Stabilire paternitate

Sentinţă civilă 16115 din 17.12.2012


Dosar nr. Cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SECŢIA CIVILĂ

Sentinţa civilă nr.  16115

Şedinţa publică de la 17 Decembrie 2012

Instanţa constituită  din:

PREŞEDINTE

Grefier

Pe rol fiind soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanta-pârâtă S A împotriva pârâtului-reclamant  S J, în contradictoriu cu autoritatea tutelară Consiliul Local, având ca obiect stabilire paternitate.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 10.12.2012, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentinţă; la acel termen, instanţa a amânat pronunţarea pentru data de 17.12.2012, când a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 21.11.2011, sub numărul, reclamanta-pârâtă S A a chemat în judecată pe pârâtul-reclamant SJ, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că pârâtul este tatăl minorului SD, încuviinţarea ca minorul să poarte numele pârâtului, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului până la vârsta majoratului, precum şi încredinţarea minorului spre creştere şi educare mamei reclamante; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că l-a cunoscut pe pârât în luna iulie 2009, în timp ce acesta din urmă activa ca fotbalist la FC, devenind prieteni, iniţiind o relaţie de concubinaj cu pârâtul, comportându-se ca soţ şi soţie.

A mai menţionat reclamanta că întâlnirile aveau loc la locuinţa atribuită pârâtului de către clubul de fotbal şi au durat până în luna septembrie 2011, perioadă în care a rămas însărcinată cu pârâtul, aducându-i la cunoştinţă acest lucru, fapt ce l-a bucurat, însă înainte de despărţirea lor, reclamanta a precizat că a aflat de faptul că pârâtul mai întreţinea relaţii şi în ţara sa de origine, fiind tatăl unui alt copil.

A mai precizat reclamanta că, minorul S D s-a născut la data de, naşterea fiind înregistrată la Primăria, unde a fost eliberat certificatul de naştere seria NJ nr., iar  minorul nu a fost recunoscut de tatăl său.

De asemenea, a mai menţionat reclamanta că minorul a fost îngrijit de ea şi tatăl biologic până la despărţirea în fapt, respectiv septembrie 2011, după care s-a ocupat singură de copil, fiind sprijinită de părinţii săi.

A mai solicitat reclamanta ca pârâtul să fie obligat la plata unei pensii de întreţinere calculată potrivit legii întrucât realizează venituri substanţiale din sport şi de la unitatea minieră la care este angajat, iar cheltuielile pentru îngrijirea copilului cresc odată cu înaintarea în vârtsă.

În drept au fost invocate disp. art. 424 şi urm. Cod civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie,  certificatul de naştere al minorului.

În şedinţa publică de la data de 16.01.2012, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită să se dispună de către instanţă ca exercitarea autorităţii părinteşti să se facă în comun de către ambii părinţi, iar locuinţa minorului să se stabilească la mama reclamantă, fiind invocate în drept. disp. art. 496, 503 şi urm. Cod civil (fila 14 din dosar).

Pârâtul a formulat întâmpinare – cerere reconvenţională prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, iar în subsidiar respingerea cererii formulată de către reclamantă ca neîntemeiată.

Sub aspect reconvenţional a solicitat ca, în condiţiile în care în urma probatoriului administrat se va constata că nu este tatăl minorului S D, să se dispună obligarea reclamantei la plata unor daune morale în cuantum de 10 000 lei, iar în condiţiile în care se va constata că este tatăl minorului, a solicitat să se dispună încredinţarea minorului spre creştere şi educare tatălui, precum şi obligarea reclamantei la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului în funcţie de venitul minim pe economie, începând cu data pronunţării hotărârii. Cu privire la competenţa teritorială a susţinut că acesta este criteriul prin care se stabileşte care dintre organele judiciare de acelaşi grad pot soluţiona cauzele privind relaţiile de familie şi acte de stare civila, respectiv cererile de divorţ, cereri privind obligaţia legală de întreţinere, încredinţarea şi stabilirea domiciliului minorului din afara căsătoriei, cereri având drept obiect încuviinţarea purtării numelui de către copilul minor, cereri privind anularea, completarea si rectificarea paternităţii copilului din afara căsătoriei.

Din punct de vedere al competenţei teritoriale, de regulă, cererea se introduce la instanţa pe raza căreia domiciliază pârâtul. În situaţia în care acesta are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliul cunoscut, cererea se depune la instanţa reşedinţei sale din ţară, iar dacă nici aceasta nu este cunoscută, la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamantului.

