; iar „proporţie” înseamnă raport între dimensiunile unor obiecte, raport între lucruri comparabile. Stabilirea proporţionalităţii presupune raportarea la dimensiuni sau cantităţi de lucruri de acelaşi fel, în acest caz numărul de animale deţinute în exploataţiile titularilor cererilor. Dacă s-ar fi avut în vedere doar numărul de animale deţinute într-o singură exploataţie – a unui singur crescător căruia să i se atribuie contractul – nu ar fi avut sens utilizarea acestei sintagme, întrucât ar lipsi termenul de comparaţie; în acest caz ar fi fost suficientă stabilirea unor condiţii legate de numărul de animale pe hectar.

Pe de altă parte, proporţionalitatea cu efectivele de animale trebuie raportată la încărcătura optimă de animale pe hectar, conform Ordinului nr. 544/2013 şi amenajamentelor pastorale.

Prin Regulamentul pentru închirierea pajiştilor aflate în proprietatea privată a UAT D, judeţul Mureş prin procedura de atribuire directă, aprobat prin HCL Hodac nr. 16/16.03.2020, se prevede (la art. 5), că încărcătura maximă de UVM/ha admisă se va calcula raportat la prevederile Ordinului nr. 544/2013, prin conversia prevăzută de anexa Ordinului, pentru ovine coeficientul de conversie fiind de 0,15, respectiv 6,6 capete/UVM. În Regulament s-a prevăzut, în cadrul art. 9 la secţiunea „Clauze de proporţionalitate între suprafaţa de pajişti şi numărul de animale din RNE al UAT D” că suprafeţele de pajişti se pot atribui direct proporţional cu efectivele de animale, cu respectarea încărcăturii minime şi a încărcăturii optime potrivit prevederile legale în vigoare. În acelaşi timp, la art. 10 s-a prevăzut că dacă sunt mai mulţi solicitanți pe o suprafaţă, atribuirea directă a contractului de închiriere se face cu respectarea criteriului de departajare „cel mai mare nivel al chiriei” ofertate în toate situaţiile în care prin lege nu se prevede altfel (f.180-192 vol. I dosar fond).

În caietul de sarcini aprobat prin HCL nr. 25/15.04.2020, deşi s-a prevăzut că la închirierea trupurilor de păşune se va avea în vedere încărcătura de animale la hectar conform OUG nr. 34/2013, în tabelul întocmit cu privire la loturile de păşune a fost stabilită încărcătura de 0,3 UVM, numărul total de capete pentru fiecare păşune fiind calculat în raport de această încărcătură (f.9-12 vol. II dosar fond).

Se observă astfel că, contrar prevederilor art. 9 alin. 6 din OUG nr. 34/2013 şi art. 1, art. 8 şi art. 9 din Ordinul nr. 544/2013, citate mai sus, în cadrul procedurii de atribuire a contractelor de închiriere atacate în prezenta cauză nu a fost avută în vedere încărcătura optimă de animale la hectar (1 UVM/ha conform amenajamentului pastoral), ci încărcătura minimă prevăzută de actul normativ.

În mod corect a constatat astfel prima instanţă nerespectarea prevederilor art. 9 alin. 2 din OUG nr. 34/2013 referitoare la închirierea păşunilor proporţional cu efectivele de animale. Chiar dacă în Regulamentul aprobat prin HCL nr. 16/2020 este cuprinsă această expresie, astfel cum susţin recurentele interveniente, în realitate acest principiu nu a fost respectat.

Această regulă a proporţionalităţii a fost încălcată prin stabilirea încărcăturii de animale la hectar la nivelul minim şi nu la nivelul optim stabilit prin amenajamentul pastoral (în sensul că, spre exemplu, lotul I N a fost atribuit pentru un număr de 227 de animale, în condiţiile în care, cu respectarea încărcăturii de 1 UVM, ar putea paşte pe această suprafaţă 755 de animale, iar lotul III M a fost atribuit pentru 170 de animale, deşi ar putea suporta 566 animale, aşa cum au calculat şi intimatele).

