Contopire pedepse. Recunoașterea pe cale incidentala a unei hotărâri de condamnare pronunțată în străinătate. Condiții privind recunoașterea.

Prin cererea  formulată la data de 14.09.2012,  petentul-condamnat G.R.C., aflat in stare de detentie în Penitenciarul din Chateaudun Franța, a solicitat instanţei, în temeiul dispozitiilor art. 449 din Codul de procedura penala, rap. la art. 34 din Codul penal, sa dispună contopirea pedepsei de 6 (şase) luni închisoare (cu executare in regim privativ de libertate), aplicata, pentru săvârşirea infracţiunii de „vatamare corporala”, prev. şi ped. de art. 181 alin.(1) din Codul penal,  prin  sentinţa penală nr.3543 din data de  30.11.2007 a Judecatoriei Iaşi,  modificata prin decizia penala nr.  300 din data de 27.06.2008 a Tribunalului Iaşi,  ramasa definitiva prin  decizia penala nr. 281 din data de 12.05.2009 a Curtii de Apel Iaşi şi a pedepsei de 8 (opt)  ani inchisoare,  aplicată de  Curtea de  Apel din Paris - Camera Corectionala, la data de 30.06.2009,  mentinuta de Curtea de Apel din Versailles - Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364,  pentru săvârşirea  unor infractiuni de „proxenetism”, precum şi recunoasterea, pe cale incidentala,  în temeiul art.122 din Legea nr.302/2004, cu modificarile si completarile ulterioare,  a hotărârii penale  pronuntate de  Curtea de Apel din Versailles - Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364.

 În drept, cererea a fost intemeiata pe  dispoziţiile art.122 din Legea nr.302/2004, art.33 şi art.36 din Codul penal si art. 449 din Codul de procedura penala.

Faţă de data săvârşirii infracţiunilor (05.02.2005 şi, respectiv,  perioada 01.01.2003-04.05.2004) de catre petentul-condamnat GRC, precum si raportat la  momentul rămânerii definitive a sentinţei penale nr.3543 din data de  30.11.2007 a Judecatoriei Iaşi,  ramasa definitiva prin decizia penala nr. 281 din data de 12.05.2009 a Curtii de Apel Iaşi  si, respectiv,  a hotarârii penale a  Curtii de  Apel din Paris - Camera Corectionala, la data de 30.06.2009 ramasa definitiva la data de 29.03.2012, instanţa constată că petentul-condamnat a savârsit infractiunile sus-mentionate mai inainte de a fi fost condamnat definitiv pentru  vreuna dintre ele,  ceea ce  corespunde,  conform dispozitiilor art. 33 lit. a) din Codul penal român, concursului real de infractiuni - materie în  care sunt aplicabile (ca (şi) tratament sanctionator, respectiv ca sistem de sanctionare a  concursului de infractiuni),  prevederile art. 34-36 din Codul penal român.

Pentru a se putea  da însă, în speţa de faţă, eficienţă dispozitiilor legale  române privind pluralitatea de infractiuni sub forma concursului de infractiuni (inclusiv deci  in ce priveste aplicabilitatea  dispozitiilor  art. 36 din Codul penal român, rap. la art.  34 si 35 din Codul penal român - în materia tratamentului penal sanctionator al concursului de infractiuni) este  necesar  ca  hotarârea penala pronuntata de instantele franceze, respectiv  hotararea Curtii de  Apel din Paris - Camera Corectionala din data de 30.06.2009 sa-şi produca efectele  pe teritoriul satului român (ceea ce implică recunoasterea de catre  autoritatile judiciare române a hotararii  penale pronuntate de  instantele penale franceze), adică să  fie recunoscută pe teritoriul statului român.

În aceste condiţii, instanţa urmeaza a analiza in continuare daca, in cadrul cererii  de contopire  de pedepse, poate fi recunoscută, pe cale incidentală, hotararea penala pronuntata  de  Curtea de Apel din Versailles - Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364.

În ce priveşte recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii penale a Curtii de  Apel din Paris - Camera Corectionala sunt aplicabile, în drept, dispoziţiile  art.134 din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, republicata,  conform carora: „Recunoaşterea se poate face pe cale incidentală în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror în faza de urmărire penală sau de către instanţa în faţa căreia cauza este pendinte”.

