Sentinta penala nr 186

Hotărâre 186 din 18.11.2010


Dosar nr. 2897/201/2010 art. 217 C.p. 

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEŢUL DOLJ

SENTINŢA PENALĂ Nr. 186

Şedinţa publică de la 18 Noiembrie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE Dorina Stoenescu – preşedinte judecătorie

Grefier MZ

Ministerul Public reprezentat de  procuror Vasilica Chilom

Prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat

Pe rol, soluţionarea acţiunii  penale pusă în mişcare împotriva inculpatului DAIA pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, art. 217 alin.1 şi 4 cod pen. şi art. 321 alin.1 C.p., cu aplic. art. 33 lit.a c.pen.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns inculpatul asistat de avocat Gacea GM, martorul GF, lipsă fiind părţile vătămate SC C SRL şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dolj.

Procedura completă.

S-a făcut referatul  oral al cauzei de grefierul de şedinţă, s-a luat declaraţie martorului sub prestare de jurământ după care,  avocat MG pentru inculpat a solicitat să se dispună recalcularea retroactivă a alcoolemiei şi să se solicite relaţii dacă la recoltarea probelor s-a folosit trusa standard.

Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea cererilor întrucât din buletinul de analiză rezultă datele solicitate.

Instanţa având în vedere probatoriile administrate până în prezent, apreciază că nu se impune recalcularea retroactivă a alcoolemiei iar din buletinul de analiză toxicologică de la fila 23 din dosarul de urmărire penală rezultă că la prelevarea probelor de sânge s-a folosit rusă standard cu numărul 0030319, astfel încât urmează să respingă cererea.

 Apreciind cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul în fond.

Reprezentantul parchetului, după ce a făcut o prezentare a stării de fapt şi o analiză a probelor administrate a arătat că vinovăţia inculpatului este dovedită şi a solicitat condamnarea lui la o pedeapsă privativă de libertate din care să se deducă arestul preventiv, să se constate prejudiciul acoperit iar inculpatul să fie obligat la cheltuieli de judecată.

Avocat GM, pentru inculpat, a solicitat achitarea acestuia în conformitate cu art. 10 lit. a şi d cod pen. Cu privire la infracţiunea prev. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002 se susţine că recoltarea probelor nu s-a făcut cu trusă standard, aşa încât existând dubii cu privire la vinovăţie, se impune achitarea inculpatului.

Cât priveşte infracţiunea de distrugere, din probe rezultă că nu inculpatul a incendiat autoturismul cu intenţie, ci s-a produs un scurt circuit la autoturism, în  urma izbirii lui de porţile de la intrare. Neexistând infracţiunea de distrugere, nu poate exista nici infracţiunea de  ultraj contra bunelor moravuri.

Într-o teză subsidiară, în cazul în care se va reţine vinovăţia inculpatului, având în vedere circumstanţele personale şi anume că inculpatul este absolvent al facultăţii de drept, că s-a împăcat cu partea vătămată că a recuperat prejudiciul şi că este tânăr, să se facă aplicare prev. art. 74, 76 şi 86 ind.1 cod pen.

În ultimul cuvânt, inculpatul regretă săvârşirea faptelor.

JUDECATA

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat nr. 1359/20.10.2010, a fost trimis în judecată penală inculpatul DAIA pentru săvârşirea infr. prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, art. 217 alin.1 şi 4 cod pen. şi art. 321 alin.1 C.p., cu aplic. art. 33 lit.a c.pen.

În fapt, s-a reţinut că la 28.09.2010, inculpatul DAIA se afla în relaţii tensionate cu fosta sa logodnică DA, pentru faptul că aceasta din urmă refuzase să accepte încheierea căsătoriei cu inculpatul şi să organizeze nunta.

Pe fondul acestor stări de lucruri, inculpatul a încercat să discute cu DA despre reluarea relaţiei, însă aceasta a refuzat, motiv pentru care în seara de 28.09.2010, în jurul orelor 20,oo, după ce a consumat băuturi alcoolice pe raza comunei D  şi în barul D din Calafat, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul VW Caravel însoţit de martorul RL la sediul SC C SRL ce aparţinea familiei lui DA. Aici a insistat să discute cu fosta sa logodnică şi pentru că aceasta a refuzat dialogul, inculpatul a devenit violent şi a încercat s-o agreseze pe DA, care s-a refugiat în sediul brutăriei, rugându-i pe angajaţii aflaţi de serviciu să nu-i permită inculpatului să pătrundă în interior.