Prin urmare, a apreciat pârâtul că instanţa nu a fost corect investită, întrucât reşedinţa cunoscută a sa este în municipiul, jud., fiind jucător de fotbal la F.C., procedura de citare s-a realizat la clubul de fotbal menţionat, considerând astfel că ar fi competentă în soluţionarea cauzei Judecătoria.

A mai precizat pârâtul că, în esenţă, este cetăţean străin, iar înainte cu ceva timp de data înregistrării acţiunii, nu mai avea domiciliul în deoarece după mai multe probleme cu C.S. clubul la care a activat, a părăsit România. Ulterior, a revenit în ţară, în luna ianuarie 2012, în judeţul, unde a dat probe de joc pentru a încheia un contract cu F.C., stabilindu-şi astfel reşedinţa în localitatea respectivă.

De asemenea, a mai precizat pârâtul că susţinerile reclamantei referitoare la faptul că au avut o relaţie de concubinaj, comportându-se ca soţ şi soţie nu sunt adevărate deoarece la numai patru zile după ce s-au cunoscut, i-a adus la cunoştinţă faptul că are o relaţie foarte serioasă, de mai mulţi ani, în Slovenia, ţara de origine, prietena sa stă foarte mult în România, iar când este plecată în străinătate, vorbesc zilnic la telefon, însă reclamanta a acceptat acest lucru, motivând că ea este mau mult plecată în Italia, de unde vine două, trei săptămâni, o dată la trei luni.

A mai menţionat pârâtul că, după un timp, s-a întâlnit cu reclamanta şi i-a adus la cunoştinţă faptul că prietena sa din Slovenia, care este ca şi soţia sa, este însărcinată, îşi doreşte foarte mult copilul şi doreşte să nu se mai vadă. La acel moment reclamanta a fost de acord, însă l-a ameninţat pe pârât că-l va distruge şi că va face tot posibilul ca prietena sa din Slovenia să afle că a avut relaţii intime cu ea.

A mai precizat pârâtul că, după cinci zile a fost sunat de reclamantă care i-a transmis că este însărcinată şi va păstra copilul, deşi înainte îl asigurase că nu poate procrea datorită unor probleme de sănătate. Mai mult decât atât, după ceva timp, a fost sunat de reclamantă din Italia pentru a-i trimite 500 de euro în vederea întreruperii sarcinii, însă aceasta l-a minţit. Urmare a acestor discuţii, a făcut demersuri şi a aflat de la cunoştinţe ale reclamantei că minorul nu ar fi copilul său pentru că reclamanta, în perioada concepţiei, a întreţinut relaţii intime şi cu alţi bărbaţi, iar în Italia aceasta nu ar avea un loc de muncă demn.

Pentru a se dovedi relaţiile intime în timpul căsătoriei dintre pretinsul tată şi mamă, precum şi faptul că din aceste relaţii a rezultat copilul, instanţa trebuie să acorde un rol deosebit expertizei medico-legale, deşi ca probă pozitivă, are caracter relativ, iar ca probă negativă, are caracter absolut, solicitând astfel efectuarea unei expertize medico-legale pentru cercetarea paternităţii pe baza examenului ADN.

În situaţia în care, din raportul de expertiză genetică va rezulta că pârâtul nu se află în nici un grad de rudenie cu minorul, pârâtul a solicitat instanţei, în baza art. 1357, 1381 şi urm. Cod civ., obligarea reclamantei la plata de daune morale în cuantum de 10 000 lei pentru prejudiciul cauzat. A mai solicitat pârâtul ca, în cazul în care prin raportul de expertiză se va stabili că este tatăl minorului, aceasta să-i fie încredinţat spre creştere şi educare, obligarea reclamantei-pârâte la plata unei pensii de întreţinere raportat la venitul minim pe economie, începând cu data pronunţării hotărârii, pentru următoarele considerente:

a)reclamanta nu se ocupă personal de creşterea şi educarea minorului, acesta aflându-se în grija bunicii materne care are o vârstă înaintată;

b)reclamanta nu are o locuinţă corespunzătoare;

c)nu are asigurate toate condiţiile pentru o creştere, supraveghere, educaţie corespunzătoare;

d)condiţii materiale insuficiente pentru o bună creştere şi dezvoltare a minorului, reclamanta neavând un loc de muncă;

e)plecările dese ale reclamantei în Italia amprentează psihicul minorului în vârstă de un an.

A mai învederat pârâtul că mai are un minor în întreţinere, respectiv TScare are aproximativ vârsta minorului S D, apreciind că ar beneficia de creştere armonioasă împreună.

