Aplicarea dispoziţiilor articolului 116 alineat (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Obligaţiile lichidatorului judiciar
Prevederile art. 116 alineat (2) din Legea insolvenţei reglementează formele de vânzare a bunurilor supuse lichidării şi, totodată, enumără modalităţile în care se poate realiza vânzarea acestor bunuri. Modalitatea în care se va realiza vânzarea bunurilor ce compun averea debitorului se va aproba de adunarea creditorilor, pe baza propunerii lichidatorului cuprinsă într-un raport întocmit în acest sens şi ţinând seama şi de recomandarea comitetului creditorilor. Odată cu prezentarea raportului privind propunerea de vânzare şi modalitatea în care aceasta se va efectua, lichidatorul are obligaţia să prezinte şi regulamentul de vânzare corespunzător.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 487 din 11 octombrie 2010
Tribunalul Iași
Contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor debitorului. Refuzul lichidatorului judiciar de a acorda penalităţi în lipsa facturilor sau a unui titlu executoriu privind aceste sume.
Curtea de Apel Iași
Apel. SRL. Opoziţie împotriva deciziei asociatului unic al SRL, prin care s-a hotărât reducerea capitalului social, prin restituirea către asociatul unic a aportului. Necesitatea probării că hotărârea asociatului unic produce un prejudiciu opozantului
Curtea de Apel Constanța
Antrenare raspundere patrimoniala a membrilor organelor de conducere a societatii în temeiul art. 137 lit. c si f din Legea nr. 64/1995 republicata – devenit art. 138 în Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei. Examinare conditii admisibilita...
Curtea de Apel Galați
Înscriere creanţă în tabelul de creanţe al debitoarei
Tribunalul Bacău
Faliment