Plângere contravenţională

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA COSTEŞTI

DOSAR NR. 473/214/2009

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1195

Şedinţa publică din 18 noiembrie 2009

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE judecător

Grefier

Pe rol soluţionarea cauzei civile privind pe petentul T A,  în contradictoriu cu intimatul I.P.J. A- S P R având ca obiect - plângere contravenţională.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, părţile au lipsit.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Instanţa depune la dosarul cauzei, în copie, adresa Biroului Român de Metrologie Legală nr. 11865 din 23.10.2009.

Nemaifiind alte cereri de formulat, alte excepţii de invocat şi alte probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi o reţine spre soluţionare.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Costeşti la 25.03.2009, sub nr. 473/214/2009, petentul T A a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. A – S P R, anularea procesului-verbal seria CC nr. 2839291 din 11.03.2009, exonerarea de la plata amenzii şi înapoierea permisului de conducere şi, în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenţionale cu una înspre minimul special sau cu avertisment.

În motivarea cererii, petentul a arătat, în esenţă, că, la data de 11.03.2009, ora 16.30. se deplasa dinspre C spre B, cu viteza adecvată drumurilor europene. Înainte de a intra în localitatea L:C:, s-a angajat într-o depăşire, după care a redus viteza la limita legală. Potrivit petentului, la intrarea în localitate nu există limitator de viteză.

Petentul a mai arătat că nu avea cum să aibă viteza reţinută în procesul-verbal contestat, iar agentul de poliţie a refuzat să-i prezinte înregistrarea aparatului radar, deşi persoanei acuzate de săvârşirea unei contravenţii trebuie să i se aducă la cunoştinţă toate probele, în caz contrar prezumţia de nevinovăţie este golită de conţinut, transformându-se în sarcina de a sesiza instanţa, pentru a determina agentul constatator să iasă din pasivitate şi să arate motivul sancţionării.

Petentul a mai învederat că în cauză este aplicabil principiul in dubio pro reo, având în vedere erorile maxime tolerate prevăzute de punctul 3.5.1. din NML 021-05, viteza reală fiind de fapt cel mult 98,94 km/h, ceea ce atrage altă încadrare şi altă sancţiune complementară.

Petentul a precizat că sancţiunea aplicată de agentul constatator este mult prea aspră, raportat la gravitatea faptei săvârşite.

În drept, petentul a invocat dispoziţiile O.G. nr. 2 din 2001.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 15, lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi al art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

În dovedirea cererii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie: procesul-verbal seria CC nr. 2839291 din 11.03.2009 (fila 4).

La data de 17.04.2009, intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare (fila 11), prin care a arătat, în esenţă, că petentul a fost depistat în timp ce conducea pe DN 65, pe raza localităţii L C, autoturismul marca S, cu nr. de înmatriculare ___, cu viteza de 102 km/h, depăşind cu 52 km/h viteza legală admisă pe acel sector de drum, fapt pentru care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 9 puncte şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării, conform art. 111, alin. 1, litera c) din O.U.G. nr. 195 din 2002, republicată.

În drept, intimatul şi-a întemeiat susţinerile pe art. 115-118 din Codul de procedură civilă, pe Legea nr. 180/2002, art. 121, alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, art. 109, alin. 2 şi 3 şi art. 102, alin. 3, litera e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată şi pe art. 19, alin. 3 din O.G. nr. 2 din 2001.

Intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă şi a depus la dosarul cauzei, în copie: plângere contravenţională (filele 12-15), procesul-verbal seria CC nr. 2839291 din 11.03.2009 (fila 16), planşe fotografice (filele 17, 18), registru cu evidenţa constatărilor privind depăşirea vitezei legale din data de 11.03.2009 (fila 19), atestat (fila 20) şi buletin de verificare metrologică nr. 0163826/08.09.2008 (fila 21).

La termenul de judecată din data de 03.06.2009, în temeiul art. 167 din Codul de procedură civilă şi al art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2 din 2001, instanţa a încuviinţat pentru petent proba cu înscrisurile aflate la dosar şi proba testimonială cu martorul P C, pe teza probatorie a aflării petentului în afara localităţii la momentul înregistrării vitezei. În baza art. 129, alin. 5 din Codul de procedură civilă, instanţa a dispus emiterea unei adrese la Secţia de D N P pentru a se comunica dacă poziţia km 95+700 m, de pe DN 65 P-S se află sau nu pe raza localităţii L C şi la ce distanţă de limita teritorială a acestei localităţi. Răspunsul la adresa instanţei a fost depus la dosar la data de 22.06.2009 (adresa S de D N P nr. 3865/22.06.2009, fila 34).

