Revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii din cauza nerespectării măsurilor de supraveghere impuse de art. 863 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1969.

Revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii din cauza nerespectării măsurilor de supraveghere impuse de art. 863 alin. 1 lit.  a din Codul penal din 1969.

Chiar dacă s-ar admite că a plecat în străinătate pentru a munci, aceasta nu-l exonerează pe condamnat de respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. 1 lit.  a din Codul penal din 1969, deoarece nu este el acela care poate aprecia asupra oportunităţii respectării acestor măsuri în funcţie de argumentele sale subiective, precum necesitatea de a-şi câştiga existenţa.

Secția  penală  și pentru cauze  cu minori - Decizia penală nr.  369/16 iunie 2014

Prin sentinţa penală nr. 101/15.05.2014, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 1169/85/2014, a fost admisă sesizarea formulată de Biroul Executări Penale al Tribunalului Sibiu şi, în consecinţă:

S-a dispus revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată condamnatului  V.A.O. prin sentinţa penală nr. 13/25.01.2012 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr.  72/A/5.06.2012 a Curţii de Apel Alba-Iulia  şi s-a dispus executarea în întregime a  pedepsei aplicate  în regim de detenţie.

S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 13/2012 a Tribunalului Sibiu s-a dedus din pedeapsă, durata de 24 de ore a reţinerii.

S-a dispus executarea pedepselor accesorii şi complementare aplicate în sarcina condamnatului prin sentinţa penală nr. 13/2012.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat s-a dispus a rămâne în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la prima instanţă sub număr 1169/85/2014, Biroul executări penale al Tribunalului Sibiu a solicitat revocarea pedepsei cu suspendarea sub supraveghere aplicată inculpatului V.A.O., cu motivarea că acesta se sustrage de la îndeplinirea condiţiilor dispuse prin sentinţa de condamnare.

În acest sens, s-a arătat că Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, însărcinat cu supravegherea inculpatului, nu a putut pune în aplicare dispoziţiile sentinţei penale nr. 13/2012 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr.  72/A/5.06.2012 a Curţii de Apel Alba-Iulia, întrucât din luna iulie 2013 şi până în martie 2014, persoana condamnată nu s-a prezentat la trei întrevederi de supraveghere prestabilite conform planului, a ignorat cele două avertismente transmise, nu a contactat niciodată telefonic Serviciul de Probaţiune pentru a anunţa motivele neprezentării, nu a transmis dovezi ale imposibilităţii prezentării iar fiecare contactare a soţiei persoanei a fost întâmpinată de către aceasta cu reticenţă şi răspunsuri evazive în a oferi informaţii despre locul, motivul şi durata deplasării soţului său în străinătate.

În drept au fost invocate art. 86 ind. 4 C.p. iar în susţinerea cererii au fost depuse înscrisuri existente în dosarul de supraveghere.

S-a dispus acvirarea dosarului nr. 2977/85/2011 al Tribunalului Sibiu. La solicitarea  instanţei, Serviciul de Probaţiune Arad a înaintat procesul-verbal al primei întrevederi de supraveghere; planul de supraveghere; anexa de revizuire a planului de supraveghere.

Examinând cererea formulată, Tribunalul constată că aceasta este întemeiată şi în raport de dispoziţiile art. 864 alin. 2 C.p., a admis-o, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa penală nr. 13/25.01.2012 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr.  72/A/5.06.2012 a Curţii de Apel Alba-Iulia, inculpatul V.A.O. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 9 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 65 al. 2 C.p., de art. 270 al. 3 din Legea nr. 86/2006 modificată cu aplicarea art. 65 al. 2 C.p. şi de art. 2961 al. 1 lit. l, al. 2 din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a, art. 34 C.p. şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit b C.p., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 861 C.p. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate pe o durată  6 ani – termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C.p..

În baza art. 863 C.p., au fost stabilite în sarcina inculpatului următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii:

a) să se prezinte la datele stabilite la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad;

b) să anunţe orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, deplasare de depăşeşte 8 zile şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

Instanţa de fond a încredinţat supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, atrăgând atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare pedepsei sub supraveghere în condiţiile art. 359 Cod procedură penală cu referire la art. 86 ind. 4 Cod penal.

Faţă de inculpatul V.A.O. această sentinţă a rămas definitivă la data de 5.06.2012 prin decizia penală nr.  72/A/5.06.2012 a Curţii de Apel Alba-Iulia, decizie prin care au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii V.A.O., P.S.O. şi de partea civilă M.F.P.-A.N.A.F. – Garda Financiară S.

