Apel. Pretenții

LITIGII CU PROFESIONIȘTI

Apel. Pretenții

- art. 1350, art. 1357, art. 2517 și art. 2528 Cod civil

- art. 53 din Legea nr. 101/2016

- 431 alin. 2 Cod procedură civilă

Prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube cauzate printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel ce răspunde de ea; constatările organului de control al Curții de Conturi într-un act emis ulterior momentului producerii pagubei efective nu au relevanță în stabilirea momentului de la care curge termenul câtă vreme la momentul efectuării plății se cunoștea atât paguba cât și persoana răspunzătoare de producerea ei.

Încheierea unui act adițional la contract nu constituie o faptă ilicită care să determine antrenarea răspunderii delictuale și nici a răspunderii contractuale în cazul în care nu se poate constata neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale.

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă

Decizia nr. 229 din 25 iunie 2021

Prin Sentința nr. (...)/LP/26.04.2021, Tribunalul (...) a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

A respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată.

A respins excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiată.

A respins acțiunea formulată de reclamantul Municipiul (R) prin Primar, cu sediul în (...), în contradictoriu cu pârâta societatea (P) SA, cu nr. de înregistrare la registrul comerțului J(...)/1995 și CUI RO (...), cu sediul procesual ales la sediul (...) SCA din (...), ca neîntemeiată.

A obligat reclamantul la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:

În ceea ce privește insuficienta precizare a obiectului cererii de chemare în judecată, tribunalul a constatat că obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă pretențiile reclamantei, respectiv suma de 767.814 lei. Fapta ilicită, celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale, răspunderea contractuală țin de motivele de fapt și de drept ale acțiunii, element reglementat de art. 194 lit. d) Cod procedură civilă.

Pe de altă parte, tribunalul a constatat că art. 196 alin. 1 Cod procedură civilă sancționează cu nulitatea cererii de chemare în judecată lipsa obiectului sau a motivelor de fapt, nu insuficienta precizare a acestora.

Constatând că reclamanta a indicat cuantumul pretențiilor, tribunalul a apreciat că sunt neîntemeiate susținerile pârâtei referitoare la insuficienta precizare a obiectului cererii, motiv pentru care a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru acest motiv.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a apreciat că, față de dispozițiile art. 2528 alin. 1 Cod civil, termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 2517 Cod civil a început să curgă la data emiterii Deciziei nr. (...)/12.08.2019. Astfel, fapta ilicită invocată în prezenta acțiune rezultă din constatările Camerei de Conturi (...) cuprinse în decizia respectivă, ceea ce înseamnă că doar de la data emiterii acestei decizii reclamanta a cunoscut fapta invocată. Întrucât de la data emiterii deciziei sus menționate până la data promovării acțiunii (28.12.2020) nu s-a împlinit termenul de 3 ani prevăzut de art. 2517 Cod civil, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, și a respins-o.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, tribunalul a constatat că această excepție a fost invocată raportat la soluția pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului (...).

Se reține că în cauza înregistrară sub nr. (...) s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.057.166,31 lei, ce reprezintă contravaloarea serviciilor de salubrizare în cantități suplimentare decontate de UATM (...) în perioada 01.06.2017 - 51.05.2018 în baza actului adițional nr. (...)/31.03.2014 la Contractul de delegare de gestiune a serviciilor publice de salubrizare nr. (...)/29.12.2005. Acțiunea a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.

În prezenta cauză, se solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 767.814 lei, ce reprezintă contravaloarea serviciilor de salubrizare în cantități suplimentare decontate de UATM (...) în perioada 01.05.2018 - 30.04.2019 în baza actului adițional nr. (...)/31.03.2014 la Contractul de delegare de gestiune a serviciilor publice de salubrizare nr. (...)/29.12.2005. Acțiunea a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală și pe răspunderea civilă contractuală.

Potrivit art. 431 alin. 1 Cod procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat sau puterea de lucru judecat presupune întrunirea triplei identități: de părți, de obiect și de cauză. Analizând cele două cauze invocate de pârâtă, tribunalul a constatat că este îndeplinită doar condiția identității de părți, însă obiectul și cauza sunt diferite. Astfel, dosarul nr. (...) a avut ca obiect pretenții calculate pentru o perioadă diferită față de cea invocată în prezenta cauză, obiectul fiind diferit. În ceea ce privește cauza, tribunalul a reținut că în dosarul nr. (...) acțiunea a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, iar în prezenta cauză a fost invocată și răspunderea contractuală.

În consecință, constatând că nu este îndeplinită condiția triplei identități prevăzută de art. 431 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a apreciat că și excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă este neîntemeiată și a respins-o.

În ceea ce privește puterea de lucru judecat, tribunalul a apreciat că aceasta nu este o veritabilă excepție procesuală, ci, raportat la art. 431 alin. 2, art. 434 și art. 435 Cod procedură civilă, se referă la valoarea probantă a hotărârii respective care va fi avută în vedere la soluționarea pe fond a litigiului.

Pe fondul acțiunii, s-au reținut următoarele:

Conform Deciziei nr. (...)/12.08.2019 emisă de Camera de Conturi (...), părțile din prezenta cauză au încheiat contractul de delegare de gestiune a serviciilor publice de salubrizare nr. (...)/29.12.2005 (filele nr. 10-15). În anul 2014 s-a încheiat Actul adițional nr. (...)/31.03.2014 prin care s-au reactualizat și completat anexa nr. 2 privind programul de măturat manual, anexa nr. 3 privind programul de măturat mecanic și anexa nr. 4 privind programul de stropit carosabil. S-a reținut că, prin acest act, a fost modificată frecvența de măturat manual și/sau mecanic și a străzilor planificate a fi stropite, astfel că, față de anexele 1-3 la Actul adițional nr. (...)/17.10.2013, prin Actul adițional nr. (...)/31.03.2014 a crescut frecvența de măturat și stropit carosabil cu 42,8%. Valoarea lucrărilor suplimentare este de 767.814 lei.

