Partaj judiciar

Sentinţă civilă 3629 din 02.10.2009


Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Caracal sub nr.1448/20772008, din data de 14.03.2008, reclamantul D.A. a chemat în judecata pârâtul D.D., solicitând instantei ca prin sentinte ce se va pronunta sa dispuna împartirea averii  ramasa de pe urma autoarei comune, D. D., decedata la 1.11.2007.

În motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca de pe urma autoarei au ramas  ca mostenitori partile din acest dosar, respectiv pârâtul în calitate de fiu iar el , reclamantul în calitate d e nepot de fiu, în locul tatalui sau D.U.T. predecedat si în timpul vietii autoarea împreuna cu D.N. au dobândit imobilul situat în Caracal compus din casa cu 4 camere, o  anexa cu 3 camere, si suprafata de 1102 m.p. , teren intravilan.

Dupa decesul autorului D.N. a fost eliberat certificatul  de mostenitor nr.510/1994, prin care autoarei i-a revenit cota de 5/8 din bunurile mentionate iar celor doi fii restul de 3/8 si ulterior  prin contractul nr.429/2000 autoarea i-a vândut pârâtului cota ce i se cuvenea din casa si cota de ¼ din terenul de 1102 m.p. iar acesta prin contractul nr.185/2006  i-a vândut lui si sotiei sale cota de 3/16 din casa si din suprafata de 550 m.p. aferent acesteia.

Conform acestui contract si a certificatului de mostenitor nr.14/2006 reclamantul este proprietarul exclusiv al casei cu 4 camere si al suprafetei  de 550 m.p., în patrimoniul autoarei ramânând ca urmare a actelor de înstrainare doar curtea ce i se mai cuvenea  din anexa cu 3 camere si din restul suprafetei de 412 m.p. precum si suprafata de 1,01 ha teren extravilan.

Examinând probele administrate în cauza, instanta a retinut  ca  actiunea formulata de reclamant  este întemeiata în parte si pentru ca  partile nu au cazut de acord asupra partajarii bunurilor succesorale iar pentru formarea si atribuirea loturilor erau necesare operatii  de individualizare si masuratoare , potrivit art. 673/6 CPC, prin încheierea din 11 iunie 2008, a admis  în principiu în parte actiunea a constatat deschisa succesiunea autorului  D.N. decedat la 14.02.1994, retinând ca dupa autor au ramas ca mostenitori D.D.  sotie supravietuitoare cota ¼, D.D-tru.desc.gr.I , cota 3/8, D.U.T. desc.gr.I  cota 3/8, iar ca avere succesorala : cota ½ din casa situata în Caracal jud.Olt, cu 4 camere, sala, anexa din paianta acoperita cu tabla cu 3 camere si sala ( exclusiv tencuitul si zugravitul exterior si interior a celor 2 pereti pe lungimea anexei, construirea, tencuitul si zugravitul interior si exterior a celor doi pereti de la capatul anexei, întreaga compartimentare si îmbunatatiri interioare precum si acoperisul , tocaria, usile si ferestrele) precum si 1,065 ha teren, din care, 1,010 ha teren extravilan si 0,055 ha teren intravilan ( titlul de proprietate nr.15141/58 din 25.09.2000) si a dispus scoaterea de la masa de partaj a terenului intravilan în suprafata de 0,055 ha din suprafata de 0,11 ha teren intravilan din titlul de proprietate nr.15141/58 din 25.09.2000, terenul în suprafata de 0,055 ha apartinând pârâtului D.D-tru.conform titlului de proprietate nr.6706/4 din 23.07.1993.

Prin sentinta civila nr.4062/13 oct.2008 a fost admisa actiunea precizata ( f. 40) formulata de reclamantul D.A.. împotriva pârâtilor D.D-tru., P.G. si D.S., fiind omologate rapoartele de expertiza întocmite de exp. M.M.si V. M., constatându-se ca autoarea D.D., în timpul vietii a vândut pârâtului D.D-tru., casatorit cu D.P.cota  de 5/8 din casa cu 4 camere si sala situata în Caracal  si cota de ¼ din terenul aferent având ca vecini: R – D.D., A – C.G., M.zi – str. Tepes Voda si M.n. – B. A. conform contractului nr.419/28.01.2000 BNP Caracal.

