Anulare proces verbal de contravenţie

Sentinţă civilă 6197 din 04.11.2010


Rezumatul speţei:

Asupra cauzei de fata

Prin plângerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Braila la data de 26.11.2009, petentul MM, a solicitat instanţei, in contradictoriu cu V anularea procesului verbal de constatare si aplicare a contraventiei  considerand ca acesta nu corespunde adevarului si motivand ca i-a fost comunicat cu depasirea termenului de 30 de zile.

In fapt, in motivarea plângerii petentul arata, ca in ziua de 08.10.2009, in timp ce se deplasa pe raza localităţii Baldovinesti, pe DN 28, in direcţia Galati, cu autoturismul său avand ataşata remorca proprietate personala  a fost oprit de un echipaj de control din cadrul V, întocmindu-i-se proces verbal motivat de lipsa unei licenţe de transport sau unui certificat de transport in cont propriu, in timpul efectuarii transportului, in cont propriu, de struguri.

Petentul invedereaza instantei faptul ca in momentul in care a fost oprit de echipajul V, nu transporta nimic nici in autoturism si nici in remorca.

Arata faptul ca procesul verbal i-a fost intocmit in lipsa, inspectorul V încunoştinţându-l despre comunicarea ulterioara a acestuia la domiciliu.

Mai invedereaza faptul ca a primit comunicarea la data de 16.11.2009, prin inspectori V Miercurea-Ciuc, Jud.Harghita.

Solicita anularea procesului verbal ca nefiind corespunzători adevărului si constatarea comunicării acestuia peste termenul de 30 de zile.

In drept au fost invocate disp. art. 2, lit.b din OUG 109/14.07.2005.

In dovedirea plangerii a depus următoarele inscrisuri:

In cauza a fost audiat martorul TL, declaraţie consemnata si atasata la dosarul cauzei.

Legal citata, intimate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale ca netemeinica si nelegala, arătând in esenţă ca, potrivit disp. art 572 lit a din OUG 109/2005, efectuarea transportului rutier sau a activităţilor conexe fara a deţine licenţa de transport, certificate de transport, certificate de transport in cont propriu, licenţa pentru activităţi conexe, licenţe de traseu sau autorizatie de transport internaţional, document de transport pentru transportul de persoane prin servicii ocazionale, respective retrase, expirate sau declarate pierdute, dupa caz, se sancţionează in conformitate cu disp. art. 574 lit.a, cu amenda de la 20 000 lei la 25 000 lei, ce se aplica întreprinderilor sau operatorilor de transport romani sau străini, după caz.

Mai specifica intimata ca in acelaşi act normative se prevede obligatia operatorului de transport sa deţină licenţa de transport sau certificate de transport in cont propriu, in functie de tipul transportului pe care-l efectuează.

In drept au fost invocate disp. art.115-118 C.Pr.Civ, OG 2/2001, OUG 109/2005.

La termenul de judecata din data de 17.06.2010, instanta a invocat din oficiu excepţia tardivităţii promovării plângerii.

Analizand si coroborand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

In data de 08.10.2009, petentul a fost sanctionat contraventional, motivate lipsa lipsa unei licente de transport sau unui certificat de transport in cont propriu, in timpul efectuarii transportului, in cont propriu, de struguri.

Procesul verbal i-a fost comunicat petentului la data de 16.11.2009, asa cum rezulta din procesul verbal de comunicare aflat la fila 6 din dosar, aspect necontestat de niciuna din parti.

Petentul a promovat plangerea contravenţională la data de 23.11.2009, potrivit plicului.

Având in vedere aceste aspecte, instanţa urmeaza sa constate ca plângerea contravenţionala este promovata in termenul legal de 15 zile, si pe cale de consecinţa sa respingă excepţia tardivităţii, invocata din oficiu.

Cu privire la aceeaşi exceptie, instanta retine ca intimata, a depus la dosarul cauzei un proces verbal de comunicare privind un alt contravenient, SC S SRL  privind comunicarea unui alt proces verbal, precum si dovada comunicării acestuia prin serviciul de curierat rapid.

De asemenea, instanţa, avand in vedere data întocmirii procesului verbal contestat, respective 08.10.2009, in raport de data comunicării acestuia catre petent, 16.11.2009, retine ca procesul verbal a fost comunicat petentului cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de disp. art    art. 14 - (1), din OG 2/2001.

Pe fondul cauzei, instanţa retine din declaraţia martorului TL, coroborat cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, ca petentul este proprietarul autoturismului marca Mercedes Sprinter  si a  remorcii 01,proprietate personala si ca in data de 08.10.2009, se deplasa pe raza judetului Braila, pe DN 2b, km 114+0,5.

Din declaraţiile aceluiaşi martor instanţa retine ca petentul nu transporta nimic la momentul la care a fost oprit si sanctionat, si ca ulterior sancţionării, a achiziţionat o cantitate de 300 kg struguri din comuna Ivesti, Jud.Galati, aspect faptic pe care intimata nu a reuşit sa-l răstoarne prin niciun mijloc de proba, înţelegând sa impună petentului sarcina probei, aspect pe care acesta din urma a reuşit sa-l lămurească in fata instanţei, prin audierea martorului.

In ceea ce priveste temeiul legal in baza căruia intimata a aplicat sanctiunea contravenţionala petentului, instanta retine ca, la momentul incheierii procesului verbal, petentul nu desfăşura activitate de transport; petentul nu transporta nici marfa, nici persoane, in scop activitate cu caracter de continuitate sau in  mod izolat.

Din intreg materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanta retine ca petentul se deplasa in vederea achiziţionării de struguri pentru consumul propriu si nu efectua activitate de transport in sensul OUG 109/2005 , astfel incat pe cale de consecinţa, textul de lege in baza caruia a fost sancţionat contravenţional petentul nu are incidenta in cauza.

Disp. art 572 lit .a din OUG 109/2005, efectuarea transportului rutier sau a activităţilor conexe fara a deţine licenţă de transport, certificate de transport, certificate de transport in cont propriu, licenţa pentru activitati conexe, licenţe de traseu sau autorizaţie de transport internaţional, document de transport pentru transportul de persoane prin servicii ocazionale, respective retrase, expirate sau declarate pierdute, dupa caz, se sancţionează in conformitate cu disp. art. 574 lit.a, cu amenda de la 20 000 lei la 25 000 lei, ce se aplica întreprinderilor sau operatorilor de transport romani sau straini, dupa caz, nu se aplica in situatia faptica de fata, intrucat petentul nu poate fi încadrat in categoria operatorilor de transport rutier, categorie descrisa de textul art. 29 din OUG 109/2005.

Nu in ultimul rand, petentul nefiind operator de transport rutier, nu i se aplica nici prevederile referitoare art. 41 din aceeaşi ordonanţa, iar distincţia făcută cu referire la masa maxima totala autorizata de 3,5 tone si 0,75 tone, , care depăşeşte 4250 tone, astfel încât nu se încadrează in excepţiile prevăzute de disp. art. 2din OUG 109/2005, modificata prin OG 27/30.08.2010, publicata ini M.Of. 616/31.08.2010, nu este incidenta in cauza atât timp cat petentul nu este operator de transport si nu desfăşoară activitate de transport de mărfuri sau persoane.

Pentru toate aceste motive instanţa va constata ca in cuprinsul procesului verbal se retine o situaţie ce nu prezintă o baza actuala concreta si drept urmare îl va anula ca netemeinic si va exonera petentul de la plata amenzii.

Domenii speta