Pretentii

Dosar nr. 1334/244/2014 - pretenţii -

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA HUŞI – JUDEŢUL VASLUI

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 740/2014

Şedinţa publică de la 17 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE D.C.

Grefier G. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. F., domiciliat în municipiul Huşi, şi pe pârâta D.C., domiciliată în sat Rîşeşti, ,având ca obiect „pretenţii „.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă reclamantul şi martorii acestuia  şi pentru pârâtă av. A.M., lipsă fiind pârâta şi martorii pârâtei

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- dosarul are ca obiect „contestare recunoaştere paternitate”,

- se află la al 3-lea termen de judecată,

- în cadrul etapei procedurii prealabile, părţile s-au încunoştinţat reciproc în legătură  cu pretenţiile şi apărările lor,

- părţile au fost legal citate,procedura de citare este legal îndeplinită deoarece, la dosar fiind ataşate dovezile în acest sens, iar potrivit art.157, al.(1), lit.i NCPC, instanţa prezumă că părţile cunosc şi termenele de judecată ulterioare,pentru care citaţia le-a fost înmânată personal, prin reprezentant legal sau convenţional, ori prin funcţionarul sau persoana însărcinată  cu primirea corespondenţei, sub semnătură de primire,

- nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conf. disp.art.411 al.1 pct.2,NCPC , după care:

În baza art.319 rap.la art.321 NCPC , s-au audiat martorii reclamantului sub prestare de jurământ,ale căror declaraţii s-au consemnat şi ataşat la dosarul cauzei.

Av. A.M. arată că renunţă la audierea martorilor propuşi de pârâtă.

Nemaifiind alte cereri instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul la fond.

Reclamantul având cuvântul la fond solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată,respectiv obligarea pârâtei la plata despăgubirilor solicitate pentru calomniile făcute la adresa sa, acţiune care este dovedită cu depoziţiile martorilor audiaţi în cauză. Arată că au divorţat prin acord, au avut relaţii foarte bune ca apoi brusc pârâta să-şi schimbe comportamentul ,l-a denigrat la familia ei, rude şi prieteni. Au convieţuit totuşi 16 ani împreună şi consideră că nu este normal să aibă un astfel de comportament faţă de el. Orice solicitare a pârâtei se putea rezolva amiabil. Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Av. A.M. pentru pârâtă arată că aşa cum a precizat şi în întâmpinare pe larg,solicită a se observa că temeiul de drept al acţiunii este art5.1394 din Codul civil,respectiv „răspundere civilă delictuală”.Ori conf. art.-1357, ”răspunderea civilă delictuală ”  poate fi antrenată atunci când sunt îndeplinite patru condiţii:respectiv prejudiciul, fapta ilicită, vinovăţia şi  raportul de cauzalitate.

Cu privire la prima condiţie - prejudiciul,consideră că nu este îndeplinită în cauză chiar dacă martorii audiaţi astăzi au precizat că reclamantul a fost afectat de afirmaţiile făcute, este de precizat faptul că pârâta a făcut aceste afirmaţii într-un dosar de custodie exclusivă am minorului şi le-a făcut pentru a susţine interesul superior al minorului. Afirmaţia privind consumul de droguri a fost făcută în acţiune pentru a dovedi faptul că  reclamantul a mers la domiciliul părinţilor pârâtei,când aceasta a venit din Italia şi în fiecare seară făcea scandal şi cererea acesteia sume de bani ,iniţial o sumă mare ,apoi din ce în ce mai mică,motivând că îi sunt necesari pentru a juca la „păcănele” şi la „consumul de droguri”. Dacă în prezent reclamantul nu8-şi aminteşte aceste aspecte este doar pentru faptul că mergea în stare de ebrietate . Este adevărat că nu poate aproba aceste afirmaţii,deoarece acestea s-au întâmplat numai în prezenţa rudelor pârâtei. Martorii propuşi în acest dosar ,au fost propuşi şi în dosarul anterior  când reclamantul de faţă s-a opus la audierea lor,nu mai avea sens să-i poarte pe drumuri şi astăzi deoarece acesta s-ar fi opus din nou ,iar reclamanta este în Italia şi  se află fizic în imposibilitatea de a-şi căuta alţi martori.

