Faliment - procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată - cerere de revizuire.

Faliment - procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată - cerere de revizuire.

- Codul de procedură civilă, art. 322 alin. 1

Conform art. 322 alin. 1 C.pr.civ., revizuirea împotriva hotărârii instanţei de recurs este admisibilă doar atunci când această hotărâre evocă fondul. O hotărâre a instanţei de recurs evocă fondul atunci când prin aceasta instanţa, admiţând recursul, modifică în tot sau în parte hotărârea primei instanţe, în sensul admiterii sau respingerii cererii ce a făcut obiectul judecăţii în primă instanţă.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. nr. 2137 din 7.11.2013)

Prin decizia civilă nr. 1119R/ 27.05.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a VI-a Civilă s-a anulat ca netimbrată cererea de suspendare formulată de SC A SRL şi s-au respins ca inadmisibile cererile de suspendare formulate de recurentele SC C S SRL, SC I C SRL, SC R S S M SRL şi SC H I SRL I Filiala C N. Prin aceeaşi decizie, s-au respins recursurile formulate de recurentele creditoare SC H I SRL I Filiala C N, SC N S SRL, SC I C SRL, SC R S S M SRL, SC A SRL şi SC C S SRL împotriva sentinţei civile nr. 10148/09.10.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. 75765/3/2011 în contradictoriu cu intimata debitoare SC B SA şi intimatele creditoare SC P F SRL, SC M G SRL, ca nefondate.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut următoarele :

Prin sentinţa civilă nr. 10148/09.10.2012 s-a respins ca tardivă  contestaţia formulată de SC B SA la cererea creditoarei SC H I SRL şi s-au admis contestaţiile formulate împotriva cererilor creditorilor SC R S S M SRL, SC I C SRL, SC N S SRL, SC C S SRL, SC A SRL. Prin aceeaşi sentinţă s-au respins cererile creditoarelor privind deschiderea procedurii insolvenţei ca neîntemeiate şi au fost obligate în solidar la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 167.865 lei, reprezentând onorariu avocat.

Cu privire la recursurile formulate, pe fondul cererilor de deschidere a procedurii insolvenţei, s-a reţinut  că potrivit art. 31 raportat la art. 3 pct. 1 şi pct. 6 din lege pentru promovarea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei trebuie întrunite cumulativ două condiţii, şi anume titularul cererii să aibă calitatea de creditor îndreptăţit să solicite deschiderea proceduri insolvenţei, pe de o parte şi aceea ca debitorul împotriva căruia s-a formulat cererea să se afle în stare de insolvenţă prezumată, pe de altă parte.

Creditorul îndreptăţit a solicita deschiderea procedurii este creditorul care justifică o creanţă împotriva patrimoniului debitoarei certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile, acesta fiind îndreptăţit a formula cererea doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată întruneşte condiţiile art. 3 pct. 12 din lege.

De asemenea, se cere întrunită condiţia insolvabilităţii debitorului,  temeiul esenţial al procedurii constituindu-l lipsa fondurilor băneşti necesare acoperirii datoriilor exigibile.

Analizând creanţa pretinsă de SC H I SRL în cuantum de 862.723,99 lei, derivată din derularea contractului de subantrepriză nr. 151/07.10.2010 a rezultat că debitoarea opune la rândul său pretenţii precum şi convenţia părţilor privind lichidarea datoriilor reciproce izvorâte din contract, aşa cum s-a convenit prin procesul verbal nr. 5321/01.08.2011; existenţa creanţei nu rezultă din acte care emană de la debitor sau din acte recunoscute de acesta, facturile invocate nepurtând semnătura debitoarei, iar situaţiile de lucrări nu au fost confirmate şi însuşite de reprezentanţii legali ai antreprenorului general.

Debitoarea a opus excepţia de neexecutare  pentru obiecţiuni pe care le-a considerat întemeiate, pretenţiile SC B datorate nerespectării termenului de finalizare a lucrărilor conform contractului,  fiind recunoscute de intervenienta creditoare fără rezerve.

Cu privire la creanţa SC R S S M SRL în cuantum de 200 988,05 lei  rezultată din derularea a două contracte de subantrepriză nr. 2449/07.02.2011 şi 2456/05.04.2011, s-a reţinut  că aceasta nu întruneşte cerinţele art. 3 pct. 6 din lege şi ale art. 379 alin. 1 C.pr.civ.

Debitoarea a susţinut şi probat că pe parcursul derulării contractului lucrările contractate nu au fost executate corespunzător, s-au înregistrat întârzieri semnificative faţă de termenul de finalizare convenit de părţi, de 98 de zile, situaţie în care debitoarea a opus creanţa sa în cuantum de 172 480,98 lei, reprezentând penalităţi de întârziere conform art. 68 din contract.

În ceea ce priveşte creanţa SC I C SRL în valoare de 151.258,63 lei, de asemenea, s-a constatat ca neîntrunite cerinţele art. 3 alin. 1 pct. 6 din lege şi ale art. 379 alin. 1 C.pr.civ.

Refuzul la plată nu s-a datorat lipsei de lichidităţi, ci s-a întemeiat pe excepţia de neexecutare.

