Pensie intretinere

Sentinţă civilă 482 din 25.03.2014


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA MEDGIDIA

Medgidia, str.Independenţei nr.14, judeţul Constanţa;

 cod poştal – 905600

Înregistrată în evidenţa A.N.S.P.D.C.P. sub nr. 3068

Dosar nr. 9743/256/2013

SENTINŢĂ CIVILĂ NR. 482

Şedinţa publică din 25 martie 2014

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE -  S.A.I. 

GREFIER – V.I.

S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect – pensie întreţinere – formulată de reclamantul G.A.D., în contradictoriu cu pârâtul G.F.C..

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, a răspuns: pârâtul G.F.C. personal, lipsind reclamantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispoziţiilor art. 154 şi urm. Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier prin care se evidenţiază părţile, obiectul pricinii, stadiul procesual şi modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

Instanţa, conform art.219 Cod procedură civilă, procedează la identificarea pârâtului G.F.C, acestea legitimându-se cu cartea de identitate seria -- nr. -- eliberată la data de -- de SPCLEP --, din care rezultă CNP – --, cu domiciliul --.

Instanţa acordă cuvântul pentru formularea de cereri prealabile discutării competenţei de soluţionare a cauzei.

Pârâtul nu are de formulat cereri, excepţii.

 Instanţa în temeiul dispoziţiilor art. 131 alin. 2 raportat la art. 126 din Constituţia României, art. 94 pct.1 lit. a şi art. 114 Cod procedură civilă, la prima zi de înfăţişare, procedând la verificarea competenţei generale, materiale şi teritoriale, se declară competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza.

În temeiul dispoziţiilor art. 254 Cod procedură civilă, instanţa acordă cuvântul pentru propunerea probelor.

Pârâtul arată că este de acord cu probele solicitate de reclamant şi solicită încuviinţarea probei cu memoriul şi înscrisurile depuse în data de 03.03.2014.

Deliberând asupra probelor cu înscrisuri ataşate de reclamant la dosarul cauzei şi a probei cu interogatoriul pârâtului, solicitată prin cererea de chemare în judecată, instanţa apreciază că sunt pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei şi văzând dispoziţiile art. 255 raportat la dispoziţiile art. 237 alin. 2 pct. 7 Cod procedură civilă, le încuviinţează. De asemenea, instanţa încuviinţează şi proba cu ancheta socială dispusă de instanţă ca fiind necesară şi proba cu înscrisurile ataşate de pârât la memoriul depus de pârât în data de 03.03.2014.

 În temeiul dispoziţiilor art. 351 alin. 2 Cod procedură civilă se administrează proba cu interogatoriul pârâtului Gheorghe Florin Cornel.

Instanţa acordă cuvântul pentru formularea altor cereri.

Pârâtul arată că nu mai are alte cereri.

Instanţa ia act de faptul că pârâtul nu mai are alte cereri de formulat şi nu mai sunt alte incidente de soluţionat.

 În conformitate cu dispoziţiile art. 244 Cod procedură civilă, instanţa declară cercetarea procesului încheiată.

Nemaifiind cereri de formulat şi incidente de soluţionat, instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.

 Pârâtul, având cuvântul pe fondul cauzei, lasă la aprecierea instanţei în ceea ce priveşte pensia de întreţinere pentru reclamant şi arată, totodată că nu poate plăti pensia de întreţinere, având încă un copil minor în întreţinere, precum şi datorii la bancă.

 Instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile şi rămâne în pronunţare.

I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr.9743/256/2013 din 11.12.2013, reclamantul G.A.D., în contradictoriu cu pârâtul G.F.C. a solicitat ca, prin hotărâre judecătorească să fie obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în favoarea sa, până la finalizarea studiilor.

În motivarea în fapt a cererii arată că este fiul major al pârâtului, dar se află în continuarea studiilor, fiind elev în clasa a XII a – cursuri de zi la Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia. Învederează că tatăl său nu contribuie de bunăvoie la întreţinerea sa, iar fratele său, G.C.S., născut la --, are locuinţa stabilită la pârât.

În probaţiune a solicitat proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtului.

În drept invocă art.499 alin.3 Cod civil.

La data de 03.03.2014, pârâtul G.F.C., legal citat, a depus întâmpinare (filele 9-11) prin care a învederat că după divorţ, are în grija exclusivă pe minorul G.C.S., are de achitat mai multe datorii din timpul căsătoriei şi nu are resurse financiare suficiente pentru a contribui şi la întreţinerea reclamantului.