Inculpatul a început să lovească cu pumnii şi picioarele uşa de la intrarea brutăriei, distrugând geamul din termopan, a adresat ameninţări cu moartea la adresa familiei D şi a angajaţilor aflaţi în brutărie. Într-un final, inculpatul a reuşit să pătrundă cu forţa în incinta brutăriei, a încercat s-o agreseze pe DA însă nu a reuşit întru-cât în aparerea acesteia au intervenit lucrătorii din brutărie.

Inculpatul însoţit de martorul RL a părăsit sediul brutăriei şi s-a retras în barul D unde a continuat să consume băuturi  alcoolice. Inculpatul a hotărât să incendieze brutăria, fapt pentru care i-a cerut martorului R să-l ducă cu autoturismul VW Caravel în staţia PECO Lukoil să alimenteze cu benzină.

În jurul orelor 2218 inculpatul şi martorul au ajuns în incinta staţiei PECO unde inculpatul a sunat pe MA să-i aducă în staţie suma de 300 lei spunând că-i este necesară pentru a cumpăra benzină. Martorul MA s-a deplasat în staţia PECO, i-a dat inculpatului suma cerută după care inculpatul a alimentat cu motorină rezervorul autoturismului, apoi un recipient din plastic aflat in interiorul autoturismului şi a stropit cu benzină parbrizul şi plafonul exterior al autoturismului. După aceste operaţiuni inculpatul a plecat la volanul autoturismului la sediul SC C SRL Calafat Văzând ce se întâmplă, martorii R, M şi DE, mama inculpatului, cu un alt autoturism, au plecat  în urmărirea inculpatului.

Inculpatul a ajuns pe str. din Calafat, a parcat iniţial autoturismul paralel cu sediul brutăriei, a coborât din autoturism şi s-a deplasat la uşa brutăriei unde a început să strige şi să ameninţe pe cei dinăuntru, spunând că dacă nu vor deschide uşa le va da foc.

Penru că cei din interiorul brutăriei nu au deschis uşa, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului, l-a poziţionat în dreptul porţilor metalice de acces ale brutăriei care erau închise cu lacăt şi după ce a băgat în viteză a încercat în 2 rânduri să străpungă porţile. La a treia încercare, inculpatul a reuşit să doboare porţile şi a  intrat în curtea brutăriei.

Asistând la cele întâmplate, mama inc şi martorul M au plecat la sediul poliţiei pentru a solicita sprijin. Sosite la faţa locului cu autospeciala din dotare, organele de poliţie au parcat autoturismul în strada în dreptul porţilor de acces ale SC C SRL, au constatat că inculpatul se afla lângă autoturismul său în curte, ameninţând că va da foc.

Odată cu venirea organelor de poliţie, alarmaţi de zgomotul şi larma produsă, mai mulţi proprietari ai imobilelor aflate în vecinătate au ieşit în stradă.

La vederea organelor de poliţie, inculpatul a reluat ameninţările, susţinând că va da foc dacă organele de poliţie se apropie de el, ameninţări care s-au şi concretizat prin aceea că aruncând o brichetă aprinsă către autoturismul Volswagen care era imbibat cu benzină şi în care se afla un recipient cu 170 l de benzină, s-a produs un incendiu.

După producerea incendiului, benzina din recipient a explodat, incendiul a căpătat o şi mai mare amploare şi s-a extins la pereţii şi acoperişul brutăriei.

Ca urmare a exploziei, autoturismul Volswagen a ieşit din viteză şi datorită faptului că terenul era în pantă, s-a deplasat cu spatele spre strada, ieşind din curtea brutăriei şi izbindu-se de autospeciala poliţiei care a luat foc. În cele din urmă inculpatul a fost imobilizat de organele de poliţie.

Speriaţi de cele petrecute, cei 4  angajaţi ai SC C, aflaţi în interiorul  brutăriei cât şi ceilalţi martori vecini cu brutăria au intervenit să degajeze maşina poliţiei, încercând să limiteze incendiu folosind un extinctor până la sosirea brigăzii de pompieri.

