Anularea procesului verbal - amenda contravenţională

Sentinţă civilă 1299 din 09.04.2013


Prin cererea înregistrată la data de ... pe rolul Judecătoriei R. V. sub nr. de dosar ..., petenta SC P. R. SRL a solicitat anularea procesului verbal seria 0051248/03.07.2012, iar în subsidiar înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertisment sau reducerea amenzii contravenţionale.

A arătat petenta că a fost sancţionată deoarece nu a completat formularul în format electronic cu privire la modificările la contractul individual de muncă al şoferului societăţii E. C, depistat în trafic la data de 08.03.2012.

Procesul verbal este lovit de nulitate deoarece a fost întocmit în lipsă, iar organul constatator trebuia ca înainte de data întocmirii să notifice şi să aducă la cunoştinţa administratorului societăţii să fie prezent la data întocmirii procesului verbal.

Deoarece nu s-a procedat astfel, petenta a fost în imposibilitate de a-şi formula apărările.

s-a mai arătat că în realitate fapta nu există, sens în care a fost citat art. 5 din HG nr. 69/2012, fiind prevăzut că astfel de fapte prezintă o încălcare minoră a prevederilor legale, iar actul normativ face referire la modificările privind situaţia conducătorilor auto angajaţi, în termen de 15 zile de apariţia modificării.

Conducătorul auto în cauză, era angajat al societăţii din data de 14.02.2012 când în MO nr. 114 a fost publicată HG nr. 69/2012.'

Textul de lege invocat mai sus face vorbire despre conducători auto angajaţi ulterior intrării în vigoare şi nu anterior cum este cazul angajatului societăţii.

Deoarece nu a existat nici o modificare cu privire la contractul individual de muncă al acestuia, nu exista nici o comunicare de efectuat, astfel că fapta nu există.

In al doilea rând, pentru implementarea unor astfel de comunicări era necesar ca ARR să transmită societăţii un certificat digital şi nu s-a demonstrat că instituţia avea implementată o astfel de procedură pe site, sau că acesta era funcţional.

s-a mai precizat că la momentul la care societatea a achiziţionat licenţa de transport i-au fost facturate şi servicii de documentare, consultanţă şi actualizare a datelor, aceste servicii urmând a fi prestate de ARR, însă nu au fost respectate aceste obligaţii şi nu s-a adus la cunoştinţa societăţii faptul că trebuie să comunice modificările menţionate.

1

 

în subsidiar, s-a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertisment deoarece ARR nu poate dovedi un prejudiciu real, iar încălcarea legii a fost minoră.

In susţinerea cererii s-a solicitat administrarea probei cu acte şi martori.

Intimatul Inspectoratul de Stat pentru controlul în transport rutier a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

A arătat intimatul că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, nemenţionarea obiecţiunilor reprezintă o cauză de nulitate relativă, partea vătămată prin această faptă trebuind să facă dovada existenţei vătămării, iar agentul constatator a precizat care a fost motivul care a stat la baza încheierii actului în acest mod.

s-a mai precizat că norma legală încălcată de petentă este imperativă şi aceasta avea obligaţia de a comunica situaţia conducătorului auto, comunicare ce a nu fost efectuată, astfel că sancţionarea sa a fost făcută cu respectarea prevederilor legale.

In ce priveşte reducerea amenzii contravenţionale, aceasta nu poate fi dispusă deoarece petentei i-a fost aplicat minimul amenzii prevăzută de lege, iar înlocuirea cu avertisment de asemenea nu poate fi admisă deoarece pentru fapta aceasta au fost stabilite sancţiuni deosebit de mari, fapt ce demonstrează că fapta prezintă un grad de gravitate ridicat.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 115-118 Cod procedură civilă, HG nr. 69/2012, OG nr. 27/2011, OMT nr. 980/2011, OG nr. 2/2001.

