Legea nr. 10/2001. Persoanele între care iau naştere raporturi juridice de drept material şi formal

Legea specială reparatorie (Legea nr. 10/2001 – republicată) dă naştere, potrivit art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 25 şi art. 26, unor raporturi juridice de drept material şi formal doar între deţinătorul imobilului şi persoanele îndreptăţite la restituire în natură sau la măsuri reparatorii (foştii proprietari şi moştenitorii acestora).

Altfel spus, numai persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, în sensul Legii nr. 10/2001, pot să solicite restituirea în natură a imobilului sau despăgubiri, să atace cu contestaţie dispoziţia ori decizia emisă în cursul procedurii administrative sau să solicite unităţii deţinătoare emiterea acesteia, nu şi chiriaşii.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 589 din 17 aprilie 2013, G.O.

Prin Sentinţa civilă nr. 333 din 4 februarie 2013, pronunţată în dosarul nr. 32/108/2013, Tribunalul Arad a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei interesului reclamanţilor faţă de cererea având ca obiect emiterea dispoziţiei de respingere a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Arad.

A respins acţiunea formulată de reclamanţii L.I.-C., L.O., şi L.C.-A. împotriva pârâţilor Primăria Municipiului Arad şi Municipiul Arad, având ca obiect Legea nr. 10/2001 şi încheiere contract de vânzare-cumpărare.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut următoarele considerente:

Pârâta Primăria Municipiului Arad nu are personalitate juridică, în condiţiile în care potrivit art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 215/2001 republicată şi modificată, doar unităţile administrativ – teritoriale constituite în comune, oraşe, municipii, judeţe sunt persoane juridice, acestea fiind reprezentate în instanţă de primar sau, după caz, de preşedintele consiliului judeţean, în timp ce potrivit art. 77 din aceeaşi lege, primăria municipiului reprezintă doar o structură funcţională cu activitate permanentă constituită din primar, viceprimar, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului, având ca scop aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local şi a dispoziţiile primarului, precum şi soluţionarea problemelor curente ale colectivităţii locale.

Văzând că potrivit art. 41 din Codul de procedură civilă, pot sta în proces doar persoanele care au exerciţiul drepturilor lor sau asociaţiile şi societăţile ce nu au personalitate juridică dar au organe proprii de conducere, ceea ce nu este cazul primăriei, ce este doar o structură funcţională, tribunalul constată că pârâta Primăria Municipiului Arad nu are capacitate de folosinţă şi de exerciţiu, conform art. 206 şi art. 209 alin. (1) din noul Cod civil.

De asemenea, ţinând cont şi de faptul că acestei pârâtei nu îi sunt atribuite sarcini/obligaţii în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001 [fiind incidente art. 21 alin. (1) şi alin. (4) din acest act normativ] şi nici în legătură cu vânzarea apartamentelor rămase libere, conform Legii nr. 112/1995 modificată [raportat la art. 33 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 aprobate prin HG nr. 20/1996 republicată], tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Arad.

Excepţiile lipsei interesului reclamanţilor şi a lipsei calităţii procesuale active a acestora raportat la prima cerere a acestora [emiterea dispoziţiei de respingere a notificării de revendicare a imobilului situat în Arad, (…), imobil înscris în CF nr. (…) Arad, nr. top. (…), notificare depusă de către V.L. şi V.M.C.] sunt întemeiate, fiind admise, în condiţiile în care reclamanţii nu sunt parte în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 republicată şi modificată.

Astfel, persoanele îndreptăţite a apela la prevederile acestei legi sunt doar cele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 3 alin. (1) din această lege:

„a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora;

b) persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv;

c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptăţirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă, precum şi partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă şi-au reluat activitatea în condiţiile legii”.

De asemenea, aceeaşi calitate o au moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite, conform art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege.

Or, reclamanţii nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de persoane de mai sus, fiind potrivit propriilor lor afirmaţii, susţinute parţial de adresa nr. 50863/ 59886/02.10.2012 a Primăriei Municipiului Arad, persoanele care ocupă apartamentul nr. 14 din Arad, (…). Prin prisma acestei condiţii, reclamanţii au formulat cea de a doua cerere dedusă judecăţii, şi anume de obligare a Serviciului Fond Locativ din cadrul Primăriei Arad să încheie pe numele acestora contractul de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, iar în caz de refuz, hotărârea să ţină loc de act autentic. Reclamanţii nu au arătat în motivarea acţiunii că ocupă apartamentul respectiv cu titlu de închiriere şi nu au depus la dosar copia actului juridic în baza căruia ocupă imobilul, dar odată ce se prevalează de dispoziţiile Legii nr. 112/1995 în sensul cumpărării locuinţei, tribunalul a constatat că reclamanţii nu au interesul legitim în susţinerea cererii de obligare a pârâţilor la emiterea dispoziţiei de respingere a cererii formulate de numiţii V.L. şi M.C. de restituire a aceluiaşi imobil, în baza Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 25 alin. (1) şi 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată şi modificată, unitatea deţinătoare a imobilului are obligaţia de a emite dispoziţia de soluţionare a notificării formulate în baza acestui act normativ de către persoanele îndreptăţite conform art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege.

