Stabilirea filiaţiei faţă de tată

Sentinţă civilă 127 din 27.02.2014


Potrivit art. 47 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a codului civil – „ Stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare. Potrivit art. 56 Codul familiei - „filiaţia faţă de tată se stabileşte, în afară de cazurile prevăzute în art. 53, prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească”, iar potrivit art. 59 alin. 1 Codul familiei – „acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului”. Conform art. 59 alin 3, „acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia”.

Legiuitorul  consacră întâietatea  stabilirii  paternităţii din afara  căsătoriei  prin recunoaştere,  apoi, în  plan secundar,  prin  hotărâre judecătorească.  Odată  dovedită prin administrarea  oricărui  mijloc  de probă, convieţuirea  pretinsului  tată  cu mama  copilului  în perioada timpului  legal  al  concepţiei,  există o  prezumţie relativă  de paternitate faţă de  pretinsul tată,  care o poate răsturna  în condiţiile  alin  2  al art. 426  C  civ.

Prin Sentinţa Civilă nr. 127 din 27.02.2014, instanţa a admis acţiunea civilă, formulată de reclamantele P P, P N şa. în contradictoriu cu pârâţii S P şa. şi a stabilit  că defunctul S V , decedat la data de ------ este tatăl reclamantelor .  S-a  dispus  efectuarea menţiunilor necesare în actul de naştere al reclamantelor.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că mama reclamantelor este P M, căsătorită S V, potrivit certificatului de căsătorie iar paternitatea (filiaţia faţă de tată) consta în legătura juridică, bazata pe concepţie, care exista între tata şi copil.

Conflictele de paternitate apar atunci când tatăl este necunoscut sau atunci când tatăl juridic este diferit de tatăl biologic. În România, Codul Familiei a prevăzut doua căi de stabilire a paternităţii: recunoaşterea şi stabilirea pe cale judecătorească.

Astfel, ori de câte ori tatăl nu-şi recunoaşte copilul, mama, ori în lipsa ei, reprezentantul legal, îl pot acţiona în justiţie, cerând ceea ce i se cuvine de drept copilului, dând curs principiilor care guvernează aceasta materie: principiul ocrotirii copilului, al stabilirii adevărului cu privire la paternitate, al egalităţii în drepturi dintre copilul din căsătorie şi cel din afara ei.

Legea stabileşte o prezumţie de filiaţie faţă de pretinsul tată dacă se dovedeşte că acesta a convieţuit cu mama copilului în perioada timpului legal al concepţiunii. Astfel, potrivit art. 61 din Codul familiei, timpul legal de concepţie este perioada cuprinsă între a trei sute şi a o sută optzecea zi înainte de data naşterii copilului, socotită de la zi la zi.

Potrivit declaraţiilor martorilor audiaţi  în  prezenta  cauză,  defunctul S V a convieţuit cu  mama reclamantelor în perioada  conceperii reclamantelor, neexistând  nici un dubiu asupra legăturii  de paternitate dintre  reclamante  şi  defunct.

Din coroborarea probelor administrate, instanţa a constatat că a fost dovedită relaţia de concubinaj dintre mama reclamantelor şi defunctul S V, aceştia trăind împreună, fără a fi despărţiţi, mai mulţi ani, începând din perioada de concepţie a reclamantei  P P, prima născută dintre reclamante, până la decesul lui V S.

Astfel, instanţa a apreciat că acţiunea este întemeiată, şi a admis-o constatând că defunctul S V,  este tatăl reclamantelor.