Prin aceeași decizie s-a constatat că Actul adițional nr. (...)/31.03.2014 a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 51/2006, respectiv fără aprobarea consiliului local, precum și cu nerespectarea prevederilor OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

Prin Sentința civilă nr. (...)/CA/24.09.2020 pronunțată de Tribunalul (...) în dosar nr. (...)/2019 s-a reținut că Actul adițional nr. (...)/31.03.2014 a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 18 alin. (1) lit. a)-c) și art. 222 din OUG nr. 34/2006. Această hotărâre a fost menținută prin Decizia nr. (...)/2.02.2021 pronunțată în recurs de Curtea de Apel (...).

Prezenta acțiune a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală și pe răspunderea contractuală.

În ceea ce privește răspunderea civilă delictuală, tribunalul a reținut că, în cauza nr. (...) a Tribunalului (...), s-a stabilit cu putere de lucru judecat că, dat fiind faptul că Actul adițional nr. (...)/31.03.2014 este rezultatul realizării acordului de voință a ambelor părți, nu se poate reține că încheierea acestuia reprezintă o faptă ilicită săvârșită doar de pârâtă, nefiind astfel îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 1357 alin. 1 Cod civil.

Întrucât în prezenta cauză a fost invocată ca faptă ilicită tot nelegalitatea Actului adițional nr. (...)/31.03.2014 prin care a crescut frecvența serviciilor de măturat și stropit carosabil prestate de pârâtă cu 42,8% față de Actul adițional nr. (...)/17.10.2013, tribunalul a apreciat că, raportat la dispozițiile art. 431 alin. 2 Cod procedură civilă, soluția pronunțată în dosar nr. (...) are putere de lucru judecat în prezenta cauză, fiind neîntemeiate astfel pretențiile reclamantei întemeiate pe răspunderea civilă delictuală.

În ceea ce privește răspunderea contractuală, tribunalul a reținut dispozițiile art. 1350 alin. 1 și 2 Cod civil conform cărora, orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea răspunde de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

Din acest text legal rezultă că răspunderea contractuală se angajează pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate printr-un contract. Însă, în prezenta cauză, așa cum s-a arătat mai sus, se invocă nelegalitatea Actului adițional nr. (...)/31.03.2014, deci împrejurări existente în momentul încheierii sale. Răspunderea contractuală presupune analizarea modalității de executare a contractului, deci împrejurări ulterioare încheierii contractului.

În consecință, constatând că nelegalitatea încheierii unui contract atrage ca sancțiune nulitatea contractului respectiv, nu răspunderea contractuală, tribunalul a apreciat că cererea reclamantei este neîntemeiată și în ceea ce privește antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei.

Constatând că, în cauză, nu sunt întrunite nici condițiile răspunderii civile delictuale, nici condițiile răspunderii civile contractuale, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.

În baza art. 453 alin. 1 și art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, a obligat reclamantul, ca parte care a pierdut procesul, la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. Tribunalul a redus cuantumul onorariului avocatului ales raportat la complexitatea relativ redusă a cauzei și la împrejurarea că, pentru soluționarea prezentei cauze, a fost necesar un termen de judecată și doar administrarea probei cu înscrisuri.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel Municipiul (R), prin Primar, prin care a solicitat admiterea apelului și în rejudecare, în principal, schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, reducerea cheltuielilor de judecată raportat la volumul de muncă și gradul de complexitate a cauzei.

În motivare, a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, iar cheltuielile de judecată acordate sunt disproporționate față de volumul de muncă și față de complexitatea cauzei.

A arătat faptul că SC (P) SA este societatea căreia Municipiul (R) i-a delegat gestiunea serviciului de salubrizare, încheindu-se în acest sens contractul nr. (...)/29.12.2005, iar în anul 2014 s-a încheiat actul adițional nr. (...)/31.03.2014 la acest contract.

Obiectul actului adițional nr. (...)/31.03.2014 îl constituie reactualizarea și completarea următoarelor anexe: anexa nr. 2 privind programul de măturat manual, anexa nr. 3 privind programul de măturat mecanic și anexa nr. 4 privind programul de stropit carosabil. Prin acest act adițional a fost modificată frecvența de măturat manual și/sau mecanic și a străzilor planificate a fi stropite.

În urma auditului realizat de Curtea de Conturi s-au constatat, printre altele, că s-au angajat servicii în cantități suplimentare care nu se încadrează, ca valoare, în limitele prevăzute de lege, stabilindu-se cantități mai mari de servicii față de cantitățile contractate prin actul adițional nr. (...)/31.03.2013. Acest aspect a fost consemnat în Decizia cu nr. (...) din 12.08.2019 a Curții de Conturi a României – Camera de Conturi (...).

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație, care a fost respinsă prin încheierea cu nr. (...)/15.11.2019, comunicată și înregistrată sub nr. (...)/20.11.2019.

Prin cererea nr. (...)/26.11.2019, înregistrată la Tribunalul (...) sub nr. dosar (...)/2019, a formulat acțiune în contencios administrativ, prin care a solicitat anularea în tot a încheierii amintite și admiterea contestației în sensul anulării în parte a Deciziei nr. (...)/2019.

Potrivit constatărilor Curții de Conturi, “prin Actul adițional nr. (...)/31.03.2014, la Contractul de delegare de gestiune a serviciilor publice de salubrizare nr. (...)/29.12.2005 cu SC (P) SA, în anexele 2-4 la acest act adițional s-a mărit atât de mult frecvența de măturare și stropire a carosabilului, încât suprafețele măturate și stropite au fost mai mari cu 42,8% decât cea din actul adițional anterior cu nr. (...)/17.10.2013. Prin modificarea frecvențelor de măturat manual și mecanic și a străzilor planificate a fi stropite prevăzute de Actul adițional nr. (...)/31.03.2013 la contractul nr. (...)/2005, prin Actul adițional nr. (...)/31.03.2014, volumul serviciilor de salubrizare contractate cu SC (P) SA (...) (măturat manual și mecanic, stropit carosabil), s-a majorat.”

