Partaj

Cod *

Dosar nr. */*/*

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Sentinţa civilă nr. */*

Şedinţa publică din data de

Completul compus din:

PREŞEDINTE:

GREFIER:

Pe rolul instanței civile se află judecarea cererii formulată de reclamanta A.B. în contradictoriu cu pârâtul  C. D.,  având ca obiect partaj bunuri comune-acţiune în constatare.

Se constată că prezenta cauză a fost dezbătută în şedinţa publică din data de *.*.*, consemnată în încheierea din acea dată - încheiere care face parte integrantă din prezenta - ocazie cu care s-a amânat pronunţarea pentru data de ****.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10.10.2019, sub nr. */*/*, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanta A.B. a chemat în judecată pe pârâtul  C. D., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună constatarea că în timpul căsătoriei încheiate cu pârâtul la data de 28.08.2010 şi desfăcută la data de 17.11.2017 conform certificatului de divorţ nr. */*, a  fost contractată datoria comună în valoare de 5595,53 lei, în vederea înmatriculării autoturismului bun comun marca Seat Toledo, constatarea că reclamanta a avut o cotă de contribuţie de 100% la achitarea timbrului de  mediu în valoare de 5595,53 lei,  obligarea pârâtului la restituirea sumei de 5595,53 lei, precum şi a dobânzii aferente calculată de la data plăţii până la data restituirii efective, în subsidiar să se dispună împărţirea datoriei comune prin obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2797,76 lei, reprezentând ½ din valoarea taxei de timbru achitat la data de 12.03.2013 precum şi a dobânzii aferente calculată de la data plăţii până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivare în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, în baza  certificatului de divorţ nr. */* eliberat de BNP Ghizdavu Stela, a  fost desfăcută căsătoria încheiată cu pârâtul la data de ****. Ulterior, a  fost încheiat actul de partaj voluntar, autentificat sub nr. */*, în baza căruia au fost împărțite bunurile dobândite de părți pe perioada căsătoriei.  Conform actului de partaj, pârâtului i s-a atribuit în proprietate autoturismul marca Seat Toledo, cu număr de înmatriculare *. Ulterior încheierii actului de partaj, în cursul anului 2019, ca urmare a cererii pârâtului, acestuia i-a fost restituită contravaloarea timbrului de mediu în valoare de 5595,53 lei, achitată în data de 12.03.2013, în vederea înmatriculării autoturismului, precum şi a dobânzii aferente calculată de la data plăţii până la data restituirii efective. A precizat că, această datorie nu  a  făcut obiectul actului de partaj voluntar, iar pârâtul a  refuzat să îi restituie această sumă de bani. A arătat că autoturismul a fost cumpărat în timpul căsătoriei, iar în conformitate cu art. 351 C.civ., contravaloarea timbrului de mediu reprezintă o datorie comună. A indicat că, suma a fost achitată ca urmarea  desființării înainte de termen a depozitului personal al reclamantei, conform solicitării nr.* şi pârâtul a fost cel care a ridicat suma de bani. Astfel, contravaloarea timbrului de mediu a fost achitat cu bunurile personale ale reclamantei.

Mai mult, în cursul anului 2019, ca urmare a cererii pârâtului, în a cărui lot a căzut autoturismul Seat Toledo, acestuia i-a fost restituită suma de bani.

În drept, si-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art. 351 C.civ., art. 979 din C.proc.civ.

În dovedirea cererii de chemare în judecată, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, proba cu martori și interogatoriul pârâtului.

Cererea a fost legal timbrată, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei a fosta atașată la fila 21.

La data de 23.09.2020, pârâtul a formulat întâmpinare, atașată la filele 44-45, prin care pe calea de excepție a invocat excepția inadmisibilității cererii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. În ceea ce privește excepția inadmisibilității, a arătat că acțiunea în constatare are caracter subsidiar, iar în speță este posibilă cel puțin o acțiune în realizare, respectiv partajul.