Prin aceeasi hotarâre s-a constatat ca D.D-tru.si sotia sa D.P.au vândut reclamantului D.A.si sotiei D.G.S. cota de 3/16 din casa cu 4 camere si sala situata în Caracal si din terenul aferent în suprafata de 0,55 ha cu vecini:  : R – D.D., A – C. G., M.zi – str. Tepes Voda si M.n. – B.A. conform contractului nr.185/13.03.2006 rectificat prin încheierea nr.1216/27.06.2006  BNP C. M. T. din Caracal.

S-a mai constatat ca reclamantul D.A. a dobândit prin mostenire de la tatal sau D.U.T. conform certificatului de mostenitor nr.14/25 ian.2006, BNP P C. R M. S. C. Caracal, si cota de 3/16 din casa situata în Caracal  si din terenul aferent , precum si faptul ca reclamantul si sotia sa D.G.S. au devenit proprietarii casei cu 4 camere si sala situate în Caracal  jud.Olt si a terenului aferent de 0,055 ha cu vecini: R – D.D., A – C. G., M.zi – str. Tepes Voda si M.n. – B.A..

S-a constatat ca averea succesorala  ramasa de pe urma autorilor D.N. si D. decedati la 14.02.1994 si 1.11.2007 ce urmeaza a fi partajata între mostenitorii lor se compune din anexa din caramida acoperita cu tabla cu 3 camere si sala  ( exclusiv tencuitul si zugravitul interior si exterior al celor doi pereti pe lungimea anexei, construirea tencuitul si zugravitul interior si exterior a celor doi pereti de la capatul anexei, întreaga compartimentare si îmbunatatirile interioare precum si acoperisul , tocaria, usile si ferestrele )  - 9410 lei si terenul extravilan în suprafata de 1,010 ha conform TP nr.15141/58/25.09.2000 emis de CJFF Olt – 2020 lei.

S-a constatat ca din valoarea totala a anexei si terenului în suprafata de 1,010 ha valoarea averii succesorale ramasa dupa autorul D.N. este de 6725 lei, din care mostenitorilor ei le revine:

D.D.  sotie suprav. -1681 lei - cota 1/4

D.D-tru. desc.gr.I -2521,875 lei cota 3/8

D.U.T. desc.gr.I -2521,875 lei cota 3/8, pe care o culege D.A., mostenitorul sau.

S-a constatat  ca din valoarea totala a anexei si terenului în suprafata de 1,10 ha valoarea averii succesorale ramasa dupa autoarea D.D. este de 6836,25 lei, din care mostenitorilor sai le revine :

D.D-tru. desc.gr.I -  3193,125 lei cota  ½

D.A. desc.gr.II  - 1596,5625 lei cota ¼

P.G. desc.gr.II -  1596,5625 lei cota ¼

S-a respins capatul de cerere prin care reclamantul solicita sa se constate ca P.G. nu a acceptat succesiunea autoarei  D.D..

S-a dispus partajarea  anexei si a terenului în suprafata de 1,10 ha  ( T.P.15141/58/25.09.2000) prin atribuirea de loturi.

S-a atribuit  lotul nr.1. reclamantului D.A.compus din 0,2525 ha teren extravilan în T.6. P.31 cu vecini: N – P.G. E- de.21, S- TIta Ion, V – CNL.17 ( 505 lei).

Total valoare bun atribuit - 505 lei

 Are un drept valoric de : 4118,4375 lei.

A primit sulta de la lotul nr.2. de :  3613,4375 lei

S-a atribuit lotul nr.2. pârâtului D.D-tru. compus din: anexa din caramida acoperita cu tabla cu 3 camere si sala  (exclusiv tencuitul si zugravitul interior si exterior al celor doi pereti pe lungimea anexei, construirea , tencuitul si zugravitul exterior si interior a celor doi pereti de la capatul anexei, întreaga compartimentare si îmbunatatirile interioare, precum si acoperisul, tocaria, usile si ferestrele) – 9410 lei; terenul extravilan  în suprafata de 0,5050 ha în T.6 P.31 cu vecini: N – L. I. , E- De.21, S- P.G., V – CNL 17 ( 1010 lei)

Total valoare bunuri atribuite 10420 lei

Are un drept valoric de :  5715 lei

A platit  sulta de : 4705 lei, din care 3613,4375 lei lotului nr.1. si 1091,5625 lei lotului nr.3.