Așadar, valoarea prejudiciului cert, stabilit ca valoare a abaterilor pentru eșantionul verificat, se situează la nivelul sumei de 767.814 lei, ce reprezintă contravaloarea serviciilor de salubrizare în cantități suplimentare decontate de Municipiul (R) în perioada 01.05.2018 - 30.04.2019 în baza actului adițional nr. (...)/31.03.2014 la Contractul de delegare de gestiune a serviciilor publice de salubrizare nr. (...)/29.12.2005.

În acest sens, Curtea de Conturi a dispus luarea de către ordonatorul principal de credite a măsurilor privind stabilirea exactă a întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia. Între părți există raporturi juridice contractuale. Pretenția dedusă judecății reprezintă o cerere de restituire a unor sume care nu trebuiau achitate, ca urmare a constatărilor stabilite de către Curtea de Conturi.

Apelantul a precizat că pârâta-intimată a beneficiat de o plată necorespunzătoare prestațiilor efectuate, prestații pe care Curtea de Conturi a constatat că nu se circumscriu obiectului contractului. Menționează că prin adresa cu nr. (...)/30.07.2020 a notificat pârâta S.C. (P) SA, în vederea restituirii sumei de 767.814 lei, iar prin adresa înregistrată la instituția reclamantă sub nr. (...)/11.08.2020 pârâta refuză să se conformeze solicitărilor.

Critică raționamentul instanței de fond deoarece nu a avut în vedere aspectele concrete relatate și faptul că a pornit acțiunea în urma controlului realizat de Curtea de Conturi. Mai mult, onorariul avocațial este disproporționat.

În drept, au fost invocate prevederile legale la care a făcut trimitere în cuprinsul cererii.

Prin întâmpinarea formulată împotriva cererii de apel a Municipiului (...) prin primar, intimata SC (P) SA a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.

A arătat că prin contractul nr. (...)/29.12.2005 încheiat între Municipiul (R) și societate, a fost delegată gestiunea serviciului de salubrizare a Municipiului (R).

Programul de salubrizare și cantitatea serviciilor de salubrizare prestate au fost prevăzute în partea reglementară a Contractului, urmând a fi actualizate și modificate periodic de către concedent, în funcție de necesitățile UAT și de interesul public.

Prin Actul adițional nr. (...)/31.03.2014, la inițiativa și comanda concedentului a fost stabilită frecvența activităților de maturare și spălat a căilor publice. Societatea, operator de salubrizare avea obligația contractuală să respecte cantitatea serviciilor de salubrizare comandate de către apelant și să presteze serviciul de salubrizare cu frecvența stabilită unilateral de către acesta, în funcție de necesitățile actuale ele UAT-ului.

Plățile despre care apelantul pretinde că s-ar constitui ca prejudiciu reprezintă contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate de către societate în executarea acestui Act adițional nr. (...)/31.03.2014, la comanda, direcția și controlul concedentului. Intimata a prestat exclusiv serviciile care au fost angajate și solicitate de către Municipiul (R). Toate plățile efectuate de către apelant societății au fost realizate în baza contractului și a actelor adiționale existente, în acord cu prevederile legale incidente și la tarifele convenite de comun acord. Serviciile prestate au fost verificate și recepționate de către apelantul concedent aspect reținut inclusiv în Decizia Curții de Conturi nr. (...)/12.08.2019.

Intimata nu are nici o calitate în controalele efectuate de către Curtea de Conturi, nu cunoaște condițiile efectuării acestor controale și nici nu a fost parte în eventualele proceduri de contestare, pe care le-a urmat apelantul.

Ca urmare, niciun act dintre acelea la care apelantul a făcut referire, nu este opozabil și cu atât mai puțin obligatoriu.

Din Decizia Curții de Conturi (...)/12.08.2019, rezultă că ceea ce i-a fost imputat Municipiului (...) este aceea că Actul adițional nr. (...)/31.03.2014 ar fi fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale.

În concret, Curtea de Conturi a reținut că la încheierea Actului adițional nr. (...)/31.03.2014 autoritatea contractantă nu ar fi respectat prevederile OUG 34/2008, în sensul că nu ar fi asigurat transparența atribuirii contractului prin licitație deschisă sau restrânsă sau dialog competitiv și nu ar fi avut aprobarea Consiliului Local.

A precizat că urmare a emiterii Deciziilor Curții de Conturi, apelantul concedent a promovat acțiuni judiciare împotriva societății, solicitând restituirea așa ziselor plăți efectuate nelegal. Acțiunile au fost fie respinse în mod definitiv, fie nu sunt soluționate încă. Până la acest moment niciuna dintre acțiunile concedentului nu au fost admise. Dimpotrivă, Curtea de Apel (...), într-una dintre aceste acțiuni, a reținut cu autoritate de lucru judecat, că în speță, nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile a societății.

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din cele descrise, există o singura faptă pretins ilicită imputată, respectiv aceea constând în așa zisa angajare de cheltuieli nelegale prin încheierea nelegală a Actului adițional nr. (...)/31.02.2014. Arată că termenul pentru exercitarea oricărei acțiuni având ca obiect pretenții, împotriva sa, întemeiată pe așa zisa fapta ilicită menționată, curge de la momentul încheierii Actului adițional nr. (...)/31.03.2014, indiferent cât de întins în timp ar fi pretinsul prejudiciu. Cantitatea serviciilor prestate și valoarea acestora a fost cunoscută încă din momentul încheierii Actului adițional nr. (...)/31.03.2014.

Pe fond, a apreciat că motivele invocate de apelant, sunt neîntemeiate, astfel cum a reținut prima instanță.

În ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile, arată că în speță nu este îndeplinită nici una dintre condițiile angajării răspunderii civile, respectiv faptă ilicită, culpă, prejudiciu și legătură de cauzalitate.

Societatea a executat servicii ce intră în sfera serviciului de salubrizare, necesare apelantei, în acord cu dispozițiile legale și contractuale și corelativ a încasat contravaloarea acestor servicii efectiv prestate, cu aplicarea tarifului convenit de comun acord.

În cauză, pretinsa faptă ilicită constă în așa zisa încheiere nevalabilă a unui act adițional, „fiind deci rezultatul acordului de voință a ambelor părți”, astfel că „nu se poate reține că încheierea acestuia reprezintă o faptă ilicită săvârșită doar de către pârâtă, nefiind astfel îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 1357 Cod civil (pagina 12 din sentință).”

În realitate analizarea necesităților de salubrizare ale municipiului, decizia de a mări ritmicitatea și cantitatea serviciilor de măturat și stropit carosabil, aparțin exclusiv concedentului apelant. Comandarea acestor servicii, în temeiul prerogativei de direcție și control asupra concesionarului, aparține de asemenea concedentului apelant. Arată că societatea, în calitate de operator de salubrizare avea obligația să presteze serviciile de salubrizare pe care concedentul le-a stabilit ca fiind necesare municipiului și pe care i le-a solicitat.

Curtea de Conturi a imputat exclusiv apelantului că „prin Actul adițional nr. (...)/31.03.2014, a achiziționat prin negociere directă fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, servicii de salubrizare suplimentare celor din Contractul inițial, respectiv celor din Actul adițional nr. (...)/17.10.2013 în valoare de 1.092.484 lei. UATM (R) nu a aplicat prevederile cap. IV din OUG nr. 34/2006 cu ocazia atribuirii serviciilor similare suplimentare de salubrizare, nu a asigurat transparența atribuirii contractului prin licitație deschisă sau restrânsă sau dialog competitiv”(pag. 18-19 din Decizia 45/2017).

Așadar, fapta licită imputată de către Curtea de Conturi rezidă în pretinsa nerespectare a procedurii în materie de achiziții publice prevăzută de OUG 34/2006 în ceea ce privește Actul adițional nr. (...)/31.03.2014. Potrivit Curții de Conturi, această faptă ilicită a condus la efectuarea unor plăți suplimentare, contravaloarea serviciilor de salubrizare din Actul Adițional nr. (...)/31-03.2014 deoarece câtă vreme acesta din urmă nu a fost încheiat cu respectarea procedurii de atribuire, nici plățile făcute în temeiul lui, nu ar fi justificate din punct de vedere și disciplinei financiare a municipiului. Arată că această faptă aparține autorității contractante, nu intimatei.

Intimata a precizat că nu a prestat decât serviciile contractate și comandate de concedent, iar faptul că acesta din urmă nu ar fi respectat procedura de atribuire instituită de OUG 34/2006 nu transformă sumele achitate pentru serviciile prestate, în sume nedatorate. între părți, cadrul procesual este fixat și limitat de Contractul inițial și Actul adițional nr. (...)/31.03.2014, ambele acte fiind în circuitul civil, producând efecte juridice și nefiind anulate.

Așadar, apelantul nu invocă o faptă proprie a intimatei, altfel cum a fost reținut și de către instanța de fond. Apreciază că prejudiciul rezultat din nerespectarea procedurii de atribuire și din încălcarea reglementărilor în domeniu nu îi poate fi imputat, de vreme ce cu bună credință a procedat la executarea conformă a obligațiilor contractuale asumate față de concedent.

Pe de altă parte, plățile au fost efectuate de către apelant și deci sunt fapta acestuia și nu fapta intimatei. A arătat că apelantul nu îi poate reproșa propriile sale fapte. Realizarea plăților s-a efectuat în urma aplicării procedurilor legale și a verificării lor efectuate de compartimentele autorității publice locale și reprezintă faptul personal al apelantului.

A precizat că nu există ilicitul civil, “o faptă este ilicită atunci când este contrară legii sau regulilor de conviețuire socială având ca efect încălcarea drepturilor subiective sau cel puțin intereselor altuia.”

Intimata a precizat că a încasat contravaloarea unor servicii prestate, sens în care a angajat importante costuri, resurse materiale și umane și timp. A exercitat acte profesionale ce intră în sfera capacității sale de folosință și care presupun costuri pentru beneficiarul serviciilor, societatea pârâtă nefiind o organizație non profit.

Sumele la care face referire apelanta în acțiunea sa introductivă au fost sume plătite pentru serviciile de salubrizare efectiv prestate, comandate și recepționate de concedent. Menționează că, conduita sa care cu bună credință a procedat la executarea obligațiilor contractuale imputate în sarcina sa prin Contract și restul Actelor adiționale, nu poate fi calificată ca fiind o faptă ilicită. Consideră că apelanta nu îi poate imputa împrejurarea că respectând forța obligatorie a Contractului, a procedat la executarea obligațiilor întocmai cum acestea i-au fost atribuite prin Contract.

Pentru ca anumite plăți să intre în sfera noțiunii de prejudiciu, este necesar ca acestea să nu fi avut izvorul în contractul părților. Daca plata reprezintă o îndeplinire întocmai a obligației izvorâte din contract ea nu poate fi calificată ca fiind un prejudiciu. Plata în general nu poate fi un fapt ilicit decât atunci când ea vine în încălcarea unei interdicții legale de plată. În plus, efectuarea unor plăți ce ar constitui o obligație contractuală a celui ce plătește și mai mult în îndeplinirea unei obligații legale, nu poate să fie calificată ca și prejudiciu.

A precizat că este obligația autorității de a plăti serviciile ce i-au fost prestate „în executarea contractului în deplină concordanță contractuală”. Plata serviciilor de salubrizare prestate este o obligație a apelantului și nu poate fi calificată ca prejudiciu.

