Modificarea duratei contractului individual de muncă. Condiţiile în care aceasta poate fi convenită prin actul adiţional la contractul individual de muncă

Modificarea duratei contractului individual de muncă. Condiţiile în care aceasta poate fi convenită prin actul adiţional la contractul individual de muncă

Codul muncii, art. 41 alin. (3) lit. a) şi art. 83

Intenţia părţilor de a modifica durata contractului individual de muncă al reclamantului, în temeiul art. 41 alin. (3) lit. a) din Codul muncii, republicat, trebuie să rezulte, în mod expres, din cuprinsul actului adiţional la contractul individual de muncă şi, eventual, din menţionarea, în acesta, a art. 41 alin. (3) lit. a) din Codul muncii, republicat, ca temei de drept a modificării convenite. Ea nu poate fi dedusă din împrejurarea că prin actul adiţional la contractul individual de muncă, în care părţile au convenit că se modifică funcţia, locul de muncă şi salariul angajatului pe perioada cât titularul locului de muncă menţionat în actul adiţional va ocupa o altă funcţie, stabilind că celelalte clauze ale acestuia se păstrează, nu s-a stabilit postul pe care îl va ocupa salariatul după împlinirea termenului stipulat, respectiv dacă va reveni pe postul ocupat anterior încheierii actului adiţional sau dacă i se va oferi un alt post corespunzător pregătirii sale profesionale.

Părţile nu au posibilitatea legală de a modifica durata contractului individual de muncă al salariatului din nedeterminată în determinată, prin act adiţional la contractul individual de muncă, dacă nu au în vedere vreunul din cazurile enumerate la art. 83 din Codul muncii, republicat, care este aplicabil atât în ceea ce priveşte încheierea unui contract individual de muncă, cât şi în cazul modificării unui contract individual de muncă, prin acordul părţilor, în condiţiile în care regula este cea a încheierii contractului individual de muncă pe durată nedeterminată şi a modificării contractului individual de muncă pe durată determinată în contract individual de muncă pe durată nedeterminată, sens în care sunt dispoziţiile art. 12 şi ale art. 85 din Codul muncii, republicat.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 2693 din 13 noiembrie 2013, dr. C.P.

Prin sentinţa civilă nr. 1523/13.05.2013, pronunţată în dosarul nr. 931/30/2013, Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea civilă formulată de către reclamantul D.I.D. în contradictoriu cu pârâta R.A.T.T.

A dispus anularea Deciziei nr. 745/12.12.2012 (18123/12.12.2012) de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului.

A dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară şi a obligat pârâta la reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior conform contractului individual de muncă, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale subsecvente, precum şi la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care reclamantul trebuia să beneficieze în intervalul cuprins între data încetării contractului individual de muncă şi data reintegrării efective, respingând în rest acţiunea.

Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că raporturile de muncă între părţi au debutat prin încheierea, la data de 01.03.2001, a contractului individual de muncă, înregistrat sub nr. 1902/14.02.2001, pentru funcţia de inginer TCM, la locul de muncă Serviciul Tehnic, pe durată nedeterminată.

Prin acte adiţionale ulterioare, clauzele contractului individual de muncă au fost modificate. Ultima modificare a contractului individual de muncă a intervenit la data de 02.07.2012, prin semnarea, de către părţi, a actului adiţional nr. 304/02.07.2012, conform căruia, începând cu data de 02.07.2012, pe perioada cât domnul N.M. ocupa funcţia de director tehnic, reclamantul urma să ocupe funcţia de şef secţie în cadrul Secţiei Transport Auto. Astfel, părţile au convenit, în temeiul art. 41 alin. (3) lit. b), c) şi e) din Codul muncii, modificarea unor elemente ale contractului individual de muncă al reclamantului, şi anume: funcţia - şef secţie, locul de muncă - director tehnic la secţia transport auto şi salariul.

Contrar susţinerilor pârâtei, tribunalul a constatat că intenţia părţilor nu a fost de a modifica durata contractului, dat fiind că a fost inserat, în mod expres, în cuprinsul actului adiţional nr. 304/02.07.2012, că „punctele I, II şi III din contractul individual de muncă referitoare la funcţie, loc de muncă şi salariu se vor modifica astfel: funcţia: şef secţie, locul de muncă: director tehnic, secţia transport auto, salariul de bază: 2.091 RON”, iar nu durata, ci doar perioada de probă care din 3 luni, cum s-a stabilit la încheierea contractului, a devenit de 120 de zile, potrivit ultimului act adiţional.

