Putere de lucru judecat - considerente/dispozitiv.

Faliment

Putere de lucru judecat - considerente/dispozitiv.

Curtea apreciază că puterea lucrului judecat nu priveşte doar dispozitivul, ci şi acea parte a considerentelor ce sprijină în mod necesar hotărârea instanţei, respectiv acele motive care vin în mod necesar să sprijine, să explice soluţia adoptată de instanţă, motive în absenţa cărora hotărârea ar fi incomprehensibilă. Acestea fac corp comun cu dispozitivul, în absenţa lor soluţia fiind neclară, necunoscându-se limitele judecăţii şi nici aspectele tranşate în mod definitiv, fără posibilitatea reluării discuţiei asupra lor.

Dimpotrivă, nu au putere de lucru judecat celelalte considerente ale instanţei. Acestea nu justifică soluţia şi ar putea lipsi din conţinutul considerentelor, fără ca aceasta să conducă la lipsirea de fundament a hotărârii, pentru că în fapt, ele nu se înscriu în logica firească a soluţiei. Ele aduc un plus de argumente colateral însă dezbaterilor din proces, aşa încât situându-se practic în afara limitelor judecăţii, nu fac corp comun cu hotărârea adoptată şi nici nu se vor bucura de autoritatea de lucru judecat a dispozitivului hotărârii.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 2327 din 02.12.2013)

Prin sentinţa civilă nr. 2415/08.03.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 43735/3/2012, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de creditoarea SC B I SRL la tabelul preliminar al creanţelor înregistrate asupra averii debitoarei SC R P M SRL, în ce priveşte creanţa pretinsă de creditoarea R SARL.

În motivarea sentinţei, tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 72 alin.1 şi art. 73 alin. 1 – 2 din  Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, ca rezultat al verificărilor făcute, administratorul judiciar/lichidatorul va întocmi şi va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanţele împotriva averii debitorului, precizând că sunt: chirografare, garantate, cu priorităţi, sub condiţie sau nescadente, şi arătând pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma solicitată de creditor şi suma acceptată de administratorul judiciar; debitorul, creditorii şi orice alta parte interesată vor putea să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanţe; contestaţiile trebuie depuse la tribunal cu cel puţin 10 zile înainte de data stabilită, prin sentinţa de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creanţe, atât în procedura generală, cât şi în procedura simplificată.

În raport de probele administrate, instanţa a constatat că se contestată o creanţă care este formată din suma de 56.634.702,25 lei, creanţa principală, şi 22.051.931,75 lei creanţa accesorie constând în dobânzi contractuale, iar creanţa principală a făcut obiectul cercetării şi analizei judecătorului-sindic în cadrul încheierii din data de 11.09.2012 de deschidere a procedurii insolvenţei pronunţate în dosarul nr. 43735/3/2012.

Prin încheierea menţionată, judecătorul-sindic a admis cererea de intervenţie în interes proprie formulată de către creditoarea contestată R SARL, prin care a aceasta a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC R P M SRL în baza unei creanţe de 13.766.000,40 euro (echivalentul sumei de 56.634.702,25 lei), reprezentând împrumuturi nerestituite rezultate dintr-un număr de 5 contracte de împrumut încheiate cu debitoarea în perioada 21.08.2007 – 06.03.2009.

În considerentele încheierii, care, potrivit art. 255 alin.2 fostul C.proc.civ., constituie o hotărâre judecătorească, s-a reţinut că suma pretinsă de R SARL este o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva debitoarei, iar în afară de debitul principal de 56.634.702,25 lei debitoarea mai datorează şi dobânda contractuală anuală de 5,25% ce urma a fi calculată, până la data deschiderii procedurii, de către administratorul judiciar care va fi desemnat în cauză, lucru pe care acesta l-a şi realizat după deschiderea procedurii, rezultând creanţa totală de 78.686.634 lei.

