Cadru didactic. Indemnizaţie acordată cu ocazia pensionării. Prescripţia dreptului la acţiune.

În cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, cum greşit a reţinut prima instanţă, ci dispoziţiile art. 268 alin. 2 din Codul muncii, termenul de prescripţie fiind cel de 3 ani. Astfel, potrivit textului legal menţionat, în toate situaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. 1 termenul este de 3 ani de la data naşterii dreptului.

Conform dispoziţiilor art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, salariaţii care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizaţie egală cu cel puţin două salarii de bază avute în luna pensionării, aceste dispoziţii având forţă obligatorie, conform prevederilor imperative ale art.241 alin.1 lit. d şi art.243 din Codul muncii.

Deşi potrivit art.9 şi art.16 alin.1 din Legea nr.118/2000, în perioada 3 iulie 2010 – 31 decembrie 2010, nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, acest text legal se referă exclusiv la drepturile la indemnizaţiile de pensionare născute în această perioadă, iar nu anterior datei de 3 iulie 2010, întrucât, în baza art.15 alin.2 din Constituţie, Legea nr.118/2000 nu poate retroactiva.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2055 din 08.10.2013 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 3240/102/2013 s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi s-a respins ca prescrisă acţiunea civilă formulată de reclamanta M. R., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Naţional „U.”, Consiliul local al Municipiului Tg.-Mureş, Primarul Municipiului Tg.-Mureş şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că pretenţiile reclamantei derivă dintr-un contract colectiv de muncă, fiind incidente dispoziţiile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, conform cărora dreptul material la acţiune se prescrie în termen de 6 luni , în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.

Tribunalul a reţinut că drepturile băneşti solicitate de reclamantă nu sunt drepturi salariale, ci un ajutor acordat cu ocazia pensionării, nefiind aplicabil termenul de prescripţie de 3 ani reglementat de art. 171 din Codul muncii.

Apreciind că excepţia prescripţiei primează, instanţa de fond nu a mai analizat celelalte excepţii şi nici cererea de chemare în garanţie formulată în cauză.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta M. R. a formulat apel, solicitând schimbarea sentinţei atacate, evocarea fondului şi admiterea acţiunii formulate.

În motivarea apelului, reclamanta a arătat că prima instanţă a admis în mod eronat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, termenul de prescripţie fiind de 3 ani, în conformitate cu prevederile art. 171 alin. 1 din Codul muncii.

Pe fondul cauzei, apelanta a arătat că dispoziţiile legale invocate nu sunt abrogate şi justifică acordarea drepturilor băneşti solicitate prin acţiune.

În drept, apelanta a invocat dispoziţiile art. 470, art. 471 alin. 1, art. 480 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Intimatul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate, arătând că prima instanţă în mod legal a respins acţiunea ca prescrisă.

Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constatat următoarele:

Analizând criticile reclamantei cu privire la prescripţia dreptului material la acţiune, Curtea a constatat că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, cum greşit a reţinut prima instanţă, ci dispoziţiile art. 268 alin. 2 din Codul muncii, termenul de prescripţie fiind cel de 3 ani. Astfel, potrivit textului legal menţionat, în toate situaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. 1 termenul este de 3 ani de la data naşterii dreptului.

Reclamanta M. R. a fost angajata pârâtului Colegiul Naţional „U.” până la data de 11.06.2010, dată faţă de care termenul de 3 ani nu a fost depăşit, acţiunea fiind promovată la data de 22 mai 2013.

În consecinţă, dreptul material la acţiune al reclamatei nu a fost prescris, prima instanţă admiţând în mod greşit această excepţie.

Constatând că prima instanţă, în mod greşit a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanţa va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul evocând fondul.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor Colegiul Naţional „U.” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş la plata indemnizaţiei de pensionare la vârsta standard, în conformitate cu prevederile art. 50 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, coroborat cu art. 50 alin. din Legea nr. 128/1997, precum şi obligarea pârâţilor Consiliul local şi Primarul Municipiului Tg.-Mureş să asigure includerea fondurilor necesare plăţii indemnizaţiei de pensionare în bugetul local.