Nefiind îndeplinită condiţia prejudiciului consideră că nu este îndeplinită nici condiţia faptei ilicite, deoarece a făcut afirmaţia într-o acţiune  care viza interesul superior al minorului. Minorul a fost încredinţat pârâtei din dosar şi a făcut această afirmaţie nu cu scopul de a se răzbuna pe pârâtul de atunci-reclamantul de faţă cum face acesta acum,ci să susţină interesul minorului în acel moment iar afirmaţiile făcute s-au bazat pe fapte reale chiar dacă nu au putut fi dovedite.

Cu privire la cea de a treia condiţie-vinovăţia,aşa cum a arătat,caracterul afirmaţiilor făcute de către pârâtă în acea acţiune au fost făcute cu scopul de a apăra interesele minorului.

Este evident că nici cea de a patra condiţie - raportul de cauzalitate - nu este îndeplinită.

În aceste condiţii, chiar dacă a fost într-un deficit de probatoriu,pentru motivele pe care le-a arătat reclamantul, în ciuda probatoriului administrat,nu a făcut dovada solicitărilor sale, motiv pentru care solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi nedovedită  ,cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Instanţa lasă cauza în pronunţare, după deliberare dându-se sentinţa de faţă.

INSTANŢA

Asupra cauzei civile de faţă;

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.1334/244/2014 reclamantul B.F., domiciliat in mun. Huşi, , jud. Vaslui, a chemat-o în judecată pe pârâta D.C. domiciliată în sat  jud. Vaslui, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa în cauză să oblige pârâta la plata sumei de 1000 lei despăgubiri morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, în fapt, la data de 12.06.2014 a fost înregistrat de către Judecătoria Huşi dosarul cu nr. 1126/244/2014 cu obiect dedus judecaţii exercitare autoritate părinteasca, acţiune intentata de fosta soţie D.C. La câteva zile după înregistrarea acţiunii, reclamantul a primit la domiciliu de la instanţa o copie după cererea de chemare in judecata, el având calitatea de parat, cu obligaţia de a depune întâmpinare. Odată cu lecturarea cererii intentate de reclamantă, a constatat faptul ca aceasta solicita instanţei exercitarea autorităţii părinteşti exclusiva, motivat de faptul ca aceasta are un loc de munca in Italia, si în încercarea de a lua minorul cu ea in străinătate definitiv, el nu i-a permis acest lucru. Mai precizează faptul ca i-a pretins sume de bani pentru a-şi exprima acordul scris pentru a putea pleca cu fiul lor din România mai exact in data de 10.06.2014 spune ca nu a acceptat să-i  dea suma de 500 de euro pentru acest acord. Menţionează reclamanta ca el merg zilnic din Huşi in localitatea Rîsesti la locuinţa părinţilor ei, face scandal si o ameninţă atât pe ea cat si pe părinţii ei.

In finalul cererii fosta soţie îl calomniază si spune ca este consumator de droguri, jocuri de noroc, acolo petrecând majoritatea timpului său, refuză sa muncească si se complace cu traiul de pe o zi pe alta, astfel apreciază ca nu are profilul moral pentru a impari cu ea autoritatea părinteasca. Aceste motive de fapt sunt inventate de către reclamanta.

Reclamantul a arătat că lucrează cu contract de munca si nu este adevărat ca petrece timpul in cazinouri si la "păcănele". Afirmaţia numitei D. ca este consumator de droguri aşa cum rezulta din pagina 4 din cererea introductiva, unde spune "ştiu ca are nevoie de banii mereu pentru consum de droguri" acuzaţia grava care nu este adevărata si care îi prejudiciază profund onoarea, reputaţia si demnitatea personalitatea umana fiind călcata in picioare de către reclamanta. Reclamanta relatează aceste aspecte, ştiind ca el nu a consumat niciodată substanţe interzise. Mai mult afirmaţia acesteia poate conduce la o eventuala sesizare a organelor de cercetare penala si respectiv supunerea lui la o ancheta gratuita.

Fata de aceste motive fiind Îndeplinite cele 4 condiţii generale ale răspunderii civile delictuale, solicită admiterea cererii aşa cum a fost formulata.

In drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 252-257 Cod civil, art. 1349 Cod civ, art. 30 din Constituţia României. În dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială.