În drept, au fost invocate disp. art. 2 alin. 3 şi art. 8 din Legea 272/2004.

Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională (filele 38-39) prin care a solicitat respingerea excepţia necompetenţei teritoriale pe considerentul că de la data introducerii acţiunii, 21.11.2011, pârâtul avea reşedinţa la, fiind fotbalist la C.S. din anul 2008, iar cu F.C., pârâtul a semnat contractul abia în luna ianuarie 2012, la două luni la data formulării acţiunii, apreciind competentă din punct de vedere teritorial Judecătoria

Cu privire la cererea reconvenţională a pârâtului a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, atât în ceea ce priveşte capătul de cerere vizând daunele morale, cât şi cele privind încredinţarea minorului şi plata pensiei de întreţinere.

A apreciat reclamanta – pârâtă reconvenţional că este în interesul minorului ca locuinţa acestuia să se stabilească la mamă, dat fiind vârsta foarte fragedă şi faptul că aceasta îi oferă condiţii deosebite de dezvoltare şi educare, dispunând de mijloace suficiente materiale şi morale, iar pârâtul în virtutea profesiei pe care o are, nu dispune de timpul necesare pentru a se ocupa de o creştere şi educare corespunzătoare a micuţului, fiind mai tot timpul plecat în cantonamente.

Prin încheierea de la data de 07.05.2012, a fost respinsă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei

Prin precizarea depusă la fila 50 din dosar, reclamanta a solicitat ca autoritatea părintească cu privire la minorul S D să fie exercitată în exclusivitate de mama reclamantă, precum şi stabilirea domiciliului minorului la mamă, motivat de faptul că pârâtul-reclamant, prin profesia pe care o desfăşoară, nu are o stabilitate din punctul de vedere al reşedinţei, ceea ce ar îngreuna exercitarea autorităţii părinteşti în comun.

În drept, au fost invocate disp. art. 398, 496, 505 Cod civ.

De asemenea, în şedinţa publică de la data de 18.06.2012, pârâtul a formulat o cerere precizatoare prin care a solicitat ca exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minorul S D să se facă în comun de către ambii părinţi, locuinţa minorului să fie stabilită la pârât, obligarea reclamantei la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului precum şi încuviinţarea unui program de vizitare al minorului în favoarea reclamantei după cum urmează:

-două week-end-uri de găzduire (prima şi a treia săptămână) pe lună de vineri de la ora 18.00 şi până duminică la ora 18.00;

-trei săptămâni în perioada  de vară şi o săptămână în perioada de iarnă;

-a doua şi a treia zi de Crăciun, a doua şi a treia zi de Paşti, a doua şi a treia zi de Revelion, a doua şi a treia zi după ziua de naştere a minorului.

În motivare, a arătat în esenţă că, autoritatea părintească aşa cum prevede noul Cod civil se exercită de regulă de ambii părinţi, numai pe cale de excepţie fiind exercitată de un singur părinte, iar în cauza de faţă este în interesul minorului ca ambii părinţi să fie în preajma copilului.

Referitor la domiciliul minorului, a solicitat pârâtul ca acesta să fie stabilit la reşedinţa sa din România întrucât locuieşte într-un imobil de 100 mp, dispunând de condiţii bune de locuit, minorul putând beneficia de propria lui cameră.

În drept au fost invocate disp. art. 496, art. 505 şi urm. Cod civ., art. 132 Cod proc. civ.

Instanţa, din oficiu, a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul părţilor cu privire la condiţiile de creştere şi educare ale minorului, referatul de anchetă socială întocmit la reşedinţa pârâtului fiind  înaintat la dosar cu adresa nr. 95258/25.10.2012 de către  Compartimentul Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei , referatul de anchetă socială întocmit la domiciliul reclamantei din România fiind  înaintat la dosar cu adresa nr. 5725/24.09.2012 de către  Compartimentul Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei, precum şi cu adresa nr. 52/21.11.2012 emisă de Tribunale di B întocmit la reşedinţa reclamantei din Italia.

De asemenea, cu adresa nr. 1154/26.09.2012 emisă de SC au fost comunicate veniturile realizate de pârât pe ultimele 6 luni.

În cauză a fost încuviinţată proba cu expertiza medico-legală ADN, raportul de expertiză fiind înaintat la dosar la data de 31.08.2012 (filele 69-72).