Aceeaşi concluzie rezultă şi din clauza menţionată la articolul 3 din actul adiţional nr. 304/02.07.2012, potrivit căreia „toate celelalte clauze nemodificate prin prezentul act adiţional din Contractul Individual de Muncă rămânând aşa cum au fost inserate”.

Prin decizia nr. 745/12.12.2012 (18123/12.12.2012), contestată de către reclamant, pârâta a dispus încetarea contractului individual de muncă al acestuia prin ajungerea la termenul ce s-a apreciat de către angajator că ar fi fost convenit de părţi, indicându-se în drept „prevederile art. 56 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii – republicată”.

În contextul în care contractul individual de muncă al reclamantului a fost încheiat pe durată nedeterminată, iar în privinţa modificării duratei, părţile nu şi-au dat acordul, în mod nelegal pârâta a dispus încetarea acestuia pentru ajungere la termen, motiv pentru care instanţa de fond a apreciat că se impune anularea actului emis cu nerespectarea dispoziţiilor art. 55 şi art. 56 din Codul muncii.

Totodată, a avut în vedere, astfel cum în mod temeinic a invocat reclamantul, că pârâta nu a făcut dovada niciuneia dintre situaţiile prevăzute de art. 83 din Codul muncii, republicat, care să justifice durata determinată a contractului individual de muncă.

Având în vedere că pârâta, în calitate de angajator, nu a făcut dovada niciunuia dintre cazurile de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului, respectiv de drept, prin acordul părţilor sau din iniţiativa salariatului, emiterea deciziei nr. 745/12.12.2012 (18123/12.12.2012) constituie o concediere. Angajatorul nu a probat existenţa unei situaţii de concediere sau respectarea prevederilor imperative ale procedurilor prevăzute distinct de legiuitor în cuprinsul Capitolului V secţiunile 2-7 din Codul muncii, republicat.

Raportat la prevederile art. 78 şi art. 80 din Codul muncii, republicat, ca efect al anulării deciziei contestate, la solicitarea reclamantului şi pentru restabilirea situaţiei anterioare, s-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior conform contractului individual de muncă, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale subsecvente, şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care reclamantul trebuia să beneficieze de la data încetării contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă.

Petitul având ca obiect obligarea pârâtei să depună la autorităţile competente, respectiv Casa Judeţeană de Pensii Timiş, Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş, declaraţiile nominale rectificative, precum şi să achite contribuţiile aferente intervalului de la data încetării contractului individual de muncă al reclamantului şi până la reintegrarea efectivă a acestuia pe postul ocupat anterior emiterii deciziei nr. 745/12.12.2012 (18123/12.12.2012) de încetare a contractului individual de muncă au fost respinse. Efectuarea acestor operaţiuni, potrivit prevederilor art. 40 alin. (2) lit. f) din Codul muncii coroborate cu prevederile Codului fiscal, constituie obligaţii ale angajatorului „ex lege”, a căror neexecutare de bună-voie atrage, într-adevăr, admisibilitatea unei acţiuni având drept obiect obligaţia de a face, însă, la momentul pronunţării hotărârii recurate, reclamantul nu a dovedit un interes actual în formularea acestora, pârâta având posibilitatea de a executa de bună-voie dispoziţiile hotărârii judecătoreşti ce se pronunţă, cu toate efectele ce decurg din reintegrarea reclamantului şi plata despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care reclamantul trebuia să beneficieze de la data încetării contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă. Totodată, având în vedere caracterul de contradictorialitate al procedurii contencioase, reclamantul ar trebui să probeze că a solicitat angajatorului executarea obligaţiei de a face, iar acesta a refuzat, situaţie inexistentă în speţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta R.A.T.T., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, se arată, în esenţă, că, prin inserarea, la articolul 1 al actului adiţional, a perioadei în care actul adiţional urma să îşi produce efectele, respectiv pe perioada cât N.M. ocupă funcţia de director tehnic, contractul individual de muncă al reclamantului a suferit o determinare în timp, astfel încât s-a modificat contractului individual de muncă în ceea ce priveşte durata acestuia. Pe cale de consecinţă, salariatul a acceptat, prin semnarea actului adiţional, o modificare a elementelor contractului de muncă referitoare la funcţie, loc de muncă, salariu şi durată, durată care expira la data la care un alt salariat nu mai ocupă o anumită funcţie.

Ca urmare a inserării, în cuprinsul art. 1 al actului adiţional, a menţiunii „pe perioada cât...”, contractul individual de muncă al salariatului a fost afectat de un termen rezolutoriu la împlinirea căruia se producea încetarea contractului de muncă.