In susţinerea cererii au fost depuse înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. 12848/21.12.2012 pronunţată de Judecătoria R. V. în dosarul nr. 8452/288/2012, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei M.

Pe rolul Judecătoriei M. cauza a fost înregistrată la data de 30.01.2012 sub acelaşi număr de dosar şi nu s-au administrat alte probe.

Din actele şi lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal seria ISCTR nr. 0051248/03.07.2012 a fost sancţionată petenta cu amendă contravenţională în cuantum de 3000 lei, în baza prev.' art. 5 pct. 18 din HG nr. 69/2012.

s-a reţinut prin actul de sancţionare că la data de 08.03.2012 în localitatea M., a fost oprit şi controlat în trafic ansamblul de autovehicule format din autotractorul cu nr. de înmatriculare B. 71 R. şi semiremorca cu nr. de înmatriculare B.06 H. aparţinând petentei şi condus de E. C.pe baza copiei conforme a licenţei de transport marfă.

în urma controlului s-a constatat nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligaţiei de a transmite Autorităţii Rutiere Române, prin completarea unui formular în format electronic, disponibil pe site-ul acesteia,

2

 

modificările privind situaţia conducătorilor auto angajaţi, în termen de cel mult 15 zile de la apariţia modificării.

Potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanţa investită cu soluţionarea plângerii analizează legalitatea şi temeinicia procesului verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii.

Sub aspectul legalităţii procesului verbal, instanţa constată că au fost respectate condiţiile formale prevăzute de OG 2/2001 privind întocmirea procesului verbal, neintervenind vreo cauza de nulitate absolută. Acesta cuprinde toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii conform art. 16 si art. 17 din OG 2/2001, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale. Astfel procesul verbal conţine data şi locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator, numele şi prenumele contravenientului, datele din actul de identitate, fapta săvârşită, data comiterii, semnătura agentului constatator, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.

In cadrul procesului verbal trebuie menţionate obiecţiunile pe care persoana sancţionată le are cu privire la cele constatate însă în cazul în care aceasta de faţă, este evident că aceste obiecţiuni nu pot fi consemnate.

De altfel, s-a şi prevăzut la art. 13 din OG nr. 2/2001 că procesul verbal poate fi încheiat în termen de maxim 6 luni de la data săvârşirii faptei, ceea ce înseamnă că poate fi întocmit şi în absenţa contravenientului.

De asemenea, nu doar că în cazul de faţă nu au existat obiecţiuni, procesul verbal fiind întocmit în lipsa contravenientului, dar nemenţionarea obiecţiunilor este o cauză de nulitate relativă a actului, vătămarea suferită trebuind să fie dovedită de partea care o invocă, dovadă ce nu a fost făcută în prezenta cauză.

Pe de altă parte, chiar şi în ipoteza în care ar fi existat vreo vătămare, aceasta a fost remediată prin formularea prezentei plângeri, petenta având astfel posibilitatea de a contesta situaţia de fapt reţinută şi sancţiunea aplicată.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa apreciază că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravenţional este un mijloc de proba care nu face dovada vinovăţiei petentului, ci dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.

Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul.

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesanctionate acţiunile antisociale

3

 

prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007). Petentul beneficiază de o prezumţie de nevinovăţie care insa nu este absolută, după cum nu este absoluta nici prezumţia de legalitatea si temeinicie a procesului verbal.

Având în vedere aceste principii, instanţa constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă şi conţine constatări personale ale agentului de poliţie aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, faptele constatate personal de agentul constatator fiind suficiente pentru a da naştere unei prezumţii simple, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului.

In privinţa probatoriului art. 34 din OG nr. 2/2001 dispune că instanţa va administra orice probe prevăzute de lege pentru a stabili temeinicia şi legalitatea procesului-verbal.

