Acţiunea în tăgăduirea paternităţii.Prescripţia dreptului la acţiune

Acţiunea în tăgăduirea paternităţii.Prescripţia dreptului la acţiune

Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se poate introduce înăuntrul unui termen de 6 luni, prevăzut expres prin dispoziţiile art. 55 alin. 1 C.fam., termen de prescripţie care începe să curgă de la data când soţul mamei a luat cunoştinţă despre naşterea copilului. S-a prevăzut un termen scurt pentru introducerea acţiunii pentru a nu se menţine multă vreme incertitudinea asupra paternităţii copilului.

Prin prevederile alin. 2 şi 3 ale aceluiaşi articol sunt prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru situaţii speciale în care s-ar afla tatăl, între care nu se regăseşte şi situaţia în care acesta ar afla la o dată ulterioară că nu este tatăl copilului.

Prin urmare, nu interesează data când reclamantul a luat cunoştinţă despre o eventuală infidelitate a soţiei, neaflându-ne în prezenţa unui caz de suspendare a prescripţiei, în sensul dispoziţiilor art. 13, 14 din Decretul nr. 167/1958. Recunoaşterea reclamantului făcută prin cererea introductivă de instanţă denotă fără echivoc data la care acesta a cunoscut naşterea copilului.

Dispoziţiile art. 14 alin. 3 din Decretul nr.167/1958,  vizează exclusiv raporturile dintre soţi. Acţiunea în tăgada paternităţii se introduce de către soţ împotriva copilului, reprezentat de către mama sa, el fiind cel ce are calitate procesuală pasivă într-un astfel de litigiu. Dispoziţiile art. 55 alin. 1 C.fam., reprezintă o normă specială, cu aplicabilitate asupra raporturilor dintre tată şi copil.

Prin acţiunea civilă formulată la data de 06.06.2006 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova , reclamantul D. C. a chemat în judecată pe pârâta D. M.S., în nume propriu şi în calitate de reprezentantă a minorului D. I.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că minorul nu este fiul reclamantului rezultat din căsătoria cu pârâta şi să se anuleze menţiunea din actul de naştere al minorului, cu luarea numelui mamei sale.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este căsătorit cu pârâta din anul 1991, fiind în prezent în stare de divorţ şi despărţiţi în fapt de 2 ani, iar în timpul căsătoriei, la data de 20.03.2002 pârâta a născut pe minorul D. I.A.înregistrată  01.04.2002 la serviciul de stare civilă al Primăriei mun. Craiova, cu menţiunea numelui său ca tată.

Reclamantul a mai arătat că în realitate nu este tatăl minorului, fapt pe care l-a aflat în mod cert în luna decembrie 2005 de la o cunoştinţă a pârâtei, căreia aceasta a recunoscut şi relatat că în perioada în care se afla cu vânzarea produselor agricole în oraşul Vulcan, a avut timp de o săptămână o relaţie intimă, nominalizând persoana cu care a întreţinut aceste relaţii şi susţinând că este tatăl copilului.

Reclamantul a susţinut că după despărţirea în fapt, pârâta a povestit şi recunoscut faţă de mai multe persoane, că minorul nu este al său, chiar s-a lăudat cu escapadele din timpul căsătoriei.

A mai susţinut că pârâta l-a indus în eroare pe reclamant, anterior despărţirii în fapt, susţinând că minorul este conceput prin inseminare artificială la Bucureşti, pentru a înlătura orice fel de bănuială din partea sa, având în vedere că în urma unor analize medicale s-a constatat că nu poate avea copii.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 54 din C.fam.

La data de 09.10.2006, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

Pârâta a arătat că, încă de la începutul căsătoriei, părţile au încercat să dea naştere unui copil, însa acest lucru nu a fost posibil, astfel că a hotărât împreună cu soacra şi soţul său să apeleze la serviciile unui medic pentru inseminare artificială, care a dat rezultate, iar la data de 20.03.2002 s-a născut minorul I.A.

La data de 18.10.2006 pârâta a depus la dosar note de şedinţă, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului de a formula acţiune în tăgada paternităţii, solicitând respingerea acţiunii ca fiind tardiv introdusă, întrucât potrivit art. 55 C.fam., acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 6 luni de la data când tatăl a cunoscut naşterea copilului, iar tatăl a avut cunoştinţă de naşterea copilului la data de 01.04.2002.

La termenul de azi din şedinţă publică, pârâta prin apărător a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţie care a fost pusă în discuţia părţilor.

Analizând excepţia invocată, instanţa reţine următoarele:

Din relaţia de căsătorie a părţilor, la data de 20.03.2002 s-a născut minorul D. I.A., a cărui naştere a fost înregistrată  din 01.04.2002 la serviciul de stare civilă al Primăriei mun. Craiova.

Minorul beneficiază de prezumţia de paternitate, prevăzută în art. 53 C.fam., întrucât este copil născut în timpul căsătoriei.

Această prezumţie nu are un caracter absolut, iar paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.

Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se poate introduce înăuntrul unui termen de 6 luni, prevăzut expres prin dispoziţiile art. 55 alin. 1 C.fam., termen de prescripţie care începe să curgă de la data când soţul mamei a luat cunoştinţă despre naşterea copilului. S-a prevăzut un termen scurt pentru introducerea acţiunii pentru a nu se menţine multă vreme incertitudinea asupra paternităţii copilului.

Prin prevederile alin. 2 şi 3 ale aceluiaşi articol sunt prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru situaţii speciale în care s-ar afla tatăl, între care nu se regăseşte şi situaţia în care acesta ar afla la o dată ulterioară că nu este tatăl copilului.

Prin urmare, nu interesează data când reclamantul a luat cunoştinţă despre o eventuală infidelitate a soţiei, neaflându-ne în prezenţa unui caz de suspendare a prescripţiei, în sensul dispoziţiilor art. 13, 14 din Decretul nr. 167/1958. Recunoaşterea reclamantului făcută prin cererea introductivă de instanţă denotă fără echivoc data la care acesta a cunoscut naşterea copilului.

De altfel, aşa cum rezultă din chiar cererea de chemare în judecată, reclamantul a acceptat folosirea unor metode medicale pentru ca pârâta să dea naştere unui copil, metode despre care a avut cunoştinţă la acele momente şi a cunoscut data naşterii copilului, naşterea minorului fiind înregistrată în registrul stării civile la data de 01.04.2002, fără ca, la acea dată, reclamantul să conteste paternitatea, acceptând că este tatăl copilului.

Instanţa nu poate reţine, de asemenea, nici susţinerile reclamantului în sensul că operează suspendarea termenului de prescripţie, pe durata căsătoriei părţilor, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 14 alin. 3 din Decretul nr.167/1958, întrucât acestea vizează exclusiv raporturile dintre soţi. Acţiunea în tăgada paternităţii se introduce de către soţ împotriva copilului, reprezentat de către mama sa, el fiind cel ce are calitate procesuală pasivă într-un astfel de litigiu. Dispoziţiile art. 55 alin. 1 C.fam., reprezintă o normă specială, cu aplicabilitate asupra raporturilor dintre tată şi copil.

Pentru aceste motive, instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi, pe cale de consecinţă, va respinge acţiunea civilă formulată de reclamant.

Domenii speta

Spete similare