A mai precizat că nu își însușește, nu este de acord și nu achiesează la sumele afirmate de către apelant, sume rezultate dintr-un calcul pe care apelantul l-a făcut pentru a susține pretențiile sale global formulate.

În ceea ce privește raportul de cauzalitate, a arătat că este o condiție obiectivă a răspunderii civile și pretinde ca prejudiciul cauzat altuia să fie consecința faptei ilicite. Pentru a reține raportul de cauzalitate trebuie să se identifice o legătură suficient de bine caracterizată între prejudiciu și fapta reclamată.

În cauză, pornind de la afirmațiile potrivit cărora prejudiciul ar consta în decontarea unor servicii prestate, acesta nu poate fi pus într-o relație de cauzalitate cu o faptă proprie a societății care să aibă caracter ilicit. Din contră, această decontare este în raport direct de cauzalitate cu existența unei obligații legale și contractuale a apelantei de plată a serviciilor efectiv prestate în ceea ce privește colectarea și transportul deșeurilor, serviciu prestat de către intimată.

În ceea ce privește onorariul avocațial, a arătat că susținerile apelantului că onorariul avocațial și apărătorului ales al intimatei, ar fi disproporționat, sunt lipsite de fundament.

A precizat că prerogativa instanței de a reduce partea din cheltuieli constând în onorariu avocațial este una excepțională iar aplicarea art. 451, alin. (2) Cod procedură civilă survine doar în acele cazuri în care este clar că se urmărește un scop ilicit prin supradimensionarea artificială a onorariului avocațial stabilit și dovedit la dosarul cauzei.

În speță, nu există o astfel de situație. Onorariul avocatului nu este vădit disproporționat prin raportare la complexitatea cauzei, valoarea litigiului și munca depusă de apărătorul intimatei.

În acest sens, a arătat că apărătorul a redactat o întâmpinare laborioasă în care a invocat mai multe excepții și apărări de fond, cereri în probațiune, concluzii scrise, a asigurat reprezentarea/asistarea în instanță, a pregătit dosarul cauzei, toate aceste activități implicând studiul unui volum însemnat de acte, dezbateri asupra admisibilității unor probe, aprofundarea unor aspecte juridice, etc.

Onorariul a fost stabilit inter partes, potrivit art. 132 din Statutul profesiei de avocat, respectiv având în vedere elementele prevăzute în alin. 3 al textului menționat: timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit, natura cazului, importanța intereselor în cauză, vechimea în muncă a avocatului, experiența, reputația și specializarea acestuia, avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de către acesta, situația financiară a clientului, împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte alt mandat, din partea unei alte persoane.

A apreciat că onorariul avocațial în cuantum de 16,660 lei nu este vădit disproporționat raportat la munca prestată de către apărător, având în vedere pe lângă cele expuse, și importanța procesului pentru parte, obiectul și valoarea pretențiilor deduse judecății, apărarea construită și asistența acordată pe parcursul procesului.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel incident apelanta SC (P) SA, prin care a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii ca fiind prescrisă.

A menționat că înțelege să critice legalitatea și temeinicia Sentinței civile nr. (...)/2021 exclusiv în ceea ce privește soluția pronunțată de instanța de fond, asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune și asupra cheltuielilor de judecată, mai exact asupra reducerii onorariului avocațial ai apărătorului ales.

Apelanta a apreciat că soluția și considerentele instanței de fond sunt nelegate, contradictorii și netemeinice. Termenul de prescripție nu a început să curgă de la momentul reținut de instanță, ci de la momentul încheierii Actului adițional nr. (...)/31.03.2014, acesta fiind momentul la care intimatul a cunoscut fapta, paguba și pe cel care răspunde de ea.

A invocat în drept prevederile art. 53 din Legea 101/2016.

De asemenea, dispozițiile Codului civil prevăd un termen de prescripție de 3 ani pentru acțiunea privind repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită delictuală.

În speță, dat fiind că intimatul a formulat cererea de chemare în judecată, la mai mult de 3 ani de la data când a cunoscut sau trebuia să cunoască „paguba și pe cel care răspunde de ea”, dreptul material la acțiune era prescris iar acțiunea se impunea a fi respinsă ca atare.

În acest sens, a menționat că pretinsa faptă ilicită imputată este „angajarea serviciilor suplimentare, mai mari față de contractul inițial”, or această faptă a fost „săvârșită” prin încheierea Actului adițional nr. (...)/3103.2014, astfel cum reține chiar și instanța da fond, în finalul motivării sentinței.

Din acest punct de vedere, a apreciat că, considerentele instanței de fond sunt contradictorii, întrucât pe de o parte, la pagina 11 din sentință, instanța de fond reține că „fapta ilicită invocată în prezenta acțiune rezultă din constatările Curții de Conturi (...) cuprinse în decizia respectivă”, astfel că excepția prescripției ar fi nefondată, iar pe de altă parte, la pagina 12 din sentință, chiar instanța reține că „în prezenta cauză, așa cum s-a arătat mai sus, se invocă nelegalitatea Actului adițional nr. (...)/31.03.2014, deci împrejurări existente în momentul încheierii sale (...) nelegalitatea încheierii unui contract atrage ca sancțiune nulitatea contractului”.

În realitate, a arătat că din momentul încheierii acestui Act adițional, intimatul „a cunoscut” cantitatea și ritmicitatea serviciilor de măturat și stropit carosabil, fiind de fapt, chiar cel care a comandat serviciile și respectiv, care a decis unilateral mărirea ritmicității prestării serviciilor.

Apelantei, fiind operator de salubrizare i s-a solicitat să presteze o cantitate mărită de servicii de salubrizare pe un număr mai mare de străzi decât cel care era convenit prin Contract, iar în executarea obligațiilor sale legale și contractuale a prestat efectiv aceste servicii care i s-au solicitat și au fost angajate prin Act adițional de reclamant. Atât cantitatea cât și valoarea lor era concret și efectiv determinată pe baza clauzelor din Contract și Actul adițional.