Din probatoriul administrat a rezultat că reclamanta creditoare nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile contractuale, aşa cum a rezultat din cuprinsul procesului verbal nr. 1/30.05.2011, înregistrând o întârziere de cel puţin 284 de zile raportat la termenul convenit pentru remedierea deficienţelor, debitoarea pretinzând conform art. 68 din contract, la rândul său o creanţă în cuantum de 150 000 lei.

Cu privire la creanţa pretinsă de SC N S SRL în valoare de 199 245,15 lei, solicitată în temeiul contractului de subantrepriză nr. 11196/24.05.2011, de asemenea, s-a constatat că aceasta nu constituie o creanţă certă şi exigibilă în sensul art. 3 pct. 6 din lege şi art. 379 alin. 1 C.pr.civ.

Refuzul la plata s-a întemeiat pe excepţia de neexecutare, debitoarea susţinând existenţa a numeroase întârzieri în executarea lucrărilor, nerespectarea termenului final  de predare a lucrării; au fost ridicate obiecţiuni şi cu privire la nivelul calitativ al lucrărilor, care au trebuit refăcute integral, fapt ce a generat costuri suplimentare.

S-a învederat că pentru cele 88 de zile întârziere înregistrate se cuvin penalităţi de întârziere de 100.000 lei.

Referitor la cererea SC C S SRL prin care s-a invocat o creanţă în cuantum de 100.000 lei, a rezultat că nu sunt întrunite cerinţele de certitudine şi exigibilitate, debitoarea opunând şi în acest caz excepţia de neexecutare ca temei al refuzului la plată.

Debitoarea s-a prevalat de cele conţinute în corespondenţa părţilor din care rezultă un număr de 120 de zile întârziere pentru care sunt datorate penalităţi de întârziere în cuantum de 204.201,60 lei.

Cu privire la creanţa SC A SRL, conform contractului de subantrepriză nr. 89/07.01.2011, în cuantum de 1.176.852,06 lei debit principal cu penalităţile aferente de 0,25% din valoarea facturilor scadente, s-a reţinut că în argumentarea refuzului la plată debitoarea s-a referit la procesul verbal de recepţie din data de 05.10.2011, invocat de reclamanta creditoare în dovedirea pretenţiilor care probează neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor contractuale asumate de creditoare, înregistrarea unui nr. de 124 zile de întârziere faţă de termenul de finalizare al lucrărilor, pentru care debitoarea pretinde penalităţi de 809 565 lei.

S-a mai reţinut că  nici cea de a două condiţie privind starea de insolvenţă nu a fost întrunită în cauză.

Din probatoriul administrat de către debitoare a rezultat că acesta  este principalul antreprenor al lanţurilor K şi P, că înregistrează încasări lunare de 10 000 000 lei, derulând contracte în valoare de 250 000 000 Euro.; societatea înregistrează profit semnificativ în fiecare an, susţinere dovedită cu situaţiile financiare publicate cu respectarea legii şi totodată, conform scrisorii de referinţă emisă de Banca Română de Dezvoltare, beneficiază de o linie de credit de 10 000 000 Euro destinată finanţării activităţii curente şi obligaţiilor faţă de terţi.

În concluzie, s-a apreciat că reclamantele creditoare nu îşi pot valorifica pretenţiile în procedura reglementată de legea 85/2006, întrucât  nu au probat existenţa unor creanţe certe şi exigibile, nefiind constatate prin facturi acceptate la plată, conform art. 46 cod comercial, excepţie făcând creanţa SC C S SA  în cuantum de100 000 lei, constatată prin factura nr. 2905/26.07.2012 acceptată la plată, în condiţiile în care refuzul la plată nu s-a datorat lipsei de lichidităţi.

În ceea ce priveşte  recursurile părţilor cu privire la soluţia asupra cheltuielilor de judecată, s-a reţinut similitudinea argumentelor invocate de către creditoare, precum şi că în primă instanţă, debitoarea a fost reprezentată de avocat I – B I M, de asemenea, contestaţiile la cererile de deschidere a procedurii şi concluziile scrise au fost redactate de Cabinet de Avocat L P, la dosarul cauzei fiind depusă factura LP F/24.09.2012, emisă pentru suma de 167 865 lei, conform contractului de asistenţă judiciară nr. 286571/20.02.2012, încheiat ulterior comunicării cererilor de deschidere a procedurii, precum şi Ordinul de Plată nr. 1/25.09.2012 emis de SC B SA.

Cât priveşte momentul depunerii şi obligaţia de comunicare a acestora, s-a reţinut, pe de o parte, în considerarea caracterului consensual al onorariului  de avocat, consfinţit prin contract cât şi în considerarea faptului că instanţa se pronunţă asupra cheltuielilor de judecată după închiderea dezbaterilor, în cadrul deliberării, la momentul pronunţării soluţiei, al stabiliri părţii care a câştigat procesul şi al celei care l-a pierdut, pe de altă parte, s-a apreciat că înscrisurile doveditoare se pot depune la dosarul cauzei până la închiderea dezbaterilor şi nu sunt supse comunicării.

