Excepţie de necompetenţă teritorială

Excepţie de necompetenţă teritorială

Prin Sentinţa civilă nr. 262 din 07 noiembrie 2007, Judecătoria Întorsura Buzăului , a admis excepţia de necompetenţă teritorială în soluţionarea prezentei cauze a Judecătoriei Întorsura Buzăului invocată din oficiu de instanţă şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta  P.C. în contradictoriu cu pârâtul N.M.E., având ca obiect stabilire paternitate, în favoarea Judecătoriei Novaci, judeţul Gorj.

Pentru a hotărâ astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanţe, reclamanta P. C. în contradictoriu cu pârâtul N.M.E  a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se stabilească paternitatea minorei P.M.D., în sensul că pârâtul este tatăl acesteia, să se încuviinţeze ca minora să poarte numele pârâtului şi să dispună obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere pe seama minorei.

În motivarea acţiunii, reclamanta  arată că relaţia dintre ea şi pârât a început în luna aprilie 2005 şi a fost o relaţie destul de strânsă, bazându-se pe faptul că părţile lucrau împreună fiind despărţiţi doar două zile pe săptămână, restul timpului petrecându-l împreună.

În timpul liber, stăteau în apartamentul reclamantei din Italia, unde de asemenea, locuia şi mama pârâtului.

Relaţia s-a sfârşit în luna septembrie 2006, dată la care pârâtul ştia că reclamanta este însărcinată, dar a crezut că nu este adevărat şi că este doar o încercare a reclamantei de a nu pune capăt relaţiei dintre ei.

După ce s-a născut minora, reclamanta i-a trimis fotografii pârâtului, dar acesta a afirmat că nu este copilul său.

De asemenea, reclamanta a precizat că pârâtul lucrează la SC F. SRL, firmă al cărei proprietar este.

Pârâtul  a depus Întâmpinare solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, întrucât starea de fapt este cu totul alta decât cea prezentată de reclamantă şi pentru că deşi a avut o relaţie mai strânsă cu reclamanta, aceasta s-a sfârşit în primăvara anului 2006, astfel că este imposibil să fie tatăl minorei, momentul conceperii, fiind ulterior momentului în care relaţia părţilor s-a sfârşit.

La  termenul de judecată din 17.10.2007,  instanţa din oficiu  a invocat excepţia de  necompetenţă teritorială a Judecătoriei Întorsura Buzăului în soluţionarea acestei cauze.

Având în vedere că  a fost  invocată o excepţie de procedură, potrivit art.137 C.proc.civ.,  instanţa s-a pronunţat  mai întâi asupra acesteia.

În conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin.1 Cod procedură civilă, când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, potrivit art.5 C.proc.civ, cererea  de chemare în judecată se face la instanţa domiciliului pârâtului, actor sequitur forum rei, iar în continuare , potrivit alin.2 al aceluiaşi articol, dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţară, iar dacă nu are nici reşedinţă cunoscută, la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamantului, aceasta reprezentând regula de drept comun.

Sunt însă şi situaţii în care, pe lângă instanţa de la domiciliul sau sediul pârâtului mai sunt competente şi alte instanţe, respectiv cele reglementate de art.6, art.7 alin.2, art.8, art.9,art.10 şi art.11 C.proc.civ.

Normele de competenţă teritorială au un caracter dispozitiv, dacă pricinile sunt privitoare la bunuri, cu excepţia cazurilor prevăzute de art.13-16 C.proc.civ. şi au un caracter imperativ în materie de persoane.

Competenţa teritorială este aşadar exclusivă în pricinile privitoare la persoane.

Legea stabileşte  în anumite cazuri  instanţa competentă teritorial să judece astfel de cauze, ca în materia divorţului, iar în alte pricini privitoare la persoane, pentru care legea nu stabileşte expres instanţa competentă din punct de vedere teritorial, se aplică regula de drept comun înscrisă în art.5 C.proc.civ.

În astfel de cauze, cum este cazul prezentei speţe ce are ca obiect stabilire paternitate,  norma de competenţă aplicabilă este cea înscrisă în art.5 C.proc.civ., însă  competenţa teritorială are caracter absolut.

Acest caracter rezultă din interpretarea per a contrario a art.159 pct.3 C.proc.civ coroborat cu art.19 C.proc.civ.

Potrivit art. 19 C.proc.civ., părţile pot conveni, prin înscris sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţă teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 şi 16.C.proc.civ.

Altfel spus, acest argument de text interpretat per a contrario înseamnă că atunci când o cauză nu se referă la bunuri, competenţa teritorială are caracter absolut cu toate consecinţele ce decurg din acesta.

Potrivit art. 159 pct.3 C.proc.civ., necompetenţa este de ordine publică când pricina este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

 Ca o consecinţă a celor expuse, excepţia de necompetenţă teritorială invocată de instanţă în speţă are un caracter absolut, întrucât pricina este privitoare la persoane,  iar  din punct de vedere al regimului juridic, poate fi invocată de oricare dintre părţi, procuror sau instanţă din oficiu, în orice fază a judecăţii, chiar direct în recurs.

Reclamanta a solicitat să se stabilească paternitatea pârâtului faţă de minora P.M.D.,  să se încuviinţeze ca aceasta să poarte numele pârâtului şi acesta să fie obligat la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei.

Competenţa teritorială se determină însă în raport cu cererea principală, în speţă stabilirea paternităţii, adică aparţine instanţei de la domiciliul pârâtului şi fiind vorba despre o pricină referitoare la persoane, iar nu la bunuri, competenţa teritorială este absolută.

Cu privire la cererile accesorii privind încuviinţarea ca minora să poarte numele pârâtului şi stabilirea pensiei de întreţinere se va pronunţa instanţa competentă să soluţioneze capătul principal al cererii de chemare în judecată, întrucât potrivit art.17 C.proc.civ., cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală, operând în acest caz o prorogare legală de competenţă.

Faţă de cele ce preced şi faţă de împrejurarea că pârâtul N. M. E. domiciliază în comuna C., judeţul Gorj, instanţa urmează ca în temeiul  art.158 alin.3 C.proc.civ. raportat la art.159 pct.3 C.proc.civ coroborat cu art.5 C.proc.civ,  a admite excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Întorsura Buzăului invocată din oficiu de instanţă şi constatând că şi  domiciliul reclamantului se află în circumscripţia Judecătoriei Novaci, judeţul Gorj,  urmează a fi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Domenii speta

Spete similare