Contravenţie

Sentinţă penală 87 din 19.02.2013


Prin Rechizitoriul nr. 3660/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M. s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului L. L. D. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, constând în aceea că la data de 17.12.2011, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile publice - nerespectarea vitezei de deplasare în localitate, nerespectarea semnificaţiei trecerii de pietoni, nerespectarea dispoziţiilor referitoare la obligativitatea tuturor pasagerilor de a purta centura de siguranţă- în timp ce conducea autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare ..., a provocat un accident rutier soldat cu moartea victimei M. Dr. I..

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului B. I. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, constând în aceea că la data de 17.12.2011, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile publice - nerespectarea vitezei de deplasare în localitate, nerespectarea dispoziţiilor referitoare la obligativitatea asigurării efectuării manevrelor de schimbare a direcţiei de mers în condiţii de siguranţă pentru ceilalţi participanţi la trafic - în timp ce conducea autoturismul marca Audi A6 cu nr. de înmatriculare ..., a provocat un accident rutier soldat cu moartea victimei M. D. I..

s-a reţinut prin actul de sesizare a instanţei că în seara de 17.12.2011, inculpaţii, victima şi martorii B. M. C, G. C. şi E. C, au stabilit să se deplaseze împreună la o discotecă pe raza localităţii S..

Inculpatul L. L. D. a pornit deplasarea pe direcţia M- B, la volanul autocamionetei marca Dacia Furgon, înghesuind în cabina sa pe victima Marcu Dr. Io. pe scaunul pasagerului şi pe martorul B. M. C. între cele două scaune. Datorită amplasării celor trei persoane pe două locuri, nu s-a putut realiza fixarea centurii de siguranţă. Inculpatul B. I. a pornit deplasarea pe aceiaşi direcţie, la volanul autoturismului marca Audi, nr. de înmatriculare ... acesta fiind însoţit de martorii G. C. şi E.C..

De la punerea în mişcare a celor două autovehicule, cei doi inculpaţi au efectuat în mod constant manevre de depăşire reciproce, probabil cu intenţia de a se şicana.

La intrarea în comuna M, în jurul orei 21:45, cele două autovehicule circulau cu o viteză ce depăşea 100 km/h, inculpatul B. I. deplasându-se în faţa inculpatului Lovin Liviu Daniel.

La un moment dat, inculpatul L. L.D. s-a angajat într-o depăşire a autoturismului Audi, însă inculpatul B. I. nu i-a permis efectuarea manevrei

3

 

accelerând, cu precizarea că segmentul de drum pe care se deplasau cei doi se afla în interiorul localităţii.

In momentul în care inculpatul B. 1. a ajuns în aproprierea intersecţiei cu DC 161 a virat brusc stânga intrând în coliziune cu autocamioneta condusă de inculpatul L. L. D. şi care se afla în depăşire, rulând paralel cu autoturismul condus de inculpatul Balaban Ioan la momentul la care acesta efectua virajul la stânga.

In aceste condiţii inculpatul B. I. a lovit cu partea laterală a autoturismului său partea din faţă a autocamionetei condusă de inculpatul L. L., provocând o rotaţie a autoturismului spre dreapta. S-a mai produs ruperea legăturilor de suspensie a roţii dreapta faţă, autoturismului Audi i s-a imprimat o mişcare de îndreptare spre acostamentul din dreapta, roata faţă fiind frânată puternic din şoc şi scrijelirea suprafeţei carosabile. Autocamionetei i s-a imprimat deplasarea spre acostamentul din stânga.

Autocamioneta Dacia s-a rotit spre stânga ajungând pe acostamentul din stânga, după ce a parcurs 27,1 metri în frânare cu roţile blocate. După ieşirea de pe asfalt a parcurs încă 28,9 metri până a intrat în coliziune cu un gard cu bordură de beton şi stâlpi.

Datorită şocului produs de impactul deosebit de violent, pasagerul M.D.. I., nefiind fixat cu centură de siguranţă, din inerţie s-a deplasat spre înainte, a lovit puternic cu capul în parbriz pe care 1-a şi proiectat astfel în afara autovehiculului, s-a rotit în timpul deplasării spre înainte şi în final a fost proiectat în afara autoturismului, pe partea carosabilă. A suferit leziuni traumatice incompatibile cu viaţa şi a decedat la scurt timp.

In cauză a fost efectuată necropsia victimei şi a expertiză tehnică specialitatea auto.

Ca urmare a expertizei s-a concluzionat că în momentul în care autoturismul marca Audi condus de B. I. a iniţiat manevra de viraj la stânga, autocamioneta Dacia condusă de L. L. D. se afla pe banda din stânga, în depăşire, având o poziţie paralelă cu autoturismul Audi.

Ambii inculpaţi ar fi putut evita producerea accidentului dacă ar fi respectat regulile de circulaţie pe drumurile publice.

Inculpaţii au avut o atitudine sinceră, au recunoscut săvârşirea faptei, au regretat-o, şi nu a existat cerere de constituire parte civilă în cadrul urmării penale.

In cadrul cercetării judecătoreşti, s-au prezentat inculpaţii, au recunoscut săvârşirea faptei, nu au solicitat administrarea altor probe cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere, şi au solicitat să se facă aplicarea prev. art. 3201 Cod procedură penală.

Serviciul de ambulanţă Bacău s-a constituit parte civilă cu suma de 332 lei, M. G., M. M, M. O. şi M. T. P. s-au constituit părţi civile cu sumele detaliate la filele 34- 35, şi ambii asigurători şi-au exprimat în scris punctul de vedere.