Cât timp chiar intimatul a fost cel care a determinat volumul serviciilor și cuantumul costurilor de salubrizare din Actul adițional nr. (...)/31.03.2014, este evident că acesta a cunoscut pretinsa pagubă și pe cel care răspunde de ea. Încă din acel moment nu a prestat decât exclusiv serviciile de salubrizare care au fost comandate de către reclamantul concedent.

Așadar, a arătat că în ipoteza în care intimatul ar fi avut nemulțumiri legate de cantitatea și costul serviciilor de salubrizare antrenate prin Actul adițional nr. (...)/31 03.2014, acesta era obligat să-și exercite dreptul material la acțiune în termen de 3 ani de la încheierea Actului. Apreciază că intimatul nu poate după 8 ani de la acest moment să susțină că serviciile de salubrizare care au fost ordonate și angajate chiar de el însuși în 2014, ar fi nelegale pentru că sunt suplimentare Contractului inițial și ar depăși valoarea limită prevăzută de lege pentru serviciile de salubrizare.

A precizat că Decizia Curții de Conturi nr. (...) nu prezintă nicio relevanță sub acest aspect și nu este de natură să impieteze asupra momentului de la care curge termenul de prescripție.

Pe de altă parte, a arătat că chiar și acceptând, că intimatul nu ar fi cunoscut pretinsul prejudiciu de la momentul încheierii Actului adițional și că Decizia Curții de Conturi ar avea vreo relevanță pentru litigiu, oricum considerentele instanței sunt nefondate întrucât cel mai târziu, intimatul trebuia și putea să cunoască presupusul prejudiciu de la momentul emiterii și comunicării primei Decizii Curții de Conturi prin care aceasta din urmă a catalogat Actul adițional nr. (...)/31.03,2014 ca fiind unul nelegal.

Pentru o înțelegere exactă a stării de fapt din speță, menționează că încă de la momentul efectuării primului audit, după încheierea Actului adițional, Curtea de Conturi a reținut că acesta din urmă ar fi fost încheiat în mod nelegal pentru că autoritatea contractantă nu ar fi respectat dispozițiile OUG 34/2006 iar de atunci și până în prezent, cu ocazia efectuării fiecărui audit, Curtea de Conturi impută și calculează ca prejudiciu, plățile efectuate de municipiu în baza Actului adițional, pentru servicii prestate de societate și recepționate de municipiu. Fapta constând în „angajarea de cheltuieli nelegale prin încheierea unui act adițional nelegal a fost catalogată de Curtea de Conturi, ca intrând în sfera pretinsului ilicit civil, încă din anul 2016, cârd a fost emisă Decizia Curții de Conturi nr. (...)/2016. Aceasta din urmă a vizat aceeași pretinsă abatere, pentru o altă perioadă de audit - perioada 01.04.2014 - 30.09.2016.

Ca atare, în subsidiar, arată că dacă se face abstracție de chiar momentul încheierii Actului adițional, rezultă că intimatul a cunoscut cel puțin din anul 2016 paguba și pe cel care răspunde de ea. Cu toate acestea, acțiunea a fost formulată abia la finalul anului 2020, fiind astfel prescrisă.

Intimata apelantă a arătat și faptul că, prima instanță a redus în mod nejustificat onorariul avocațial de la suma de 16.660 lei care a fost solicitată, întrucât activitatea depusă de avocat și complexitatea cauzei nu justificau o asemenea măsură.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.

Examinând sentința apelată, Curtea a reținut, cu titlu prealabil că, se impune examinarea cu prioritate a apelului incident, dat fiind că, prin intermediul acestuia se critică sentința sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune, care trebuie analizată anterior examinării soluției date pe fondul acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă

1.Apelul incident declarat de pârâta apelantă S.C. (P) S.R.L.

Prin intermediul apelului incident, intimata apelantă a criticat sentința pronunțată de prima instanță sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune, apelanta arătând că, termenul de prescripție curge de la data încheierii actului adițional nr. (...)/31.03.2014.

Raportat la aceste critici, Curtea a reținut că, termenul de prescripție incident în speță este de trei ani, raportat la prevederile art. 2517 Cod civil și art. 53 din Legea 101/2016. În privința momentului de la care curge acest termen, sunt incidente prevederile art. 2528 Cod civil, în conformitate cu care, prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Ceea ce rezultă din motivele de fapt expuse de reclamant în cererea de chemare în judecată este faptul că, în urma constatărilor Curții de Conturi, s-a stabilit că, prin actul adițional nr. (...)/31.03.2014, au fost angajate servicii publice de salubrizare în cantități suplimentare care nu se încadrează, ca valoare, în limitele prevăzute de lege. Aceste servicii au fost decontate de Municipiul (R) în perioada 01.05.2018 - 30.04.2019, fiind în cuantum de 767.814 lei, pentru care reclamantul a formulat cerere de restituire, întrucât aceste sume nu trebuiau achitate.

Având în vedere aceste aspecte invocate de reclamant în cererea de chemare în judecată, Curtea a reținut că, termenul de prescripție de trei ani incident în speță curge de la data achitării de către Municipiul (R) a sumelor de bani a căror restituire o solicită, aceasta fiind data la care acesta a fost în măsură să cunoască paguba care i-a fost cauzată. Simpla încheiere a actului adițional nu determină curgerea termenului de prescripție, în condițiile în care, la acel moment, reclamantul nu putea cunoaște în mod efectiv paguba produsă.

Obiectul actului adițional l-a reprezentat reactualizarea și completarea unor anexe la contractul de delegare de gestiune a serviciilor publice de salubrizare nr. (...)/29.12.2005 încheiat între părți. Însă, paguba efectivă care i s-a produs reclamantului și care putea determina curgerea termenului de prescripție putea fi cunoscută de acesta doar la momentul achitării sumelor de bani a căror restituire se solicită.