A indicat jurisprudența ÎCCJ, respectiv decizia nr.1058/18.03.2014, referitoare la raportul dintre acțiunea în constatare și acțiunea în realizare.  A precizat că, reclamanta ar fi trebuit să introducă o acțiune în realizare, respectiv în partaj sau  în pretenții cu privire la suma de bani solicitată, prin care se putea stabili pe lângă masa bunurilor, calitatea bunului, regimul juridic, cotele, caracterul de datorie comună sau accesoriu/fruct al bunului principal, precum și alte aspecte specifice împărțelii bunurilor comune ale soților.

În ceea ce privește fondul, a arătat, în esență, că, pentru achitarea timbrului de mediu, cu privire la autoturismul marca Seat Toledo, achiziționat în timpul căsătoriei, a fost necesară achitarea taxei timbru de mediu, fiind folosit un depozit bancar constituit pe numele reclamantei, însă au fost folosite sume de bani comune, economisite de ambele părți în timpul căsătoriei.

A precizat că timbru de mediu reprezintă un accesoriu al autoturismului care a căzut în lotul pârâtului, nefiind o datorie comună, astfel  cum a indicat reclamanta. A menționat că prevederile art. 351 C.civ., are în vedere datoriile comune ale soților, respectiv obligațiile asumate, iar nu creanțe, obligații sau datorii ale soților achitate în trecut, astfel încât acest articol nu are aplicabilitate. A menționat că datoria reprezintă o obligație ce există la momentul invocării și care urmează să fie achitată la un moment ulterior, pe când taxa timbru de mediu este o taxă legală, impusă de stat pentru înmatricularea/folosința autoturismului, care a fost achitată în anul 2013, și nu mai poate a fi considerată la acest moment o datorie. Mai mult, ca orice bun accesoriu, acesta urmează regimul juridic al principalului, dacă prin lege nu se dispune altfel.

 Din moment ce, reclamanta a ales un autoturism, iar pârâtul altul, împărțeala a fost una echitabilă, iar cererea reclamantei de împărțire a unui accesoriu este neîntemeiată.

Totodată, la data de 17.11.2017, când a avut loc partajul, reclamanta avea cunoștință despre legislația care permitea recuperarea taxei de mediu, Legea 1/2017 și OG 52/2017 din 4.12.2017, și ar fi putut avea în vedere că timbrul de mediu urmează a fi restituit, astfel că la partajarea autoturismelor s-a ținut cont de acest aspect.

 În ceea ce privește depozitul bancar, reclamanta nu a făcut dovada că a fost constituit cu bani proprii. Depozitul a fost constituit în timpul căsătoriei, timp în care se aplică regimul comunității de bunuri, fiind făcut cu sume de bani economisite de ambii soți. A indicat că, acțiunea reclamantei prezintă un caracter șicanator, pârâtul oferindu-se să îi restituie jumătate din suma primită, însă, deși, reclamanta inițial a  fost de acord, ulterior a solicitat toată suma sau chiar mai mult.

În drept, si-a întemeiat apărările  pe dispoziţiile art. 35 și art. 205 din C.proc.civ.

În dovedirea cererii de chemare în judecată, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamantei.

Prin încheierea din data de 11.11.2020, instanța a respins excepția inadmisibilității invocată de pârât prin întâmpinare, având în vedere că cererea a fost calificată ca fiind partaj bunuri comune.

La data de 06.04.2021 au fost depuse  de către ANAF relațiile solicitate  de instanță în Încheierea de ședință din 09.02.2021.

La data de 04.05.2021 reclamanta  a depus precizări, prin care a arătat că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 8925 lei, reprezentând timbru de mediu (5331 lei), precum si a dobânzii aferente acesteia calculată de la data plății, până la data restituirii efective (04.06.2019). Iar în subsidiar a solicitat împărțirea datoriei comune în cote de ½ între părți.

Cererea a fost timbrată, fiind atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru suplimentare, în cuantum de  167 lei (f.100).

În cursul cercetării judecătorești, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială și expertiza tehnică, apreciind că sunt utile, concludente și pot duce la soluționarea cauzei. Instanța  a luat act de renunțarea reclamantei la solicitarea de administrare a probei testimoniale.

