Răspunderea civilă a funcţionarului public angajată în temeiul art. 84 alin. 1 lit. b din Legea nr.188/1999 „ ... pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit”.Calcularea termenului de 30 de zile pentru emiterea dispoziţiei

Răspunderea civilă a funcţionarului public angajată în temeiul art. 84 alin. 1 lit. b din Legea nr.188/1999 „ ... pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit”.Calcularea termenului de 30 de zile pentru emiterea dispoziţiei de imputare .

Răspunderea civilă a funcţionarului public poate fi angajată în temeiul art. 84 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999 „ ... pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit”.

Temeiul juridic al răspunderii prevăzută de norma susmenţionată este îmbogăţirea fără just temei, astfel că antrenarea răspunderii reclamantei poate fi angajată indiferent de vreo culpă a acestuia în primirea sumelor de bani pentru care se angajează răspunderea.

Antrenarea răspunderii civile a funcţionarului public poate avea loc însă, numai în formele şi termenele prevăzute de art. 85 din Legea nr. 188/1999 conform căruia „Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) si b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plata ...”, iar „dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.

Termenul de 30 de zile pentru emiterea dispoziţiei de imputare este, contrar celor susţinute de pârâţi, un termen imperativ, ce începe să curgă de la data constatării pagubei, înlăuntrul căruia conducătorul instituţiei publice este obligat a emite decizia de imputare, sub sancţiunea decăderii. Constatarea pagubei şi emiterea deciziei de imputare trebuie să fie făcute în termenul de 3 ani de prescripţie, însă intervalul dintre cele două momente trebuie să fie de maxim 30 de zile, spre legalitatea procedurii de angajare a răspunderii civile a funcţionarului public.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr.11894/13  noiembrie  2013

Prin Sentinţa nr. 4048/CAF/2013 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. 2786/107/2013 s-a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P.C.B., domiciliat în A.I., str… nr…, bl…, ap…, jud. A., în contradictoriu cu pârâţii PRIMARUL MUNICIPIULUI A.I. şi MUNICIPIUL A.I. PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în A.I., str… nr..., jud. A. şi în consecinţă s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 272/19.03.2013 emisă de pârâtul de ordin 1, s-a respins petitul privind suspendarea executării dispoziţiei mai sus identificate şi s-a dispus obligarea pârâţilor la plata în favoarea reclamantului a sumei de 124 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei administrative 4048/CAF/2013 pronunţată de Tribunalul Alba – secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ au formulat recurs pârâţii Municipiul A.I. şi Primarul municipiului A.I. solicitând modificarea acestei hotărâri în sensul respingerii acţiunii reclamantului P.C.B.

În motivarea recursului pârâţii au formulat următoarele critici:

- Punerea în executare a actelor administrative emise de Curtea de Conturi, în timp ce acţiunea de anulare a acestora formulată de Municipiului A.I. prin Primar era pendinte pe rolul instanţelor judecătoreşti, era prematură, aceasta cu atât mai mult cu cât funcţionarii publici şi personalul contractual nu aveau legitimare procesuală de a contesta aceste acte administrative. Primarul municipiului A.I. a fost ţinut să respecte şi să aducă la îndeplinire decizia Camerei de conturi, sens în care a emis dispoziţia atacată în cauză, fără ca emiterea acesteia peste termenul recomandat, să poată reprezenta o împrejurare a profita reclamantului. Din acest punct de vedere se apreciază că apărarea reclamantului şi motivarea instanţei de fond privind tardivitatea dispoziţiei atacate este lipsită de temei legal.

- În ceea ce priveşte invocarea de către reclamanţi a incidenţei prevederilor art. 2 din Legea nr. 84/2012 prin care se aprobă exonerarea de la plată, se arată că, luând în considerare că acest act normativ a fost emis ulterior actelor administrative emise de Curtea de Conturi, s-a lăsat la aprecierea instanţei de fond temeinicia şi legalitatea relevanţei juridice a acestui act normativ în prezenta cauză.

În drept se invocă dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 285/2010, art. 14 alin. 3 din legea nr. 273/2006, procesul verbal de constatare nr. 35154/2012, decizia nr. 20/2012 a Camerei de Conturi a judeţului Alba, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 84/2012, art. 483, 485, 486, 488 alin. 1 pct. 8 şi următoarele Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare reclamantul P.C.B. a invocat în principal excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În ce priveşte nulitatea recursului se susţine că motivele invocate de pârâţi prin recursul formulat nu se subsumează motivului de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, nefiind invocată încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, astfel că recursul acestora este nemotivat şi determină incidenţa sancţiunii prevăzute de art. 489 alin. 2 Cod procedură civilă.