Prin urmare, raportând termenul de trei ani la acest moment al achitării sumelor suplimentare de către reclamant – 01.05.2018 - 30.04.2019, rezultă că, introducerea cererii de chemare în judecată la data de 28.12.2020 s-a făcut cu respectarea termenului de prescripție de trei ani prevăzut de lege.

Nu pot fi reținute considerentele primei instanțe referitoare la curgerea termenului de prescripție de la momentul emiterii Deciziei nr. (...)/12.08.2019 a Curții de Conturi – Camera de Conturi (...). În acest sens, Curtea a reținut că, sunt aplicabile în cauză prin analogie considerentele Deciziei nr. 19 din 03.06.2019 pronunțată de ÎCCJ – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 860 din 24/10/2019, prin care s-a reținut că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 8 și 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, și a dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a art. 2.526 din Codul civil, actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plății către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.

Chiar dacă această decizie se referă la acțiunile inițiate de angajatori pentru recuperarea prejudiciului cauzat de salariați, considerentele acestei decizii au deplină aplicabilitate și în speța de față, întrucât tranșează chestiunea relevanței constatărilor Curții de Conturi în curgerea termenului de prescripție extinctivă. Iar în acest sens, instanța supremă a stabilit că, nu are relevanță constatarea făcută și adusă la cunoștință de organul de control al Curții de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, care este un terț față de raporturile de muncă ce s-au derulat între angajator și angajat și ale cărui observații nu dau naștere unui drept substanțial, de care să se prevaleze angajatorul, ci derivă din interpretarea conduitei acestuia, prin raportare la obligațiile stabilite în sarcina sa în materie de salarizare și gestionare a resurselor bugetare, în condițiile în care, de fapt, organul de control, dacă apreciază că nu au fost respectate dispozițiile legale, procedează la un control de legalitate (considerentul 54).

În continuare, la considerentele 56 - 61, ÎCCJ a reținut că, așa cum rezultă din art. 21 din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi efectuează o verificare a resurselor financiare ale entității controlate, având atribuția, așa cum s-a arătat deja, de a constata încălcări ale principiilor legale cu ocazia gestionării respectivelor resurse; paguba constatată, preexistentă raportului Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control, trebuia să fie cunoscută independent de constatările organului de control, cu atât mai mult cu cât raportul a fost efectuat în baza actelor aflate în posesia entității controlate. Prin urmare, paguba este rezultatul exclusiv al propriei culpe cu privire la modalitatea de gestionare a resurselor financiare ale entității controlate, care, potrivit legii, trebuia să declanșeze mecanisme interne în ceea ce privește controlul de gestiune financiară, precum controlul de legalitate, controlul financiar preventiv, controlul financiar intern sau auditul. Constatările Curții de Conturi sau ale unui alt organ cu atribuții de control, precum și măsurile dispuse în sarcina entității controlate sunt obligatorii exclusiv pentru aceasta din urmă, în condițiile în care raportul de control constată doar producerea pagubei, fără să constituie, prin el însuși, izvor al creanței. Izvorul obligației debitorului nu îl reprezintă actul de control al Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba invocată. Cum prescripția extinctivă se raportează la dreptul de recuperare a pagubei și la faptul sau actul generator al acestui drept, rezultă că invocarea actului de control al Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control este irelevantă, cu atât mai mult cu cât nu există nicio dispoziție legală care să dispună explicit că acesta reprezintă punctul de plecare al cursului prescripției extinctive.

Având în vedere aspectele tranșate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia amintită, instanța de apel a reținut că, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție nu este data emiterii deciziei Curții de Conturi, astfel cum a apreciat prima instanță, ci data plății sumelor suplimentare a căror restituire se solicită, însă și raportat la această dată, acțiunea reclamantului nu este prescrisă, impunându-se respingerea ca nefondat a apelului incident sub acest aspect, în baza considerentelor prezentei decizii.

În ceea ce privește critica din apelul incident vizând reducerea cheltuielilor de judecată achitate de intimata apelantă cu titlu de onorariu avocațial, acest aspect a fost examinat în cadrul analizei apelului principal, dat fiind că și acesta vizează chestiunea cheltuielilor de judecată puse în sarcina apelantului din apelul principal, astfel încât aspectele care trebuie analizate sunt unele comune ambelor apeluri.

2.Apelul principal declarat de apelantul Municipiul (R)

Astfel cum rezultă din cuprinsul acțiunii formulate, reclamantul și-a întemeiat acțiunea atât pe răspunderea civilă delictuală, cât și pe cea contractuală, instanța analizând separat îndeplinirea condițiilor referitoare la fiecare tip de răspundere civilă.

În ceea ce privește răspunderea civilă delictuală, în mod întemeiat s-a reținut puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. (...) al Tribunalului (...), respectiv Sentința nr. (...)/2020 a Tribunalului (...) și Decizia nr. (...)/2020 a Curții de Apel (...).

În dosarul respectiv, s-a respins acțiunea demarată de același reclamant, împotriva aceluiași pârât, fundamentată pe răspundere civilă delictuală, având ca obiect restituirea unor alte sume de bani achitate de reclamant pentru o altă perioadă, însă în baza aceluiași act adițional care se invocă și în prezenta cauză – nr. (...)/31.03.2014. De asemenea, în dosarul respectiv s-a invocat, ca și în prezenta cauză, faptul că, fapta ilicită a pârâtei constă în încheierea acestui act adițional, iar instanțele din dosarul respectiv au reținut că, Actul adițional nr. (...)/31.03.2014 este un contract bilateral, care presupune realizarea acordului de voință a părților și prin urmare clauzele indicate în acțiune au fost convenite și acceptate de ambii semnatari ai actului, deci inclusiv de apelanta reclamantă. Încheierea unui contract nelegal este o formă a ilicitului civil, însă acesta are o formă specifică de sancționare, respectiv nulitatea actului. Așadar, întrucât Actul adițional nr. (...)/31.03.2014 este rezultatul realizării acordului de voință al ambelor părți, instanța de apel a arătat că, în mod corect a apreciat tribunalul că nu poate fi primită susținerea apelantei reclamante în sensul că încheierea acestuia reprezintă o faptă ilicită săvârșită doar de pârâtă, nefiind astfel îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 1357 alin. 1 Cod civil.