Astfel, intenţia părţilor, la încheierea actului adiţional, a fost să determine durata contractului individual de muncă al reclamantului, atribuţiile de şef secţie  transport auto urmând să fie exercitate doar cât timp salariatul, ce ocupa această funcţie, era numit director tehnic, aspect cu care reclamantul a fost de acord, întrucât a semnat actul adiţional. În cuprinsul actului adiţional nu este inclusă nicio precizare cu privire la postul pe care îl va ocupa salariatul după împlinirea termenului stipulat, respectiv dacă va reveni pe postul ocupat anterior sau dacă i se va oferi un alt post corespunzător pregătirii sale profesionale.

La data de 12.12.2012, prin actul adiţional înregistrat sub nr. 974/12.12.2012 şi încheiat între R.A.T.T. şi domnul N.M., acestuia din urma i se modifică funcţia şi încetează a mai ocupa funcţia de director tehnic. Faţă de această împrejurare, termenul prevăzut în actul adiţional al reclamantului s-a împlinit la data de 12.12.2012, astfel încât acestuia i-a încetat de drept contractul individual de muncă.

Raportat la prevederile art. 41 alin. (3) lit. a) din CoduI muncii, republicat, durata contractului poate fi modificată, prin acordul părţilor, în conformitate cu art. 41 alin. (1) din Codul muncii, republicat, nefiind prevăzută nicio excepţie, nicio restricţie cu privire la imposibilitatea de a modifica, cu acordul părţilor, durata contractului, din nedeterminată în determinată sau invers.

Art. 82 şi art.  83 din Codul muncii, republicat, reglementează posibilitatea angajatorilor de a angaja personal cu contract individual de muncă pe durată determinată, menţionând, limitativ, cazurile în care poate fi încheiat un contract individual de muncă pe perioadă determinată. În speţă, contractul individual de muncă al reclamantului nu a fost încheiat pe perioadă determinată, pentru a respecta condiţiile impuse de art. 83 din Codul muncii, republicat, ci a fost modificat în ceea ce priveşte durata acestuia, cu acordul salariatului, în condiţiile art. 41 alin. (1) şi (3) din Codul muncii, republicat.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 3041 din Codul de procedură civilă.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin acţiunea civilă pendinte, reclamantul a contestat decizia nr. 745/12.12.2012 de încetare a contractului individual de muncă, emisă de către pârâtă.

Conform acestei decizii, „începând cu data de 12.12.2012, încetează contractul individual de muncă al domnului D.I.D., având nr. matricol 3511, încadrat pe postul de Şef Secţie Transport Auto la Secţia Transport Auto din cadrul R.A.T.T.”, în temeiul art. 56 alin. 1 lit. i din Codul muncii, republicat. În cuprinsul deciziei s-a reţinut că: „efectele actului adiţional nr. 304/2.07.2012 la contractul individual de muncă încheiat între R.A.T.T. şi salariatul D.I.D. au încetat la data de 12.12.2012, dată începând cu care ing. M.N. nu mai ocupă postul de Director Tehnic, conform actului adiţional nr. 974/12.12.2012, încheiat între acesta din urmă şi R.A.T.T.”, iar R.A.T.T. nu dispune de locuri de muncă vacante corespunzătoare pregătirii profesionale a salariatului.

Potrivit art. 56 alin. (1) lit. i) din Codul muncii, republicat, „contractul individual de muncă existent încetează de drept: la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durata determinată”.

În speţă, între părţi s-a încheiat contractul individual de muncă pe durată nedeterminată, înregistrat sub nr. 1902/14.02.2001, pentru funcţia de inginer TCM, locul de muncă fiind Serviciul Tehnic.

Acest contract individual de muncă a fost modificat prin actul adiţional nr. 304/2.07.2012, încheiat între părţi în baza art. 41 alin. 3 lit. b, lit. c şi lit. e din Codul muncii, republicat, aşa cum rezultă din acesta. Prin urmare, contrar alegaţiilor pârâtei-recurente, părţile nu au avut intenţia de a modifica durata contractului individual de muncă al reclamantului, în condiţiile în care nu au inserat, ca temei de drept al modificării contractului individual de muncă prin actul adiţional nr. 304/2.07.2012, prevederile art. 41 alin. (3) lit. a) din Codul muncii, republicat, care se referă la posibilitatea modificării, prin acordul părţilor, a duratei contractului individual de muncă.