În temeiul acestei sentinţe penale, Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad a  procedat la convocarea condamnatului V.A.O. care a luat la cunoştinţă şi a  semnat personal procesul verbal nr. 3554/16.08.2012 al primei întrevederi de supraveghere, precum şi planul de supraveghere nr. 3865/SPAR/14.09.2012 dar şi anexa de revizuire a planului de supraveghere nr. 137/SPAR/14.01.2013.

Astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, cu toate că începând din 14.01.2013 consilierul de probaţiune a diminuat frecvenţa întâlnirilor de supraveghere de la o dată pe lună la o dată la trei luni, condamnatul V.A.O. nu s-a mai prezentat şi nu a mai respectat planul de supraveghere, ultima întrevedere având loc în luna iunie 2013. După această dată, consilierul de probaţiune responsabil de caz nu a reuşit să mai ia legătura cu condamnatul  iar V.A.O. nici măcar nu a încercat să contacteze telefonic, personal, Serviciul de Probaţiune.

Din actele dosarului a rezultat că persoana condamnată ar fi plecat de la domiciliul din localitatea Arad, în Austria, pe o perioadă de 8 luni de zile.

Pe de altă parte, prezent în faţa primei instanţei şi asistat de avocat ales, condamnatul V.A.O. a învederat că nu depune nici un înscris doveditor şi nu poate proba nici cu martori, nici cu alte mijloace de probă, susţinerile sale privitoare la motivele încălcării planului de supraveghere.

Având în vedere că apărările condamnatului nu au fost confirmate cu nici un mijloc de probă, simplele sale susţineri nu pot dovedi buna sa credinţă, astfel cum acesta a solicitat, a reţinut prima instanţă.

Întrucât condamnatul avea cunoştinţă despre obligaţiile impuse şi asumate prin semnarea planului de supraveghere, întrucât acesta nu a încunoştinţat  Serviciul de Probaţiune despre deplasările sale, deşi avea această obligaţie impusă expres prin hotărârea de condamnare, tribunalul a apreciat că acesta nu a îndeplinit cu rea-credinţă obligaţiile stabilite de instanţă şi măsurile de supraveghere impuse, respectiv obligaţia de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune, de a anunţa schimbarea domiciliului, reşedinţei şi deplasările care depăşesc 8 zile, şi de a comunica locul de muncă şi informaţii privind mijloacele lui de existenţă.

Drept urmare, tribunalul a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 864 alin. 2 C.p.( 1969), astfel că în conformitate şi cu prevederile art. 583 Cod procedură penală, art. 16 din Legea nr.187/24.10.2012, a admis sesizarea Biroului executări penale din cadrul Tribunalului Sibiu şi a dispus revocarea suspendări sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului V.A.O. prin sentinţa penală nr. 13/25.01.2012 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr.  72/A/5.06.2012 a Curţii de Apel Alba-Iulia şi executarea în întregime a pedepsei aplicate în regim de detenţie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen, contestaţie condamnatul, solicitând desfiinţare ei şi, în rejudecare, a se respinge sesizarea Biroului executări penale din cadrul Tribunalului Sibiu de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 13/25.01.2012 a Tribunalului Sibiu.

În motivarea contestaţiei condamnatul a reiterat apărările din faţa primei instanţe. În sprijinul contestaţiei, condamnatul a depus la dosar un set de înscrisuri: declaraţie olografă extrajudiciară a numitului M.F.M., în copie, contract de subînchiriere având ca subînchirietor pe acelaşi M.F.M., în copie în limba germană şi în traducere după respectiva copie, o serie de caracterizări, o traducere a unei corespondenţe electronice şi un contract de muncă în copie certificată de apărătorul ales al inculpatului pentru conformitate cu originalul.

Reprezentantul parchetului şi-a exprimat poziţia procesuală în sensul admiterii contestaţiei.

Analizând sentinţa primei instanţe pe baza motivelor invocate de contestator şi a textelor legale pertinente, curtea reţine:

Prima instanţă a dat o justă interpretare şi aplicare dispoziţiilor art. 864 alin. 2 din Codul penal din 1969 (al căror corespondent în noul Cod penal sunt dispoziţiile art. 96 alin. 1), potrivit cărora dacă cel condamnat nu îndeplineşte, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite de instanţă, aceasta revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei.

Faptul nerespectării de către condamnat a tuturor măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. 1 din Codul penal din 1969 este pe deplin dovedit cu procesele verbale întocmite de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad şi este, de altfel, recunoscut de însuşi condamnatul.