Se mai observă că, în contradicţie cu prevederile caietului de sarcini, deşi contractele de închiriere au fost încheiate pentru 170 şi respectiv 227 animale din specia ovine, în cuprinsul contractelor s-a prevăzut, la art. II.1 fraza finală, că „pe perioada derulării contractului se vor avea în vedere prevederile art. 3 din HCL Hodac nr. 25/15.04.2020, în acest sens încărcătura maximă conform Amenajamentului pastoral … este de 1 UVM/ha”.

În acest sens, art. 3 din HCL nr. 25/2020 prevede că „Asociaţiile, persoanele fizice, care vor constitui turme, pe trupurile de păşune proprietate privată, a UAT Comuna D, vor prelua spre păşunare ovinele+caprinele deţinătorilor cu efective mai mici din Comuna D, aplicând încărcătura maximă pe trupurile de păşune, nu vor respinge la constituirea turmelor, deţinătorii de animale, ce au avut animalele la păşunat anii anteriori pe trupurile de păşune, respective” (f.3-4 vol. II dosar fond).

Nu se poate aprecia că în această modalitate se respectă regula proporţionalităţii, având în vedere că art. 9 alin. 2 din OUG nr. 34/2013 se referă la atribuirea contractelor de închiriere şi nu la preluarea animalelor spre păşunare de către un alt crescător. De asemenea, nu a fost reglementată în concret modalitatea în care se va realiza păşunarea animalelor altui deţinător, încât să existe certitudinea asigurării hranei tuturor animalelor. Ca urmare, aceasta nu poate fi considerată o soluţie reală pentru respectarea proporţionalităţii cu efectivele de animale deţinute.

Curtea a mai subliniat că prin stabilirea criteriului de atribuire constând în cel mai mare nivel al chiriei în situaţia existenţei mai multor solicitanţi pentru o suprafaţă, coroborată şi cu nerespectarea dispoziţiilor privind încărcătura optimă de animale, a fost eludată regula atribuirii directe a contractelor, în fapt procedura derulată fiind una similară licitaţiei. De altfel, în Regulamentul pentru închirierea pajiştilor aprobat prin HCL nr. 16/2020 s-a prevăzut aplicarea acestui criteriu, al nivelului chiriei, în situaţia în care „prin lege nu se prevede altfel”. Or, în cauză ne aflăm în situaţia în care prin lege se prevede altfel, respectiv în situaţia premisă de la art. 9 alin. 2 prima frază, în care atribuirea contractelor de închiriere se face direct şi proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie de crescătorii solicitanţi.

Au fost încălcate astfel dispoziţiile exprese şi cu caracter special ale art. 9 alin. 2 din OUG nr. 34/2013, actele administrative în baza cărora a fost organizată şi derulată procedura precum şi cele subsecvente fiind astfel nelegale.

Regula atribuirii directe, proporţional cu efectivele de animale, corespunde scopului reglementării, astfel cum rezultă şi din preambulul OUG nr. 34/2013, acesta vizând atât exploatarea pajiştilor cât şi asigurarea hranei animalelor.

Nici aspectele invocate de recurentul pârât Consiliul Local al comunei C nu sunt de natură a conduce la infirmarea soluţiei instanţei de fond. Faptul că la întocmirea documentaţiei de atribuire a fost avut în vedere draftul elaborat de o societate de consultanţă, în baza unui contract de servicii de consultanţă, nu are relevanţă în analiza legalităţii actelor administrative, neconstituind un motiv pentru care aceste acte să fie sustrase controlului instanţei. De asemenea, faptul că hotărârile consiliului local au fost supuse controlului de legalitate exercitat de Prefectul judeţului Mureş nu împiedică examinarea acestora de către instanţă, cu privire la motivele de nelegalitate invocate.

Pentru aceste motive, constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate, Curtea a respins recursurile formulate împotriva sentinţei nr. x/29.04.2021, ca nefondate, în baza art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă.

Cu privire la recursul declarat împotriva Încheierii din 02.11.2021, Curtea a reţinut că criticile de nelegalitate privesc soluţia de respingere a cererii de lămurire a sentinţei nr. x/29.04.2021, fiind invocate motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 Cod procedură civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 443 alin. 1 Cod procedură civilă: „În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.”