Potrivit prevederilor art. 431 alin. 2 Cod procedură civilă, într-un litigiu se poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Prezumția de lucru judecat presupune că, o chestiune litigioasă judecată într-un proces anterior nu poate fi contrazisă într-o judecată ulterioară. În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ca și în cazul autorității de lucru judecat și este indiferent dacă rezolvarea a fost dată prin dispozitiv sau numai prin considerente.

Raportat la aceste aspecte, în condițiile în care, în litigiul anterior, instanța a reținut că, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale raportat la încheierea de către părți a actului adițional nr. (...)/31.03.2014, această chestiune tranșată de instanță nu poate fi contrazisă în prezentul dosar, neputându-se nega ceea ce s-a afirmat anterior asupra acestei chestiuni litigioase care a făcut obiect al verificării jurisdicționale. Prin urmare, în prezenta cauză, instanța nu mai poate face propriile aprecieri asupra acestor aspecte, ci acestea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nu le poate ignora.

În ceea ce privește răspunderea civilă contractuală, prima instanță a reținut, de asemenea întemeiat că, față de prevederile art. 1350 alin. 1 și 2 Cod civil, răspunderea contractuală se poate angaja pentru neexecutarea sau executarea corespunzătoare a obligațiilor contractuale asumate de părți. Pentru a se angaja răspunderea contractuală, este necesar, așadar, să preexiste un contract valabil încheiat.

Or, reclamantul invocă tocmai situația contrară, respectiv faptul că, actul adițional care a dat naștere obligațiilor sale de plată, a fost încheiat în mod nelegal. Însă, după cum s-a arătat în analiza condițiilor răspunderii civile delictuale, încheierea actului adițional nu constituie o faptă ilicită, reclamantul neputând să-și invoce propria culpă.

Ceea ce este relevant, de asemenea, este faptul că, actul adițional nu a fost anulat de către o instanță de judecată, iar societatea pârâtă a executat prestațiile stipulate în acesta, situație în care plățile efectuate de reclamant își găsesc corespondentul în executarea contraprestațiilor de către societatea pârâtă. Instanța nu a putut reține, deci, încălcarea vreunor obligații contractuale de către pârâtă, care să determine angajarea răspunderii sale contractuale.

Mai trebuie arătat că, organul de control al Curții de Conturi este un terț față de raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă, iar observațiile acestuia nu dau naștere unui drept substanțial, de care să se prevaleze autoritatea publică. Constatările Curții de Conturi sau ale unui alt organ cu atribuții de control, precum și măsurile dispuse în sarcina entității controlate sunt obligatorii exclusiv pentru aceasta din urmă, în condițiile în care raportul de control constată doar producerea pagubei, fără să constituie, prin el însuși, izvor al creanței. Așadar, Decizia nr. (...)/12.08.2019 a Curții de Conturi, invocată de reclamant în cererea de chemare în judecată nu poate constitui doar ea însăși temei pentru atragerea răspunderii civile contractuale a pârâtei, în condițiile în care, actul adițional în baza căruia s-au efectuat plățile nu a fost anulat, iar pârâta a prestat efectiv serviciile la care s-a obligat prin acest act adițional și raportat la care au fost făcute plățile de către reclamant.

Față de toate aceste considerente, soluția pronunțată de prima instanță asupra acțiunii reclamantul este legală și temeinică.

În ceea ce privește motivele ambelor apeluri cu privire la cenzurarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial de către prima instanță, Curtea a reținut caracterul nefondat al acestora.

După cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, norma instituită de legiuitor este menită să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului. În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

În acest sens, în jurisprudența CEDO s-a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 274 din Cod procedură civilă de la 1865 (actualul 453 din Noul Cod procedură civilă) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Din actele dosarului, a rezultat că, pârâta a solicitat cu titlu de onorariu avocațial suma de 16.660 lei, iar raportat la complexitatea redusă a cauzei și la faptul că, activitatea avocatului a constat în depunerea întâmpinării și a concluziilor scrise, Curtea a apreciat că, stabilirea cheltuielilor de judecată în limita sumei de 10.000 lei asigură respectarea cerinței de rezonabilitate a cheltuielilor de judecată, ținând cont și de faptul că, rațiunea pentru care legiuitorul permite reducerea acestor categorii de cheltuieli de judecată este aceea de protejare a părții ce a căzut în pretenții de instituirea unei obligații excesiv de oneroase, având izvorul într-un contract față de care are calitatea de terț. Astfel, regularizarea cuantumului sumelor achitate cu titlu de onorariu avocațial, proporțional cu circumstanțele cauzei, este menită să asigure un just echilibru între dreptul părții ce a avut câștig de cauză de a-și recupera cheltuielile avansate și culpa procesuală a părții ce a căzut în pretenții.

Având în vedere toate considerentele expuse, în baza art. 472 și art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, a fost respins ca nefondat atât apelul principal, cât și apelul incident, sentința apelată fiind legală și temeinică sub toate aspectele analizate.

În baza art. 452 Cod procedură civilă, a respins cererea intimatei apelante SC (P) S.A. de obligare a apelantului Municipiul (R) la plata cheltuielilor de judecată în apel, întrucât nu s-a făcut dovada existenței și a întinderii vreunor cheltuieli în această fază procesuală

Domenii speta

Spete similare