Având în vedere că încheierea de şedinţă din 11.09.2012 a rămas irevocabilă prin respingerea recursului promovat chiar de contestatoarea SC B I SRL, instanţa a apreciat că în speţă este incidenta prezumţia absolută a lucrului judecat (efectul pozitiv al lucrului judecat, conform art. 1200 pct. 4 rap. la art. 1202 alin.2 C.civ. 1864), cu privire la considerentele prin care se stabileşte caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei principale de 56.634.702,25 lei, ceea ce înseamnă că în litigiul de faţă nu mai este posibilă punerea în discuţie a calităţilor creanţei menţionate cu privire s-a statuat în mod irevocabil prin încheierea de şedinţă din 11.09.2012 şi nici administrarea de probe contrarii situaţiei de fapt reţinute prin această încheiere. Prin urmare, aspectele litigioase din prezenta cauză, referitoare la existenţa unei pretinse condiţii suspensive ce ar afecta creanţe contestată ori existenţa unei pretinse remiteri de datorie din partea R SARL, nu mai pot fi analizate în acest cadru procesual  (şi nici într-un alt eventual litigiu privind aceeaşi creanţă), iar încheierea judecătorească din 11.09.2012 reprezintă titlu cu putere executorie împotriva debitoarei pentru creanţa de 56.634.702,25 lei şi, implicit, pentru creanţa accesorie acesteia constând în dobânzi contractuale, având în vedere că regimul juridic al unei creanţe accesorie urmează întocmai pe cel al creanţei principale.

În consecinţă, în virtutea efectului pozitiv al lucrului judecat, instanţa a constatat că suma totală de 78.686.634 lei, pretinsă de creditoarea R SARL, reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva debitoarei, sens în care a respins contestaţia analizată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea S.C. B I S.R.L, solicitând, în principal, modificarea în totalitate a sentinţei civile nr. 2415 din 08.03.2013 în sensul admiterii contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, în principal, să se modifice tabelul preliminar în sensul respingerii în totalitate a creanţei chirografare pretins deţinute de intimata R SARL, în cuantum de 78.686.634 RON (creanţă identificată cu nr. 3 în cadrul tabelului creanţelor chirografare) şi, prin urmare, să fie eliminată R Sarl din tabelul creditorilor, iar în subsidiar, să se constatate faptul că R SARL nu poate avea decât cel mult o creanţă suspensivă împotriva averii debitoarei R P M S.R.L. şi, pe cale de consecinţă, să se modifice tabelul în sensul realizării acestei menţiuni.

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că instanţa nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, recurenta a solicitat casarea sentinţei civile nr. 2415 din 08.03.2013 şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, anume Tribunalului Bucureşti.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut că sentinţa este pronunţată cu încălcarea art. 1200 alin. (4) cod civil privind puterea de lucru judecat, motiv de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Prin încheierea din 11.09.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă în dosarul nr. 31005/3/2012 s-a deschis procedura insolvenţei împotriva intimatei R P M SRL.

Deschiderea procedurii insolvenţei s-a admis ca urmare a cererii debitoarei, instanţa admiţând totodată prin aceeaşi încheiere şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate de subscrisa B I SRL, de creditoarea B I Ltd, şi de intimata R SARL.

În considerentele hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei, instanţa a reţinut existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile în favoarea intimatei R SARL în sumă de 56.634.702,25 lei, reprezentând presupuse împrumuturi nerestituite.

Împotriva respectivei hotărâri, recurenta a formulat recurs solicitând să fie eliminată R SARL din calitatea de creditor deţinător al unei creanţe certe, lichide şi exigibile asupra debitoarei, ca urmare a faptului că aceasta nu deţine nicio creanţă împotriva debitoarei creanţă care oricum, nu ar fi exigibilă.

Totodată, recurenta a formulat în paralel şi contestaţia ce a făcut obiectul prezentului dosar împotriva înscrierii intimatei R SARL în tabelul preliminar al creditorilor cu aceeaşi creanţă.