Legiuitorul a recunoscut judecătorului prerogativa de înlăturare a obscurităţii hotărârii judecătoreşti, după ce s-a dezînvestit, pentru raţiuni de utilitate practică, fiind necesar ca hotărârea să nu fie susceptibilă de interpretări diferite şi să nu ridice dificultăţi de punere în executare prin menţionarea unor dispoziţii contradictorii în chiar conţinutul dispozitivului.

Astfel, obiectul lămuririi hotărârii are în vedere, pe de o parte, determinarea înţelesului, întinderii sau a aplicării dispozitivului hotărârii, iar pe de altă parte, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii din dispozitiv. Textul legal are în vedere caracterul neclar sau contradictoriu al dispozitivului hotărârii. Aşadar, această procedură nu poate fi folosită pentru înlăturarea neconcordanţei dintre considerente şi dispozitiv şi nici atunci când hotărârea cuprinde considerente contradictorii, vicii care pot fi înlăturate doar prin intermediul căilor de atac de reformare. Cu atât mai puţin, prin procedura de lămurire a dispozitivului instanţa nu poate să modifice hotărârea a cărei lămurire se cere, întrucât nu se realizează o nouă judecată, încheierea prin care este soluţionată cererea făcând corp comun cu prima, căreia vine să-i lămurească înţelesul, întinderea şi aplicarea.

Faţă de cele expuse, Curtea a reţinut că criticile de nelegalitate formulate de către recurenta Comuna D nu pot fi primite, instanţa de prim grad apreciind în mod judicios că cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei este neîntemeiată.

Argumentele recurentei privesc raţionamentul logico-juridic dezvoltat în considerentele sentinţei, în temeiul căruia tribunalul a pronunţat soluţia de respingere redată în dispozitivul sentinţei. Or, procedura lămuririi vizează exclusiv dispozitivul hotărârii, nu eventualele contradicţii dintre considerente şi dispozitiv.

Iar dispozitivul sentinţei analizate este clar şi lipsit de contradicţii, rezultând fără echivoc atât actele administrative anulate cât şi capetele de cerere respinse. Faptul că instanţa a respins cererea de obligare a autorităţii publice locale la organizarea unei noi proceduri de închiriere a păşunilor nu vine în contradicţie cu soluţia de anulare a procedurii organizate şi nici nu este de natură a ridica dificultăţi privind punerea în executare a hotărârii sau privind acţiunile viitoare ale pârâtei, modalităţile de punere în valoare a păşunilor fiind reglementate prin actele normative.

În consecinţă, Curtea a respins, ca nefondat, recursul formulat de Comuna D, împotriva Încheierii din 02.11.2021, pronunţată de Tribunalul Mureş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. y/102/2020/a1.

Cu privire la petitul accesoriu de obligare a recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă: „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, coroborate cu cele ale art. 452 Cod procedură civilă: „Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”.

Fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părţii, ce rezultă din împrejurarea că a pierdut procesul, iar partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă dovada existenţei şi întinderii lor.

În cauză, intimatele Asociaţia crescătorilor de ovine A, Asociaţia Montana B şi Asociaţia crescătorilor de ovine L au solicitat obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată (fila 48 şi fila 54) şi au anexat dovada existenţei şi întinderii acestora, respectiv Chitanţa nr. 334 din 15.12.2021 (fila 104), Chitanţa nr. 336 din 15.12.2021 (fila 106) şi Chitanţa nr. 335 din 15.12.2021 (fila 108).

Faţă de cele anterior menţionate, Curtea a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 453 şi art. 452 Cod procedură civilă şi, în consecinţă va obliga recurenţii Asociaţia crescătorilor de ovine E, Asociaţia crescătorilor de ovine F şi Consiliul Local al Comunei C la plata, în solidar, a sumei de 2000 către intimata Asociaţia crescătorilor de ovine A, a sumei de 2000 către intimata Asociaţia Montana B şi a sumei de 2000 către intimata Asociaţia crescătorilor de ovine L.

Domenii speta

Spete similare