Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 1248 din 13.02.2013


Dosar nr. 19764/318/2012

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 1248/2013

Şedinţa publică de la 13 Februarie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Grefier

Pe rol fiind  judecarea cererii formulată de contestatorul HV  în contradictoriu cu intimaţii BEJ şi  CNADN R, având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns contestatorul, lipsă fiind reprezentanţii intimatelor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al  cauzei de către grefierul de şedinţă, care a învederat că la dosarul cauzei a fost depus de către executorul judecătoresc, în copie certificată, dosarul de executare silită , s-a depus de către contestator la dosar chitanţa privind achitarea taxei de timbru şi timbru judiciar şi ordinului de plată nr.--din -- , după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepţii de invocat, instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul pe fond.

Contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei  şi anularea formelor de executare întocmite de BEJ - în dosarul de executare nr. -/G/2012

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr. --, contestatorul H.VASILE ,  în contradictoriu cu intimaţii BEJ . şi COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA, a solicitat anularea  tuturor formelor de executare întocmite de BEJ . în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenţiilor nr.---/19.03.2009,  cu cheltuieli de judecată..

În motivarea contestaţiei a arătat că, prin procesul verbal de constatare a contravenţiilor nr. -- din 19.03.2009, emis de Compania Naţionala de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din România SA, a fost sancţionat cu amenda contravenţionala in cuantum de 500 lei pentru ca nu ar fi deţinut rovineta, însă cele relatate de agentul constatator in procesul verbal menţionat corespundeau realităţii, am decis sa plătesc jumătate din cuantumul amenzii aplicate, adică suma de 250 lei pe care am achitat-o la Primăria ….. cu chitanţa nr. …la data de 20.03.2009.

A susţinut contestatorul că, a avut nevoie sa ridice o suma de bani din banca pentru cheltuielile survenite ca urmare a decesului părintelui său, moment in care a fost informat cu privire la existenta unei popriri infinitate asupra contului său de către BEJ …., pentru o suma de 796,2 lei, sumă care provenea de la o amenda neachitata, respectiv de la amenda menţionata mai sus.

A menţionat faptul ca nu a primit niciodată vreo înştiinţare din partea BEJ ., vreo somaţie de plata sau măcar vreo înştiinţare de înfiinţare a popririi, iar ulterior, cu multe demersuri şi stări de tensiune, a reuşit sa afle cine a dispus înfiinţarea popririi si i-a fost comunicată această  înfiinţare a popririi ce fusese emisa încă din data de 30.08.2012, ajunsa la mine abia in data de 03.12.2012.

A considerat că  in mod voit si cu rea credinţa i-au fost încălcate nu doar drepturile , dar si prevederile legale, nerespectându-se dispoziţiile art. 387 C.pr.civ., întrucât executorul judecătoresc, înainte de a trece la înfiinţarea popririi ar fi trebuit sa emită debitorului o somaţie pentru a-l informa cu privire la suma datorata si pentru a nu-i  împovăra cu o suma disproporţionat de mare raportat la debit. Astfel, la  suma „neachitata" de 125 lei i s-a adăugat şi suma de 671,20 lei cheltuieli de executare şi nici în momentul de fata nu cunoaşte  numărul dosarului de executare, nefiind niciodată informat cu privire la constituirea acestuia.

A mai arătat că nu trebuie sa mai plătească  suma de 125 lei, din moment ce a achitat amenda in cuantumul sau de 250 lei, existând practic, in momentul de fata o îmbogăţire fără  justa cauza in favoarea instituţiei care a interes sa păstreze întreaga suma de bani, fără a îndrepta partea necesara de bani către Compania Naţionala de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din România SA.

Susţine contestatorul că, mai mult decât atât, în procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nr.----, BEJ ---- eludează prevederile legale şi stabileşte un onorariu de 74,40 lei ca sa nu încalce cele 10% prevăzute de OMJ 2550/2006, insa stabileşte un onorariu consultanta de 248 lei si 210 cheltuieli de executare, în total suma de 671,20 lei, de 6 ori mai mult decât debitul.

In drept, a invocat  dispoziţiile art. 399-402 si 404 C.pr.civ, raportat la dispoziţiile art. 247 C.pr.civ.