S-a atribuit lotul nr.3. pârâtei  P.G. compus din 0,2525 ha teren extravilan în T.6 P.31 cu vecini: N – D.D-tru., E- De. 21, S- D.A.V – DCL. 17 ( 505 lei).

Total valoare bun atribuit 505 lei

Are un drept valoric de 1596,5625 lei

A primit sulta de la lotul nr.2. de : 10915625 lei

S-au compensat în parte cheltuielile de judecata si  au fost obligati pârâtii D.D-tru.si P.G. la câte 270 lei fiecare catre reclamant.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta a retinut prin incheierea de admitere în principiu masa succesorala, mostenitorii si cotele ce revin fiecaruia iar în urma efectuarii expertizelor tehnice întocmite în cauza a trecut la formarea loturilor si atribuirea acestora conform disp.art. 741 C.civ.

Împotriva acestei hotarâri a formulat recurs reclamantul D.A. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie fiind pronuntata cu încalcarea si aplicarea gresita a legii  deoarece în mod nejustificat a fost considerata ca mostenitoare legala si pârâta P.G., sora sa desi aceasta nu a facut dovada acceptarii succesiunii tatalui sau.

Tot în motivele de recurs, s-a mai aratat ca instanta a încalcat dispozitiile legale atunci când a exclus de la masa partajabila atelierul devenit ulterior casa pârâtului D.D-tru.si nu a raportat la masa de partaj terenul intravilan în suprafata de 0,055 ha .

De asemenea a formulat recurs si pârâtul D.D-tru.atât împotriva încheierii de admitere în principiu din 11.06.2008  cât si a  sentintei civile nr. 4062/13 oct.2008  ca fiind nelegale deoarece instanta de judecata s-a pronuntat asupra a ceea ce nu s-a cerut, existând contradictii evidente între încheierea de admitere în principiu si hotarârea judecatoreasca care încalca în mod grav si flagrant dreptul sau de proprietate.

Prin decizia civila nr.71/21.01.2001 a Tribunalului Olt, au fost admise recursurile declarate de recurentul reclamant D.A.si pârâtul D.D-tru., casata încheierea de admitere în principiu si sentinta si trimisa cauza spre rejudecare la Judecatoria Caracal.

Pentru a pronunta aceasta decizie, Tribunalul a retinut ca prin cererea de chemare în judecata reclamantul D.A. a solicitat partajarea averii succesorale ramasa de pe urma autoarei D.D. decedata la 1.11.2007 iar din precizarea facuta la fila 40,  s-a solicitat sa se constate deschisa succesiunea autoarei si sa se constate ca pârâta  P.G.nu a acceptat în termen legal mostenirea fiind astfel straina de succesiune, prin hotarârea pronuntata instanta dezbatând si succesiunea autorului D.N., partajând-o desi nu s-a solicitat acest lucru.

Tot din considerentele deciziei se retine ca succesiunea autorului D.N. a fost dezbatuta eliberându-se certificat de mostenitor nr.510/1994 , fila 8 dosar fond care a fost retinut si în IAP existând contradictii între încheierea de admitere in principiu din 11 iunie 2008 si sentinta judecatoreasca deoarece în IAP s-a retinut ca de pe urma autorului D.N. a ramas ca avere succesorala o casa de locuit compusa din 4 camere si o sala iar prin hotarâre s-a constatat ca acest imobil este proprietatea reclamantului dobândit prin cumparare.

De asemenea, la deschiderea succesiunii autorului D.N. au fost luate în  considerate certificatul de mostenitor nr.510/29.04.1994 si retinute la masa de partaj bunurile imobile din acest certificat fara a se observa ca D.D. a vândut fiului sau D.D-tru. proprietatea sa situata în Caracal compusa din 5/8 dintr-o casa de locuit din paianta acoperita cu tigla având 4 camere si hol împreuna cu cota de ¼ din suprafata de teren loc de casa conform contractului de vânzare - cumparare autentificat sub nr.429/28 ian.2000.