În ceea ce privește proba cu înscrisuri, reclamanta a  depus în copii certificate pentru conformitate cu originalul următoarele: certificat de divorț, act de partaj voluntar, certificat de înmatriculare, carte de identitate mașină, solitare bancă lichidare cont depozit, ordin de plată, carte identitate reclamantă, solicitare ANAF,  extras de cont perioada 02.03.2011-12.03.201; iar pârâtul a depus carte de identitate mașină, decizie privind stabilirea taxei pentru emisiile provenite de la autovehicule nr.*, chitanță pentru încasarea taxelor și impozitelor, extras de cont.

Interogatoriile reciproce ale părților au fost administrate la termenul din data de 09.02.2021, fiind atașate la dosar.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Mai întâi, aşa cum a rezultat şi din sentinţa de divort, în cauză sunt incidente dispoziţiile legale din Noul Cod Civil, având în vedere data despărţirii părţilor care marchează încetarea regimului matrimonial – 17.11.2017.

În fapt, reclamanta A.B. a fost căsătorită cu pârâtul C. D., conform actului de căsătorie nr.*/*, iar prin certificatul de divorț nr.* din data de *, emis de Notar Public Stela Ghizdavu, s-a dispus desfacerea căsătoriei, prin acordul părților. (f.7)

În data de **** a fost încheiat actul de partaj voluntar dintre părți, autentificat sub nr. * din data de ****de către Notar Public Stela Ghizdavu.

Conform actului de partaj voluntar, au fost stabilite cotele de contribuție ale soților în timpul căsătoriei, respectiv de ½ pentru fiecare parte. În ceea ce privește bunurile mobile, a fost stabilit ca autoturismul marca Seat Toledo, cu nr. de identificare ***, nr. de înmatriculare***, conform cărții de identitate seria nr. *, să fie atribuit în lotul pârâtului.(f.8;10)

 Cu privire la autoturismul marca Seat Toledo au fost depuse certificatul de înmatriculare nr. * (f.55-56;) și cartea de identitate seria nr. * (f.75-76).

Din cuprinsul actului de partaj voluntar, instanța reține că, părțile au declarat că acest autoturism a fost cumpărat în timpul căsătoriei, în timpul căreia a fost aplicabil regimul comunității de bunuri.

 Din relațiile depuse de ANAF, la data de 06.04.2021, înregistrate intern sub nr. 1517 din data de 05.04.2021, coroborate cu extrasul de cont din data de 06.11.2020 (f.60 verso), cu decizia nr. * din data de * (f.77) și chitanța pentru încasare de taxe și impozite seria TS9 nr. 4235723 (f.78), rezultă că părțile au plătit în timpul căsătoriei suma de 5331 lei, cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autoturisme, în vederea înmatriculării autoturismului marca Seat Toledo, cu  numărul de înmatriculare ***.

În drept, potrivit art. 339 din codul civil, bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor.

În virtutea prezumţiei de comunitate, instituită prin textul citat, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi sunt bunuri comune de la data achiziţionării lor, fără a deosebi între modurile de dobândire, cu excepţia bunurilor prevăzute de art. 340 din codul civil, care sunt bunuri proprii ale fiecărui soţ.

Proprietatea soţilor asupra bunurilor comune este o proprietate comună în devălmăşie care se păstrează şi după desfacerea căsătoriei prin divorţ, până la data când se face împărţirea lor. În acest sens, dispoziţiile art. 356 din codul civil prevăd că „ Dacă regimul comunităţii de bunuri încetează prin desfacerea căsătoriei, foştii soţi rămân coproprietari în devălmăşie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei – părţi ce revine fiecăruia”.

Soţii sunt obligaţi să îşi acorde sprijin material reciproc, fiind obligaţi să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin convenţie matrimonială nu s-a prevăzut altfel, aceste obligaţii fiind instituite prin dispoziţiile art. 325 din codul civil.

În cadrul procesului de partaj se stabileşte contribuţia fiecărui soţ la dobândirea tuturor bunurilor comune, iar cota parte ce se cuvine fiecăruia dintre soţi se stabileşte în raport cu contribuţia fiecăruia, efectivă, reală, la dobândirea şi la conservarea bunurilor.