Incendiul produs de inculpat a provocat distrugeri asupra autoturismului acestuia marca VW Caravel, asupra imobilului în care funcţiona brutăria, imobil care a suferit degradări la pereţii exterior şi interiori, acoperiş, plafon, cabluri electrice de alimentare a cuptoarelor de pâine, degradări care au fost evaluate la 30000 lei şi distrugeri la autospeciala poliţiei, evaluate la 6013,8 lei, prejudicii care au fost recuperate.

Inculpatul a condus autoturismul Volswagen pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică de 1,20 g%o.

Din probele administrate în cauză, şi  anume declaraţiile martorilor R L C, SS, GCF, SC, DGM, SGC, CI, PGA, SMO, BM, FG, DE, MAO, DG, BL, DAM, GF, coroborate cu concluziile buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 535/6.10.2010, instanţa a reţinut următoarele:

La 28.09.2010, inculpatul DAIA se afla în relaţii tensionate cu fosta sa logodnică DA pentru faptul că aceasta din urmă a refuzat să încheie căsătoria cu inculpatul şi să organizeze nunta care fusese anterior planificată.

Pe fondul acestor stări de lucruri, inculpatul a încercat să discute cu DA despre reluarea relaţiei, însă aceasta a refuzat. Ca urmare a acestui refuz, în seara de 28.09.2010, în jurul orelor 20,oo, după ce a consumat băuturi alcoolice pe raza comunei D şi în barul D, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor RLC şi GF,  inculpatul s-a deplasat cu autoturismul VW Caravel înmatriculat în Bulgaria cu nr. BH-9261-BP însoţit de martorul RL la sediul brutăriei SC C  SRL Calafat care aparţine familiei  lui DA.  Aici a insistat să discute cu DA, însă aceasta a refuzat dialogul, motiv pentru care inculpatul a devenit violent, încercând s-o agreseze pe DA care s-a refugiat în sediul brutăriei, rugându-i pe angajaţi să nu-i permită inculpatului să pătrundă în interior. Supărat pentru atitudine4a fostei sale logodnice, inculpatul a devenit mai recalcitrant, a început să lovească cu pumnii şi picioarele  uşa de la intrarea în brutărie, a distrus geamul din termopan cu care era prevăzută uşa şi a adresat ameninţări cu moartea familiei D şi angajaţilor aflaţi în brutărie, printre care martorii SS, GC, SC şi DGM.

Inculpatul a reuşit să pătrundă cu forţa în incinta brutăriei unde a încercat din nou să o agreseze pe DA fără să reuşească, întrucât în apărarea acesteia au intervenit angajaţii brutăriei care l-au avertizat pe inculpat că vor sesiza organele mde poliţie.

În aceste împrejurări, inculpatul, însoţit de martorul RL, a părăsit sediul brutăriei şi s-a retras în barul D unde a continuat să consume băuturi alcoolice.

Martorul RL susţine că în acea seară inculpatul emana miros de alcool.

Martorul GF a susţinut în faţa instanţei că l-a găsit pe inculpatul în barul D care este proprietatea martorului şi l-a invitat la domiciliul său unde au servit masa şi au consumat alcool. Cu acel prilej, inculpatul a mai consumat 250 ml wischi şi vin de casă.

Acelaşi martor susţine că anterior a fost cu inculpatul în comuna D unde au mâncat şi au băut.

În jurul orelor 22,oo, inculpatul a hotărât să incendieze brutăria SC şi în acest scop i-a cerut martorului RL să-l ducă cu autoturismul VW Caravel în staţia Peco Lukoil pentru a alimenta cu benzină. Aici,  inculpatul a alimentat rezervorul autoturismului, a mai pus 170 l benzină într-un recipient din plastic aflat în interiorul autoturismului şi apoi a turat benzină pe parbrizul autoturismului şi pe partea laterală a acestuia, aşa cum susţine martorul CI.

Inculpatul a motivat că a pus benzină pe parbriz întrucât intenţiona să cureţe parbrizul care avea pete pe el.

La plecarea din staţie a autoturismului Volswagen , lucrătorii staţiei  PECO SGC şi CI au constatat că se scursese pe jos benzină.

Întrucât nu avea bani pentru a achita benzina luată de la staţie, inculpatul a sunat pe martorul MA căruia i-a cerut să-i aducă în staţia PECO suma de 300 lei. Martorul s-a deplasat în staţia PECO şi  i-a dat inculpatului suma cerută apoi inculpatul, deşi consumase anterior alcool, s-a urcat la volanul autoturismului cu care a plecat spre sediul SC C SRL din Calafat. Văzând ce se întâmplă, martorii RL, MA şi DE, mama inculpatului, cu un alt autoturism, au plecat în urmărirea inculpatului, temându-se că acesta va incendia brutăria.