Apărarea condamnatului este în sensul că el nu a nesocotit măsurile de supraveghere cu rea-credinţă ci a fost nevoit să le nesocotească pentru că a plecat în străinătate, unde a muncit fără documente legale, fiindu-i prea împovărător din punct de vedere financiar să se prezinte la întâlnirile trimestrial stabilite de consilierul de probaţiune.

Această apărare nu poate fi reţinută de curte deoarece:

În primul rând, condamnatul nu a nesocotit doar obligaţia de a se prezenta la Serviciul de probaţiune, obligaţie prevăzută de art. 863 alin. 1 lit.  a din Codul penal din 1969, ci şi toate celelalte obligaţii prev. de acelaşi aliniat normativ, anume de a anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea (lit. b), de a comunica şi de a justifica schimbarea locului de muncă (lit. c) şi de a comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă (lit. d).

Aceste din urmă obligaţii nu sunt mai puţin importante decât cea de prezentare la Serviciul de probaţiune şi ele au menirea de a asigura un control asupra condamnatului cu scopul de a face posibilă reeducarea acestuia prin formarea unei atitudini potrivite faţă de valorile sociale, în general, faţă de stabilitatea domiciliului şi faţă de muncă, în special.

Prin înscrisurile depuse la dosar abia în faza de judecată a contestaţiei condamnatul a încercat să dovedească faptul că a fost plecat în Austria, unde a muncit „la negru”. Trecând peste caracteristica înscrisurilor, considerate de condamnat relevante sun acest aspect, de a fi nişte declaraţii olografe extrajudiciare şi nişte copii simple, necertificate în vreun fel pentru conformitate cu originalul (traducerea unei copii necertificate nu este în măsură să certifice respectiva copie chiar dacă traducere a este efectuată de un traducător autorizat, acesta din urmă certificând doar corectitudinea traducerii şi nu autenticitatea înscrisului după care s-a realizat traducerea), chiar dacă s-ar admite că a plecat în străinătate pentru a munci, aceasta nu-l exonerează pe condamnat de respectarea obligaţiilor de supraveghere deoarece nu este el acela care poate aprecia asupra oportunităţii respectării acestor măsuri în funcţie de argumentele sale subiective, precum necesitatea de a-şi câştiga existenţa.

Este de observat că aceste necesităţi subiective, chiar dacă nu au nimic nelegal în esenţa lor, condamnatul a ales să şi le satisfacă prin mijloace ilicite, munca fără documente legale neputând fi ridicată la rangul de virtute, ci rămânând la nivelul de faptă prohibită de lege.

Acest mod de a-şi câştiga existenţa relevă, o dată în plus, reaua-credinţă a condamnatului care, conştient fiind că trebuie să comunice Serviciului de probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă, a ales să ignore această obligaţie în mod voit, pentru a nu se supune riscului unui dezacord din partea serviciului, care trebuie să urmărească, între altele, ca persoana condamnată să dobândească o atitudine corectă, de conformism, faţă de regulile de conduită prosocială.

Contractul de muncă pe care condamnatul l-a depus în faza de judecată în prezenta contestaţie şi care poartă data 12.06.2014, adică abia în urmă cu patru zile faţă de data soluţionării contestaţiei, nu este nici el în măsură să probeze lipsa relei credinţe a condamnatului în nerespectarea măsurilor de supraveghere.

De asemenea, nu este în măsură să probeze lipsa relei credinţe nici corespondenţa electronică referitoare la o afecţiune a condamnatului, care ar fi necesitat îngrijiri medicale pentru o perioadă de 30 de zile deoarece, pe de o parte, respectiva corespondenţă nu poartă elemente de autenticitate, iar pe de altă parte, condamnatul a ignorat măsurile de supraveghere pentru o perioadă de 8 luni de zile.

În ceea ce priveşte caracterizările persoanei condamnatului şi afirmaţia acestuia referitoare la calitatea sa de tată al unui copil de o vârstă fragedă, curtea  a reţinut  că aceste aspecte nu au nici o relevanţă în prezenta procedură, în care nu se realizează vreo individualizare judiciară a pedepsei.

Pentru toate considerentele ce preced, văzând şi dispoziţiile art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b din noul Cod de procedură penală, curtea a respins ca nefondată contestaţia formulată de condamnatul V.A.O. împotriva sentinţei penale nr. 101/15.05.2014, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 1169/85/2014.

Domenii speta

Spete similare