Acordul de asociere depus de petentă la dosar nu conţine elementele arătate în textul legal citat mai sus, rezumându-se doar a se face o descriere sumară a clădirii şi a se menţiona că în clădire sunt apartamente cu o cameră, două camere şi trei camere; a

Sentinţă civilă 2497/2013 din 23.09.2013


ACORDARE PERSONALITATE JURIDICĂ ASOCIAŢIE DE PROPRIETARI.CONDIŢII.

Acordul de asociere depus de petentă la dosar nu conţine elementele arătate în textul legal citat mai sus, rezumându-se doar a se face o descriere sumară a clădirii şi a se menţiona că în clădire sunt apartamente cu o cameră, două camere şi trei camere; actul nu cuprinde adresa de individualizare a proprietăţii individuale, numărul de apartamente structurate pe camere, o enumerare şi o descriere a părţilor aflate în proprietate comună şi cota indiviză ce revine fiecărui proprietar.

Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 2497/2013, pronunţată în dosarul nr. 2680/190/2013

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, petenta M.L. a solicitat înscrierea A.P. "I nr. 1,2" în Registrul asociaţiilor de proprietari ţinut la grefa Judecătoriei Bistriţa, pentru următoarele motive: proprietarii de locuinţe din bloc nr. 1 şi bloc nr. 2 din strada Independentei (Bistriţa) au fost de acord cu asocierea şi constituirea A.P. "I nr. 1,2". În acest sens s-a semnat de către toţi proprietarii Acordul de asociere în asociaţie de proprietari ai următoarelor imobile: bloc 1 - având patru etaje, trei scări, scara A - 14 apartamente, scara B - 18 apartamente, scara C - 18 apartamente şi teren aferent blocului;  bloc 2 -  având 3 şi 4 etaje, 18 apartamente şi teren aferent blocului.

 Obiectul de activitate al asociaţiei de proprietari este încheierea de contracte cu furnizorii de servicii, buna gospodărire, adoptă bugetul de venituri şi cheltuieli, precum şi fondul de rulment. Menţionează faptul că proprietarii din imobilele mai sus menţionate au hotărât cu majoritate de voturi desemnarea în calitate de administrator, casier şi contabil a d-nei M.L. cu atribuţii în administrarea proprietăţii comune, efectuarea operaţiunilor financiare şi întocmirea formelor pentru obţinerea personalităţii juridice a asociaţiei de proprietari.

În drept s-au invocat prevederile Legii 203/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi dispoziţiile Codului de procedură civilă. In temeiul articolului 223/3 Cod procedura civilă, solicită judecarea şi în lipsă.

În probaţiune s-au depus înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate şi a temeiurilor juridice aplicabile, instanţa reţine următoarele :

La data de 01.03.2013, petenta M.L. a înregistrat la A.F.P. Bistriţa,  o cerere prin care a solicitat înscrierea A.P. "I nr. 1,2" în Registrul asociaţiilor de proprietari ţinut la grefa Judecătoriei Bistriţa.

Conform art. 6 alin. 4 din Legea 230/2007, asociaţia de proprietari dobândeşte personalitate juridică în baza încheierii judecătorului-delegat desemnat la organul financiar local de către preşedintele judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială se află clădirea.

Cererea pentru dobândirea personalităţii juridice a asociaţiei de proprietari împreună cu statutul, acordul de asociere şi procesul-verbal al adunării generale de constituire se depun şi se înregistrează la organul financiar local în a cărui rază teritorială se află clădirea.

Astfel, pentru a dispune înscrierea asociaţiei în registru special destinat, judecătorul delegat va verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru înfiinţarea asociaţiei, examinând în acest scop actele depuse la dosar.

Petenta a depus la dosar odată cu cererea de acordare personalitate, statutul asociaţiei de proprietari, un proces verbal încheiat cu ocazia adunării generale (având o singură semnătură), un proces verbal încheiat la data de 22.01.2013 (semnat doar de comitetul executiv) şi un înscris intitulat acord de asociere (semnat de 69 de peroane).

Conform art. 6 alin. 2 din Legea 230/2007,  statutul şi acordul de asociere se întocmesc în baza prezentei legi – fiind indicate în conţinutul legii şi a normelor de aplicare a legii, elementele ce trebuie să le cuprindă fiecare din aceste acte constitutive. 

Astfel conform art. 6 alin. 3 din Legea 230/2007 „acordul de asociere trebuie să conţină:

a) adresa şi individualizarea proprietăţii individuale, potrivit actului de proprietate;

b) numele şi prenumele tuturor proprietarilor;

c) descrierea proprietăţii, cuprinzând: descrierea clădirii, structura clădirii, numărul de etaje, numărul de apartamente structurate pe număr de camere, numărul spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, suprafaţa terenului aferent clădirii;

d) enumerarea şi descrierea părţilor aflate în proprietate comună;

e) cota-parte indiviză ce revine fiecărui proprietar din proprietatea comună.”