Martorul RL a susţinut în declaraţia de la urmărirea penală filele 54-55, că inculpatul a pus în jur de 170 l de benzină într-un recipient de plastic în interiorul autoturismului, după care a scos pistolul de alimentare din recipient şi a început să stropească cu benzină atât interiorul cât şi exteriorul autoturismului. Martorul mai susţine că, văzând acest lucru, şi-a dat seama că ceva nu este în regulă şi în orice moment autoturismul putea să ia foc.

Ajuns pe strada AI C, inculpatul a parcat iniţial autoturismul Volswagen paralel cu sediul brutăriei, a coborât din autoturism şi s-a deplasat la uşa brutăriei unde a început să strige şi să-i ameninţe pe cei dinăutrul, cerându-se să deschidă uşa pentru că altfel le va pune foc.

Pentru că martorii aflaţi in incinta brutăriei nu au deschis uşa, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului său, s-a poziţionat în dreptul uşilor metalice de acces în curtea brutăriei care erau închise cu lacătul şi după ce a băgat în viteză a încercat în 2 rânduri să străpungă porţile. La a treia încercare, inculpatul a reuşit să doboare porţile şi a intrat cu autoturismul în curtea brutăriei.

Asistând la cele întâmplate, mama inculpatului şi martorul M, au plecat cu un alt autoturism la sediul poliţiei, pentru a solicita sprijin.

La scut timp, la faţa locului au sosit organele de poliţie cu autospeciala din dotare, înmatriculată sub nr. MAI 29285 pe care au parcat-o  pe strada A.I C, în dreptul porţilor de acces ale SC C. Poliţiştii au constat că inculpatul se afla lângă autoturismul VW Caravelk în curtea brutăriei, ameninţând că va da foc. Alarmaţi de zgomotul şi larma produsă, proprietarii imobilelor aflate în imediata vecinătate a brutăriei, respectiv martorii BM, SMO, FG, angajaţii restaurantului OK au ieşit în stradă.

Martorul PGA susţine că era de serviciu la restaurantul OK şi pentru că izbucnise incendiul şi a văzut o maşină în flăcări, a încercat să stingă focul cu extinctorul, însă nu a reuşi. În zonă se aflau mai multe persoane.

Văzând că la faţa locului au sosit organele de poliţie, inculpatul a reluat ameninţările, spunând că va da foc dacă poliţiştii se apropie de el apoi, cu o brichetă, s-a aplecat în jos pentru a pune foc, aşa cum declară martorul DGM. Focul a fost pus la uşa culisantă care era deschisă, pe partea dreaptă a  autoturismului. Instantaneu a izbucnit incendiul, iar martorii SC şi GCF susţin că inculpatul s-a aflat în momentul izbucnirii incendiului în partea dreaptă a autoturismului. Focul s-a extins cu repeziciune cuprinzând autoturismul VW Caravel şi recipientul cu cei 170 l benzină din interior care a explodat, iar incendiul a căpătat o amploare mai mare, extinzându-se la pereţii şi acoperişul brutăriei.

Martora SMO susţine că a văzut autoturismul intrând prin porţi şi a ieşit din magazinul ei aflat vis a vis de brutărie, abia când a izbucnit incendiul, temându-se că maşina în flăcări va veni spre casa ei.

Martora BM, a cărei locuinţă se află lângă brutărie, susţine că flacăra era foarte mare, trecuse de clădire, şi se temea că va ajunge şi la locuinţa ei.

Aceeaşi temere o avea şi martorul FG care susţine că în curtea brutăriei se afla şi o sifonărie unde existau tuburi de bioxid de carbon.

Datorită incendiului şi zgomotelor produse de acţiunile inculpatului, a fost tulburată liniştea  publică, în stradă existând peste 30 de persoane care erau disperate că nu puteau să intervină să stingă un incendiu atât de mare.

Ca urmare a exploziei recipientului cu benzină din autoturismul VW, acesta a ieşit din viteză şi pentru că terenul era în pantă, s-a deplasat cu spatele pe str. AI C, ieşind  din curtea brutăriei şi izbindu-se de autospeciala poliţiei care la rândul ei a luat foc.

