Pretenţii

Sentinţă civilă 13358 din 01.04.2013


Dosar nr. 13407/318/2012

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SECŢIA CIVILĂ

Sentinţa civilă nr. 13358/2012

Şedinţa publică de la 29 octombrie 2012

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ANA MARIA NICOLCESCU

Grefier: LĂCRĂMIOARA GRIGORIE

Pe rol fiind judecarea cauzei comerciale privind pe reclamanta C. R. C. M. S. S.R.L., MANDATARĂ A S.C. C. V. S.A., în contradictoriu cu pârâtul L. M., având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează faptul că la dosar a fost depusă adresa nr. 32305/2012 emisă de Consiliul Local al mun. Tg-Jiu la care a ataşat extras pentru uz oficial de pe actul de deces privind pe numitul L. M., după care,

Instanţa invocă din oficiu excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului şi conform art. 137 alin. 1 C. pr. civ., rămâne în pronunţare, cu prioritate, asupra excepţiei invocate.

JUDECATA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu, la data de 08.08.2012, sub nr. 13407/318/2012, reclamanta C. R. C. M. S. S.R.L. în calitate de mandatară a creditorului S.C. C.V. S.A. a chemat în judecată pârâtul L. M., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligat acesta din urmă, la plata următoarelor sume: 546, 98 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate, suma de 1841, 05 lei, reprezentând penalităţi calculate pentru fiecare zi de întârziere, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Conform art. 112 C. pr. civ., reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: facturi fiscale, fişe calcul penalităţi (filele 6-44).

Întrucât pentru termenul de judecată stabilit în cauză la data de 08.10.2012, citaţia privind pârâtul a fost restituită cu menţiunea „destinatar decedat”, în cauză s-a dispus emiterea unei adrese către Primăria mun. Tg-Jiu în vederea comunicării unei extras pentru uz oficial de pe actul de deces al pârâtului, extras ce a fost înaintat la dosar cu adresa nr. 32305/2012 emisă de Consiliul Local al mun. Tg-Jiu (fila 53).

Analizând cu prioritate excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului, conform art. 137 alin. 1 C. pr. civ., instanţa reţine conform extrasului pentru uz oficial de pe actul de deces privind pe numitul L. M. că pârâtul a decedat la data de 28.06.2009.

Ca atare, având în vedere că acţiunea promovată de reclamantă a fost înregistrată la data de 08.08.2012, instanţa reţine că cererea de faţă a fost formulată împotriva unei persoane care nu are capacitate procesuală de folosinţă.

 Astfel, potrivit prevederilor art. 35 din Noul Cod civil al României „Capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi încetează cu moartea acesteia”, aceasta fiind definită prin art. 34 din acelaşi act normativ ca aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile.

Instanţa mai reţine că aceste dispoziţii sunt aplicabile în cauză în baza art. 6 alin. 6 din Noul Cod civil raportat la dispoziţiile art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi având în vedere faptul că pârâtul L. M. a decedat anterior promovării în justiţie a cererii de faţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 243 C. pr. civ, privind introducerea în cauză a succesorilor acestei părţi.

Ca atare, instanţa va admite excepţia invocată şi în temeiul art. 137 alin. 1 C. pr. civ., va respinge acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului, invocată de instanţă din oficiu.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta C. R. C. M. S. S.R.L. cu sediul în …………….., ÎN CALITATE DE MANDATARĂ A CREDITORULUI S.C. C. V. S.A., cu sediul în mun. …………., în contradictoriu cu pârâtul L. M. (decedat), cu ultimul domiciliu în …………………., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.10.2012.

Preşedinte,

ANA MARIA NICOLCESCU

Grefier,

LĂCRĂMIOARA GRIGORIE

Red. A.N./Tehn. L.G.

4 ex. - 16 noiembrie 2012

Domenii speta