În subsidiar se susţine că aprecierile instanţei de fond sunt temeinice, termenul de 30 de zile reglementat de art. 85 alin. 1 este un termen imperativ, obligatoriu şi nu de recomandare, sancţiunea nerespectării sale fiind tardivitatea dispoziţiei de imputare. Formularea unei acţiuni de anulare a actelor administrative emise de Curtea de Conturi nu suspendă executarea acestora, astfel că pârâţii spre respectarea acestui termen trebuiau să procedeze la executarea sumelor acordate nelegal de la momentul emiterii acestora.

Se mai susţine că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr.84/2012, întrucât stimulentele au fost acordate reclamantului prin hotărâri de consiliul local, însă prin soluţia dată era de prisos şi o astfel de analiză.

Şi criticile pârâţilor legate de acordarea cheltuielilor de judecată sunt apreciate ca neîntemeiate, fiind justificate de culpa procesuală a acestora prin admiterea acţiunii reclamantului.

Prin răspunsul la întâmpinare al pârâţilor s-au reluat criticile din cererea de recurs.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

1. Referitor la nulitatea recursului.

Contrar celor susţinute de reclamant, motivele invocate de reclamant se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art.488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, conform căruia „hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”. Pârâţii invocă împrejurarea că instanţa de fond a interpretat greşit art.85 alin. 1 din Legea nr.188/1999, prin aceea că a considerat eronat că termenul de 30 de zile prevăzut de această normă ar fi imperativ, şi nu de recomandare cum este în opinia lor. Ca atare, excepţia nulităţii recursului este neîntemeiată şi va fi respinsă în consecinţă.

2. Referitor la fondul cauzei.

Răspunderea civilă a funcţionarului public poate fi angajată în temeiul art. 84 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999 „ ... pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit”.

Temeiul juridic al răspunderii prevăzută de norma susmenţionată este îmbogăţirea fără just temei, astfel că antrenarea răspunderii reclamantei poate fi angajată indiferent de vreo culpă a acestuia în primirea sumelor de bani pentru care se angajează răspunderea.

Antrenarea răspunderii civile a funcţionarului public poate avea loc însă, numai în formele şi termenele prevăzute de art. 85 din Legea nr.188/1999 conform căruia „Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) si b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plata ...”, iar „dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.

Termenul de 30 de zile pentru emiterea dispoziţiei de imputare este, contrar celor susţinute de pârâţi, un termen imperativ, ce începe să curgă de la data constatării pagubei, înlăuntrul căruia conducătorul instituţiei publice este obligat a emite decizia de imputare, sub sancţiunea decăderii. Constatarea pagubei şi emiterea deciziei de imputare trebuie să fie făcute în termenul de 3 ani de prescripţie, însă intervalul dintre cele două momente trebuie să fie de maxim 30 de zile, spre legalitatea procedurii de angajare a răspunderii civile a funcţionarului public.

În cauză, constatarea pagubei a fost făcută prin decizia nr. 20/2012 emisă de Camera de Conturi a judeţului A. care a fixat ca termen de recuperare a acesteia la 31.12.2012, dispoziţiile sale fiind menţinute prin încheierea nr. VI/145/10.08.2012 emisă de Curtea de Conturi a României. A considera altfel, echivalează cu negarea caracterului executoriu al unor acte administrative emise pentru aplicarea în concret a legilor. Este irelevantă împrejurarea că pârâţii au contestat în justiţie aceste acte administrative câtă vreme nu au cerut şi obţinut suspendarea judecătorească a executării acestora.

Ca atare, termenul de 30 de zile începe să curgă de la data de 31.12.2012.

Emiterea dispoziţiei reclamantului s-a făcut cu încălcarea termenului de 30 de zile mai sus menţionat, conducătorul instituţiei publice pârâte fiind decăzut din dreptul de a emite decizie de imputare reclamantei, astfel că decizia emisă în afara acestui termen este nelegală şi se impunea a fi anulată, aşa cum în mod temeinic a dispus instanţa de fond.

Este irelevant în cauză pentru calificarea acestui termen sau pentru aprecierea conduitei pârâţilor, împrejurarea că reclamantul şi ceilalţi salariaţi cărora li s-au acordat drepturi salariale necuvenit, aveau sau nu legitimare procesuală pentru a contesta în justiţie actele Curţii de Conturi.

Faţă de aceste constatări şi faţă de soluţia instanţei de fond este lipsit de interes a se analiza incidenţa O.G. nr.84/2012 reclamantului, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile legale invocate vizează faza de executare a actelor şi nu influenţează legala emitere a acestora.

În concluzie hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală, astfel că, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, a fost respins ca nefondat recursul pârâţilor iar în baza art.453 Cod procedură civilă, recurenţii au fost obligaţi  să plătească intimatului B.I.A. suma de 124 de lei cheltuieli de judecată în recurs.

Domenii speta

Spete similare