În dovedirea contestaţiei a depus în copie, procesul verbal de constatare a contravenţiei nr……/19.03.2009, chitanţa privind achitarea  sumei de 250 lei  şi a solicitat ca  BEJ ---- să  comunica in copie dosarul de executare şi să facă dovada comunicării  o somaţie de plata sau orice alt act in legătura cu suma pe care o „datorează", (cu excepţia celei trimise pe data de 03.12.2012, la solicitarea sa).

Din oficiu instsnţa a solicitat BEJ -- să înainteze în copie certificată dosarul de executare silită nr. ---.

În cauză intimata Compania Naţionala de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din România SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată si nelegala, cu motivarea că autovehiculul deţinut de H.V. a fost depistat că a circulat fără a avea rovinietă valabilă şi fără a  face dovada achitării taxei la data depistării în trafic , autovehicul care face parte din categoria autovehiculelor pentru care trebuie achitată T.U.R.D.N., excepţiile sunt clar reglementate în legislaţia în vigoare .

A susţinut că, în conformitate cu prevederile OG 15/2002 cu modificările şi completările ulterioare, art. 7" Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare şi deţinerea rovinietei valabile revin în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, deţinătorilor menţionaţi în certificatul de înmatriculare, în documentele vamale sau în alte documente oficiale, iar în cazul utilizatorilor străini, acestea revin în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului", iar procesul verbal de constatare a contravenţiei  a fost întocmit respectând prevederile OG 2/2001 cu modificările şi completările ulterioare.

A mai arătat că , fapta  posesorilor de autovehicule de a utiliza infrastructura rutieră fără a deţine rovinietă valabilă constituie contravenţie la OG 15/2002 cu modificările şi completările ulterioare şi se sancţionează cu amendă aşa cum prevede art.8, alin. (1).

Astfel ca, prin cererea de executare silita s-a adresat BEJ . a solicitat executarea silita a debitorului H.V. pentru neplata debitului prevăzut de titlu executoriu – procesul verbal de constatare a contravenţiei  nr. ../ 19.03.2009 in valoare de 125 lei, potrivit prevederilor art. 3731 Cod. proc. Civ.: „Cererea de executare silita, însoţita de titlul executoriu, a depus-o la  executorul judecătoresc, daca legea nu prevede altfel, iar acesta, de îndată a solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintând in copie cererea de executare si titlul respectiv.

A menţionat că suma de 125 lei reprezintă cota de 25% din amenda aplicata contravenientului H.V.in conformitate cu prevederile OG nr. 15/2002 pentru ca a circulat fără rovineta.

Astfel OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România prevede in art.8.alin.3 următoarele:

Art. 8.(3) Sumele încasate în urma aplicării amenzilor se fac venit la bugetul de stat în proporţie de 75%, diferenţa de 25% revenind, ca venituri extrabugetare, Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. sau Ministerului Administraţiei şi Internelor, după ca, astfel că  aşa  cum se poate observa, cota de 25% din amenzile provenite pentru neplata ,, revine CNADNR SA si constituie venituri proprii ale acesteia, urmărirea si încasarea acestor venituri  proprii revenind CNADNR SA prin Direcţiile Regionale proprii si nu organelor aurire fiscala.

A susţinut că, datoria debitorului nu este stinsa atât timp cat suma menţionata nu a fost achitata  conform  prevederilor legale ale OG 15/ 2002 către CANDNR SA -DRDP Craiova, aşa cum de altfel s-a dispus si in cuprinsul procesului verbal cu indicarea clara a modalităţii de plata, ea continuând să figureze  ca si creanţa in soldurile noastre contabile (anexam copie proces verbal), iar suma prevăzuta in somaţia nr. 296/G/2012 emisa BEJ .. .. cuprinde debitul mai sus menţionat cat si cheltuielile efectuate pentru îndeplinirea procedurii de executare silită.

Că, potrivit art.371 ind.7 alin 2 C.proc.Civ. „Cheltuielile ocazionate de efectuarea cutării silite sunt in sarcina debitorului urmărit, afara de cazul când creditorul a renunţat la .cutare sau daca prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ţinut sa suporte cheltuielile  de executare făcute după înregistrarea cererii de executare si pana la data realizării obligaţiei  stabilite in titlul executoriu prin executare voluntara, iar cheltuielile efectuate pentru îndeplinirea procedurii de executare silita sunt stabilite de către BEJ … in baza prevederilor legale si sunt precizate si detaliate de către acesta in procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 296/G/2012.