Între timp, inculpatul s-a refugia în curtea brutăriei unde în cele din urmă a fost imobilizat de organele de poliţie.

Incendiul a fost lichidat ca urmare a intervenţiei Brigăzii de pompieri din Calafat.

În urma incendiului, s-au provocat distrugeri asupra autoturismul Volswagen Caravel care a ars în totalitate, asupra imobilului în care funcţiona brutăria, imobil care a suferit degradări la pereţii exteriori şi interiori, acoperiş, plafon, cablurile electrice de alimentare a cuptoarelor de pâine şi cuptoarele de pâine, distrugeri care au  fost evaluate la 30.000 lei, precum şi distrugeri provocate la autospeciala poliţiei evaluate la 6013,8 lei, prejudicii care au fost recuperate iar părţile vătămate nu se constituie părţi civile.

Întrucât inculpatul emana miros de alcool, a fost condus la Spitalul Calafat unde i-au fost recoltate probe biologice.

În faţa lucrătorilor de la Spitalul Calafat inculpatul a susţinut că nu a consumat alcool, a manifestat un comportament  dezordonat, agitat,  refuzând să dea date pentru a stabili orientarea în timp şi spaţiu, atenţia şi judecata. La orele 2345 i s-a recoltat inculpatului prima probă de sânge iar la ora 045 a doua probă de sânge.

Din buletinul de analiză toxicologică alcoolemiei nr. 535/6.10.2010 aflat la fila 23 din dosarul de urmărire penală rezultă că recoltarea a fost făcută cu trusă standard de prelevare a sângelui pentru determinarea alcoolemiei nr. 0030319  care a prezentat sigiliu intact.

La  prima probă a rezultat că inculpatul prezenta o alcoolemie de 1,20 g%o iar la acea de-a doua probă a prezentat o alcoolemie de 1,05 g%o.

În drept, faptele inculpatului întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunilor prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, art. 217 alin.1 şi 4 cod pen. şi art. 321 alin.1 C.p., aflate în concurs real prev. de art. 33 lit.a C.p.

La stabilirea şi aplicarea pedepsei instanţa va avea în vedere gradul de pericol social al faptelor, poziţia sinceră a inculpatului manifestată în faza cercetării judecătoreşti, împrejurarea că prejudiciul a fost acoperit în totalitate şi că anterior săvârşirii faptelor inculpatul a avut o bună conduită.

Faţă de circumstanţele personale instanţa apreciază că în cauză pot fi aplicate prev. art. 74  lit.a şi 76 lit. d,c cod pen. şi că prevenţia generală şi specială poate fi atinsă prin aplicarea unei pedepse rezultante privative de libertate din care să se deducă reţinerea de la 29.09.2010 la 30.09.2010 şi arestul preventiv de la 30.09.2010 dispus prin încheierea nr.10 din şdinţa din Camera de consiliu de la 29.09.2010 a Judecătoria Calafat până la 25.10.2010, când prin decizia penală 704 a Tribunalului Dolj s-a casat încheierea Judecătoriei Calafat şi în conformitate cu art. 139 alin.1 c.p.p., s-a înlocuit măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea PV fără încuviinţarea instanţei.

În conformitate cu art. 71 al.2 C.p. i se vor interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit. b C.p.

Urmează să se constate prejudiciul acoperit iar inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat conform art. 191 c.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art.  74 lit. a şi 76 lit. d cod penal,

Condamnă pe inculpatul DAIA, la 6 luni închisoare.

În baza art. 217 alin. 1 şi 4 cod penal,  cu aplic. art. 74 lit. a şi 76 lit. c cod penal condamnă pe inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 321 alin. 1 cod pen. cu aplic. art. 74 lit. a şi 76 lit. d cod penal condamnă pe inculpat la 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b cod penal  dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare.

Deduce din pedeapsa aplicată reţinerea de la 29.09.2010 la  30.09.2010 şi arestul preventiv de la 30.09.2010 la 25.10.2010.

În baza art. 71 alin. 2 c.pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b cod penal.

Constată prejudiciul acoperit către părţile vătămate SC C SRL şi către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dolj.

Obligă pe inculpat la 400 lei  cheltuieli judiciare către stat .

Sentinţă cu drept de  apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă  .

Pronunţată în şedinţa publică de  la 18 noiembrie 2010.

PREŞEDINTE, Grefier,

Dorina Stoenescu 

DS/V.P./2 ex.

06 Decembrie 2010