La acelaşi termen de judecată, instanţa a dispus emiterea uneia adrese către  B R M L pentru a se comunica dacă cinemometrul de control rutier corespunzător buletinului de verificare metrologică aflat la dosar a înregistrat erori la măsurarea vitezei în condiţii normale de trafic, cu referire la punctul 3.1.1. din NML 021-05. Răspunsul la adresa instanţei a fost primit la dosar la data de 22.06.2009 (adresa B:R:M:L: nr. 6090 din 17.06.2009, fila 35).

La termenul de judecată din data de 22.07.2009, instanţa a procedat la audierea martorului pentru petent P C, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosar (fila 39). Având în vedere critica formulată de petent, prin apărător, privind expirarea aprobării de model pentru aparatul radar în cauză, instanţa a cerut relaţii intimatului. Răspunsul a fost primit la dosar la data de 30.09.2009 (adresa nr. 119787 din 01.09.2009, fila 46).

La data de 06.10.2009, petentul a depus concluzii scrise (filele 49-53), în care a reiterat argumentele din plângere, arătând, în plus, că nu a putut anticipa intrarea în localitate deoarece bornele kilometrice nu sunt inscripţionate şi nu există limitator de viteză, iar radarul era amplasat imediat după intrarea în localitate. De asemenea, agentul care a încheiat procesul-verbal este altul decât operatorul radarului, care a constatat contravenţia, iar atestatul depus la dosar nu precizează pentru ce sisteme este atestat operatorul.

Potrivit petentului, nu s-a făcut dovada că aplicării sigiliului şi existenţei intacte a acestuia la momentul măsurătorii, nu s-a făcut dovada că agentul se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin depunerea ordinului de serviciu. Nu s-au respectat prevederile punctului 3.5.1. din NML 021-05, nefiind surprinse de înregistrarea efectuată sensul de deplasare şi faptul că a fost efectuată autotestarea, iar autoturismul pe care a fost montat radarul este altul decât cel din buletinul de verificare metrologică (B23AJB), şi nume Dacia cu nr. MAI 24972, ceea ce sugerează că înregistrarea a fost efectuată de alt cinemometru decât cel trecut în procesul-verbal contestat.

Petentul a mai învederat că litera “T” semnifică faptul că aparatul radar efectua autotestarea şi nu era reglat în momentul folosirii sau agenţii au închis radarul pentru a nu fi depistaţi de şofer şi l-au pornit imediat la apariţia unei maşini cu viteză mai mare, contrar nomelor legale.

Petentul a subliniat că aprobarea de model a aparatului radar a expirat în urmă cu trei ani.

La termenul de judecată din data de 07.10.2009, în temeiul art. 129, alin. 5 din Codul de procedură civilă, instanţa a dispus emiterea unei adrese către intimat pentru a se face dovada autotestării, pentru a se depune şi alte cadre fotografice şi a se preciza numărul autovehiculului pe care a fost montat aparatul radar utilizat.

Intimatul a depus la dosarul cauzei adresa nr. 123753 din 27.10.2009 (fila 56), planşe fotografice (filele 57, 58), copie registru cu evidenţa constatărilor aparatului radar din data de 11.03.2009 (fila 59).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine:

În fapt, prin procesul-verbal seria CC nr. 2839291, încheiat de intimat la data de 11.03.2009 (fila 5), petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 540 lei (9 puncte amendă) şi reţinerea permisului de conducere, în temeiul art. 121, alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 raportat la art. 102, alin. 3, litera e) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, reţinându-se în fapt că, la data de 11.03.2009, ora 16.22, petentul a fost depistat conducând autoturismul marca S cu nr. de înmatriculare B – 31 – EDW, pe DN 65, km 95+700 m, pe raza localităţii L.C., în interiorul localităţii, sensul de mers către P, cu viteza de 102 km/h, înregistrată şi filmată cu aparatul radar marca PYTHON cu seria 673000060, verificat metrologic, adică cu 52 km/h peste viteza legală admisă în localitate.

La rubrica „Alte menţiuni„ s-a notat „Nu am de făcut obiecţiuni“, iar procesul-verbal este semnat de petent atât în dreptul acestei menţiuni, cât şi la rubrica destinată semnăturii contravenientului.