Prin Decizia civilă irevocabilă nr. 2255/R/2012 din 03.12.2012 pronunţată în dosarul nr. 31005/3/2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul formulat împotriva încheierii din 11.09.2012 cu privire la creanţa R SARL ca inadmisibil.

Pentru a pronunţa decizia, Curtea de Apel a reţinut că recurenta nu a criticat măsura menţionată în dispozitivul încheierii, anume deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei R P M SRL, ci „considerentele prin care s-a reţinut existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile a R SARL asupra debitoarei", arătând că este eronată susţinerea subscrisei în sensul că acel recurs reprezintă „singura cale de atac împotriva admiterii în mod nelegal a creanţei R SARL" (a se vedea antepenultimul şi penultimul alineat din Decizie, pagina 4).

Totodată, Curtea de Apel a statuat cu putere de lucru judecat după cum urmează (ultimul alineat pagina 4 din Decizie şi primele două alineate pline de pe pagina 5 din Decizie): „recurenta creditoare are posibilitatea să conteste în faţa judecătorului sindic creanţa R SARL pe calea contestaţiei la tabelul preliminar prevăzute de art. 73 din Legea nr. 85/2006, în funcţie de conţinutul acestui tabel. Potrivit art. 66 alin. (1) din lege, toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii". „Temerea recurentei că s-ar putea invoca autoritatea de lucru judecat a încheierii din 11.09.2012 cu privire la creanţa R SARL este nejustificată, întrucât judecătorul sindic nu a examinat argumentele creditoarei B I SRL privind lipsa caracterului cert şi exigibil al acestei creanţe, faţă de menţiunea expresă din încheierea de la 27.08.2012 că este de acord cu opinia avocatului debitoarei că o contestare a creanţei unui creditor de către un alt creditor se poate face doar după deschiderea procedurii insolvenţei, în cadrul unei contestaţii la tabelul de creanţe".

 „Curtea reţine astfel că aspectele reţinute la pagina 6 a încheierii din 11.0Q.2012 privind existenţa şi cuantumul creanţei R SARL nu înlătură obligaţia administratorului judiciar de verificare a acestei creanţe şi nici dreptul altor creditori de a contesta, în condiţiile art. 73 din Legea nr. 85/2006, creanţă ce va fi eventual înscrisă în tabelul preliminar".

În pofida acestor dezlegări ale Curţii de Apel Bucureşti date prin decizia rămasă irevocabilă la data de 03.12.2012, în cadrul acestui dosar al contestaţiei la tabelul preliminar împotriva aceleiaşi creanţe a R SARL (anume 56.634.702,25 lei plus dobânzi), judecătorul sindic prin sentinţa recurată a apreciat în mod greşit că nu mai poate fi analizată contestaţia deoarece încheierea din 11.09.2012 „reprezintă titlu cu putere executorie împotriva debitoarei pentru creanţa de 56.634.702,55".

Cu alte cuvinte, deşi Decizia Curţii de Apel Bucureşti devenise irevocabilă din 03.12.2012 iar sentinţa a fost pronunţată abia la 08.03.2013, judecătorul sindic a ignorat ceea ce Curtea de Apel a statuat cu putere de lucru judecat în sensul că o contestaţie a noastră împotriva R SARL se va analiza în cadrul contestaţiilor la tabelul preliminar, şi a decis tocmai invers, anume că ar fi trebuit să contestăm creanţa pe calea recursului.

Cu alte cuvinte, deşi judecătorul sindic face referire în sentinţă la efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al deciziei Curţii de Apel Bucureşti, aplicarea acestui efect în sensul considerării încheierii din 11.09.2012 ca fiind irevocabilă privind valabilitatea creanţei R este fundamental greşit, deoarece prin decizia Curţii de Apel Bucureşti aceasta a statuat irevocabil tocmai contrariul, anume că prin încheierea din 11.09.2012 nu au fost analizate motivele prin care recurenta contestă creanţa R SARL.