În aceasta materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, ca  urmare a promovării unui recurs în interesul legii generat de practica neunitară a instanţelor române, prin Decizia (RIL) nr.9 din data de  15 noiembrie 2010 (Decizie dată cu privire la interpretarea dispoziţiilor art.119 (fostul art. 119 (anterior republicarii Legii nr. 302/2004),  actualmente art. 134) din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare,  a statuat cu privire la  înţelesul sintagmei “proces penal în curs”  (în cadrul căruia se poate realiza recunoaşterea, pe cale incidentală, a unei hotărâri penale străine), stabilind că sintagma „proces penal în curs”,  cuprinsă  în dispoziţiile art.119  (în prezent, art.134) din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare (republicată), se interpretează în sensul că recunoaşterea pe cale incidentală a unei hotărâri penale străine sau a unui act juridic străin se poate face şi în faza privind punerea în executare a hotărârilor penale definitive, astfel că orice cerere de modificare a pedepselor,  întemeiată pe dispoziţiile art.449 din Codul de procedură penală, precum şi contestaţia la executare reglementată în art.461 din Codul de procedură penală,  întruneşte/întrunesc trăsăturile unui „proces penal în curs” în accepţiunea art.134 (fost art.119) din Legea nr.302/2004 cu modificările şi completările ulterioare, asemenea cereri  fiind susceptibile să le  dea procedurilor judiciare respective  atribut de cauză pendinte în faţa instanţei de judecată căreia îi revine competenţa să le soluţioneze - asa cum este cazul şi în speţa dată  (având ca obiect  cererea (cerere principala) de contopire  de pedepse.

Faţă de  aceasta,  raportat la obiectul cererii (principale) ce face obiectul prezentei proceduri judiciare (cerere  de contopire  de pedepse),  instanţa va analiza în continuare  îndeplinirea condiţiilor  pentru recunoaştere -  condiţii impuse de dispoziţiile art.131 din Legea nr.302/2004 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare (republicată).

Chiar daca nu există o dispoziţie legală expresă în acest sens, prin care să se impună  - (şi) în cazul recunoaşterii pe cale  incidentală  -  respectarea condiţiilor prevăzute de art.131 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare (republicată), nu se poate concepe impunerea de către lege a  acestor condiţii  („conditii privind recunoasterea”) doar în cazul recunoaşterii unei hotărâri străine pe cale principală, astfel încât instanta  apreciază  aceste conditii („conditii  pentru recunoastere”, prevazute de art. 131 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare republicată),  ca fiind  valabile şi necesare în cazul ambelor tipuri de recunoaştere  (pe cale principala sau, dupa caz, pe cale incidentala) care pot interveni într-o cauză penală.

Or, condiţiile pentru recunoaşterea unei hotărâri străine sunt prevăzute de dispoziţiile art.131 din Legea 302/2004,  privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare (republicată),  dispoziţii care stipulează faptul că recunoaşterea unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar străin poate avea loc dacă:

a) România si-a asumat o asemenea obligatie printr-un tratat international la care este parte;

b) a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, încheiata la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificata de România prin Legea nr. 30/1994;

c) nu a fost pronuntata pentru o infractiune politica sau pentru o infractiune militara care nu este o infractiune de drept comun;

d) respecta ordinea publica a statului român;

e) hotarârea sau actul judiciar poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale  române;

f) nu s-a pronuntat o condamnare pentru aceleasi fapte împotriva aceleiasi persoane în România;

g) nu s-a pronuntat o condamnare pentru aceleasi fapte împotriva aceleiasi persoane într-un alt stat, care a fost recunoscuta în România.

Procedând la analiza acestor condiţii, instanţa constată că prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeana, România si-a asumat obligatia recunoasterii hotarârilor provenind de la autoritatile statelor membre ale Uniunii, fiiind  necesar sa se constate ca în faţa instanţelor statului străin emitent a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În acest sens, raportat la speta de fata, instanta constata ca acuzaţia penală formulată împotriva petentului-condamnat GRC a fost soluţionată de o instanţă independentă şi imparţială, Curtea de Apel Paris-Camera corectionala si, respectiv, Curtea de Apel din Versailles - Camera de Condamnare, neexistând obiecţiuni formulate de către  petentul-condamnat cu privire la încălcarea drepturilor sale pe parcursul desfăşurării procesului penal, în faţa instanţelor franceze. Totodata, instanta constata ca [,]  condamnarea petentului nu a fost pronunţată pentru o infracţiune politică sau pentru o infracţiune militară, iar hotarârea în cauză  respectă ordinea publică a statului român, respectiv este conformă cu principiile fundamentale ale statului de drept, consacrate în Constitutia României.

