Somatie de plata

Sentinţă civilă 65 din 10.03.2009


SENTINŢA CIVILĂ NR. 782

Şedinţa publică din 10 martie 2009

S-a luat în examinare în vederea pronunţării, cererea având ca obiect somaţie de plată, formulată de creditoarea S.C. ……. cu sediul în ……. în contradictoriu cu debitorul S.C. …….. S.R.L., cu sediul în …………

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 5 martie 2009, cele declarate de părţi fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

În vederea deliberării, instanţa a amânat pronunţarea cauzei la această dată şi a hotărât următoarele:

JUDECĂTORIA :

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea formulata pe calea somaţiei de plată  la data de ……… şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr. ……., creditoarea SC ,,,,,,,,,, SRL a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să someze debitoarea SC ,,,,,,,,,,,SRL să achite creditoarei următoarele sume: 

-36.000 lei tarif utilizare macara 16 t

-8400 tarif suplimentar

-8436 lei-TVA la sumele de mai sus

- penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere; precum şi să dispună obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii  se arată că, în fapt, în baza contractului de închiriere nr. ,,,,,,,, semnat de părţi, începând cu 08.08.2005 s-au efectuat o serie de prestaţii cu automacara de 16 t. în sumă, iniţial de 36.000 lei fără tva, pentru încărcarea a cca. 4000 mc de buştean. Deoarece macaraua a fost folosită până la 30.09.2005, s-au calculat sume suplimentar pentru o perioadă de încă 10 zile.

După terminarea activităţii de încărcare, creditoarea a solicitat debitoarei să prezinte dovada cantităţii exacte de masă lemnoasă încărcată pe cele 4 barje pentru a factura prestaţiile efectuate, fără a primi vreun răspuns. Deşi a făcut numeroase cereri pentru recuperarea chiriei automacaralei, debitoarea nu a dat curs acestora.

În drept, creditoarea  şi-a întemeiat cererea pe disp. OG 5/2001 privind procedura somaţiei de plat㸠prevederile codului civil şi codului comercial.

Debitoarea nu a depus la dosar întampinare şi nu s-a prezentat în instanţă prin reprezentant spre a-si exprima poziţia procesuală faţă de cererea creditoarei, deşi a fost legal citată in acest sens.

În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosar următoarele înscrisuri: contractului de închiriere nr. 268/ 08.08.2005 ( f. 4), foi de parcurs ( f. 5-6), notificare şi dovada comunicării ( f. 7-8), încheierea din data de 22.08.2006 a Tribunalului Tulcea ( f. 9).

Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa reţine următoarele:Între părţi în baza contractului de închiriere nr. …….. s-au desfăşurat raporturi comerciale prin care creditoarea SC ……. SRL a închiriat debitoarei SC ……… SRL potrivit art. 1 din contract automacara de 16 t pentru încărcarea a 4 barje cu circa 4000 mc buştean pentru cel mult 30 zile lucrătoare. Potrivit art. 2 , tariful a fost stabilit la 9 lei/mc plus tva.

În soluţionarea cererii instanţa va avea în vedere că potrivit disp. art.1 din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plata –această procedură „ se desfăşoară la cererea creditorului în scopul realizării de bună-voie sau prin executare silită a creanţelor certe,lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani , asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atesta drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii”.

Aşa cum rezultă din contract, preţul a fost stabilit în raport cu mc încărcat, astfel încât preţul chiriei este direct proporţional cu metri cubi încărcaţi.

Art. 1 din contract prevede că s-a avut în vedere aproximativ 4000 mc buştean, fără a exista un act asumat de ambele părţi prin care să fie prevăzută exact cantitatea încărcată. Pe de altă parte, după terminarea activităţii de încărcare, creditoarea a solicitat debitoarei să prezinte dovada cantităţii exacte de masă lemnoasă încărcată pe cele 4 barje pentru a factura prestaţiile efectuate, fără a primi vreun răspuns. În ceea ce priveşte suma suplimentară solicitată pentru folosirea de către debitoare a automacaralei, ulterior perioadei stabilite, nu există niciun înscris din care să rezulte perioada şi cantitatea de marfă încărcată. Neputând fi stabilită creanţa principală, nu pot fi calculate nici penalităţile de întârziere, potrivit art. 9 din contract.

Una dintre condiţiile cerute de procedura somaţiei de plată la art. 1 este ca creanţa să fie certă. Creanţa este certă dacă cuantumul ei este determinat sau determinabil. Din actele depusă de creditoare creanţa nu este certă, astfel încât instanţa va respinge cererea formulată pe calea somaţiei de plată de creditoarea SC …… SRL în contradictoriu cu debitorului SC ………..SRL.

În ceea ce priveşte cererea de cheltuieli de judecată formulată de creditoare, instanţa reţine că aceasta este în culpă procesuală, astfel încât în raport cu dispoziţiile art. 274 c.proc.civ., va respinge această cerere.

2