Prezumţia relativă de comunitate prevăzută de art. 339 din codul civil, poate fi infirmată prin orice mijloc de probă de oricare din părţi care ar pretinde o contribuţie mai mare la dobândirea bunurilor.

Conform art. 343 din codul civil, calitatea de bun comun nu trebuie dovedită, iar dovada că un bun este propriu se poate face între soţi prin orice mijloc de probă.

Potrivit art. 351 C.civ. Soţii răspund cu bunurile comune pentru: a) obligaţiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune; b) obligaţiile pe care le-au contractat împreună.

Conform art. 669 C.C., încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.

În ceea ce priveşte modul de împărţire, instanţa reţine că, potrivit art. 676 C.civ., (1) Partajul bunurilor comune se va face în natură, proporţional cu cota-parte a fiecărui coproprietar. (2) Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri: a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora;  b) vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie publică, în condiţiile legii, şi distribuirea preţului către coproprietari proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.

Potrivit art. 684 alin. (3) C.civ. Partajul este însă valabil chiar dacă nu cuprinde toate bunurile comune; pentru bunurile omise se poate face oricând un partaj suplimentar.

Astfel, cum a fost reținut anterior, din relațiile depuse de ANAF, la data de 06.04.2021, înregistrate intern sub nr. 1517 din data de 05.04.2021, coroborate cu extrasul de cont din data de 06.11.2020 (f.60 verso), cu decizia nr. 291829 din data de 14.03.2013 (f.77) și chitanța pentru încasare de taxe și impozite seria TS9 nr. 4235723 (f.78), rezultă că părțile au plătit în timpul căsătoriei taxa pentru emisiile poluante provenite de la autoturisme.

Conform art. XII din Legea nr. 1/2017 din 6 ianuarie 2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative publicată în Monitorul Oficial nr. 15 din 6 ianuarie 2017, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 martie 2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.

Potrivit  art.1 din Ordonanței de Urgență nr. 52/2017 din 4 august 2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule publicată în Monitorul Oficial nr. 644 din 7 august 2017, (1) Contribuabilii care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, prevăzută (...), taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu modificările ulterioare, și timbrul de mediu pentru autovehicule, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările și completările ulterioare, și care nu au beneficiat de restituire până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență pot solicita restituirea acestora, precum și a dobânzilor datorate pentru perioada cuprinsă între data perceperii și data restituirii, prin cerere adresată organului fiscal central competent (,,,). (2) Dreptul contribuabililor prevăzuți la alin. (1) de a cere restituirea se naște la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, indiferent de momentul la care s-a perceput taxa, iar prin derogare de la prevederile art. 219 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, cererile de restituire se depun, sub sancțiunea decăderii, până la data de 31 august 2018.

Din relațiile nr. 1517 din data de 05.04.2021 depuse de ANAF, rezultă că, pârâtul la data de 14.02.2018 a depus cererea de restituire, înregistrată sub nr. 83724, iar ca urmare a acestei cereri i-a fost restituită suma totală de 8925 lei, reprezentând debit principal și dobânzi aferente acestei sume de la data plății până la  data restituirii efective (f.83-89).

Prin  precizarea formulată la data de 04.05.202, reclamanta a mărit câtimea obiectului, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei astfel cum i-a fost restituită, respectiv 8925 lei.

În ceea ce privește sursa banilor pentru achitarea taxei, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv solicitarea pentru efectuarea de operațiuni bancare nr. 6027857 din data de 12.03.2013, efectuată de reclamantă și a ordinului de plată din data de 12.03.2013, instanța reține că a fost lichidat depozitul la termen realizat pe numele reclamantei fiind  eliberată suma de 5595,53 lei (f.15-16).

Mai mult, pârâtul a recunoscut prin interogatoriul administrat, respectiv prin răspunsul la întrebarea 5, că banii pentru achitarea taxei au fost din depozitul personal al reclamantei, dar banii erau comuni (f.72).  În acord cu cele învederate de pârât, instanța reține că, nu prezintă relevanță numele titularului depozitului, atât timp cât acesta a fost realizat în timpul căsătoriei părților, iar sumele de bani depuse au făcut parte din comunitatea de bunuri a soților.

