Uzucapiune

Sentinţă civilă 11266 din 24.06.2009


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CONSTANŢA

SECTIA CIVILĂ

Dosar nr. 16560/212/2007

SENTINŢA CIVILĂ NR : 11266 

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 24.06.2009

PREŞEDINTE : CĂTĂLINA NEACŞU

GREFIER : TEODORA CAZACIOC

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant MIRON ION, reclamant MIRON VALERICA, ambii cu domiciliul în Constanţa, str. Ion Ghiculescu, nr.56, jud. Constanţa şi pe pârât MUNICIPIUL CONSTANTA PRIN PRIMAR cu sediul în Constanţa, b-dul Tomis, nr.51, jud. Constanţa, având ca obiect uzucapiune.

Prezenta acţiune s-a timbrat cu taxă de timbru de 2488 lei şi timbru judiciar de 5 lei, taxe anulate de instanţă şi ataşate la dosar.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 10.06.2009, au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată ce face corp comun cu prezenta sentinţă, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 17.06.2009 şi ulterior din aceleaşi motive la 24.06.2009, când,

INSTANŢA

  Asupra cererii de faţă :

 Prin cererea adresată instanţei, înregistrată sub nr. 16.560/212/2009, reclamanţii Miron Ion şi Miron Valerica  în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa – prin  primar, a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Constanţa,  str. Slt. Ion Ghiculescu  nr. 58B,compus  din  suprafaţa de 51,1  mp teren  şi construcţie, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani pentru teren şi a accesiunii imobiliare pentru construcţie.

În motivarea cererii, arată reclamanţii că au achiziţionat  imobilul în discuţie de la numitul  Lăutaru Marin în cursul anului 1986 care la rândul său deţinea acest imobil  de la nivelul anului 1966,  achitând la zi impozitele şi taxele aferente.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 111 c.proc civ,  art. 492 c.civ, iar în susţinere a fost solicitată administrarea probelor cu înscrisuri,  interogatoriu şi expertiză.

 Au fost ataşate cererii, înscrisuri, în copie, constând în : chitanţă, acte de stare civilă.

În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri, testimonială, fiind audiaţi martorii Bolmandâr Tudora şi Chirmigiu Lenuţa şi  cu expertiza tehnico imobiliară.

Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare  însă  urmare a solicitărilor instanţei a ataşat la dosar relaţii privind regimul juridic şi istoric de rol (filele 34-38)

 Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine  următoarele :

Prin cererea adresată instanţei, reclamanţii în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa – prin  primar, a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Constanţa,  str.

Slt. Ion Ghiculescu  nr. 58B,compus  din  suprafaţa de 51,1  mp teren  şi construcţie, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani pentru teren şi a accesiunii imobiliare pentru construcţie.

Se reţine că uzucapiunea este unul dintre  modurile  de dobândire a dreptului de proprietate, reprezentând prescripţia prin care se  dobândeşte dreptul real, prin efectul  posedării lucrului un timp determinat, astfel încât starea  de fapt  se transformă în stare de drept.

Pentru a opera uzucapiunea  de 30 de ani este necesar să se fi exercitat o posesie utilă, respectiv neviciată, potrivit art. 1847 şi art. 1860 c.civ, atât  în ceea ce-i priveşte pe autorul reclamanţilor cât şi pe reclamanţii  succesori în drepturi,  în  situaţia cărora este necesar a se  efectua o joncţiune  a posesiilor  cu referire la posesia exercitată anterior  anului 1986, de către  Lăutaru Marin şi ulterior de reclamanţi.

Potrivit depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză, coroborate cu  înscrisurile depuse în susţinere şi relaţiile înaintate de Primăria  Constanţa,  începând cu anul 1986,  reclamanţii au stăpânit, suprafaţa  de aproximativ 50 mp  teren  intravilan  situată în Constanţa,  care anterior, de la nivelul anilor 1966-1975 a fost stăpânită de numitul  Lăutaru Marin, comportându-se ca adevăraţi  proprietari, fără ca cineva să le tulbure posesia asupra imobilului.