În drept, conform art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului verbal de contravenţie, pronunţându-se, de asemenea, şi cu privire la sancţiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Sub aspectul legalităţii procesului-verbal contestat, verificând îndeplinirea condiţiilor de formă, instanţa reţine că acesta cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 16, alin. 7 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi seria aparatului radar cu care a fost înregistrată viteza, fiind respectate astfel dispoziţiile art. 181, alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006.

Referitor la îndeplinirea condiţiilor de fond, prin art. 121, alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, legiuitorul a prevăzut obligaţia conducătorilor de vehicule de a respecta viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus. Potrivit art. 49, alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h.

Instanţa constată că, în mod corect, fapta contravenţională reţinută în sarcina petentului a fost încadrată în dispoziţiile art. 102, alin. 3, lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, care stabileşte că reprezintă contravenţie depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum, respectiv pentru categoria din care face parte vehiculul condus.

Cât priveşte legalitate sancţiunilor aplicate, instanţa constată că acestea se încadrează în limitele prevăzute de textele incriminatoare, prin raportare la art. 98, alin. 4, lit. d) şi la art. 111, alin. 1, lit. c) din OUG nr. 195/2002 republicată.

Instanţa nu poate reţine argumentul petentului că agentul de poliţie care a încheiat procesul-verbal contestat nu are calitatea de agent constatator, nefiind şi operatorul radarului, deoarece, potrivit art. 15, alin. 1 din O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează fapta, denumite în mod generic agenţi constatatori.

Din această dispoziţie reiese că agentul constatator nu este, astfel cum sugerează petentul, persoana care percepe fapta contravenţională prin propriile simţuri, ci persoana care constată contravenţia prin încheierea procesului-verbal – verbul „a constata“ având înţelesul de stabilire şi descriere a faptei contravenţionale în cuprinsul procesului-verbal.

De altfel, art. 21, alin. 1 din O.G. nr. 2 din 2001 instituie regula că agentul constatator decide şi asupra sancţiunii, însă, nu condiţionează calitatea de agent constatator de perceperea faptei prin propriile simţuri.

O interpretare contrară, ce ar impune identitate între persoana care percepe în mod nemijlocit fapta şi persoana care încheie procesul-verbal, ar avea drept consecinţă imposibilitatea agentului constatator de a proceda la încheierea procesului-verbal în toate acele situaţii în care nu a fost de faţă la săvârşirea faptei contravenţionale. Dacă ne referim numai la circulaţia pe drumurile publice, această concluzie ar duce, spre exemplu, la imposibilitatea încheierii procesului-verbal şi a sancţionării conducătorului auto vinovat de producerea unui accident rutier, având în vedere că, în regulă generală, agentul de poliţie nu este de faţă la momentul producerii accidentului şi deci, nu constată (percepe) prin propriile simţuri faptele contravenţionale.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar împărtăşi opinia petentului, instanţa constată că, potrivit art. 180, alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, în cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei. Când însă fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, potrivit dispoziţiilor art. 181, alin. 1, poliţistul rutier este cel care încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei.

Din interpretarea gramaticală şi coroborată a celor două texte reiese că, în situaţia în care fapta contravenţională a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, legiuitorul nu a mai prevăzut expres că procesul-verbal va fi încheiat de agentul constatator, ci de poliţistul rutier, deci o persoană care are competenţa de a proceda potrivit art. 177 din H.G. nr. 1391/2006.

În cauză, agentul care a efectuat înregistrarea radar este atestat să desfăşoare activităţi cu sistemul de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei (atestat fila 20), iar procesul-verbal a fost întocmit de un agent de poliţie folosit la oprire, menţionat şi el în registrul cu evidenţa constatărilor privind depăşirea vitezei legale din data de 11.03.2009 (fila 19 din dosar), după ce i s-a comunicat prin staţie viteza înregistrată, fiind respectate, deci, dispoziţiile legale amintite mai sus.

Contrar susţinerii petentului, în atestatul depus la dosar este specificat tipul sistemului de supraveghere, respectiv TRAFFIPAX – PYTHON, acelaşi tip (PYTHON) fiind menţionat şi în buletinul de verificare metrologică (fila 21), şi în aprobarea de model depusă la dosar de petent (fila 37).

Depunerea ordinului de serviciu al agenţilor care au acţionat cu aparatul radar este inutilă, câtă vreme calitatea de poliţist rutier şi faptul că agenţii se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pentru acel loc şi în acel moment, rezultă din celelalte înscrisuri depuse la dosar, respectiv registrul cu evidenţa constatărilor aparatului radar, în care este menţionată componenţa echipajului şi atestatul de operator radar. Astfel, nu se poate reţine susţinerea petentului că nu s-a depus nici un înscris care să dovedească aceste aspecte.