Au fost înlăturate  susţinerile privind nedovedirea achitării onorariului de avocat convenit, precum şi cele privind încălcarea principiului contradictorialităţii.

Cu privire la aplicare dispoziţiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ., s-a constatat că  legiuitorul consacră prerogativa instanţei de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, în contextul determinării culpei procesuale, cuantumul onorariului avocaţial, raportat la amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, sens în care s-au reţinut şi cele dispuse prin Decizia nr. 401/2005 pronunţată de Curtea Constituţională şi Hotărârea CEDO Raicu c. României.

În cauză a rezultat că apărarea a presupus formularea a şase contestaţii la cererile de deschidere având ca obiect creanţe în cuantum de peste 5 milioane de lei, cenzurarea în detaliu  a opt  contracte de subantrepriză, a situaţiilor de lucrări şi a facturilor emise în temeiul acestora, şi de asemenea, formularea de concluzii scrise.

În raport cu munca prestată s-a apreciat că suma solicitată cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat întruneşte caracteristicile unor cheltuieli necesare, efectuate în mod real, în limita unui cuantum rezonabil.

Cu privire la aplicarea greşită a art. 277 C.pr.civ. potrivit căruia dacă sunt mai mulţi reclamanţi vor fi obligaţi să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar potrivit cu interesul ce are fiecare sau cu felul raportului dintre ei, raportat la art. 1371 şi art. 1445 NCC invocate de părţi, s-a constatat că în cauză sunt incidente art. 1446 NCC (fost art. 42 cod comercial) ce reglementează prezumţia de solidaritate între debitorii  unei obligaţii contractate în exerciţiul unei întreprinderi, apreciindu-se că această prezumţie nu a fost înlăturată.

Pentru aceste considerente, recursurile au fost respinse ca nefondate.

La data de 07.06.2013, SC C S SRL a formulat cerere de revizuire împotriva acestei decizii, în temeiul prevederilor art. 322 pct. 2 C.p.c, solicitând schimbarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii recursului pe capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.

Motivul pentru care se  cere revizuirea deciziei civile nr. 1119 este acela că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra capătului 2 din cererea de recurs privind reducerea cheltuielilor de judecată pe care societăţile creditoare trebuie să le achite în solidar către debitoare.

Revizuenta susţine că în raport de obiectul pricinii – deschiderea procedurii insolvenţei -, faptul că au fost 6 creditori care au formulat cerere introductivă împotriva debitoarei şi de munca depusă de avocat care nu a fost una foarte mare deoarece s-a prezentat doar la ultimele trei termen de judecată şi mai precis, avocatul nu a redactat nici un înscris, a solicitat două termene de  amânare şi a depus aceleaşi înscrisuri pentru  toate părţile, onorariul solicitat este foarte mare.

Se mai susţine că în cazul în care debitoarea nu a depus la dosar dovada achitării onorariului, suma nu este datorată şi, în plus, solidaritatea achitării cheltuielilor de judecată în cuantum de 167.865 lei face  imposibilă executarea silită a sentinţei nr. 10148, deoarece această solidaritate nu există având în vedere individualitatea fiecărei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei care ulterior au fost conexate.

Revizuenta arată că dispoziţiile art. 277 C.p.c. prevăd că în cazul pluralităţii reclamanţilor instanţa va obliga să plătească cheltuielile în mod egal, proporţional sau în solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare parte.

La termenul din 07.11.2013, Curtea a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii revizuirii şi a reţinut cauza în pronunţare asupra acestei excepţii.

Excepţia este întemeiată şi va admisă pentru argumentele următoare:

Prin decizia civilă nr. 1119/ 27.05.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a VI-a Civilă s-au respins, ca nefondate, recursurile formulate de recurentele SC C S  SRL, SC H I SRL  I Filiala C N, SC A SRL, SC N S SRL, SC I C SRL şi SC R S S M SRL împotriva sentinţei civile nr. 10148/09.10.2012 a Tribunalului Bucureşti Secţia a VI-a Civilă.

SC C S SRL a formulat cerere de revizuire a acestei decizii în temeiul prevederilor art. 322 pct. 2 C.p.c., pentru motivul că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra motivului de recurs referitor la  reducerea cheltuielilor de judecată.

Revizuirea este o cale de atac extraordinară care, potrivit art. 322 alin. 1 C.p.c., priveşte hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.

O hotărâre a instanţei de recurs care evocă fondul este  aceea care admiţând recursul, modifică în tot sau în parte hotărârea primei instanţe, în sensul că admite sau respinge cererea ce a făcut obiectul judecăţii în primă instanţă.

 În cauza de faţă, instanţa de recurs a respins recursurile ca fiind nefondate şi, prin urmare, decizia pronunţată nu se încadrează în categoria acelor hotărâri ale instanţei de recurs ce pot fi atacate cu revizuire.

Ca o consecinţă a admiterii excepţiei inadmisibilităţi, Curtea în conformitate cu prevederile art. 322 alin. 1 C.p.c., a respins revizuirea ca inadmisibilă.

Domenii speta

Spete similare