Instanta arată în continuare ca în ceea ce priveşte condiţia  dublei incriminări, privită  in abstracto, aceasta presupune ca fapta să fie considerată infracţiune atât în statul solicitant, cât si în statul solicitat, fără să fie necesar ca infracţiunea să fie identic incriminată, fiind suficient să existe o corespondenţă între elementele constitutive esenţiale ale infracţiunii. În schimb, în ceea ce priveşte condiţia  dublei incriminări, privită  in concreto, instanţa arată că aprecierea dublei incriminari in concreto implică nu numai ca fapta sa fie infracţiune în legislaţia ambelor state,  ci şi, în egală măsură, ca făptuitorul să poată să fie sancţionat, conform legii statului solicitat. 

Astfel, instanta constata ca faptele pentru care petentul  GRC a fost condamnat  de instantele straine franceze la o singura pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare închisoare îşi găsesc corespondentul în dreptul român în conţinutul infracţiunii de „proxenetism”, prev. şi ped. de art. 329  din Codul penal român.  Totodată,  din fişa de cazier  judiciar  a petentului-condamnat,  rezultă că  împotriva  acestuia  nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte, nici în România si nici într-un alt stat (cu recunoasterea, în această din urmă situaţie,  în România). Ca atare,  raportat la aceste condiţii (de recunoaştere) sus-analizate, instanta  constata că  în speţa de  faţă  regula ne bis in idem nu  este  încălcată.

Procedând  însă  la  analiza condiţiei producerii de efecte juridice  în  România  a hotărârii penale pronunţate de către instanţele franceze, potrivit legii penale române, instanţa constată că aceasă condiţie nu este îndeplinită  pentru următoarele considerente:

Potrivit certificatului de cazier judiciar national (Franta), petentul-condamnat figurează cu o singură condamnare, respectiv cea pronuntata  prin hotararea penala de Curtea de Apel Paris  - Camera Corectionala la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare,  cu executare in regim de detentie. În prezent, acesta execută în Franţa (fiind detinut în Penitenciarul Chateaudun, Versailles) pedeapsa privativă de libertate (de 8 (opt) ani închisoare). Instanța reține că în procedura  judiciară de modificare de pedepse (inclusiv deci în ce priveşte modificarea pedepsei stabilită de către autoritatea judiciară franceză, pe care instanţa română ar trebui să o realizeze prin contopirea, conform dispozitiilor legale romane incidente in materie - art. 449 alin.(1) lit. a) din Codul de procedura penala, rap. la art. 36 din Codul penal, cu referire la art. 34 - 35 din Codul penal  - ,  cu  pedeapsa aplicata  petentului-condamnat de către instanţa română într-o pedeapsă rezultantă) se impune recunoaşterea hotărârii autorităţii  judiciare străine şi anularea mandatului de executare  a pedepsei inchisorii emis de autoritatile judiciare straine (franceze),  prealabil emiterii unui nou mandat de executare a pedepsei inchisorii,  la ramanerea definitiva a  hotarârii  prin care s-a dispus cu privire la modificarea de pedepse.  Întrucât  însă,  petentul-condamnat  GRC execută la acest moment  pe teritoriul statului francez (in Penitenciarul Chateaudun, Versailles) pedeapsa privativa de libertate de 8 (opt) ani închisoare), ce i-a fost aplicata de catre instanta straină (franceză), instanţa observă că recunoaşterea (eventuală) pe cale incidentată a hotarârii penale pronuntate de instanţa franceză  nu ar  (putea) produce efecte juridice pe teritoriul statului român. O astfel de recunoaştere ar interfera, în schimb, în caracterul executoriu al hotărârii penale franceze. Mai mult, în cazul in care instanta (română) ar dispune contopirea pedepselor cu închisoarea la care a fost condamnat petentul GRC prin  hotarârile  penale referite anterior, contopirea de pedepse astfel dispusa de catre instanta româna, în condiţiile în care petentul-condamnat executa  la momentul de fata  pedeapsa  privativa de libertate într-un penitenciar din Franţa, ar produce efecte juridice în această din urmă ţară, astfel  încât  s-ar ajunge la situaţia ca o decizie (hotărâre) a unei autorităţi juridice române să fie lipsită de efecte pe teritoriul statului român, dar să-şi producă efectele pe teritoriul unui alt stat (respectiv, pe teritoriul statului francez, în speţa de faţă), aspect ce contravine cooperării judiciare internaţionale în materie penală.