Instanţa nu poate primi nici critica petentului că, la momentul încheierii procesului-verbal contestat, agentul de poliţie nu i-a arătat înregistrarea video, întrucât agentul constatator nu are o obligaţie legală în acest sens, la acel moment şi, în concret, această proba nu putea fi administrată la momentul opririi, dat fiind că petentul a fost oprit la o oarecare distanţă de aparatul radar, echipajul continua să folosească radarul şi nu se putea realiza pe loc prelucrarea imaginilor. Totodată, intimatul a depus la dosarul cauzei probele pe care înţelege să le administreze în dovedirea săvârşirii contravenţiei de către petent, inclusiv planşe foto.

De altfel, petentul nu a indicat temeiul legal al obligaţiei de a se prezenta toate probele contravenientului, la momentul constatării contravenţiei. Imposibilitatea faptică de a le prezenta nu goleşte de conţinut prezumţia de nevinovăţie, cu obligarea petentului să se adreseze instanţei pentru a afla motivul sancţionării, aşa cum a învederat acesta prin plângere deoarece, în cauză, petentului i-a fost comunicat motivul sancţionării, motiv menţionat în procesul-verbal contestat, pe care petentul l-a semnat de luare la cunoştinţă.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenţie contestat, instanţa reţine că petentul a contestat valoarea vitezei înregistrate.

Potrivit art. 102, alin. 3, lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, depăşirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h se constată cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic. Din această dispoziţie reiese că sarcina probei cu privire la temeinicia faptei revine intimatului, acesta fiind utilizatorul mijloacelor tehnice prevăzute de lege.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa C.E.D.O. în interpretarea art. 6, paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia şi jurisprudenţa Curţii fac parte din dreptul intern, în conformitate cu dispoziţiile art. 11, alin. 2 şi art. 20 din Constituţia României), în care s-a arătat că, şi în materie contravenţională, în cazul unor sancţiuni de o anumită gravitate, precum reţinerea permisului de conducere, sarcina probei săvârşirii faptei aparţine acuzării (cauza Anghel contra României, hotărârea C.E.D.O. din 4 oct. 2007, cauza N contra R. decizia C.E.D.O. referitoare la admisibilitate din 18 noi. 2008). Astfel, obligaţia dovedirii vinovăţiei aparţine acuzării, iar îndoiala îi profită celui acuzat (in dubio pro reo).

Sub acest aspect, instanţa constată că intimatul a depus la dosarul cauzei: planşe fotografice (filele 17, 18, 57, 58), registru cu evidenţa constatărilor privind depăşirea vitezei legale din data de 11.03.2009 (fila 19), atestat (fila 20) şi buletin de verificare metrologică nr. 0163826/08.09.2008 (fila 21).

Faptul că petentul nu a respectat viteza legală este probat cu înregistrarea efectuată cu aparatul radar marca PYTHON II, cu seria antenei de emisie-recepţie PYT 672000060 şi seria modulului de prelucrare-afişare PYT 673000060, omologat şi verificat metrologic (buletin de verificare metrologică nr. 0163826/08.09.2008 în termen de valabilitate, fila 21) şi utilizat de un operator atestat (atestat, fila 20), care a indicat că autoturismul cu nr. de înmatriculare B – 31 – EDW, se deplasa cu o viteză de 102 km/h în data de 11.03.2009, ora 16.22 (planşe foto, filele 17, 18, 57, 58).

Din planşele foto depuse la dosar se distinge clar nr. de înmatriculare al autovehiculului, se vede data şi ora înregistrării, precum şi valoarea vitezei măsurate.

În legătură cu argumentul ce vizează autotestarea şi semnificaţia literei “T”, instanţa constată că intimatul a precizat în cuprinsul întâmpinării că litera “T” înseamnă viteza de deplasare a autoturismului, provenind din limba engleză (targhet=ţinţă). De asemenea, în adresa nr. 123753 din 27.10.2009 (fila 56) se menţionează că autotestarea se efectuează automat, la pornire, iar operatorul radar nu o poate influenţa.

Mai mult, în adresa B.R.M.L. nr. 11865 din 23.10.2009 (relaţii primite în alt dosar, dar pe care instanţa nu le poate ignora), se arată că, în timpul autotestării, funcţionarea aparatului este blocată şi nu pot fi generate înregistrări. Or, în cauză, se distinge viteza de deplasare, precum şi imaginea autoturismului.