Se observă din cuprinsul acţiunii introductive , faptul că reclamanţii au înţeles să uzeze de instituţia  joncţiunii posesiilor, respectiv posesia  reclamanţilor care a stăpânit imobilul în condiţiile menţionate anterior, până la data introducerii acţiunii, cu  posesia exercitată anterior anului 1986 de  Lăutaru Marin, pentru a opera  joncţiunea posesiilor fiind necesar să fie vorba  despre posesie şi nu detenţie precară, iar cel care o invocă să fie un succesor în drepturi al autorului, în sensul  1860 c.civ, respectiv o persoană care, ca şi cel ce invocă uzucapiunea, nu este titular al  dreptului real.

Astfel cum a fost  susţinut, posesia autorului este de aceeaşi  natură cu a  reclamanţilor, neavând la bază un  titlu, apreciindu-se  că termenul de 30 de ani a  fost împlinit urmare a joncţiunii acestor posesii, din cursul anului 1986, prezumându-se că au în intrat şi în posesia  terenului asupra căruia  solicită a i se recunoaşte dobândirea  unui drept de proprietate.

Din concluziile raportului de expertiză  efectuat în cauză reiese  faptul că imobilul  este situat  în Constanţa, str.  Slt Ion Ghiculescu nr.58B, fiind  format din  suprafaţa de 75,2 mp teren şi  construcţie în suprafaţă construită de  72,6 mp , având ca vecini  la N – Căpitanu  Vasile, între punctele 1,2,3 şi 4,  la S -  Călin  Ion , între  punctele  6,7,8 şi 9, la E -  Călin Ion  între punctele  4,5 şi 6 , iar la V -  str. Ion Ghiculescu , între punctele 8 şi 9.

În speţă , prin prisma celor arătate anterior se apreciază că reclamanţii au probat îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii de  30 de ani, drept pentru care instanţa va admite acţiunea şi prin raportare la dispoziţiile art. 1837 c.civ  şi 1847 şi urm c.civ,art. 1860 şi art. 1890 c.civ, urmează a se constata dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de 75,2 mp teren situat  în Constanţa, str.  Slt Ion Ghiculescu nr.58B şi  pe cale de consecinţă, potrivit  art. 492 c.civ  privind accesiunea imobiliară şi asupra construcţiei  edificată pe acest teren , în  suprafaţă  construită de 72,6 mp.

Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea privind pe reclamant MIRON ION, reclamant MIRON VALERICA, ambii cu domiciliul în Constanţa, str. Ion Ghiculescu, nr.56, jud. Constanţa şi pe pârât MUNICIPIUL CONSTANTA PRIN PRIMAR cu sediul în Constanţa, b-dul Tomis, nr.51, jud. Constanţa, având ca obiect uzucapiune.

 Constată că reclamanţii au dobândit un drept de proprietate asupra imobilului  situat în Constanţa str. Ion  Ghiculescu nr. 58B compus din  teren în  suprafaţă de 75,2 mp şi construcţii edificate pe acest teren în  suprafaţă construită de  72,6 mp, având ca vecini  la N- Căpitanu Vasile, între punctele  1,2,3, şi 4, la S -  Călin Ion - între punctele 6,7,8 şi 9, la E -  Călin Ion - între punctele 4,5 şi 6 , iar la V – str. Ion Ghiculescu, între punctele 8 şi 9,  identificat potrivit Raportului de expertiză  tehnico imobviliară efectuat în cauză de  expert Moldoveanu Vasile,prin efectul uzucapiunii de 30 de ani pentru  teren şi a accesiunii imobiliare  pentru construcţie..

Ia act că nu solicită cheltuieli de judecată.

 Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 24.06.2009

PREŞEDINTE, GREFIER,

Cătălina Neacşu Teodora Cazacioc

semnează

 potrivit art. 261 al.2 c.proc civ, 

grefier şef

Red/tehnored jud. CN/2 ex/21.08.2009

Domenii speta