În probaţiune a depus înscrisuri.

Instanţa a administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părţi şi proba cu interogatoriul pârâtului.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Din certificatul de naştere seria NP nr.-- eliberat la -- de Consiliul Local al municipiului --, rezultă că reclamantul G.A.D. este fiul pârâtului G.F.C., dar şi faptul că acesta este în prezent major, împlinind vârsta de 18 ani la --.

Din adeverinţa nr.3793 din 26.11.2013 eliberată de  Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din -- rezultă că reclamantul G.A.D. este înscris în anul şcolar 2013-2014 în clasa a XII-a la cursuri de zi.

Din referatul de anchetă psihosocială efectuat în cauză la domiciliul părţilor şi înaintat de Primăria municipiului Medgidia cu adresa nr.4455/28.02.2014 rezultă că pârâtul şi minorul G.C.S., născut la --, locuiesc împreună în imobilul situat în municipiul --, proprietatea sa şi al fostei soţii. Reclamantul împreună cu mama sa locuiesc cu chirie în localitatea --. De la desfacerea căsătoriei, pârâtul nu a contribuit la întreţinerea reclamantului, iar numita C.G., mama reclamantului, la rândul său, nu a contribuit la întreţinerea minorului G.C.S..

Din înscrisurile depuse de pârât rezultă că acesta realizează venituri nete lunare de 1.800 lei, din care are reţineri lunare în cuantum de 600 lei în dosarul de executare silită nr.444/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc Dusu Dumitru.

La interogatoriu, pârâtul a recunoscut că reclamantul este în continuarea studiilor şi că realizează venituri permanente din muncă, fiind salariat al S.C. Electrica S.A. Totodată, a arătat că este de acord să plătească pârâtului pensie de întreţinere ”în limita salariului”.

Din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul, deşi este major, se află în continuarea studiilor şi nu realizează venituri.

 Conform prev. art. 499 alin.1 din Noul Cod Civil „(1) Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.

 Potrivit alin.3 al aceluiaşi articol, „Părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani.”, iar alin.4 statuează că „În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţa de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.”

De asemenea, potrivit art. 31 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale.

 Or, situaţia specială în care se află reclamantul, aflat în plin proces de instrucţie şcolară impune existenţa unor resurse adecvate pentru desăvârşirea pregătirii sale profesionale.

 Obligaţia legală de întreţinere a părintelui faţă de copilul său major aflat în continuarea studiilor constă în îndatorirea impusă de lege părintelui de a asigura mijloacele necesare traiului, precum şi pe cele necesare educării, învăţăturii şi pregătirii profesionale a copilului, pentru ca acesta să dobândească o pregătire profesională adecvată aptitudinilor sale.

 În conformitate cu prevederile art. 529 alin.1 din Noul Cod civil, întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti iar potrivit alin 2 al aceluiaşi articol, când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o  pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii.

 Pensia de întreţinere va fi stabilită în cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere conform art. 530 alin. 3 Cod Civil, ţinând seama atât de pragul prevăzut imperativ de art. 529 alin. 2 din Codul civil, cât şi de mijloacele pârâtului care, deşi realizează venituri permanente din muncă, acestea sunt grevate de reţineri ca urmare a unor proceduri de executare silită.

 Cu privire la data de la care se datorează pensia de întreţinere, instanţa va face aplicarea prev. art. 532 din Codul civil potrivit căruia „Pensia de întreţinere se datorează de la data cererii de chemare în judecată”.

În considerarea celor expuse mai sus, instanţa apreciază că acţiunea este întemeiată şi va fi admisă.

În consecinţă, va fi obligat pârâtul către reclamant la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 10% lunar din veniturile nete realizate de pârât, cu începere de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 11.12.2013 şi până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Admite acţiunea având ca obiect – pensie întreţinere – formulată de reclamantul G.A.D., în contradictoriu cu pârâtul G.F.C.

 Obligă pârâtul către reclamant la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 10% lunar din veniturile nete realizate de pârât, cu începere de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 11.12.2013 şi până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani.

Executorie de drept conform art.448 alin.1 pct.4 Cod procedură penală.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Medgidia.

 Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 martie 2014.

PREŞEDINTE,

S.A.I.  GREFIER,

V.I.