Prin urmare, instanţa nu poate reţine susţinerea petentului, care nu este confirmată de nici un alte element, în sensul că aparatul radar efectua autotestarea, iar semnificaţia literei T este aceea de testare.

Instanţa nu poate primi nici argumentul că aprobarea de model este expirată de 3 ani, ceea ce afectează valabilitatea înregistrărilor. În primul rând, cinemometrul utilizat are un buletin de verificare metrologică în termen de valabilitate, emis de Biroul român de Metrologie Legală (care ţine şi evidenţa aprobărilor de model), ulterior expirării aprobării de model.

În al doilea rând, valabilitatea aprobării de model are relevanţă numai pentru cei care fabrică sau importă aceste sisteme de supraveghere a traficului rutier, fiind perioada în care aceste mijloace tehnice pot fi comercializate. Ea nu este necesară şi pentru utilizarea în continuare a cinemometrelor, câtă vreme acestea au fost admise la verificările metrologice periodice (adresa B.R.M.L.nr. 11865 din 23.10.2009, fila 61).

Instanţa constată că numărul autoturismului pe care este montat aparatul radar, trecut în buletinul de verificare metrologică este B 23 AJB. Intimatul a precizat că autoturismul respectiv, cu seria caroseriei menţionate în adresa nr. 123753 din 27.10.2009 (adresă ce poartă semnătura şi ştampila reprezentanţilor I.P.J. A – S.R.), a fost achiziţionat în sistem leasing, fiind înmatriculat iniţial sub numărul trecut în buletinul de verificare metrologică şi, de la 29.01.2009, sub nr. AG 09 UAM.

Instanţa nu regăseşte în cuprinsul înscrisurilor indicate de petent (fila 51: procesul-verbal, întâmpinarea, buletinul de verificare metrologică) numerele MAI 24972 sau B 52 KXZ. De asemenea, nu poate reţine declaraţia martorului că autoturismul pe care era montat aparatul radar conţinea particula MAI, având în vedere timpul foarte scurt pe care acesta l-a avut la dispoziţie pentru a observa autoturismul pe care a presupus că era montat radarul şi posibilitatea ca acesta să fi făcut o confuzie.

Cu privire la surprinderea sensului de deplasare, instanţa constată că punctul 3.5.1. din NML 021-05 (în forma în vigoare la data constatării faptei) nu cuprinde şi cerinţa ca înregistrarea efectuată de aparatul radar să evidenţieze sensul de deplasare a autovehiculului, aşa cum a susţinut petentul în cuprinsul concluziilor scrise. Mai mult, nu există nici un dubiu cu privire la sensul de deplasare, care a fost menţionat în cuprinsul procesului-verbal contestat şi confirmat de petent, în cuprinsul plângerii.

Asupra necesităţii ca aparatul radar să fie sigilat, iar sigiliul intact, instanţa constată că punctele 3.2, 3.7 şi 4.3 din NML 021-05 prevăd că blocurile funcţionale ale cinemometrului trebuie să fie prevăzute cu posibilităţi de sigilare, atât pentru sigiliile producătorului cât şi pentru sigiliile metrologice, iar cinemometrele pot fi utilizate numai dacă au fost verificate metrologic, au fost marcate şi sigilate în conformitate cu prevederile normei şi sunt însoţite de buletine de verificare metrologică în termen de valabilitate.

Deci, cerinţe privitoare la sigilare sunt verificate la momentul efectuării verificării periodice a cinemometrelor, de către peroanele competente din cadrul B.R.M.L. (conform art. 4 din Ordinul 301 din 2005), iar nu de către poliţiştii rutieri. Ele nu trebuie probate distinct, pentru fiecare faptă contravenţională înregistrată, fiind suficient să se depună buletinul de verificare metrologică în termen de valabilitate, buletin care atestă faptul că s-a efectuat verificarea metrologică şi că au fost verificate toate cerinţele metrologice prevăzute de NML 021-05, inclusiv cele privitoare la sigilare.

Având în vedere considerentele expuse, rezultă că au fost respectate toate cerinţele punctului 3.5.1 din Norma de metrologie legală nr. 021 – 05 Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor, aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301 din 2005, modificat prin Ordinul nr. 153 din 2007, în forma în vigoare la data constatării faptei şi nu există nici un element care să sprijine susţinerea petentului că, probabil, aparatul radar nu era reglat în momentul folosirii.