De asemenea, a fost administrată proba testimonială fiind audiaţi în cauză martorii încuviinţaţi reclamantei, PDF şi T A R.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 25.11.2010 s-a născut minorul S D care are filiaţia stabilită doar faţă de mamă în persoana reclamantei-pârâte.

Din probele administrate în cauză, respectiv depoziţiile martorilor P DF şi T AR coroborate cu concluziile raportului de expertiză medico – legală – examen ADN întocmit de către Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” (filele 69-72), rezultă că minorul s-a născut în urma relaţiei de concubinaj a reclamantei cu pârâtul, iar până la acest moment nu a fost menţionat ca tată în actul de naştere al copilului. 

Din cuprinsul raportului de expertiză medico – legală – examen ADN care a  urmărit analiza comparativă a profilelor ADN  determinate,  pornind de la eşantioanele de salivă, aparţinând reclamantei, pârâtului şi minorului S D, s-a stabilit că minorul este fiul biologic al pârâtului S J, probabilitatea de paternitate fiind estimată statistic la 99,999999% .

Potrivit dispoziţiilor art. 56 Cod fam., filiaţia faţă de tată se stabileşte prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească. Deşi cererea a fost formulată ulterior intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv la data de 21.11.2011, stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născut după intrarea lui în vigoare. Prin urmare, în speţă, raportat la capătul de cerere privind stabilirea filiaţiei rămân aplicabile dispoziţiile din codul familiei.

Din analiza probatoriului administrat, instanţa reţine că pârâtul-reclamant este tatăl minorului SD, născut la data de.

Potrivit art. 64 Cod fam., copilul din afara căsătoriei dobândeşte numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită, iar dacă filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa judecătorească va putea da încuviinţare copilului să poarte numele acestuia din urmă.

Reclamanta a solicitat ca minorului să i se încuviinţeze să poarte numele pârâtului, instanţa urmând să dispună în acest sens, întrucât este în interesul superior al minorului, dar şi  pentru înlăturarea unor diferenţe de atitudine şi de opinie care ar putea să-l afecteze în viitor pe acesta în viaţa socială.

În consecinţă, fiind întrunite condiţiile art. 64 alin. 2 din Codul familiei, urmează să încuviinţeze ca, în viitor, minorul să poarte numele tatălui, respectiv acela de „S”.

Totodată, se va dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni pe marginea actului de naştere nr. întocmit la data de 29.11.2010 de către Primăria mun. R-V – Serviciul de stare civilă, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, conform art. 46 din Legea nr. 119/1996.

Referitor la capătul de cerere principal şi reconvenţional privind exercitarea autorităţii părinteşti şi stabilirea locuinţei minorului, instanţa reţine că, în prezent, minorul locuieşte împreună cu mama sa care este preocupată în permanenţă de creşterea şi îngrijirea copilului, fiind ajutată şi de părinţii săi.

Astfel, se reţine din conţinutul referatului de anchetă psihosocială  efectuat la locuinţa reclamantei (fila 95) că aceasta locuieşte împreună cu  minorul şi părinţii săi într-o casă compusă din 6 camere locuibile, bucătărie, baie cu duş şi grup sanitar, proprietatea străbunicii materne, I S, amenajate corespunzător, iluminate electric şi încălzite cu sobe de teracotă, minorul beneficiind de o cameră separată, amenajată corespunzător vârstei şi nevoilor sale. Potrivit constatărilor aceluiaşi referat de anchetă psihosocială, reclamanta are un contract de muncă în Italia, fiind plecată împreună cu minorul şi mama sa care o ajută la creşterea şi îngrijirea minorului în străinătate, concluzionându-se că reclamanta dispune de condiţii materiale şi morale pentru a putea asigura fiului său minor un climat familial adecvat şi propice unei dezvoltări armonioase, fizice psihice şi intelectuale.

Pentru a se verifica condiţiile oferite minorului în Italia s-a dispus efectuarea unui referat de anchetă psihosocială prin comisie rogatorie, acesta fiind înaintat la dosar pentru termenul din data de 10.12.2012.

S-a reţinut în cuprinsul anchetei psihosociale că reclamanta locuieşte într-un apartament situat într-un complex rezidenţial foarte mare, compus din mai multe locuinţe care este locuit, în special, pe perioada verii, atunci când mulţi turişti vin în Desenzano Del Garda; minorul nu merge la grădiniţă, integrarea reclamantei şi a minorului în contextul social din această localitate fiind doar la început, iar împreună cu reclamanta şi minorul mai locuieşte şi mama reclamantei, S V, în vârstă de 56 de ani, bunicii materni ai minorului făcând cu rândul pentru a o ajuta pe fiica lor la creşterea şi  îngrijirea minorului în Italia. S-a concluzionat că minorul este un copil bine îngrijit şi este ataşat de mamă.