Astfel, reclamanta nu făcut dovada, în acord cu dispozițiile art. 249 C.proc.civ. raportat la art. 340 C.civ. că sumele de bani care au constituit depozitul au fost bani proprii, astfel că, rămâne aplicabilă prezumția de comunitate, conform  art. 339 din codul civil.

Referitor la taxa achitată, instanța reține că inițial aceasta a fost o datorie comună, care a fost suportată de părți, astfel că în momentul în care a fost realizat partajul voluntar aceasta nu a  fost avută în vedere de către părți. Dreptul de restituire s-a născut în timpul căsătoriei, având în vedere că desfacerea căsătoriei a avut loc la data de 17.11.2017, iar Ordonanța de Urgență nr. 52/2017 din 4 august 2017, care a conferit dreptul la restituirea taxei, a fost publicată în monitorul Oficial la data de 07 august 2017.

Din analiza actului de partaj voluntar nu rezultă că părțile au avut în vedere suma de bani ce a fost plătită pentru taxa de mediu, în vederea lichidării datoriilor, și nici eventualul drept de restituire. Prin solicitarea depusă de pârât și restituirea sumei de 8925 lei, reprezentând debit principal și accesorii de către ANAF, în realitate, s-a realizat o subrogație a datoriei cu banii care au fost inițial plătiți de părți, conducând la  inexistența ei din pasivul părților. Prin urmare, se poate considera că suma a existat în mod abstract tot timpul în proprietatea devălmașă a părților, însă neavând un caracter cert nu a fost avută de părți la momentul partajului anterior realizat de comun acord, aspect care s-a concretizat după restituirea sumei de bani către pârât.

Instanța nu poate reține ca întemeiate susținerile pârâtului, în sensul că această sumă de bani reprezintă un accesoriu al bunului principal, respectiv al autoturismului. În fapt, nu există o relație de accesorialitate, suma de bani nefiind investită în mod direct în autoturismul marca Seat Toledo, creându-i în acest sens un spor de valoare sau menținerea bunului în stare bună de funcționare, fapt care să fi fost avut în vedere de părți în momentul în care au încheiat actul de partaj voluntar.  Ci din contră, suma de bani își păstrează caracterul de  bun principal, reprezentând la momentul la care a fost plătită, contravaloarea unui serviciu, respectiv a unei taxe de mediu.

Instanța reține că, actul de partaj voluntar autentificat sub nr. * din data de **** are autoritatea de lucru judecat în sens pozitiv în ceea ce privește cotele stabilite pentru contribuția soților la dobândirea bunurilor comune, respectiv o cotă de ½ pentru fiecare. Astfel, instanța va respinge ca neîntemeiată solicitarea reclamantei de constatarea a contribuției sale de 100% la plata taxei.

Având în vedere situația de fapt, astfel cum a fost reținută, raportată la temeiurile de drept indicate, instanța va admite în parte acțiunea de partaj bunuri comune, în temeiul art. 984 C .proc.civ. raportat la art. 684 C.civ., și va constata că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuții egale, suma de 8925 lei, care va fi atribuită pârâtului, lei (acesta fiind cel care s-a folosit de acești bani),  aceasta urmând să plătească reclamantei jumătate din această sumă, respectiv 4462,5 lei, reprezentând jumătate din valoarea timbrului de mediu (debit şi accesorii).

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține natura de judicium duplex a procesului de partaj. Practic, în procesul de partaj, fiecare parte este în acelaşi timp, atât reclamant, cât şi pârât. Această particularitate are efect şi pe planul cheltuielilor de judecată întrucât cheltuielile de judecată suportate de o parte profită tuturor părţilor din proces.

Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului (art. 451 alin. 1 din codul de procedură civilă).

Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei (art. 452 din codul de procedură civilă).

Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar când cererea a fost admisă numai în parte, instanţa va stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată şi, dacă este cazul, se va putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată (art. 453 din codul de procedură civilă).