4

 

Din actele şi lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

în data de 17.12.2011 B.. L, L.. L. D., M. I. D., B. M. C, G. C. şi E. C, s-au hotărât să meargă la discoteca organizată în corn. S..

Spre această locaţie s-au deci să se deplaseze cu două autoturisme, primul fiind o Dacie cu nr. de înmatriculare BC 06 SEL condusă de Lovin Liviu Daniel, cel de al doilea fiind un Audi cu nr. de înmatriculare BC 44 ANI, condus de Balaban Ioan.

în autoturismul Dacia se aflau şi B. M. C. şi M. D. I. acesta din urmă fiind poziţionat lângă portiere din dreapta, Balaban Marius fiind între pasager şi şofer, deşi autoturismul era dotat în partea din faţă doar cu două locuri.

In autoturismul Audi se mai aflau G. C. şi E. C.

Ambele autoturisme au început deplasarea pe direcţia M.- B., şi aşa cum au recunoscut şi inculpaţii, dar cum rezultă şi din declaraţiile martorilor, după pornire s-au depăşit reciproc, în cele din urmă primul autoturism fiind cel condus de inculpatul B. I..

în corn. M., în zona în care drumul principal se intersectează cu un drum secundar, în zonă fiind şi o trecere de pietoni, precum şi marcajul stradal care indica linia continuă, inculpatul L. L. D. se decide să depăşească din nou autoturismul marca Audi condus de inculpatul Balaban Ioan.

în momentul în care autoturismul condus de inculpatul L. L. D. se afla în depăşirea autoturismului condus de inculpatul B. I., fiind paralel cu acesta, B. I. se decide brusc să efectueze un viraj la stânga, moment în care are loc impactul dintre cele două autoturisme şi datorită vitezei de deplasare foarte mare, cele două autoturisme părăsesc partea carosabilă.

Autoturismul condus de inculpatul L. L. D. după ce a ieşit de pe suprafaţa carosabilă s-a lovit violent de o balustradă de beton şi a doborât un stâlp metalic.

Ca urmare a impactului, partea vătămată M. D. I. s-a lovit cu capul de parbriz, după care a fost proiectat în afara autoturismului, suferind leziuni datorită cărora a decedat puţin timp mai târziu.

Situaţia de fapt reţinută de instanţă este susţinută de întregul material probatoriu administrat în cursul urmării penale şi însuşit de inculpaţi.

Astfel, declaraţiile de recunoaştere a săvârşirii faptei se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cursul urmării penale, precum şi cu raportul de expertiză tehnică specialitatea auto.

De asemenea, se mai reţine că potrivit acestui raport dacă cei doi inculpaţi ar fi respectat regulile de circulaţie ar fi putut fi evitat acest accident, dacă inculpatul L. L. D. ar fi respectat normele privind viteza maximă de deplasare în interiorul localităţii, semnificaţia marcajului continuu longitudinal, semnificaţia indicatorului de trecere pentru pietoni şi ar fi impus ocupanţilor autoturismului să poarte centurile de siguranţă, iar inculpatul B. I. dacă ar fi respectat normele privind viteza maximă de deplasare în localitate şi efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers în urma asigurării că nu va fi afectat nici un alt participant la trafic.

5

 

în concluzie, instanţa reţine că cei doi inculpaţi se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată şi ca urmare a acţiunilor lor au cauzat decesul părţii vătămate M. D. L.

Se mai constată şi faptul că cererilor inculpaţilor de a fi soluţionată cauza cu aplicarea prev. art. 320 Cod procedură penală este admisibilă având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile acestui text de lege.

la individualizarea pedepselor ce se vor aplica instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72. Cod penal şi anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, urmările produse sau care s-ar fi putut produce.

Instanţa va avea în vedere şi circumstanţele personale ale inculpaţilor care au avut o atitudine sinceră de recunoaştere a faptei, nu au antecedente penale şi s-au prezentat în faţa organelor de urmărire penală, împrejurări ce vor fi reţinute ca circumstanţe atenuante conform art.74-76 Cod penal în temeiul cărora instanţa va aplica pedepse sub minimul special.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 178 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, art. 74 lit. a şi c Cod penal şi art. 76 lit. d Cod penal, va fi condamnat inculpatul L. L. D. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, la pedeapsa de 1 an şi două luni închisoare.

In baza art. 71 Cod penal va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

Deoarece din probatoriul administrat în cauză rezultă că scopul aplicării pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea unei măsuri neprivative de libertate, inculpatul neavând antecedente penale şi a recunoscut săvârşirea faptei, în baza art. 81 Cod penal şi art. 71 alin 5 Cod penal se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani şi două luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen.

In baza art. 359 Cod procedură penală se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

In baza art. 178 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 320' Cod procedură penală, art. 74 lit. a şi c Cod penal şi art. 76 lit. d Cod penal, va fi condamnat inculpatul B. I., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, la pedeapsa de 1 an şi două luni închisoare.

In baza art. 71 Cod penal va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

Deoarece din probatoriul administrat în cauză rezultă că scopul aplicării pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea unei măsuri neprivative de libertate, inculpatul neavând antecedente penale şi a recunoscut săvârşirea faptei, în baza art. 81 Cod penal şi art. 71 alin 5 Cod penal se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani şi 2 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen.

6

 

In baza art. 359 Cod procedură penală se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

In baza art. 3201 alin. 5 Cod procedură penală se va dispune disjungerea acţiunii civile şi formarea unui dosar separat ce va fi repartizat aceluiaşi complet de judecată

In baza art. 191 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat fiecare din inculpaţi la plata a câte 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.