Divort cu copii

Sentinţă civilă 795 din 10.03.2009


Sedinta publica din data de 10 martie 2009

Sentinta civila nr. 795

Sub numarul ... din .... s-a înregistrat pe rolul acestei instante cererea formulata de catre reclamanta ..... domiciliul în ....., actualmente cu resedinta în ... prin care solicita ca în contradictoriu cu pârâtul .... domiciliat în ......, ...., citat si prin publicitate, sa se dispuna desfacerea casatoriei partilor, sa-i fie încredintat spre crestere si educare minorul rezultat din casatorie, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întretinere în favoarea minorului, precum si revenirea sa la numele avut anterior casatoriei.

În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca s-a casatorit cu pârâtul la data de ..., din casatorie rezultând minorul ..., nascut la data de .... A mai aratat reclamanta ca pe parcursul casatoriei au intervenit diferente de opinii, de caracter, culminând cu dese scandaluri si "corectii fizice" care i-au fost aplicate. A mai aratat reclamanta ca pârâtul nu a avut un loc de munca stabil, consuma excesiv bauturi alcoolice si nu a contribuit în nici un fel la întretinerea familiei.

În drept, reclamanta a invocat disp. art.38 alin.1 si art.42 alin.1 C.fam., art.112 C.proc.civ.

În probatiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei certificatul de casatorie în original si copia certificatului de nastere al minorului (filele ..) Totodata, reclamanta a solicitat si instanta a încuviintat audierea ca martor a numitului ..., declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la fila ...

Actiunea a fost legal timbrata cu taxa de timbru în suma de ... lei potrivit chitantei atasata la fila .. din dosar si cu ....., timbru judiciar.

Pârâtul, legal citat, inclusiv prin publicitate, nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat în fata instantei pentru a propune probe în aparare.

La termenul de judecata din ....., instanta a pus din oficiu în discutie exceptia necompetentei sale teritoriale.

Relativ la exceptia invocata, instanta retine urmatoarele:

Potrivit art. 607 Cod procedura civila, cererea de divort este de competenta instantei în circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. Daca sotii nu au avut domiciliu comun sau daca unul din soti nu mai locuieste în circumscriptia instantei în care se afla cel din urma domiciliu comun, instanta competenta este aceea în circumscriptia careia îsi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în tara, este competenta instanta în circumscriptia careia îsi are domiciliul reclamantul.

În cauza, sotii nu au domiciliul în tara, fapt care rezulta nu numai din declaratia martorului audiat în cauza, ci în primul rând chiar din continutul procurii judiciare si al cartii de identitate, acte potrivit carora actualmente reclamanta locuieste în .... (filele ....). În ceea ce-l priveste pe pârâtul ...., faptul ca acesta nu îsi mai are domiciliul în ...., rezulta atât din declaratia martorului cât si din adresa emisa de catre .... din cadrul ... .., (fila ...., potrivit careia nu a fost posibila efectuarea unei anchete sociale la domiciliul partilor pentru ca nici unul dintre acestia nu mai locuieste pe raza ...., de aproximativ doi ani. Din aceleasi probe rezulta si faptul ca pârâtul locuieste în prezent în strainatate si ca atunci când se întoarce în tara nu locuieste în ... ci în ...... Pârâtul nu are însa domiciliul stabil în acea localitate ci vine doar în vizita, el lucrând în strainatate.

Referitor la faptul ca cei doi soti figureaza înscrisi în evidentele registrului agricol cu un imobil-casa de locuit în ...., acesta nu are relevanta pentru stabilirea competentei teritoriale, întrucât ceea ce intereseaza este domiciliul efectiv al partilor iar nu locul în care acestia au o proprietate imobiliara.

Fata de toate aceste împrejurari, pentru absenta ipotezei de reglementare, sunt inaplicabile normele art. 607 Cod procedura civila.

În aceste conditii, cum procesul exista între doua persoane cu domiciliul în strainatate, referitor la un act de stare civila înregistrat în România iar ambii soti sunt cetateni români, elemente fata de care instantele române sunt competente sa judece pricina, teritorial competenta se determina potrivit art. 155 din Legea 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.

Având în vedere aceste considerente, instanta urmeaza sa admita exceptia invocata, si pe cale de consecinta, va declina competenta de solutionare a cauzei, în favoarea ......

Domenii speta