Unul dintre elementele esenţiale ale dreptului exerciţiului la acţiune îl reprezintă interesul reclamantului, prin acesta înţelegându-se folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare. Cerinţele interesului pentru validarea dreptului la acţiunea sunt: să fie legitim, adică să nu fie în conflict cu legea; să fie personal, adică folosul practic să-l vizeze pe cel care recurge la procedura judiciară; să fie născut şi actual, în sensul că dacă cel interesat nu ar recurge la acţiune la momentul respectiv ar suferi un prejudiciu.

Interesul în susţinerea unei cereri de chemare în judecată se află în strâns legătură cu calitatea procesuală activă a celui care promovează cererea. Astfel, persoana respectivă trebuie să justifice existenţa unui drept sau interes ocrotit de lege dar încălcat, în cazul de faţă, prin executarea silită, pentru a deţine în mod legitim calitatea de reclamant.

Excepţiile lipsei interesului şi a lipsei calităţii procesuale active sunt excepţii de fond (deoarece privesc exerciţiul dreptului la acţiune) şi peremptorii.

Or, prima cerere a reclamanţilor nu întruneşte cerinţa legitimităţii interesului întrucât este în conflict cu legea, mai precis cu Legea nr. 10/2001 republicată şi modificată, sub aspectul persoanelor care sunt îndreptăţite la obligarea unităţii deţinătoare a imobilului la soluţionarea cererii formulate în baza actului normativ de mai sus, din moment ce această lege nu recunoaşte chiriaşilor, ce ocupă imobilul revendicat, dreptul de a interveni în procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001, de a formula cereri şi pretenţii în legătură cu această procedură.

Acelaşi argument demonstrează şi lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, căci Legea nr. 10/2001, ca lege reparatorie nu prevede posibilitatea terţilor, fie ei chiriaşi, legitimaţi de un interes actual (dar nu şi legitim), de a pretinde emiterea dispoziţiei de respingere a cererii de restituire, deoarece raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 ia naştere între deţinătorul imobilului şi persoana îndreptăţită la restituire în natură sau la măsuri reparatorii.

Or, neavând un drept recunoscut de acest act normativ a cărui ocrotire să o urmărească legitim prin promovarea prezentei acţiuni, reclamanţii nu întrunesc în persoana lor şi calitatea de titular al unui drept sau interes legitim dedus judecăţii, aşa încât nu au legitimare procesuală activă în cadrul primei solicitări.

În ceea ce priveşte cea de a doua cerere, Tribunalul a constatat că este neîntemeiată în condiţiile în care apartamentul în litigiu nu este liber în sensul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, fiind formulată cerere de restituire a acestuia de către numiţii V.L. şi V.M.C., aşa încât este incidentă interdicţia de înstrăinare a imobilului prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată şi modificată („Sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor prezentei legi”)

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, iar Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 589/R din 17 aprilie 2013, a respins recursul acestora.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele considerente:

Curtea constată că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că în cauză operează excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei interesului reclamanţilor cu privire la petitul având ca obiect emiterea dispoziţiei de respingere a notificării formulate de către foştii proprietari V.L. şi V.M.C., întrucât legea specială reparatorie (Legea nr. 10/2001) dă naştere, prin art. 3 alin. (1), (4), alin. (2), art. 25 şi art. 26, unor raporturi juridice de drept material şi formal doar între deţinătorul imobilului şi persoanele îndreptăţite la restituire în natură sau la măsuri reparatorii (foştii proprietari şi moştenitorii acestora), iar reclamanţii nu au făcut dovada în speţă că fac parte din categoriile prevăzute de textele legale mai sus menţionate.

Cu alte cuvinte, numai persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, în sensul Legii nr. 10/2001, pot să solicite restituirea în natură a imobilului sau despăgubiri, să atace cu contestaţie dispoziţia ori decizia emisă în cursul procedurii administrative sau să solicite unităţii deţinătoare emiterea acesteia, nu şi chiriaşii, astfel încât reclamanţii recurenţi nu justifică un interes legitim în raport de Legea nr. 10/2001.

În legătură cu al doilea petit al cererii de chemare în judecată, Curtea apreciază că soluţia de respingere a acestuia ca neîntemeiat este legală, avându-se în vedere interdicţia de înstrăinare a imobilelor (construcţii şi/sau terenuri), până la soluţionarea procedurilor administrative, prevăzută de dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care acordă prioritate foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora cu privire la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent, faţă de dreptul chiriaşilor de a cumpăra imobilele în baza Legii nr. 112/1995.

Mai mult decât atât, reclamanţii recurenţi nu au susţinut şi nu au dovedit că îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 112/1995 şi art. 6 din H.G. nr. 20/1996 – republicată, în sensul că, având un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentul în litigiu la data intrării în vigoare a legii.

Cât priveşte încălcarea dreptului la apărare, Curtea apreciază că această susţinere nu poate fi primită, întrucât prima instanţă a respins în mod justificat cererea de amânare, respectiv pentru faptul că apărătorul reclamanţilor nu a explicat motivul pentru care a fost în imposibilitate de a se prezenta.

Nici critica privind necitarea Serviciului Locativ nu poate fi primită, câtă vreme acesta este subordonat pârâtei Primăria Municipiului Arad, iar pe de altă parte necitarea unei părţi este sancţionată cu nulitate relativă, sancţiune ce poate fi invocată doar de pârâta respectivă.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a reţinut că hotărârea atacată nu este susceptibilă de modificare în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 304 ind. 1 C. pr. civ., astfel că în baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ. a respins recursul reclamanţilor.

Domenii speta

Spete similare