Ucidere din culpă - art. 178 al. 2 Cod penal şi părăsirea locului accidentului – art. 89 al. 1 din OUG 195/2002 rep.
Sentinţa penală nr. 127/2009 din 13 aprilie 2009
Inculpatul DML a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 178 al. 2 Cod penal şi art. 89 al. 1 din OUG 195/2002 rep.
S-a reţinut în sarcina inculpatului că a condus pe timp de noapte un autovehicul şi a lovit-o mortal pe victima DM, părăsind locul accidentului.
Instanţa, din probele administrate în cauză, respectiv expertiză tehnico-judiciară şi martorii audiaţi, a reţinut culpa exclusivă a victimei în producerea accidentului de circulaţie, de altfel expertul tehnic, în raportul de expertiză, concluzionează în sensul că vina este exclusivă a victimei.
Instanţa a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 178 al. 2 Cod penal şi condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 89 al. 1 din OUG 195/2002 rep.
Judecătoria Târgu-Cărbunești
sent penala art 178
Judecătoria Focșani
CONDIŢII DE ADMISIBILITATE
Judecătoria Oradea
Infracţiunea de ucidere din culpă
Curtea de Apel Galați
Ucidere din culpă. Culpă concurentă. Despăgubiri morale.
Judecătoria Făurei
Aprecierea culpei conducatorului auto.