Prin Sentinţa pen. nr. 690/13.09.2006, pronunţată de Judecătoria Caracal ,în cauza penală nr.2039/26 ,inculpatul L.C.a fost condamnat la 2 pedepse cu închisoarea pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat ,reţinându-se în sarcina sa disp.art.37 lit.a.C.p. şi art.4l alin.2.C.p. ; iar în baza art. 11 pct . 2 lit a Cpp, rap. la art. 10 lit c Cpp,acelaşi inculpat a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, şi pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără permis de conducere , prevăzută de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
În baza art. 33 – 34 Cp, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 3 luni închisoare cu aplicarea art. 71 Cp, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit a, b , e Cp.
Pe de altă parte , în baza art. 86 indice 4 Cp , instanţa a dispus revocarea suspendării executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere aplicată aceluiaşi inculpat prin sent.pen.nr.500/8.04.2005 şi executarea de către acesta , în urma cumulului aritmetic, a unei pedepse de 6 ani şi 3 luni , cu aplicarea art. 71 Cp şi art. 64 lit . a, b , e Cp.
În baza art. 88 Cp , a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului , perioada arestului preventiv începând cu data de 16.03.2006 şi a menţinut , în baza art. 350 Cpp, starea de arest a inculpatului .
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că cele două fapte penale săvârşite de inculpat se află în concurs conform art.33 C.p., ele fiind săvârşite înainte de a se fi pronunţat o condamnare definitivă pentru vreuna dintre aceste fapte.
Pe de altă parte,instanţa a apreciat ca fiind corectă încadrarea juridică a faptei săvârşită d einculpat în sensul reţinerii art.4l alin.2.C.p.,în cauză fiind întrunite condiţiile pentru existenţa infracţiunii continuate ,motivat de faptul că inculpatul a săvârşit acţiunii repetate ,fiecare în parte prezentând conţinutul aceleiaşi infracţiuni, la anumite intervale de timp, însă în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale.
Curtea de Apel Suceava
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 10 Cod de procedură penală. Infracţiunea prevăzută de art. 2721 Cod penal
Curtea de Apel Constanța
Nelegalitate. Incalcarea art. 300 alin. 1 si 2 Cod procedura penala de catre instanta de fond, in prima zi de infatisare, referitor la regularitatea actului de sesizare.
Judecătoria Însurăței
Împăcarea părţilor. Lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile formulate de unitatea sanitară constituită parte civilă
Tribunalul Arad
Plângere împotriva solutiei procurorului. Neglijenta în serviciu.
Judecătoria Moldova-Nouă
108 al.1 lit.a şi art.110 al.1 lit.a din Legea 46/2008 cu aplic.33 lit.a şi 41 al.2 C.p