Aceeași concluzie rezultă şi din interpretarea clauzelor actului adiţional nr. 304/2.07.2012, încheiat între părţi, conform căruia „începând cu data de 02.07.2012, cu perioadă de probă de 120 de zile, pe perioada cât domnul N.M. ocupă funcţia de director tehnic, punctele I, II şi III din contractul individual de muncă referitoare la funcţie, loc de muncă şi salariu, se vor modifica astfel: funcţia - şef secţie, locul de muncă - director tehnic, secţia transport auto şi salariul de bază 2191 RON”, sarcinile de serviciu fiind cele stabilite prin fişa postului, iar „celelalte clauze nemodificate prin prezentul actul adiţional din contractul individual de muncă rămân aşa cum au fost inserate”.

Aşadar, în cuprinsul actul adiţional nr. 304/2.07.2012, părţile au menţionat, în mod expres, elementele contractului individual de muncă pe care înţeleg să le modifice, şi anume: funcţia, locul de muncă şi salariul reclamantului, celelalte clauze ale acestuia păstrându-se, inclusiv cea privitoare la durata nedeterminată a contractului individual de muncă al salariatului.

Perioada de probă de 120 de zile calendaristice este reglementată de art. 31 alin. (1) din Codul muncii, republicat, ca perioadă maximă pentru verificarea aptitudinilor salariatului ce ocupă o funcţie de conducere în baza unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată. Perioada de probă la care pot fi supuşi angajaţii cu contract individual de muncă pe durată determinată este prevăzută de art. 85 din Codul muncii, republicat, şi este de maximum 45 de zile lucrătoare în cazul salariaţilor încadraţi în funcţii de conducere pe o durată a contractului individual de muncă mai mare de 6 luni.

Având în vedere cele arătate anterior şi faptul că, prin actul adiţional nr. 304/2.07.2012, părţile au convenit, în temeiul art. 32 alin. (2) din Codul muncii, republicat, o perioadă de probă de 120 de zile, Curtea constată că ele au avut în vedere durata nedeterminată a contractului individual de muncă al reclamantului.

Pe de altă parte, raportat la prevederile art. 83 din Codul muncii, republicat, şi la conţinutul actului adiţional nr. 304/2.07.2012, părţile nu aveau posibilitatea legală de a modifica durata contractului individual de muncă al reclamantului din nedeterminată în determinată, nefiind invocat, prin actul adiţional menţionat, vreunul din cazurile enumerate la art. 83 din Codul muncii, republicat, care este aplicabil atât în ceea ce priveşte încheierea unui contract individual de muncă, cât şi în cazul modificării unui contract individual de muncă, prin acordul părţilor, în condiţiile în care regula este cea a încheierii contractului individual de muncă pe durată nedeterminată şi a modificării contractului individual de muncă pe durată determinată în contract individual de muncă pe durată nedeterminată, sens în care sunt dispoziţiile art. 12 şi ale art. 85 din Codul muncii, republicat.

Împrejurarea că, în conţinutul actului adiţional, nu este inclusă nicio menţiune referitoare la postul pe care îl va ocupa salariatul după împlinirea termenului stipulat, respectiv dacă va reveni pe postul ocupat anterior sau dacă i se va oferi un alt post corespunzător pregătirii sale profesionale, nu este de natură a conduce la concluzia că, prin actul adiţional nr. 304/2.07.2012, părţile au stabilit o durată determinată a contractului individual de muncă al reclamantului.

Prin urmare, încetarea efectelor actului adiţional nr. 304/2.07.2012 la contractul individual de muncă încheiat între R.A.T.T. şi salariatul D.I.D., la data de 12.12.2012, dată începând cu care inginerul M.N. nu mai ocupa postul de Director Tehnic, conform actului adiţional nr. 974/12.12.2012, încheiat între acesta din urmă şi R.A.T.T., nu are drept consecinţă încetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantului prin expirarea termenului contractului său individual de muncă, în condiţiile în care acesta nu a fost încheiat pe o durată determinată, ci pe durată nedeterminată, aşa cum rezultă din considerentele de mai sus.

 Pe cale de consecinţă, Curtea constată că, în cauză, nu erau incidente dispoziţiile art. 56 alin. 1 lit. i din Codul muncii, republicat, astfel încât decizia nr. 745/12.12.2012 de încetare a contractului individual de muncă, emisă de către pârâtă, este nelegală, cum corect a apreciat instanţa de fond, iar acţiunea reclamantului este fondată în ceea ce priveşte petitele admise prin sentinţa atacată de către pârâta-recurentă.

Având în vedere cele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursul pârâtei ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii recurate ca fiind temeinică şi legală.

În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură civilă, a obligat pârâta-recurentă la plata către reclamantul-intimat a sumei de 1.240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând din onorariu de avocat.

Domenii speta

Spete similare