De aici rezultă că afirmaţiile contestatorului pot avea o valoare probatorie proprie, dacă se coroborează cu alte mijloace de probă, ori cel puţin cu anumite date cuprinse în procesul-verbal, şi dacă în urma aprecierii nemijlocite a sincerităţii declaraţiei, instanţa şi-a format convingerea intimă că petentul a relatat adevărul.

Petenta nu contestă faptul că nu a comunicat către ARR menţiuni cu privire la conducătorul auto Enea Cornel ci susţine că norma respectivă nu îi era aplicabilă deoarece această persoană fusese angajată înainte de intrarea în vigoare a actului normativ, iar ulterior acestei data nu au survenit modificări cu privire la acest contract individual de muncă.

Instanţa constată că potrivit art. 5 pct. 18 din HG nr. 69/2012 reprezintă o încălcare minoră a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, a Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, a Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 şi a Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 „nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligaţiei de a transmite Autorităţii Rutiere Române - A.R.R., prin completarea unui formular, în formatul electronic disponibil pe site-ul acesteia, modificările privind situaţia conducătorilor auto angajaţi, în termen de cel mult 15 zile de la apariţia modificării".

Conform art. 16 din Regulamentul nr. 1.071/2009 privind stabilirea unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier „în vederea punerii în aplicare a prezentului regulament, în special a articolelor 11 - 14 şi a articolului 26, fiecare stat membru păstrează un registru electronic naţional al întreprinderilor de transport rutier care au primit din partea unei autorităţi competente desemnate de respectivul stat membru autorizaţia de exercitare a ocupaţiei de operator de transport rutier. Prelucrarea datelor înscrise în acest registru se face sub controlul unei autorităţi publice desemnate în acest sens. Datele relevante incluse în registrul electronic naţional sunt accesibile tuturor autorităţilor competente din statul membru în cauză".

4

 

Analizând cele două texte citate se constată că scopul apariţiei acestei obligaţii în sarcina operatorilor de transport îl reprezintă realizarea unei baze de date ce poate fi verificată în orice moment la nivelul întregii Uniuni Europene.

Astfel, în cazul în care conducătorii auto ar fi fost angajaţi anterior apariţiei acestora acte normative şi deşi după intrarea în vigoare a normelor legale nu ar fi intervenit modificări, cum este cazul de faţă, angajatorii aveau obligaţia de a înregistra contractul de muncă, tocmai pentru respectarea scopului regulamentului citat mai sus şi a legislaţiei naţionale, respectiv pentru a exista posibilitatea de a fi efectuate verificări cu privire la conducătorul auto angajat al operatorului de transport, depistat în trafic.

In aceste condiţii, instanţa constată că petentei îi este aplicabil textul de lege în baza căruia a fost sancţionată şi nu şi-a respectat obligaţia impusă în mod imperativ.

Celelalte susţineri ale petentei cu privire la site-ul ARR nu vor mai fi analizate deoarece este evident că acestea ar fi putut fi analizate în situaţia în care petenta ar fi încercat să respecte obligaţiile impuse de lege dar site-ul ar fi fost nefuncţional ori ARR nu i-ar fi pus la dispoziţie formularul necesar.

In cazul de faţă, petenta nu s-a aflat în vreuna din aceste situaţii deoarece în opinia sa obligaţia de comunicare a situaţiei conducătorilor auto nu îi era aplicabilă.

In ce priveşte solicitarea de reducere a sancţiunii amenzii, instanţa constată că potrivit art. 8 din HG nr. 69/2012 fapta petentei se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, iar prin procesul verbal contestat a fost sancţionată cu minimul amenzii, astfel că nu există posibilitate de reducere.

In legătură cu cererea de înlocuirea a sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertisment, instanţa reţine că nu au fost administrate probe din care să rezulte că o sancţiune mai uşoară ar face să fie atins scopul aplicării legii, astfel că cererea va fi respinsă.

Pentru toate aceste considerente, plângerea contravenţională va fi respinsă ca nefondată şi va fi menţinut procesul verbal contestat.