Plângere contravenţională. Descrierea insuficientă a faptei în cuprinsul procesului-verbal. Consecinţe
Descrierea incompletă a faptei în cuprinsul procesului-verbal conduce la incidenţa sancţiunii nulităţii absolute a actului de sancţionare contravenţională.
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.04.2009, sub numărul 1114/208/2009, petenta A a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria.., nr…, încheiat la data de ….de către intimatul B, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a avertismentului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Sub aspectul legalităţii procesului-verbal, instanţa constată că acesta nu cuprinde toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute şi exprese de art. 17 din O.G.2/2001, în speţă descrierea faptei nu este completă, nespecificându-se un număr minim de date care să facă posibilă identificarea motostivuitorului pentru care petenta nu deţinea autorizaţie.
Astfel, petenta a depus la dosar o autorizaţie pentru motostivuitorul tip…, cu numărul de fabricaţie …(f. 6) or, în lipsa identificării motostivuitorului în cuprinsul procesului-verbal, instanţa se află în imposibilitate de a verifica dacă autorizaţia depusă la dosarul cauzei vizează tocmai echipamentul cu privire la care a fost sancţionată petenta sau un alt echipament. În aceste condiţii, instanţa nu poate decât să reţină că procesul-verbal nu cuprinde suficiente elemente pentru a permite verificarea temeiniciei acestuia şi pentru aprecierea modului în care a fost individualizată sancţiunea de către agentul constatator.
Judecătoria Moinești
Contraventii
Judecătoria Caracal
Conducerea unui autovehicul fara permis
Judecătoria Moinești
Plângere contravenţională
Tribunalul Maramureș
Contravenţie. Plângere contravenţională. Termen. Tardivitate. Potrivit dispoziţiilor art.31 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,” împotriva procesului verbal de contravenţie se poate face plângere în termen de 15 zile de...
Tribunalul Satu Mare
Contravenţie rutieră. Apel respins