De asemenea, din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză (filele 13 şi 115) se  reţine  că  minorul locuieşte  în  domiciliul  mamei,  împreună  cu  aceasta şi bunicii materni, unde este bine întreţinut şi îngrijit. Cei doi martori au menţionat că pârâtul, respectiv tatăl minorului, după despărţirea de reclamantă, nu s-a mai interesat de creşterea şi întreţinerea copilului, manifestând un total dezinteres faţă de soarta acestuia, refuzând să recunoască copilul.

Aceiaşi martorii au declarat că reclamanta este o mamă responsabilă şi există un puternic ataşament între aceasta şi minor, în schimb pârâtul nu s-a implicat în creşterea şi îngrijirea copilului, deşi dispune de condiţii materiale pentru creşterea minorului.

Prin precizarea depusă la fila 14 din dosar, reclamanta-pârâtă a solicitat exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minor în comun şi, ulterior, prin concluziile scrise a susţinut că este în interesul superior al minorului ca autoritatea părintească să se realizeze exclusiv de către mamă întrucât profesia pârâtului nu-i oferă acestuia o stabilitate a domiciliului, iar pe de altă parte este de origine slovenă şi oricând se poate întoarce în ţară, complicând astfel luarea unor decizii în favoarea copilului.

Instanţa reţine că autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi potrivit art. 483 Cod civil, iar în cazul copiilor născuţi în afara căsătoriei, art. 505 Cod civil prevede că în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv faţă de ambii părinţi autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi dacă aceştia convieţuiesc, în caz contrar, respectiv dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare al autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.

Aşadar, în speţă, devin incidente disp. art. 397 Cod civil coroborate cu art. 398 Cod civil potrivit cărora instanţa va decide ca autoritatea părintească să se exercite exclusiv de către unul dintre părinţi atunci când motive temeinice o impun. Cum, în cauză, nu au fost identificate astfel de motive temeinice, susţinerile reclamantei referitoare la naţionalitatea pârâtului şi profesia acestuia, nu sunt însuşite de către instanţă ca argumente suficient de întemeiate pentru a-l exclude pe pârât de la luarea deciziilor importante cu privire la soarta copilului, cu atât mai mult cu cât eventualele complicaţii referitoare la luarea acestor decizii pot fi supuse analizei ulterioare a instanţei de judecată conform prevederilor legale.

Prin urmare, instanţa va dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minorul SD să se facă în comun de către ambii părinţi care vor decide împreună cu privire la toate problemele esenţiale legate de persoana şi patrimoniul minorului, în condiţiile legii şi vor răspunde în egală măsură împreună pentru îndeplinirea  cu bună-credinţă a acestor îndatoriri.

În ceea ce priveşte locuinţa minorului, instanţa reţine aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 496 alin. 3  din Codul civ., care prevăd că în cazul de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil dacă a  împlinit vârsta de 10 ani cu privire la locuinţa minorului.

Instanţa apreciază că este în interesul superior al minorului ca locuinţa acestuia să fie stabilită la mama reclamantă, având în vedere constatările rapoartelor de anchetă psihosociale efectuate în cauză la locuinţele părţilor, depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, dar şi faptul că reclamanta a manifestat o implicare constantă în creşterea şi îngrijirea minorului încă de la naşterea sa, oferindu-i cele mai bune condiţii de creştere şi educare, spre deosebire de pârât care, după despărţirea de reclamantă, nu şi-a mai vizitat copilul, nu a contribuit la întreţinerea sa şi nu s-a interesat de soarta acestuia. Deşi pârâtul a susţinut că reclamanta nu se ocupă personal de creşterea şi îngrijirea minorului, că nu are o locuinţă corespunzătoare sau un loc de muncă, iar plecările dese ale acesteia în Italia amprentează psihicul minorului, toate aceste argumente folosite în sprijinul solicitării sale nu au fost confirmate de probatoriul administrat pe parcursul judecăţii, instanţa constatând, dimpotrivă, că reclamanta se implică în educaţia copilului, are condiţii materiale corespunzătoare, nefiind identificate tare emoţionale în privinţa minorului ca urmare a plecărilor în Italia.

Potrivit dispoziţiilor art. 516 Cod civil obligaţia de întreţinere există între rudele în linie dreaptă. De asemenea, potrivit art. 499 Cod civil  tatăl şi mama sunt obligaţi în solidar să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională.

