Fond funciar. Constituire titlu de proprietate

Sentinţă civilă 3861 din 07.11.2008


Prin acţiunea  înregistrată la această instanţă la 19.o3. 2oo8, reclamanta  S. I.  în contradictoriu  cu pârâtele Comisia locală de fond Funciar G. şi Comisia Judeţeană G. de Fond Funciar a solicitat instantei de judecată ca prin hotărârea  ce se va pronunţa să se dispună  obligarea  pârâţilor  la constituirea dreptului de proprietate  pentru o,5 ha pe raza localităţii  G.

În motivarea actiunii  reclamanta a susţinut  că în urma  cererii de constituire a dreptului de proprietate  pentru o,5 ha,i a fost  eliberată adeverinţa nr 322/19.09 1991 şi a fost pusă în posesie ,însă nu i a  fost eliberat titlul de proprietate .

Reclamanta precizează că este o persoană  îndreptăţită  la constituirea dreptului de proprietate  în baza legii 18/1991.

La dosar a fost  depusă adeverinţa  nr. 322/19.o9.1991  prin care reclamanta era înscrisă  în anexa  nr 9 a ,cu  o,5 ha .

În dovedirea  acţiunii ,reclamanta  a solicitat  proba cu acte şi interogatoriu  comisiei locale G.

Prin adresa nr. 2715/8.07.2008, Comisia Locală G. a comunicat instanţei răspunsurile la interogatoriu propus de  reclamantă la interogatoriu propus de reclamantă  din care rezultă că este de acord  cu constituirea dreptului de proprietate  pentru o,5 ha,însă în  baza adeverinţei  nr.322/1991,deoarece  a fost emisă  lui Stancu Elena ,care e o altă persoană  decât reclamanta S. I.

 Prin adeverinţa  nr 2429/24.o6.2oo8 Comisia locală G. precizează că  pentru cei  o,5 ha solicitaţi de reclamantă nu s a emis  proces verbal de  punere în posesie ,iar terenul nu a fost atribuit  altei persoane.

Reclamanta a solicitat  completarea  probatoriilor ,cu proba testimonială  pe aspectul posesiei .

Instanţa a admis cererea.

Au fost audiaţi martorii  T.C.  şi T. F.

La dosar,pârâta Comisia Locală  G. a depus un plan  parcelar  în care reclamanta figurează  cu o,5 ha în T 14,P 1o5,precum  şi schiţe ale terenului de  o,5 ha.

Analizând  actele dosarului ,instanţa a constatat următoarele :

Reclamanta a fost înscrisă în cererea  conexă nr . 9 a  a comunei G. cu o,5 ha în 1991.

Potrivit art. 22 din  HG nr 89o/2005,personalul de specialitate  care şi a  desfăşurat  activitatea  în unităţile agricole  cooperatiste desfiinţate ,căruia i se atribuie  teren cu prioritate  în proprietate conform art 19 şi 21 din  Leg. 18/1991,se înscrie  în tabelul prevăzut  în anexa 9 .

Ca urmare a acestei înscrieri ,se eliberează  titlul de  proprietate .

În speţă,reclamanta,aşa cum  recunoaşte  şi Comisia locală  la interogatoriu, posedă din 1991 netulburată ,fără să se  fie atribuit  altei persoane  însă fără a i se emite titlul de proprietate.

Comisia locală  este de acord cu emiterea acestui titlu  de proprietate ,întocmind în acest sens  planul parcelar  în care reclamanta figurează  cu o,5 ha.

Faţă de această situaţie  instanţa va admite acţiunea şi va obliga  pârâtele să constituie  reclamantei dreptul de proprietate  pentru o,5 ha pe raza localitatea O.  jud.G.

 

Domenii speta