Pârâta a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. A precizat că, în fapt, reclamantul se plânge în cererea de chemare în judecată că l-ar fi calomniat în cuprinsul acţiunii de exercitare exclusivă a autorităţii părinteşti. Ceea ce a arătat ea acolo sunt numai lucruri reale şl nu invenţii deoarece profilul moral îndoielnic al reclamantului este de notorietate în oraşul Huşi şi în satul Rîşeşti unde a terorizat-o după amiezi şi seri în şir cât a stat acasă venită de la muncă din Italia. Reclamantul minte când afirmă că nu i-a cerut bani pentru a da acordul notarial, în mesajele telefonice pe care le deţine stau scrise pretenţiile lui care au început de ia 3000 de Euro şi au sfârşit cu 500 de Euro. Pentru aceasta a tracasat-o mereu şi a purtat-o pe drumuri la Huşi până ce, în cele din urmă, s-a hotărât să-şi dea acordul notarial. Reclamantul pretinde că are loc de muncă şi va dovedi acest lucru, totuşi de la data pronunţării divorţului şi până în prezent nu a achitat nici o sumă în contul pensiei de întreţinere la care a fost obligat prin hotărârea judecătorească, ceea ce a determinat-o să formuleze o plângere la Parchet pentru abandon de familie

În ceea ce priveşte consumul de droguri, ea a reprodus cuvintele lui de la poarta lor când ţipa la noi şi spunea că-i trebuie bani pentru aşa ceva. Reclamantul se simte ofensat că l-a descris aşa cum este în realitatea şi nu cum pozează el, pretinzând a avea exact ce nu are, onoare, reputaţie, demnitate şi personalitate. Dacă le-ar fi avut, nu ar fi ajuns la divorţ şi ar fi fost şi astăzi o familie. Faptul că cere 1000 de lei pentru repararea unui prejudiciu inexistent arată adevărata intenţie a reclamantului: de a obţine bani pe orice cale. Dacă, într-adevăr, ar avea ceea ce pretinde, pentru apărarea ,,onoarei" sale era suficient să ceară un singur leu iar admiterea acţiunii ar fi fost de ajuns să i-o repare.

În drept pârâta a invocat dispoziţiile art.205 Cod pr. civilă. În contradovadă a solicitat proba cu înscrisuri.

Dispoziţiile legale incidente în cauză: potrivit dispoziţiilor art.3 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Lg.289/2009 privind codul civil, „actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii, sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.”

Deoarece fapta la care se referă reclamanţii a avut loc la data de 12.06.2014, după intrarea în vigoare a noului cod civil la data de 1 octombrie 2011, incidente în cauză sunt prevederile acestuia.

Cererea de chemare în judecată este introdusă la instanţă la data de 14.07.2014, deci se vor aplica dispoziţiile noului cod de procedură civilă.

Din analiza şi probelor administrate în cauză, înscrisuri, depoziţii de martori, instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:

Părţile au fost căsătorite, căsătorie ce a fost desfăcută prin divorţ, conform sentinţei civile nr. 795 pronunţată la data de 18.11.2013 de Judecătoria Huşi. Prin aceeaşi sentinţă, s-a stabilit ca exercitarea autorităţii părinteşti în ceea ce-l priveşte pe copilul rezultat din căsătoria părţilor, B.A.R. să fie exercitată în comun, de ambii părinţi, iar domiciliul acestuia să fie la mamă.

La data de 12.06.2014 a fost înregistrat de către Judecătoria Huşi dosarul cu nr. 1126/244/2014 prin care B.C., fosta soţie a  reclamantului,solicita instanţei exercitare autoritate părinteasca exclusivă, motivat de faptul ca aceasta are un loc de munca in Italia si doreşte să ia minorul cu ea in străinătate definitiv. Arată reclamantul că în această cerere de chemare în judecată, fosta soţie, D.C., i-a adus o serie de acuzaţii defăimătoare şi că a afirmat despre el fapte neadevărate care îi prejudiciază profund onoarea, reputaţia si demnitatea, personalitatea umana fiind călcata in picioare de către reclamanta. Mai mult afirmaţia acesteia că el ar consuma droguri poate conduce la o eventuala sesizare a organelor de cercetare penala si respectiv supunerea lui la o ancheta gratuita.

Potrivit art. 252 şi art. 253 Cod civil, orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică.

Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei: interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă, încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă, constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă. De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

Potrivit art. 1349 al. 1 şi 2 Cod civil:

,,(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Daunele morale sunt consecinţe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalităţii sale fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale dacă fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru contractual.

Prejudiciile care aduc atingere onoarei, demnităţii, prestigiului sau cinstei unei persoane constă în proferarea de expresii insultătoare, calomnii, defăimări ori denigrări la adresa unei persoane şi se pot înfăptui prin viu grai, prin adresarea directă în public, în scris, prin publicitate în presă ori prin mass-media în general.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 2356 din 20 aprilie 2011 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect obligarea unei autorităţi publice la plata de daune morale) că, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii.

Normele eticii şi echităţii interzic în principiu acordarea de despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea sufletească este incompatibilă cu un echivalent bănesc. Este însă justificată acordarea unor compensaţii materiale acelor persoane ale căror posibilităţi de viaţă familială şi socială au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite săvârşite de alte persoane. Aceste compensaţii sunt destinate să creeze condiţii de viaţă care să aline într-o oarecare măsură suferinţele psihice ale victimei. În ceea ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret care să repare pe deplin daunele morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui eventual prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc.

În schimb, se poate acorda victimei o indemnizaţie cu caracter compensatoriu, ce ar tinde la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi chiar şi o sumă de bani, de natură a permite acesteia să-şi aline, prin anumite avantaje, rezultatul faptei ilicite exercitate împotriva sa. De aceea, ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu, drept pentru care instanţa sesizată cu o astfel de cerere, de reparare a unui prejudiciu nepatrimonial, trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară, nu pentru a pune victima într-o situaţie similară cu acea avută anterior, ci de a-i procura acele satisfacţii de ordin moral, susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată. La cuantificarea sumei, instanţa ia în considerare importanţa prejudiciului din punctul de vedere al victimei.  În mod repetat, jurisprudenţa Înaltei Curţi statuând că cea mai în măsură a cuantifica un astfel de prejudiciu este chiar persoana în cauză, victima unui asemenea prejudiciu.

Instanţa apreciază că în speţă reclamantul nu a făcut dovada modului în care i-a fost afectată viaţa sau relaţiile cu semenii, ca urmare a infracţiunii de ameninţare comisă de pârâţi.

În speţă pârâta a emis o serie de afirmaţii la adresa reclamantului într-o cerere de chemare în judecată. Judecarea cererii nu era în mod obligatoriu accesibilă publicului, reclamantul având, prin lege, posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în şedinţă nepublică. Reclamantul nu a dovedit dacă afirmaţiile pârâtei făcute în cadrul acestui proces au ajuns la cunoştinţa mai multor persoane, dacă acestea îl cunoşteau anterior sau erau sau nu prezente în sala de judecată, în ce fel i-a fost afectată viaţa sau relaţiile sociale de aceste afirmaţii făcute în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Reclamantul nu arată în mod concret ce probe au fost administrate în cadrul procesului respectiv, dacă au fost audiaţi martori şi ce aspecte au ajuns la cunoştinţa publicului. În condiţiile în care şi el acuză pârâta de o serie de fapte referitoare la aptitudinile ei de mamă, acuzaţii de natură să provoace şi acesteia anumite suferinţe psihice, el nu poate pretinde că afirmaţiile fostei soţii l-au afectat în asemenea măsură încât să poată fi evaluate material.

Nefiind dovedit nici un fel de prejudiciu, nu se justifică acordarea de despăgubiri. La fel nu se justifică plata onorariului apărătorului ales de reclamant, motiv pentru care acţiunea va fi respinsă, ca neîntemeiată.

În temeiul art.453 cod pr. Civilă, instanţa va obliga reclamantul să achite pârâtei suma de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul B.F., domiciliat în mun. Huşi, str.--, jud. Vaslui, împotriva pârâtei B.C., domiciliată în, jud. Vaslui.

În baza art.453 Cod pr. Civilă obligă reclamantul să achite pârâtei 500 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. în cazul declarării apelului, cererea se va depune la Judecătoria Huşi.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.11.2014.

PREŞEDINTE, GREFIER,

C.D. A.G.

C.D./A.G.

4 ex./23.12.2014

Domenii speta

Spete similare