În cauză s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul local şi Primarul Municipiului Tg.-Mureş, excepţie ce urmează a fi respinsă, reţinând că pârâtul Consiliul local are calitate procesuală pasivă, conform art. 36 din Legea nr. 215/2001, art. 19 din Legea nr. 273/2006, art. 13 din O.U.G. nr. 32/2001, art. 7, art. 167 din Legea nr. 84/1995 şi art. 8, art. 104 din Legea nr. 1/2011, acesta asigurând aprobarea în bugetul local a sumelor necesare păţii drepturilor băneşti solicitate prin acţiune. De asemenea, Primarul pârât are legitimare procesuală pasivă, conform art. 63 din Legea nr. 215/2001, întrucât acesta exercită funcţia de ordonator de credite în privinţa sumelor solicitate prin acţiune, precum şi potrivit art. 106 din Legea nr. 1/2011.

În cauză reclamanta a solicitat obligarea acestora la efectuarea demersurilor în vederea includerii în bugetul local a fondurilor necesare plăţii drepturilor băneşti ce fac obiectul cererii, din această perspectivă neavând relevanţă faptul că nu există raporturi juridice directe de dreptul muncii între reclamantă şi aceşti pârâţi.

Curtea a admis însă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, reţinând că acesta nu are legitimare procesuală în cauză, întrucât potrivit art.11 alin.5 din Legea nr. 128/1997, art. 142 lit. g din Legea nr. 84/1995, art. 33 alin. 7 şi art. 38 alin. 5 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură de Învăţământ, art. 2 art. 31 alin. 2 şi art. 54 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură de Învăţământ Preuniversitar de Stat pe judeţul Mureş (aplicabile pe perioada în litigiu), acest pârât are atribuţii specifice angajatorului doar în ceea ce priveşte încadrarea pe posturi a cadrelor didactice prin organizarea concursurilor şi a repartiţiilor, nicidecum a plăţii indemnizaţiilor de pensionare cuvenite personalului didactic.

În consecinţă, instanţa a respins acţiunea reclamantei formulată împotriva Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş ca fiind formulată împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă.

Pe fond, Curtea a reţinut că reclamanta a fost pensionată în baza Legii nr.19/2000, începând cu data de 24.05.2010, conform Deciziei nr. 287751 din 30.06.2010 (fila 7), anterior având calitatea de cadru didactic la unitatea şcolară pârâtă.

Potrivit adeverinţei nr. 324 din 22 mai 2013 (fila 8) reclamanta nu a beneficiat de indemnizaţia de pensionare, angajatorul invocând dispoziţiile art. 48 alin. 1 din Legea nr. 330/2009 şi art. 10 din OUG nr. 1/2010.

Conform dispoziţiilor art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, salariaţii care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizaţie egală cu cel puţin două salarii de bază avute în luna pensionării, aceste dispoziţii având forţă obligatorie, conform prevederilor imperative ale art.241 alin.1 lit. d şi art.243 din Codul muncii.

Deşi potrivit art.9 şi art.16 alin.1 din Legea nr.118/2000, în perioada 3 iulie 2010 – 31 decembrie 2010, nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, acest text legal se referă exclusiv la drepturile la indemnizaţiile de pensionare născute în această perioadă, iar nu anterior datei de 3 iulie 2010, întrucât, în baza art.15 alin.2 din Constituţie, Legea nr.118/2000 nu poate retroactiva.

Totodată, dispoziţiile legale invocate de pârât, respectiv art. 48 alin. 1 din Legea nr. 330/2009 şi art. 10 din OUG nr. 1/2010 nu sunt de natură a înlătura aplicarea prevederilor Contractului colectiv de muncă menţionat anterior.

În consecinţă, instanţa a admis acţiunea reclamantei şi va dispune obligarea pârâtului Colegiul Naţional „Unirea” la plata către aceasta a unei indemnizaţii egale cu două salarii de bază avute în luna pensionării.

De asemenea, au fost obligaţi pârâţii Consiliul local şi Primarul Municipiului Tg.-Mureş să includă în bugetul local sumele necesare plăţii drepturilor băneşti stabilite prin această hotărâre.

Cu privire la cererea de chemare în garanţie formulată de Municipiul Tg.-Mureş împotriva Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş şi Ministerului Finanţelor Publice, Curtea a constatat că Municipiul Tg.-Mureş nu are calitatea de parte în cauză, întrucât nu a fost chemat în judecată de către reclamantă şi nici nu a formulat vreo cerere de intervenţie, astfel că nu poate formula cereri incidentale. În acest sens, instanţa aminteşte că potrivit revederilor art. 72 din Codul de procedură civilă, partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată sau în despăgubiri. În speţă nu sunt îndeplinite condiţiile textului legal menţionat, astfel încât cererea de chemare în garanţie urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Domenii speta

Spete similare