Somaţie de plată

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20.06.2011 sub număr dosar 536/174/2011, creditoarea ..ă a solicitat emiterea ordonanţei care va conţine somaţia de plată către debitoarea ... Agnita, şi stabilirea termenului de plată pentru suma de 723,19 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pentru furnizarea apei şi canalizare; cu cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei debitoare în valoare de 39,30 lei.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în baza contractului de furnizare/prestare şi utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, a prestat debitoarei servicii de furnizare a apei şi evacuarea apelor uzate, pentru care a emis facturi, însă debitoarea nu a mai achitat nicio factură, ceea ce a condus la acumularea unui debit de 723,19 lei.

Termenele scadente la care trebuia făcută plata au expirat, iar debitorul refuză să achite de bună voie sumele datorate.

A mai precizat creditoarea că a încercat soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, în sensul că debitoarea a fost convocată la conciliere directă, şi i s-au făcut notificări în scris cu privire la sumele de plată, iar cu ocazia înmânării facturilor lunare de către angajaţii societăţii creditoare, i s-a adus la cunoştinţă debitul neachitat şi faptul că trebuie să achite acest debit.

Creditoarea a apreciat că, potrivit art. 1 din O.G. nr. 5/2001, sunt întrunite cerinţele privind emiterea somaţiei de plată, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă.

În drept, creditoarea a invocat dispoziţiile art. 5/2001 coroborate cu dispoziţiile art. 969, 970, 1073 C.civ., art. 43 C.com.

Acţiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 30 lei şi timbru judiciar în valoare de 1,50 lei (f.20).

În susţinerea acţiunii, creditoarea a depus la dosar copia contractului nr. 40/14.06.2007 de furnizare/prestare şi utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare (f.5-7),  anexa 2 (f.8), situaţia facturilor neîncasate (f.9), corespondenţa cu debitoarea (f.10) şi copia facturilor neîncasate (f.11-19).

Potrivit fişei de identificare depusă la dosar de către O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sibiu, rezultă faptul că societatea debitoare se află în stare de dizolvare judiciară, conform art. 237 din Lg. nr. 31/1990 (f.27) şi dovada sediului a expirat la 31.12.2009, iar potrivit adresei emisă de aceeaşi instituţie (f.35) se constată că până la data de 31.08.2011 nu au fost înregistrate cereri în temeiul art. 237 alin. 7 din Lg. 31/1990 privind numirea lichidatorului pentru societatea debitoare.

Faţă de aceste aspecte, s-a dispus citarea debitoarei prin administratorii statutari B..A.şi R. M.i, la domiciliul acestora, şi prin afişare la uşa instanţei.

Faptul ca societatea comerciala respectivă este dizolvată nu are nicio relevanţă in ceea ce privesta capacitatea ei procesuala pasiva. Capacitatea ei restransa de lichidare ii permite sa stea in proces in calitate de parata (sau debitoare in procedura somatiei de plata sau a ordonantei de plata). S-a mai avut în vedere de către instanţă faptul că, daca debitoarea ar fi avut desemnat lichidator, iar acesta si-ar fi depus semnatura la registrul comertului, ar fi reprezentat-o in proces. Daca nu are desemnat înca lichidator (situaţia din prezenta cauză), societatea e reprezentata de administratorul statutar.

Deşi legal citată, în condiţiile menţionate mai sus, debitoarea nu a depus la dosar întâmpinare, şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a formula apărări.

La termenul de judecată din data de 07.09.2011, instanţa a invocat din oficiu prescripţia dreptului la acţiune, în sens material, în ce priveşte facturile emise de către creditoare, în perioada decembrie 2007 – aprilie 2008. În acest sens, părţile au fost citate cu menţiunea de a-şi exprima poziţia, însă niciuna dintre acestea nu au formulat apărări faţă de această excepţie.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa, având în vedere prevederile art. 137 alin. 1 C.pr.civ., se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Art. 18 din Decretul nr. 167/1958 dispune că instanţa judecătorească este obligată ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acţiune este prescris. De asemenea, art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, statuează, cu titlu de principiu, că dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul de prescripţie fiind de 3 ani (astfel cum se dispune prin art. 3 alin.1).

De asemenea, potrivit art. 12 din Decretul nr. 167/1958, în cazul în care un debitor este obligat la prestaţii succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie deosebită.

În ce priveşte facturile emise de către creditoare în perioada decembrie 2007 – aprilie 2008, scadente la 30.01.2008, respectiv 30.05.2008 (factura AAG nr. 25298 din 31.12.2007 – scadentă la 30.01.2008 – 49,03 lei; factura AAG nr. 26149 din 31.01.2008 scadentă la 01.03.2008 – 306,43 lei; factura AAG nr. 29066 din 28.02.2008 scadentă la 29.03.2008 – 17,16 lei; factura AAG nr. 31998 din 31.03.2008 scadentă la 30.04.2008 – 19,61 lei; factura AAG nr. 37055 din 30.04.2008 scadentă la 30.05.2008 – 61,29 lei) se observă că pentru fiecare dintre aceste facturi s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în sens material, prin împlinirea, pentru fiecare în parte, a termenului de 3 ani de la data scadenţei, respectiv de la data naşterii dreptului creditoarei de a solicita executarea obligaţiei corelative a debitorului (art. 7), de plată a contravalorii fiecărei facturi, raportat la data înregistrării prezentei acţiuni pe rolul Judecătoriei Agnita – 20.06.2011.