Pe de alta parte, sentinta civila nr.1831/6.07.2006 a Judecatoriei Caracal în dosar nr. 2756/2007, se constata ca D.D-tru.este proprietarul imobilului compus din casa de locuit  cu 3 camere, 2 holuri, bucatarie, baie, 2 garaje construite din caramida si acoperita cu  placi de azbociment, o magazie construita din beton acoperita cu placi, ambele situate în Caracal  ( f. 27 dosar fond) adica tocmai ce s-a retinut la masa de partaj în cote de ½, hotarâre care a ramas definitiva prin nerecurare fara a se face mentiunea despre aceasta.

Dupa casarea cu rejudecare, cauza a fost înregistrata pe rolul Judecatoriei Caracal sub nr.861/207/2009 din data de 10.02.2009  stabilindu-se termen de judecata la 27 febr.2009, dispunându-se citarea  partilor.

La data de 27.02.2009 pârâtul D.D-tru.a formulat o cerere prin care  a solicitat  ca reclamantul sa-si precizeze actiunea privitor la obiectul judecatii în sensul de a se preciza în concret masa succesorala sub aspectul bunurilor ce o compune, identificarea lor a componentei lor materiale , a vechimii precum si locul unde se afla si persona acare o detine.

La data de 13.03.2009 reclamantul D.A.a formulat o cerere prin care si-a precizat actiunea în sensul ca de pe urma autoarea D.D. a ramas ca avere succesorala o casa din caramida acoperita cu tabla compusa din 3 camere si sala, fosta anexa conform certificatului de mostenitor nr.510/1994 , 6/16 din terenul de 1100 m.p. situat în Caracal , si 1,01 ha teren extravilan în T 6 P 31 conform T:P. 15141/58/2000.

În aceeasi cerere reclamantul a aratat ca aceasta casa cu 3 camere a fost anexa la casa din paianta si sunt înscrise amândoua în certificatul de mostenitor nr.510/2004  fiind construite amândoua de catre autorii D.N. si D.  având initial destinatia de atelier mecanic dupa care a fost despartita în 3 camere si sala iar casa din paianta a fost cumparata prin actul din 26 septembrie 1936.

În privinta terenului, reclamantul a subliniat ca autoarea a cules de pe urma lui D.N. o cota de 2/16 iar cota proprie a  fost de 8/18 ( ½) reprezentând o cota totala din casa  si teren de 10/16 din care a înstrainat pârâtului D.D-tru.4/16 ramânând în patrimoniu cu 6/16 pe care o solicita la împartit .

Reclamantul  D.A. a invocat si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtelor D.S. si P.G. care au renuntat expres la  succesiunea defunctului D.U.T. conform certificatului de mostenitor depus la dosarul cauzei.

La data de 3.04.2009 reclamantul D.A. a formulat o noua precizare la actiunea introductiva , solicitând în temeiul art. 57 CPC chemarea în judecata a sotiei sale D.G.S. precum si  pe sotia pârâtului D.D-tru., numita D.P., apreciind necesar introducerea în cauza a acestora, având în vedere cele doua contracte de vânzare-cumparare autentificate nr. 429/2000 si 185/2006.

La dosarul cauzei au mai fost depuse certificat de atestare fiscala pentru persoane fizice emis de Primaria Mun.Caracal, iar la data de  24.04.2009  pârâtul D.D-tru.a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului  prin care acesta din urma a solicitat introducerea în cauza a numitelor D.G.S. si D.P. invocând argumente de ordin tehnic  juridic , respectiv limitele stabilite de decizia de casare  precum si dispoz.art. 315 CPC  cerând în principal respingerea cererii ca nefondata iar în subsidiar disjungerea acestei cereri.

Raspunsurile pârâtului D.D-tru. la interogatoriul luat acestuia la solicitarea reclamantului  au fost consemnate si atasate la dosarul cauzei , fila 36, reclamantul depunând totodata  si note de sedinta ( f. 38) .