Instanţa nu poate primi nici argumentul petentului că nu a fost luată în considerare eroarea maximă tolerată de aparatul radar întrucât, din adresa B.R.M.L. nr. 6090 din 17.06.2009 (fila 35) reiese că verificarea cerinţelor Normei de Metrologie Legală 021-05, aprobată prin Ordinul nr. 301 din 2005, printre care se numără şi erorile tolerate conform punctului 3.1.1., se realizează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model şi cu ocazia verificărilor periodice la care sunt supuse cinemometrele. Aceste cerinţe nu se aplică în funcţionarea propriu-zisă a cinemometrelor. Astfel, dacă cinemometrul afişează viteza de 100 km/h, asta înseamnă că autovehiculul are această viteză şi nu se mai fac alte ajustări, iar operatorul nu face decât să constate valoarea măsurată şi afişată de cinemometru.

În procesul-verbal contestat s-a reţinut că autoturismul condus de petent a fost înregistrat pe DN 65, pe raza localităţii L.C., poziţia kilometrică 95+700 m, aspect ce se coroborează cu menţiunea din registrul de evidenţă a constatărilor privind depăşirea vitezei legale din 11.03.2009 (fila 17), în care este trecut ca loc al înregistrării DN 65, localitatea L.C., poziţia kilometrică 95+700 m.

Aceste menţiuni sunt susţinute şi de adresa S.D.N.P. nr. 3865 din 22.06.2009 (fila 34), în care se arată că poziţia kilometrică 95+700 m, pe DN 65 P-S se află pe raza localităţii L.C., la 500 m de limita de intrare în localitate, aspect relevat şi de martorul propus de petent, care a declarat că petentul a fost surprins de aparatul radar după intrarea în localitatea L.C. (fila 39).

Este lipsit de relevanţă dacă exista sau nu la intrarea în localitate un indicator care să precizeze limita de viteză, deoarece, potrivit art. 49, alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h. Astfel, chiar în lipsa unui indicator, orice conducător auto trebuie să cunoască şi să respecte această regulă.

Coroborând toate probele menţionate mai sus, instanţa reţine temeinicia contravenţiei imputate petentului prin procesul-verbal în cauză.

În privinţa sancţiunilor, pentru depăşirea vitezei legale cu 52 km/h, agentul constatator i-a aplicat petentului 9 puncte amendă (540 lei), ceea ce reprezintă minimul prevăzut de art. 98, alin. 4, lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile.

Potrivit art. 21, alin. 3 din O.G. nr. 2 din 2001, sancţiunea aplicată trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Fapta imputată petentului este o faptă de pericol, raţiunea instituirii ei fiind, în primul rând, prevenirea accidentelor de circulaţie, iar limitele ridicate ale amenzii contravenţionale (între 9 şi 20 de puncte amendă), cele mai mari ce pot fi aplicate persoanei fizice, denotă un pericol social ridicat.

Argumentul petentului că s-a angajat în efectuarea unei depăşiri şi nu a observat intrarea în localitate, chiar dacă ar fi apreciat drept verosimil, nu este de natură a imprima faptei un pericol social scăzut, conducătorul auto având obligaţia de a se asigura că realizează toate manevrele în condiţii de siguranţă, cu respectarea tuturor normelor rutiere şi neputând invoca propria culpă pentru a justifica neîndeplinirea unei obligaţii legale.

Întrucât petentul a depăşit viteza legală în localitate cu 52 de km/h, reducând cu mult posibilitatea de frânare, în caz de nevoie şi punându-i în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic, instanţa apreciază că sancţiunile aplicate sunt proporţionale cu gravitatea faptei săvârşite, iar agentul constatator a procedat la o corectă individualizarea a acestora.

Prin urmare, nu se impune înlocuirea sancţiunii aplicate cu sancţiunea avertismentului, nici reducerea amenzii (amendă ce a fost aplicată în cuantum minim) şi nici înlăturarea măsurii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule.

În consecinţă, constatând legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat, în temeiul art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul TA. împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 2839291, încheiat de intimat la data de 11.03.2009 şi va menţine procesul-verbal contestat ca fiind legal şi temeinic întocmit.

PENTRU TOATE ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca nefondată plângerea contravenţională formulată de petentul T.A., cu domiciliul în B.în contradictoriu cu intimatul I.P.J. A – SPR, cu sediul în P., împotriva procesului-verbal seria CC nr. 2839291, încheiat de intimat la data de 11.03.2009.

Menţine procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 2839291 din 11.03.2009 ca fiind legal şi temeinic întocmit.

Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2009.

Preşedinte,

Grefier,

Domenii speta

Spete similare