În cauza pendinte, instanța constată că, reclamanta a făcut următoarele cheltuieli în cuantum total de 367 lei, dintre care suma de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, conform chitanței seria 69900/2019 nr. 0342536 (f.21) și suma de 167 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru suplimentară, conform chitanței seria 69900/2021 nr. 0170931 (f.100).

Pârâtul a făcut următoarele cheltuieli de judecată: 1000 lei cu titlu de onorariu avocat redus, conform chitanței seria AVPA, nr.257 (f.101).

Având în vedere că cererea de chemare în judecată urmează a fi admise în parte, având în vedere și natura prezentei cauze,  instanţa va reţine o culpă egală a părţilor la declanşarea litigiului. Astfel, în ceea ce privește taxa judiciară de timbru fiecăreia  dintre părți îi va reveni obligaţia achitării a câte ½ din cuantumul acesteia, iar în ceea ce privește onorariul de avocat acesta va fi suportat integral. 

Prin urmare, va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 183,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, taxă judiciară de timbru, de asemenea, va obliga reclamanta la plata către pârât a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu de avocat redus.

 Cum potrivit art. 1616 C. civ. datoriile reciproce se sting prin compensaţie până la concurenţa celei mai mici dintre ele, instanţa va dispune compensarea parțială a cheltuielilor de judecată şi, în final, va obliga reclamanta la plata către pârât a sumei de 816,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

De asemenea ia act că, reclamanta a solicitat cheltuielile de judecată, constând în onorariu de avocat pe cale separată.

Referitor la diminuarea onorariului de avocat, de la suma de 1200 lei, dovedit a fi achitat de pârât avocatului ales (conform chitanţei cu seria AVPA, nr.257 din data de 10.04.2021, depusă la fila 101), la 1000 lei, instanța a avut în vedere aspectele care urmează a fi expuse în continuare.

Potrivit art.451 alin. (2) Cod procedură civilă, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei sau cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu afectează raporturile dintre avocat și clientul său.

Din economia art. 451 și 453 Cod pr.civ., reiese că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli de judecată decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

O asemenea prerogativă a instanței este necesară întrucât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar să-i fie opozabil, iar opozabilitatea este consecinţa însuşirii sale de către instanţă prin hotărârea judecătorească, creanţa dobândind astfel caracter cert, lichid şi exigibil.

Aceste prevederi sunt, de altfel, întărite de teza finală a art.451 alin. (2) Cod procedură civilă, conform căreia măsura de reducere a onorariului luată de instanță nu afectează raporturile dintre avocat și clientul său. Ca atare, clientul are obligația de a achita integral onorariul, însă acesta nu va putea fi recuperat de la partea adversă decât în măsura în care va câştiga procesul și instanţa va aprecia asupra caracterului său real, necesar şi rezonabil.

În cauza de față, pârâtul a solicitat 1200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în condiţiile în care, deși, procesul a avut loc la mai multe termene de judecată a fost administrată doar proba cu înscrisuri și interogatoriul. De altfel, instanța a  dispus emiterea unei adrese către ANAF în vederea depunerii dosarului de restituire, iar activitățile îndeplinite de reprezentantul pârâtului pe parcursul procesului nu au avut o dificultate foarte mare.

Prin urmare, față de cele menționate anterior, instanța apreciază că suma de 1000 de lei apare ca fiind rezonabilă, astfel că va dispune reducerea onorariului apărătorului pârâtului aferent dosarului menţionat de la 1200 lei la 1000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea principală formulată de reclamanta A.B., CNP *, cu domiciliul în mun. Craiova, ***** jud. Dolj, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet Individual de avocatură ****, în contradictoriu cu pârâtul C.D., CNP *, cu domiciliul în Mun. Craiova, ****, jud. Dolj, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la ”*****, jud Dolj.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 4462,5  lei reprezentând jumătate din valoarea timbrului de mediu (debit şi accesorii).

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 183,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, taxă judiciară de timbru.

Obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu de avocat redus.

Compensează cheltuielile de judecată şi obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 816,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanţa ia act că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată, constatând în onorariu de avocat pe cale separată

Cu drept de apel în termen de 30 de  zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Craiova.

Pronunţata azi 30.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

PREŞEDINTE  GREFIER

Domenii speta

Spete similare