Astfel  instanţa va dispune obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere  în cuantum de  5000 lei  lunar în favoarea minorului,  începând cu data introducerii acţiunii 21.11.2011  şi până la majoratul  acestuia, având în vedere că venitul mediu net lunar realizat de către pârât este în cuantum de 52 691,5 lei aşa cum rezultă din adeverinţa nr. 1154/26.09.2012 emisă de SC, fila 99, iar pensia stabilită, deşi nu reprezintă maximul de 1/6 din aceste venituri, este suficientă pentru satisfacerea nevoilor minorului şi în acelaşi timp corespunde atât vârstei copilului, cât şi posibilităţilor materiale ale debitorului. Instanţa are în vedere faptul că pârâtul mai are un copil minor în întreţinere, aşa cum rezultă din copia certificatului de naştere depus la fila 111 din dosar. La stabilirea venitului bază de calcul, instanţa a luat în considerare şi sumele primite cu titlu de primă întrucât, aşa cum se poate observa, au fost primite periodic de către pârât.

Prin precizarea la cererea reconvenţională (filele 63-65), pârâtul-reclamant a solicitat stabilirea unui program de vizitare a minorului de către reclamantă. Având în vedere că locuinţa minorului a fost stabilită la mama reclamantă, iar pârâtul nu a înţeles să învestească instanţa şi cu o cerere proprie de stabilire a unui program de vizitare în favoarea sa, instanţa va respinge acest capăt de cerere reconvenţional, art. 496 alin. 5 Cod civil dispunând că numai părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul.

Un alt capăt de cerere reconvenţional a vizat obligarea reclamantei-pârâte la plata daunelor morale în cuantum de 10 000 lei către pârâtul-reclamant în eventualitatea respingerii cererii de stabilire a paternităţii. Având în vedere modul de soluţionare a cererii principale în sensul admiterii cererii şi stabilirii paternităţii în persoana pârâtului, instanţa urmează să respingă cererea pârâtului ca neîntemeiată, acestuia nefiindu-i creat vreun prejudiciu ca urmare a chemării sale în judecată.

Faţă de considerente expuse anterior, instanţa va admite în parte cererea principală cu precizările ulterioare şi cererea reconvenţională cu precizarea ulterioară. De asemenea va fi respinsă cererea reconvenţională sub aspectul solicitării de stabilire a domiciliului minorului la pârât şi de obligarea a reclamantei la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului pentru aceleaşi motive pentru care a fost stabilită locuinţa minorului la mama reclamantă.

Văzând  disp. art. 274  Cod proc. civ., reţinând culpa procesuală a pârâtului-reclamant, instanţa îl va obliga pe acesta la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 4726,6  lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat şi taxă test ADN, conform chitanţelor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte cererea cu precizările ulterioare formulată de reclamanta-pârâtă S A domiciliată în, împotriva pârâtului-reclamant  S J, domiciliat în şi în contradictoriu cu autoritatea tutelară Consiliul Local

Admite în parte cererea reconvenţională cu precizarea ulterioară.

Constată că pârâtul-reclamant S J născut la data de în Slovenia, CNP, cetăţean sloven este tatăl minorului S D, născut la data de.

Încuviinţează ca minorul să poarte numele tatălui, acela de „S”.

Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni pe marginea actului de naştere nr. întocmit la data de 29.11.2010 de către Primăria mun. R-V – Serviciul de stare civilă, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

Autoritatea părintească cu privire la minorul S D va fi exercitată în comun de către ambii părinţi.

Stabileşte locuinţa minorului la mama reclamantă.

Obligă pârâtul-reclamant la plata în favoarea minorului a unei pensii de întreţinere în cuantum de 5000 lei lunar, începând cu data introducerii cererii, 21.11.2011 şi până la majoratul copilului sau noi dispoziţii ale instanţei.

Respinge capetele de cerere reconvenţională având ca obiect stabilire domiciliu minor la pârât, obligarea reclamantei la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului şi stabilirea unui program de vizitare a minorului de către reclamantă ca neîntemeiate.

Respinge capătul de cerere reconvenţional având ca obiect obligarea reclamantei la plata daunelor morale ca neîntemeiat.

Obligă pârâtul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta-pârâtă în cuantum de 4726,6 lei.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 17.12.2012, la Judecătoria Tg-Jiu.

PREŞEDINTE

Grefier

Red.

tehnored.

5ex. /17.01.2013