Respingerea propunerii de arestare preventivă ca netemeinică. Dispunerea unei măsuri alternative.

Prin încheierea de şedinţă din data de 5.06.2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Iaşi s-au dispus următoarele:

„În baza art. 227 alin. 1 Cod procedură penală respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi privind luarea măsurii arestului preventiv  pe o perioadă de 30 de zile faţă de inculpatul S., fără antecedente penale, cercetat pentru comiterea infracţiunii de „tâlhărie calificată”, faptă prev. si  ped. de art. 233 din Codul penal – art. 234 alin. 1 lit. d din Codul penal.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului reţinut S. dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza disp. art. 227 alin. 2 Cod procedură penală  dispune aplicarea faţă de inculpatul S. a măsurii preventive a arestului la domiciliu ,  prev. de art. 202 alin. 4 lit. d) Cod procedură penală, pe o perioadă de 30 de zile”.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut următoarele:

Potrivit procurorului, la data de 14.04.2014, în jurul orei 21:00, în timp ce se afla în faţa barului „ Covoraşul verde” din zona Gării Iaşi, inculpatul S. a observat-o pe persoana vătămată Lungu Andreea care vorbea la telefonul mobil,  a luat hotărârea de a o aştepta pe persoana vătămată cu scopul de a-i sustrage telefonul mobil, s-a poziţionat în faţa uşii de acces în scara blocului, iar după câteva minute, când persoana vătămată Lungu Andreea s-a întors, a aşteptat ca aceasta să deschidă uşa, a prins de uşă şi i-a spus persoanei vătămate că urcă şi el. La intrarea în lift, inculpatul Spătaru Mirel-Marius a deschis uşa pentru a o lăsa pe persoana vătămată Lungu Andreea să intre, apoi a pulverizat către aceasta o substanţă iritant-lacrimogenă, a prins cu mâna telefoanele mobile pe care persoana vătămată le avea în mână şi a reuşit să sustragă doar unul dintre cele două telefoane mobile. Inculpatul Spătaru Mirel-Marius  a plecat din zona comiterii faptei, s-a deplasat la Gara Iaşi şi de aici spre domiciliu.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat că propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, deşi legală, nu este şi temeinică, luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul S. nerăspunzând exigenţelor art.202 din Codul de procedură penală, relativ la scopul măsurilor preventive şi la criteriile de individualizare ale acestora, la temeiurile legale, aşa cum sunt ele prevăzute în dispoziţiile legale menţionate anterior, toate analizate prin prisma respectării dispozitiilor art. 23 din Constituţia României şi art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

S-a reţinut că, funcţie de datele şi elementele probatorii ale cauzei, pe baza evaluării gravităţii faptei şi a persoanei inculpatului, infracţiunea pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului este gravă, însă în cauza nu există nicio probă certă că, prin lăsarea în libertate a inculpatului se naşte o stare de pericol pentru ordinea publică, ce este necesar a fi înlăturată prin arestarea preventivă a acestuia; astfel, inculpatul este o persoană tânără, locuieşte împreună cu părinţii , are un loc de muncă stabil( cel puţin până la comiterea faptei) .

Totodată, judecătorul de drepturi şi libertăţi şi-a format convingerea că săvârşirea pretinsei fapte de tâlhărie de către inculpat este un accident în viaţa acestuia, inculpatul aflându-se la primul contact cu legea penală,  şi, aşa cum rezultă din datele dosarului, rezoluţia infracţională a acestuia a fost spontană , a condus organele de poliţie la casa de amanet unde a amanetat telefonul mobil sustras , răscumpărându-l , ulterior fiind predat persoanei  vătămate.

Inculpatul a conştientizat gravitatea faptei comisă, că a avut o atitudine procesuală sinceră şi că privarea acestuia de libertate pe timp de 24 ore (durata reţinerii) este suficientă pentru corijarea comportamentului acestuia. Raportat şi la dispoziţiile art.243 alin.2 din  Codul de procedură penală, analizând toate aspectele ce ţin de fapta pretins a fi comisă de către inculpat – care este foarte gravă, comisă asupra unei persoane vătămate  de sex feminin şi prin folosirea unei substanţe iritant lacrimogene , aşa cum s-a arătat anterior – şi de persoana inculpatului, de situaţia sa personală , judecătorul de drepturi şi libertăţi a considerat că privarea de libertate a inculpatului ar avea efecte negative asupra personalităţii acestuia, fiind contrară scopului urmărit de legiuitor, prin aceea că inculpatul ar fi nevoit să întrerupă/să abandoneze locul de muncă , fapt ce l-ar afecta negativ în viitor.

Inculpatul a avut o poziţie procesuală sinceră, atât în faţa organelor de urmărire penală, cât şi cu prilejul soluţionării prezentei propuneri de arestare preventiva, inculpatul probând o căinţă reală în privinţa faptei comise şi contribuind la aflarea adevărului prin declaraţia sa. Or, toate acestea au constituit, în opinia judecătorului, tot atâtea date pozitive care caracterizează persoana inculpatului.

Atitudinea sinceră a inculpatului, persoana sa şi situaţia sa particulară, motivaţia infracţională expusă, căinţa reală a acestuia, probată odată cu audierea sa, faptul că inculpatul este o persoană tânără , comiterea faptei având un caracter accidental , toate aceste aspecte reprezintă un cumul de elemente de care judecătorul  nu poate face abstracţie, în aprecierea temeiniciei măsurii arestării preventive. Judecătorul  a apreciat că măsura arestării preventive, care presupune excluderea inculpatului din mediul în care în mod curent îşi duce existenţa, trebuie să aibă un corespondent obiectiv în caracterul reprobabil al faptelor comise şi al persoanei acestuia, faţă de care această măsură trebuie să fie singurul mijloc de asigurare a protecţiei societăţii. Dispunerea arestării preventive faţă de inculpat nu ar avea nicio justificare şi ar avea consecinţe contrare celor urmărite de legiuitor , justificându-se doar pentru valorificarea exemplarităţii în cadrul prevenţiunii generale şi mai puţin pentru reeducarea inculpatului, care ar conştientiza această măsură ca pe o sarcină excesivă. Totodată, în cauza de faţă judecătorul apreciază că nu există temeiuri clare care să justifice,  odată cu trecerea timpului, în ce mod  lăsarea în libertate a inculpatului ar produce un impact negativ în societate sau cum ar putea contraveni aceasta  bunei desfăşurări a anchetei.

Reţinerea exclusivă şi generică a sintagmei „pericol concret pentru ordinea publică”, întemeiat pe sentimentul de insecuritate social pe care îl generează astfel de fapte în rândul comunităţii, ca argument pentru solicitarea şi justificarea unei măsuri de excepţie, cum este aceea a măsurii arestării preventive, fără a ţine seama de posibilitatea luării unor măsuri alternative la arestarea preventivă, nu îndeplineşte cerinţele unei juste judecăţi şi ale unui proces echitabil. Or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că art. 5 § 3 cere autorităţilor naţionale, cărora li se solicită luarea măsurii detenţiei provizorii, să ia în calcul măsuri alternative prevăzute de lege neprivative de libertate. Din această perspectivă, judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat că faţă de persoana inculpatului nu se poate retine caracterul unei ameninţări grave pentru ordinea publică: inculpatul nu a probat indiferenţă în privinţa consecinţelor faptei sale, nici agresivitate persistentă ci , dimpotrivă , a recunoscut şi regretat comiterea faptei.

Domenii speta

Spete similare