În acord cu dispoziţiile art. 101 alin.3 C.pr.civ., termenele statornicite pe ani se sfârşesc în ziua anului corespunzătoare zilei de plecare.

Astfel, având în vedere că termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă de la data de 30.01.2008 (aferentă primei facturi), şi pe tot intervalul de timp, lunar, până la 30.05.2008, pentru fiecare factură în parte, instanţa constată că acesta s-a împlinit, în mod succesiv, pentru fiecare factură mai sus menţionată, începând cu 30.01.2011 pentru prima dintre facturi, şi lunar, până la 30.05.2011 pentru ultima factură menţionată.

Faţă de aceste aspecte de fapt şi de drept, precum şi faţă de faptul că din actele existente la dosarul cauzei, nu rezultă că prescripţia dreptului la acţiune ar fi fost suspendată sau întreruptă, în raport de dispoziţiile legale anterior analizate, instanţa constată că excepţia astfel cum a fost formulată din oficiu, este întemeiată, sens în care va dispune admiterea acesteia .

Potrivit art. 1 alin 1 din OG 5/2001 procedura somaţiei de plată se desfăşoară la cererea creditorului,în scopul realizării de bună voie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani , asumate prin contract constatat  printr-un înscris sau determinate potrivit unui statut regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori un alt mod admis de lege.

Analizând cererea prin prisma facturilor emise de către creditoare în perioada mai 2008 – august 2008:  factura AAG nr. 40017 din 31.05.2008 scadentă la 30.06.2008 – 85,80 lei; factura AAG nr. 40872 din 30.06.2008 scadentă la 30.07.2008 – 61,29 lei; factura AAG nr. 43852 din 31.07.2008 scadentă la 30.08.2008 – 61,29 lei, factura AAG nr. 48995 din 31.08.2008 scadentă la 30.09.2008 – 61,29 lei, instanţa reţine că creditoarea are împotriva debitoarei o creanţă certă, lichidă şi  exigibilă în cuantum total de 269,67 lei ce reiese din totalul facturilor menţionate anterior, precum şi din contractul nr. 40/14.06.2007 de furnizare/prestare şi utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare (f.5-7) şi  anexa 2 (f.8),  însuşite de debitoare prin semnătură şi ştampilă.

Astfel, în primul  rând, creditorul trebuie să aibă o creanţă a cărei  obligaţie corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, fără a prezenta relevanţă, în principiu, izvorul acestei obligaţii, fiind însă necesar ca această obligaţie să fie asumată prin contract constatat printr-un  înscris ori determinat potrivit unui statut, regulament ori altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură sau în alt mod admis de lege.

În temeiul art. 1169 C.civ., creditoarei îi revine obligaţia de a face dovada existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani.

Astfel, contractul nr. 40/14.06.2007, coroborat cu anexa 2 a acestui contract, care constituie parte integrantă din acesta, face pe deplin dovada existenţei raporturilor contractuale dintre părţi.

Sub aspectul caracterului cert al creanţei, instanţa va avea în considerare definiţia dată de art. 379 alin. 3 C.pr.civ., potrivit căreia creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Din acest punct de vedere, instanţa consideră că este îndeplinit caracterul cert al creanţei, deoarece existenţa acesteia rezultă din contractul încheiat şi anexa 2 a acestui contract, parte integrantă a acestuia, care, potrivit art. 969 C.civ. reprezintă legea părţilor, precum şi din facturile emise de creditoare.

În ceea ce priveşte lichiditatea creanţei, art. 379 alin. 4 C.pr.civ. spune că acest caracter al creanţei este îndeplinit atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă pentru această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală. În cauză, cuantumul debitului este determinat potrivit facturilor în discuţie, necontestate de către debitor. Chiar dacă facturile fiscale depuse la dosar nu sunt semnate de debitoare, instanţa constată că acestea au fost emise în executarea contractului 40/2007 incheiat intre parti, semnat şi ştampilat de debitoare – astfel încât sunt îndeplinite condiţiile art.1 alin.1 din OG 5/2001.

Creanţa este, de asemenea, exigibilă, conform art. 8.8 din contract, coroborat cu anexa 2, fiind împlinit acest termen de scadenţă, cu privire la fiecare dintre facturile menţionate mai sus, la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, instanţa, în temeiul art. 6 alin. 2 şi 3 din O.G. nr 5/2001 urmează să admită în parte acţiunea formulată de către creditoarea ….  împotriva debitoarei …, şi va dispune somarea debitoarei, ca în termen de 20 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei ordonanţe, să plătească creditoarei suma de 269,67 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare a apei şi evacuarea apelor uzate, corespunzătoare perioadei mai 2008 – august 2008.

Faţă de soluţia la care a ajuns instanţa în urma deliberării, având în vedere dispoziţiile art. 274 C.pr.civ. care prevăd că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanţa urmează să admită cererea creditoarei privind acordarea cheltuielilor de judecată. În acest sens, debitorul va fi obligat la plata sumei de 39,30 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, astfel cum s-a solicitat de către creditoare prin cererea introductivă.

Domenii speta

Spete similare