Acţiune în răspundere civilă delictuală

Sentinţă civilă 1 din 17.09.2013


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DARABANI

Sentinţa civilă nr.xxx

Şedinţa publică din data de:xxxxx

Instanţa constituită din:

Preşedinte :X.X.X.

Grefier :X.X.X.

La ordine judecarea acţiunii civile având ca obiect „daune delictuale", formulată de reclamantul S.J.U. „M" - B., în contradictoriu cu pârâtul CC.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile şi martorul reclamantului.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care referă oral asupra modului de îndeplinire a procedurii de citare, obiectul cauzei şi stadiul judecăţii, învederând instanţei faptul că, prin poştă, a sosit la dosar o declaraţie din partea martorului - f.xx), după care:

Instanţa, văzând că nu mai sunt alte probe de administrat, cereri noi de formulat şi că nu se invocă excepţii, constată procesul în stare de judecată.

INSTANŢA:

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:

La data de xxx2012, pe rolul Judecătoriei Darabani a fost înregistrată, sub nr.xxx/2012, cererea având ca obiect daune delictuale, formulată de reclamantul S. J. U. „M." B., prin care a solicitat obligarea pârâtului C. C, la plata sumei de 1407,86 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru partea vătămată N. I.

In motivare, reclamantul a susţinut că numitul N. I. a fost internat la S. J.U. „M." B., în perioada xxxx2009 - xxxx2009, urmare a unei daune aduse sănătăţii sale de către pârât, drept pentru care se impune angajarea răspunderii civile a pârâtului faţă de unitatea medicală care a cheltuit cu tratarea victimei ca urmare a faptei acestuia.

în drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art.313 Legea nr.95/2006 şi art.998 Cod civil.

In susţinerea cererii, reclamantul a depus următoarele înscrisuri: decontul de cheltuieli (fila x), copia foii de observaţie clinică generală (fila x-x) şi declaraţia părţii vătămate(f.x).

Cererea reclamantului este scutită de taxa judiciară de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art.26 alin.3 din Ordinul nr.760(C/1999 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Pârâtul C. C. deşi a fost legal citat şi cu menţiunea posibilităţii depunerii întâmpinării cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată şi de a se prezenta personal la interogatoriu, nu a depus întâmpinare, nu a solicitat probe în apărare şi nici nu a participat la judecata cauzei.

Pentru justa soluţionare a cauzei, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamant şi proba cu martorul N. I.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

In fapt, la data de xxxx2009, conform menţiunilor din foaia de observaţie clinică generală (fila x-x) numitul N. I. a fost internat în regim de urgenţă la S. J. U. „M." B., secţia Chirurgie cu diagnosticul "politraumatism prin agresiune-fractură cominutivă cu deplasare şold stâng", la istoricul bolii fiind reţinut că aceasta a declarat că a fost victima unei agresiuni, fiind lovită de către CC. Din copia decontului de cheltuieli (fila x) reiese că pe perioada spitalizării, respectiv 6 zile, s-au făcut diverse cheltuieli aferente spitalizării, acestea totalizând 1.407,865 lei.

Pârâtul nu a contestat debitul. Ţinând seama de faptul că acesta nu s-a prezentat în instanţă pentru a se putea administra proba cu interogatoriul acestuia instanţa apreciază, potrivit art.225 Cod procedură civilă această împrejurare ca reprezentând un început de dovadă în folosul reclamantului şi împotriva pârâtului, atât cu privire la existenţa datoriei totale, cât şi cu privire la cuantumul acesteia.

In drept, instanţa reţine că potrivit art. 313 Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate "dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată".

Această dispoziţie legală specială nu reprezintă altceva decât o aplicaţie a dreptului comun în materie de răspundere civilă delictuală prevăzută de art.998 Cod Civil, potrivit cărora cel care a cauzat, intenţionat sau nu, un prejudiciu unei alte persoane, este obligat să-1 repare.

Pentru a putea fi angajată o astfel de răspundere este necesar ca o persoană determinată să fi săvârşit, cu vinovăţie, o faptă ilicită care să fi generat un prejudiciu concret, condiţii care trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

La internare, numitul N. I. 1-a indicat pe pârât ca autor al agresiunilor pentru care a fost internat.

În cauza de faţă, instanţa reţine îndeplinirea acestor condiţii în persoana pârâtului care, ca urmare a săvârşirii faptei ilicite de lovire a numitului N. I., a determinat spitalizarea acestuia pe o perioadă de 6 zile, timp în care s-au efectuat cheltuieli în cuantum de 1.407,86 lei, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei întrucât, fără acţiunea ilicită a pârâtului, reclamantul nu ar fi suferit nici un prejudiciu.

Având în vedere considerentele prezentate mai sus, instanţa, apreciind întemeiată cererea reclamantului, în temeiul art. 313 Legea 95/2006 şi art.998 Cod civil, va admite acţiune în pretenţii formulată de reclamantul S. J. U. „M." B., în contradictoriu cu pârâtul C. C. şi îl va obliga pe acesta din urmă la plata sumei de 1.407,86 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru numitul N. I.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea civilă introdusă de reclamantul S. J. U. „M." B., cu sediul în municipiul xxxx, str.xxx, nr.xxxx, judeţul xxxx, reprezentat prin manager ec.G. D., în contradictoriu cu pârâtul C. C, domiciliat în satul xxxx, oraşul xxxx, judeţul xxxx.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.407,865 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate N. I.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din data de xxxxx2013.

PREŞEDINTE,GREFIER,