Anularea încheierii cf

Sentinţă civilă 70 din 30.01.2013


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA INEU OPERATOR 2826

DOSAR NR.

SENTINŢA CIVILĂ NR.70/2013

Şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2013

Instanţa constituită din:

Preşedinte :

Grefier:

S-a luat în vederea pronunţării cauza civilă privind plângerea formulată de petenţii M. M. şi M. A.-C., în contradictoriu cu intimatul M. A. E., privind încheierea CF nr…./23.11.2012 emisă de O.C.P.I. Arad, B.C.F. Ineu.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 28.01.2013, când părţile prezente au depus, ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, fiind amânată pronunţarea hotărârii pentru termenul de azi, în vederea depunerii de concluzii scrise.

J U D E C A T A

Constată că prin plângerea înregistrată la această instanţă la data de 27.12.2012, legal timbrată, petenţii M. M. domiciliată în …, şi M.A.-C., domiciliat în …, au solicitat în contradictoriu cu intimatul M. A.E., domiciliat în …, anularea încheierii CF nr…./23.11.2012 emisă de O.C.P.I. Arad, B.C.F. Ineu, cu consecinţa revenirii la situaţia anterioară de carte funciară.

În susţinerea plângerii se arată că petenţii sunt proprietarii imobilului identificat în CF nr…. B., cu topograficul …  cu denumirea  ,,moară” în suprafaţă de 23912 mp. prin efectul dobândirii imobilului sub durata căsătoriei ca fiind bun comun.

Petenţii susţin că în cartea funciară apare înscrisă ca proprietar tabular soţia M. M., cu titlu de cumpărare, asupra imobilului descris mai sus, iar în data de 20.11.2012 petenta M. M. a depus o cerere prin care a informat BEJ …, faptul că  a  formulat contestaţie în anulare împotriva formelor de executare silită, pornite în dosar execuţional nr…./2011, ce formează obiectul dosarului nr…./55/2012, aflat pe rolul Judecătoriei Arad.

Totodată, se susţine că pe rolul Judecătoriei Ineu se află o înregistrată o acţiune în constatare formulată de petentul M. A. C., fiind notată în cartea funciară sub …, acţiune ce face obiectul dosarului  nr…./246/2012, pentru constatarea proprietăţii ca bun comun, întrucât părţile sunt căsătorite din anul 1985, iar  imobilul a fost dobândit sub durata căsătoriei.

De asemenea se susţine că potrivit prevederilor art. 901 din Noul Cod civil pârâtul nu se poate considera ca fiind dobânditor de bună credinţă deoarece în cuprinsul literei b, de la alin.2 al aceluiaşi articol se prevede că ,,Terţul dobânditor este considerat de bună-credinţă numai dacă la data înregistrării cererii de înscriere  a dreptului în folosul său, sunt  îndeplinite următoarele condiţii… ,iar la b) din cuprinsul cărţii funciare nu rezultă nici o cauză care să justifice rectificarea acesteia în favoarea altei persoane” ori în cartea funciară era notată încă din data de 15.11.2012, procesul dintre reclamanţi prin care soţul pretinde  un drept personal al său.

Cererea a fost motivată în drept, potrivit prev. art.50 din Legeanr.7/1996, ordin ANCPI nr…./2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară Cod civil., fiind aplicabile dispoziţiile art.50 din Legea nr.7/1996, republicată, Ordinul ANCPI nr…./2006, codul civil.

Pentru soluţionarea plângerii au fost depuse la dosar: împuternicire pentru reprezentare petenţi  fila 4, chitanţă plată taxă judiciară de timbru fila 12, declaraţia petentului M. A.-C. autentificată sub nr…/11.01.2013 fila 13, contestaţie la executare fila 14, delegaţie pentru substituire titular … fila 17, respectiv 18 , relaţii OCPI Arad-Biroul de Carte Funciară Ineu fila 21, încheiere nr…./23.11.2012 fila 22, cerere de înscriere fila 23, act de adjudecare fila 24 dosar.

Din examinarea plângerii, pe baza probelor administrate, instanţa reţine în fapt următoarele:

Conform actului de adjudecare din data de 21.11.2012 din dosar nr…./2012 al executorului judecătoresc …, fila 24 dosar, imobilul înscris în CF nr…. B. cu nr. top…., compus din teren intravilan şi construcţii, în suprafaţă totală de 12.273 mp., a fost adjudecat de intimatul M. A. E., pentru preţul total de 14.700 euro, cu menţiunea liber de sarcini, fila 24 dosar, petenta M. M. având calitate de debitoare.