 Într-o atare situatie, instanta arata că, în ce-l priveste pe petentul-condamnat G RC, singura modalitate şi unicul  moment  în  care recunoaşterea hotărârii penale pronunţate de către instanţa franceză ar putea produce efecte în România este cel al dispunerii  transferarii persoanei condamnate sus-mentionate  din Franta (ca stat de condamnare) în România (ca stat de executare), în vederea executării pedepsei, în conditiile prevazute in aceasta materie (privind „transferarea persoanelor condamnate”) de art. 141  si urmatoarele din Titlul VI -  intitulat „Transferarea persoanelor condamnate”- din Legea nr. 302/2004,  privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare (republicată). 

Având în vedere aceste aspecte, în  condiţiile în care petentul-condamnat este deţinut (la momentul de fata) pe teritoriul statului francez, instanta constata ca recunoasterea, pe cale incidentala, în temeiul art.122 din Legea nr.302/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, a hotărârii penale  pronuntate de  Curtea de Apel din Versailles - Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364,  şi contopirea pedepsei de 6 (şase) luni închisoare (cu executare in regim privativ de libertate), ce i-a fost aplicata petentului-condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de „vatamare corporala”, prev. şi ped. de art. 181 alin.(1) din Codul penal,  prin  sentinţa penală nr.3543 din data de  30.11.2007 a Judecatoriei Iaşi,  modificata prin decizia penala nr.  300 din data de 27.06.2008 a Tribunalului Iaşi,  ramasa definitiva prin  decizia penala nr. 281 din data de 12.05.2009 a Curtii de Apel Iaşi (in baza careia a fost emis, la data de 15.09.2009, de catre Judecatoria Iaşi, mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 4522/2007) cu pedeapsa de 8 (opt)  ani inchisoare, ce i-a fost aplicata acestuia  de  Curtea de  Apel din Paris - Camera Corectionala, la data de 30.06.2009,  mentinuta de Curtea de Apel din Versailles - Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364,  pentru săvârşirea  unor infractiuni de „proxenetism”, nu pot  avea loc decât după executarea de catre petentul-condamnat G.R.C. a  pedepsei privative de libertate  (de 8 (opt) ani închisoare) aplicate  (de autoritatile judiciare franceze) în străinătate (pe teritoriul statului francez) sau după efectuarea transferului persoanei condamnate sus-mentionate din Franta  (ca stat de condamnare) în România (ca stat de executare), în vederea executării pedepsei respective, în conditiile prevazute in aceasta materie .

 În acest context, instanta arată ca o  (eventuală)  recunoaştere la acest moment a hotărârii autorităţilor judiciare străine (franceze) -  respectiv,  hotararea penala  pronuntata  de Curtea de Apel Paris - Camera Corectionala,  mentinuta prin hotararea penala  pronuntata de Curtea de Apel din Versailles - Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364 - , în procedura prevăzută de dispoziţiile art.134 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara  internationala in materie penala,  cu modificarile si completarile ulterioare (republicata)  nu  este  admisibilă, întrucât conduce la eludarea unui instrument de cooperare judiciară internaţională în materie penala,  instrument prioritar, respectiv  -  transferarea  persoanelor condamnate.

Or, in raport de considerentele sus-expuse, instanta constată că nu este  îndeplinită în cauză de faţă conditia prevazuta de art. 131 alin.(1) lit. e) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, cu modificarile si completarile ulterioare (republicata), respectiv condiţia (pentru recunoastere)  potrivit careia este necesar ca hotarârea sau actul judiciar  sa poata  produce efecte juridice în România, potrivit legii penale  române - ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, aşa cum s-a  relevat  prin considerentele  deja expuse. 

Pe cale de consecinta, fata de lipsa îndeplinirii condiţiei prevazute de art.  131 alin.(1) lit. e) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, cu modificarile si completarile ulterioare (republicata), instanta, în baza dispozitiilor art. 449 alin.(1) lit.a) si alin.(2)-(3) din Codul de procedura penala,  a respins  cererea de contopire  de pedepse  formulata de catre  petentul-condamnat. 

Domenii speta

Spete similare