Program de vizitare a minorului. Obligaţiile părinţilor

Decizie 133/R din 18.02.2014


Vârsta minorului nu  constituie un impediment ca acesta să fie găzduit de tată, iar împrejurarea că până în prezent nu a dormit separat de mamă nu este de natură a impune un program intermediar.

Părinţii au obligaţia morală de a veghea asupra nevoilor minorului, iar programul stabilit de instanţă poate şi trebuie să stabilească doar limitele in care drepturile pot fi exercitate, părţile putând, prin bună înţelegere, să adapteze aceste limite la nevoile şi dorinţele minorului la un moment dat.

Prin sentinţa civilă nr. 7232 din 15 octombrie 2012 pronunţată de Judecătoria  Târgu Mureş s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de reclamantul F. G. împotriva pârâtei F. D., precum şi acţiunea reconvenţională exercitată de reclamanta reconvenţională F. D. împotriva pârâtului-reconvenţional F. G. şi s-a stabilit programul de vizitare a minorului F. L. G. de către reclamant, pârâtul reconvenţional, după cum urmează : în prima şi a treia săptămână plină din lună, de sâmbăta de la ora 10 şi până duminica la ora 16, patru zile în vacanţa de iarnă, patru zile în cea de primăvară, luna august integral, de sărbătorile religioase în anii impari.

Prin decizia civilă nr. 38 din 12 martie 2013 Tribunalul Mureş a admis apelul declarat de apelanta F. D., a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că programul de vizită stabilit de prima instanţă se va aplica după trecerea unui termen de 6 luni de la pronunţarea hotărârii, iar până la acea dată programul de vizită va fi următorul :

- în prima şi a treia săptămână plină din lună sâmbăta de la ora 1100 la ora 1800  iar duminica de la ora 1100 la ora 1600;

- patru zile în vacanţa de primăvară zilnic de la ora 1100 la ora 1800;

- în fiecare zi din primele două săptămâni ale lunii august, între orele 1100 şi 1800;

- a doua zi de Paști, între orele 1100-1800; celelalte dispoziţii ale hotărârii primei instanţe au fost menţinute.

Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul Mureş  a reţinut următoarele:

Dreptul părintelui separat de copil de a avea legături personale cu copilul este de netăgăduit, acesta fiind consacrat de art. 401 Cod civil şi art. 16 din Legea nr. 272/004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Art. 31 alin. 2 din aceeaşi lege prevede că „Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinţeşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său”.

În aprecierea interesului superior al copilului instanţa trebuie să ţină seama de vârsta copilului, de starea de sănătate a acestuia, de nevoile de îngrijire şi educare a minorului, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul anterior al părintelui.

Apropierea dintre copil şi părintele cu care nu locuieşte trebuie să se facă treptat, mai ales în situaţiile în care legăturile anterioare dintre aceştia nu au fost suficient de strânse. 

În cauză, aplicarea programului stabilit de prima instanţă este de natură să afecteze pe termen scurt echilibrul emoţional al acestuia şi dezvoltarea sa psihică pe termen scurt.  Programul stabilit de judecătorie poate fi aplicat însă nu imediat, fiind nevoie de o perioadă de acomodare a copilului cu lipsa mamei.

Apreciind asupra celor de mai sus, instanţa de apel s-a pronunţat în sensul arătat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul F. G.

În drept, recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea  motivelor de nelegalitate s-a arătat că:

Hotărârea pronunţată de tribunal este contradictorie în sensul în care, deşi sunt invocate prevederile art. 16 din Legea 272/2004, instanţa de apel a redus posibilităţile tatălui de a menţine legăturile directe cu minorul.

Recurentul a mai invocat dispoziţiile art. 22 din Legea 272/2004 şi art. 8 din CEDO, dispoziţii raportat la care s-a apreciat că hotărârea instanţei de apel este dată cu aplicare greşită a legii.

Intimata F. D. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat.

În opinia intimatei pârâte instanţa de apel a dat prioritate interesului superior al minorului stabilind un program intermediar care să permită minorului adaptarea la programul stabilit de instanţa de fond. Acest program intermediar a fost impus de vârsta fragedă a minorului, legătura puternică dintre acesta şi mama sa.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea a reţinut următoarele:

Minorul F. L. G. este născut la data de 26.02.2006.Părinţii minorului au divorţat la data de 02.05.2011, dată de la care minorul a fost încredinţat mamei spre creştere şi educare.

Din această perspectivă relaţiile afective dintre mamă şi minor sunt mai intense, însă nu sunt de natură a înlătura posibilitatea ca, în viitor, relaţia dintre tatăl reclamant şi minor să se intensifice.

La momentul pronunţării prezentei decizii, vârsta minorului nu mai constituie un impediment ca acesta să fie găzduit de tată, iar împrejurarea că până în prezent nu a dormit separat de mamă nu este de natură a impune un program intermediar.

Relaţiile afective dintre părinţi şi copii se construiesc cu concursul direct al tuturor celor implicaţi. Stabilirea unui program de vizitare cu posibilitatea găzduirii minorului nu poate fi echivalată cu menţinerea acestuia, peste voinţa sa, într-un anume loc. Părinţii au obligaţia morală de a veghea asupra nevoilor minorului, iar programul stabilit de instanţă poate şi trebuie să stabilească doar limitele in care drepturile pot fi exercitate, părţile putând, prin bună înţelegere, să adapteze aceste limite la nevoile şi dorinţele minorului la un moment dat.

Prin prisma dispoziţiilor art. 17-19 din Legea 272/2004 republicată,  coroborate cu probele administrate în cauză, Curtea a apreciat că adoptarea unui program intermediar nu este necesară, părinţii fiind, în cele din urmă, singurii în măsură să decidă, în interesul minorului şi în limitele impuse de programul stabilit de instanţă.

Având în vedere cele de mai sus văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat şi, modificând în tot decizia atacată a respins apelul declarat de pârâtă, menţinând integral hotărârea pronunţată de instanţa de fond.