Prin Încheierea CF nr…./23.11.2012 emisă de O.C.P.I. Arad, B.C.F. Ineu  fila 22 dosar, actul de adjudecare din 21.11.2012 din dosar nr…./2012 al executorului judecătoresc …, a fost înscris în cartea funciară CF nr…. B.cu nr. top…..

Împotriva acestei încheieri, petenţii au formulat plângere pentru considerentele de fapt expuse punctual mai sus.

Potrivit prevederilor art.47 din Legea nr.7/1996 republicată,,Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial şi va fi însoţită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului de cadastru şi publicitate imobiliară.

 În cazul hotărârii judecătoreşti, se va prezenta o copie legalizată, cu menţiunea că este definitivă şi irevocabilă.

 Cererile de înscriere se vor înregistra de îndată în registrul de intrare, cu menţionarea datei şi a numărului care rezultă din ordinea cronologică a depunerii lor.

 Înscrierile în cartea funciară se efectuează la cererea părţilor interesate, cu excepţia cazurilor în care legea prevede înscrierea din oficiu; cererea de înscriere se îndreaptă la biroul unde se află cartea funciară în care urmează să se facă înscrierea.

 Intabularea sau înscrierea provizorie poate fi cerută de orice persoană care, potrivit înscrisului original, hotărârii judecătoreşti sau hotărârii autorităţii administrative, urmează să strămute, să constituie, să modifice, să dobândească sau să stingă un drept tabular.

 Înscrierea unui drept sau radierea unei sarcini pot fi cerute:  a) de mandatarul general al celui îndrituit;  b) de oricare dintre titularii aceluiaşi drept.

La art.48 din acelaşi act normativ se arată că în cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplineşte următoarele condiţii:  a) este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege;  b) identifică corect numele sau denumirea părţilor şi menţionează codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz, atribuit acestora; c) individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară şi un număr cadastral sau topografic, după caz;  d) este însoţit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română;  e) este însoţit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului; f) este însoţit de dovada achitării tarifului de publicitate imobiliară, cu excepţia scutirilor legale.,,

În fine, potrivit prevederilor art.518 c.pr.civilă,, Prin actul de adjudecare proprietatea imobilului sau, după caz, un alt drept real care a făcut obiectul urmăririi silite se transmite de la debitor la adjudecatar. De la această dată adjudecatarul are dreptul la fructe şi venituri, datorează dobânzile până la plata integrală a preţului şi suportă toate sarcinile imobilului.

Prin intabulare, adjudecatarul dobândeşte dreptul de a dispune de imobilul cumpărat, potrivit regulilor de carte funciară”.

Ori, în speţă, la efectuarea operaţiunilor de întabulare, s-au avut în vedere aceste dispoziţii, astfel că în mod corect s-a procedat la efectuarea intabulării actului de adjudecare ce nu a fost anulat, prin care a avut loc o transmitere a dreptului de proprietate, act ce îndeplineşte astfel cerinţele prevăzute de art.48 alin.1 din Legea nr.7/1996 republicată, iar Oficiul de Cadastru nu poate interveni prin operaţiunile de înscriere în cărţile funciare în conţinutul drepturilor, actelor sau faptelor juridice evidenţiate în cuprinsul acestora.

Referitor la existenţa notării în cartea funciară a unui proces, această împrejurare constituie doar o modalitate de opozabilitate, potrivit prevederilor Ordinului ANCPI nr…./2006, modificat şi completat prin Ordinul 133/2009.

Pe de altă parte, cu privire la susţinerile petentului M. C., respectiv că imobilul adjudecat la licitaţie de către intimatul M.A. E. reprezintă bun comun cu fostul proprietar, petenta M. M., aceste aspecte nu pot fi verificate pe calea prezentei plângeri, ci pe calea unei cereri separate, şi nici nu pot constitui temei de anulare a încheierii CF nr…./23.11.2012 emisă de O.C.P.I. Arad, B.C.F. Ineu, pentru considerentele deja expuse.

Prin urmare, în considerarea celor reţinute, văzând în drept prevederilor art. 47-50 din Legea nr.7/1996 republicată, cu modificările ulterioare, instanţa va respinge plângerea petentului, ca neîntemeiată.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată, în drept prevederile art. 274 c.pr.civ. urmează a nu se acorda.

Pentru aceste motive, în numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E,

Respinge plângerea formulată de petenţii Mi. M. domiciliată în …, şi M. A.-C., domiciliat în …, în contradictoriu cu intimatul M. A. E., domiciliat în …, privind încheierea CF nr…./23.11.2012 emisă de O.C.P.I. Arad, B.C.F. Ineu.

Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 30 ianuarie 2013.

Preşedinte Grefier

Domenii speta