În sedinta publica din data de 29 mai 2009 a fost pusa în discutia partilor prezente exceptia lipsei calitatii procesual pasive  a pârâtelor D.S. G. si D.P., exceptii invocate din oficiu de catre instanta de judecata .

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Pârâtele D.S. G. si D.P.nu au calitate procesuala pasiva în prezenta cauza care are ca obiect împartirea mostenirii ramase de pe urma autoarei D.D. întrucât nu au vocatie succesorala, acesta fiind motivul pentru care instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a celor doua pârâte, exceptie invocata din oficiu.

Raportat  la obiectul prezentei cauze, instanta retine ca nici pârâta D. I. Silvia, mama reclamantului D.A. nu o mosteneste pe autoarea D.D., urmând a fi admisa exceptia lipsei calitatii procesual pasive a pârâtei, exceptie invocata de catre reclamant.

In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesual pasive a pârâtei P.G. invocata de catre reclamant,  instanta o va respinge cu motivarea  ca pârâta are vocatie succesorala la mostenirea ramasa de pe urma autoarei D.D. în calitate de descendenta gr.II.

Succesiunea autorului D.N. a fost dezbatuta prin certificatul  de mostenitor nr.510/1994 emis de  Notariatul de Stat local Caracal în dosarul 500/2004 conform caruia de pe urma acestuia au ramas ca bunuri imobile ½ dintr-o casa situata în Caracal  cu 4 camere , sala  si o anexa din caramida cu 3 camere si sala împreuna cu cota de 1/1 din suprafata de 1102 m.p. teren intravilan , restul de ½  reprezentând contributia sotiei supravietuitoare, mostenitorii fiind D.D. , sotie supravietuitoare, pârâtul D.D-tru.si D.U.T. în calitate de desc.gr.I.

Potrivit sesizarii pentru deschiderea procedurii succesorale nr.1047/17.01.2007  ( f.11 dos.1448/207/2008) autoarea D.D.  nu figureaza cu teren constructii si nici cu constructii  pe raza Mun.Caracal însa figureaza cu teren arabil extravilan în suprafata de 1,01 ha .

Conform titlului de proprietate nr.15141/58/26.09.2000, emis de CJFF Olt,  autoarei D.D.  i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 1 ha si 1200 m.p. din care 1,01 ha teren extravilan  si 1100 m.p. intravilan categoria curti constructii. .

Pe de alta parte pârâtului D. N. D.  i s-a reconstituit dreptul de proprietate  prin titlul de proprietate nr.6706/4/23.07.1993 emis de CJFF Olt pentru suprafata de teren intravilan curti constructii de  550 m.p. situat în Mun.Caracal  T 23, P 1 iar prin sentinta civila nr. 1831/6.07.2006 a Judecatoriei Caracal emisa în solutionarea dosarului civil nr.2756/2006,având ca obiect actiune în constatare , i s-a recunoscut dreptul de proprietate si cu privire la casa de locuit construita din caramida , acoperita cu tabla, având 3 camere, 2 holuri , bucatarie, baie, 2 garaje construite din pal, o magazie cu patul din caramida si o magazie construita din beton acoperita cu placi de azbociment, toate situate pe terenul descris anterior.

Prin contractul de vânzare cumparare cu clauza de întretinere si constituire drept de habitatie autentificat sub nr.185/13.03.2006 emis de  BNP C. M. T., cu sediul în mun. Caracal, reclamantul împreuna cu sotia acestuia numita D.G.S. au devenit proprietarii imobilului teren în suprafata de 550 m.p., din masuratori 554,45 m.p. si casa de locuit construita din paianta, având patru camere si hol, situate în mun. Caracal, str. Tepes Voda nr.3A.

Astfel, averea ramasa de pe urma autoarei D.D. se compune numai din terenul extravilan  cuprins în titlul de proprietate nr.15141/58/25.09.2000 emis de CJFF Olt în suprafata de 1,01 ha care urmeaza sa fie împartita între pârâtul  D.D-tru.în calitate de descendent gr.I având o cota legala de ½, reclamantul D.A.si pârâta P.G. în calitate de descendenti gr.II fiecare cu câte o cota legala de ¼ din mostenire.

Postat 20.12.2009

Domenii speta