Acordul de asociere depus de petentă la dosar nu conţine elementele arătate în textul legal citat mai sus, rezumându-se doar a se face o descriere sumară a clădirii şi a se menţiona că în clădire sunt apartamente cu o cameră, două camere şi trei camere; actul nu cuprinde adresa de individualizare a proprietăţii individuale, numărul de apartamente structurate pe camere, o enumerare şi o descriere a părţilor aflate în proprietate comună şi cota indiviză ce revine fiecărui proprietar.

Totodată conform art. 4 din H.G. 1588/2007, acordul proprietarilor se consemnează într-un tabel nominal, anexă la acordul de asociere. „Tabelul nominal, anexă la acordul de asociere, va conţine, în mod obligatoriu, următoarele: numele şi prenumele proprietarului, adresa, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, indicarea titlului de proprietate, data exprimării voinţei de asociere şi semnătura”. Ori, tabelul nominal depus la dosar conţine doar numele şi numărul de apartament, fără a fi indicate:  adresa, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, indicarea titlului de proprietate, data exprimării voinţei de asociere, privitor la fiecare proprietar în parte – conform cerinţelor imperative ale legii.

Mai mult decât atât, nici statutul asociaţiei nu este întocmit conform legii, acesta nu conţine numele membrilor asociaţiei de proprietari (ci doar o menţiune că aceştia sunt toţi proprietarii persoane fizice deţinători ai apartamentelor din I nr. 1 şi 2) şi nici nu conţine  modalitatea de repartizare a cheltuielilor (conform art.6 din H.G. 1566/2007).

În vederea complinirii acestor neregularităţi instanţa a emis o adresă petentei prin care s-a solicitat să se depună actele constitutive în forma prevăzută de art. 6 din Legea 230/2007,  în acest sens fiind depus la dosar un nou statut al asociaţiei, însă nu au fost îndreptate neregularităţile privind acordul de asociere. Acordul de asociere este un act esenţial pentru înfiinţarea asociaţiei de proprietari, acesta fiind conform legii (art. 3 lit. h)  „actul care consfinţeşte decizia proprietarilor de a se asocia”, astfel încât este absolut necesar ca acesta să respecte condiţiile de formă prevăzute în mod imperativ de lege.

Pe de altă parte instanţa reţine, că aşa cum rezultă din actele dosarului asociaţie ce se înfiinţează este formată pin asocierea proprietarilor a două blocuri distincte, fără a se arăta care sunt părţile de  proprietate comună între cele două blocuri.

Astfel, conform art. 659 Cod civil:  în cazul clădirilor cu mai multe etaje ori apartamente sau în cazul ansamblurilor rezidenţiale formate din locuinţe individuale, amplasate izolat, înşiruit sau cuplat, în care există proprietăţi comune şi proprietăţi individuale, se constituie asociaţia de proprietari, care se organizează şi funcţionează în condiţiile legii.  În concluzie, în situaţiile în care nu există proprietăţi comune, nu pot fi constituite asociaţii de proprietari - existenţa stării de indiviziune forţată, fiind fundamentul constituirii asociaţiilor de proprietari.

Pentru toate argumentele înfăţişate mai sus instanţa va respinge cererea având ca obiect „acordare personalitate juridice” formulată de petenta A.P. „I NR. 1,2” ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe petenta a declarat recurs, respins ca inadmisibil prin decizia nr. 251/CC/R/2013 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud la data de 30 mai 2013.

În temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. 3 NCPC în termen de 5 zile de la comunicarea deciziei instanţei de recurs, petenta a declarat apel, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii formulate.

În motivare s-a arătat că proprietarii blocurilor 1 şi 2 au fost de acord cu constituirea asociaţiei, semnând în acest sens acordul de asociere şi desemnând cu majoritate de voturi persoana care să îndeplinească atribuţiile de administrator, casier, contabil.

La dosarul cauzei s-a depus statutul asociaţiei care conţine toate elementele prevăzute de art. 6 alin. 6 din HG n. 1588/2007, acordul de asociere însoţit de extrasele de carte funciară din care reiese adresa, individualizarea proprietăţii imobiliare, părţile comune, cota indiviză a fiecărui apartament.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 534 şi urm. NCPC, art. 6 alin. 6 din Legea nr. 230/2007.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, precum şi din oficiu conform art. 479 alin. 1 teza finală NCPC, tribunalul constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, neexistând niciun motiv care să ducă la anularea sau schimbarea hotărârii.