În drept, a invocat  dispoziţiile art. 115-118, C.proc. civ., iar în baza art. 242 aliniatul  final C.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine:

Prin procesul verbal de constatare a contravenţiei ../…, a fost sancţionat contravenţional contestatorul din prezenta cauză cu amendă în cuantum de 500 lei, în temeiul art. 8 alin.2 din OG 15/2002.

În cuprinsul procesului verbal de contravenţie s-a menţionat posibilitatea achitării jumătăţii din minimul acestei amenzi, respectiv suma de 250 lei , în termen de 48 de ora de la data sancţionării.

Contestatorul a achitat conform, chitanţei nr. …/….. suma de 250 lei reprezentând ½ din amenda aplicată prin procesul verbal de contravenţie, plata efectuându-se la Primăria oraşului …...

La data de 21.02.2012 intimata DRDP a formulat cerere privind punerea în executare a titlului executoriu, reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenţiei nr. ……/…. emis de DRDP .- SDN … pe motivul că debitorul a refuzat să execute de bună voie obligaţiile ce-i reveneau conform titlului executoriu. S-a formulat astfel dosarul de executare silită nr. …. al BEJ . care la data de 22.02.2012 a formulat cerere de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu, adresată Judecătoriei Tg-Jiu.

Prin încheierea nr. ….  din …. pronunţată în dosarul nr. …. de Judecătoria Tg-Jiu  a fost încuviinţată executarea silită a titlului executoriu.

În consecinţă executorul judecătoresc a emis adresă către Primăria Tg-Jiu – Serviciul de Taxe şi Impozite în aceeaşi dată pentru a comunica bunurile mobile şi imobile cu care figurează debitorul şi a emis adresă de înfiinţare a popriri la data de 16.03.2012, către mai multe instituţii bancare, procedându-se astfel la blocarea conturilor debitorului.

Astfel a fost retrasă din contul contestatorului debitor  deţinut la CEC-BANK suma de 789 lei conform ordinului de plată nr…. din ….  depus la dosarul cauzei.

Instanţa reţine că în temeiul art. 399 C.pr.civ. orice executare silită poate fi atacată pe calea contestaţiei la executare .

 În situaţia în care se constată de către instanţa de executare că executarea silită nu a respectat normele prevăzute de lege potrivit art. 404 alin1 C.pr.civ., instanţa poate anula actul de executare contestat, sau dispune îndreptarea acestuia, ori poate dispune anularea sau încetarea executării însăşi , toate aceste soluţii fiind posibile în cadrul contestaţiei la executare propriu-zise.

În prezenta cauză contestatorul a invocat stingerea obligaţiei prin plata de bună voie efectuată anterior declanşării executării silite a titlului executoriu, instanţa constatând că acesta a dovedit această situaţie conform chitanţei nr. …/…. prin care a achitat în 48 ore suma de 250 lei reprezentând ½ din amenda aplicată prin procesul verbal de contravenţie, plata efectuându-se la Primăria oraşului ….

În această situaţie, instanţa constată că obligaţia menţionată în titlul executoriu a fost îndeplinită anterior începerii executării silite, astfel că aceasta nu are temei legal, impunându-se anularea tuturor formelor de executare  întocmite de BEJ … în dosarul de executare nr. …

Taxa de timbru va fi restituită la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri în conformitate cu disp. art. 23 alin.1 lit. e) din Legea 146/1997.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite contestaţia la executare formulată de contestatorul H.V.domiciliat în ---str.--- ap.--- jud. ---, în contradictoriu cu intimaţii BEJ --- , cu sediul în --, str. --, nr--- jud. --- şi  COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA, cu sediul în  --, str. --- nr. --- jud. Gorj.

Anulează formele de executare întocmite de BEJ -- în dosarul de executare nr. ----

 Taxa de timbru va fi restituită la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri în conformitate cu disp. art. 23 alin.1 lit. e) din Legea 146/1997.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică , azi, 16.01.2013, la Judecătoria Tg-Jiu.