Mai mult, Curtea de Apel Bucureşti a statuat cu putere de lucru judecat că încheierea din 11.09.2012 nu înlătură obligaţia administratorului judiciar de a verifica creanţa, iar înscrierea acesteia în tabel poate fi contestată de oricare creditori.

Totodată, chiar acelaşi judecător sindic care a pronunţat sentinţa, cât şi debitoarea R P M SRL au arătat anterior că modalitatea de contestarea a creanţei R SARL este contestaţia la tabelul preliminar, precum cea formulată în prezentul dosar.

În aceste condiţii, sentinţa încalcă art. 1200 alin. (4) din Vechiul Cod Civil deoarece, deşi Curtea de Apel a dispus irevocabil prin Decizia din 03.12.2012 că orice contestare împotriva creanţei R se va face pe calea contestaţiei la tabelul preliminar, în cadrul acestui dosar, judecătorul sindic în mod greşit a respins contestaţia noastră la tabelul preliminar afirmând că prin Decizia din 03.12.2012 s-ar fi confirmat în mod irevocabil certitudinea şi exigibilitatea creanţei R.

Ca al doilea motiv de recurs, recurenta a invocat faptul că intimata R nu deţine o creanţă împotriva debitoarei insolvente, sau cel mult, o astfel de creanţă este sub condiţie suspensivă.

Cu privire la inexistenţa unei creanţe a R SARL, recurenta a arătat că se susţine că presupusele creanţe ale R SARL ar rezulta din cinci contracte de împrumut încheiate între aceasta şi debitoare, contracte care se referă la împrumuturi acordate de R SARL în calitate de asociat unic la acea vreme al debitoarei. Recurenta a depus la dosarul de fond documente legalizate şi apostilate din L… unde se arată că la 31.12.2009 R SARL nu mai deţinea însă nici un fel de creanţe.

Deoarece acestea sunt înscrisuri oficiale, depuse după ce pe parcursul anului 2009 R a semnat actele adiţionale cu debitoarea M., unde s-a prevăzut la art. 1.9 posibilitatea remiterii de datorie, această împrejurare reprezintă un indiciu puternic că R. a renunţat la datoria sa sau că datoriile au fost stinse în alt mod.

Într-adevăr, potrivit art. 1.9 din actele adiţionale, părţile au convenit că dacă profitul realizat nu va fi suficient pentru rambursare, creditoarea va remite de datorie debitoarea într-un mod fiscal cât mai optim.

Faptul că lucrurile stau cel mai probabil aşa este demonstrat şi de atitudinea R care nu a făcut dovada prin acte oficiale că în situaţiile financiare ar mai avea creanţe înregistrate.

Pe de altă parte, faptul că M. are înregistrată încă în contabilitate datoria nu este de natură să schimbe acest lucru.

Potrivit art. 1.10 din actele adiţionale părţile au convenit ca „obligaţia de rambursare a Sumei împrumutate împreună cu dobânda aferentă va rămâne înregistrată în contabilitatea împrumutatului până când suma împrumutată împreună cu dobânda este rambursată integral sau până când Părţile găsesc o soluţie alternativă potrivit art. 1.9 de mai sus".

În consecinţă, deoarece dacă M. ar fi înregistrat în contabilitate remiterea de datorie ar fi realizat practic un venit în acelaşi cuantum, pentru care s-ar fi datorat impozit de 16%, aceasta a menţinut datoria pentru a evita plata impozitului care ar fi fost unul substanţial raportat la valoarea creanţelor de care a fost iertată.

Creanţele sunt în orice caz supuse unei condiţii suspensive. Din documentele depuse la dosar reiese dincolo de orice îndoială că şi dacă R. ar avea creanţe împotriva debitoarei, R. şi-a condiţionat expres rambursarea acelor împrumuturi de realizarea de profit de către debitoarea Magnolia.

În acest sens, au fost invocate art. 1.1 şi 1.4 din actele adiţionale.

R. nu a contestat în mod explicit faptul că ar exista această condiţie suspensivă, ci s-a apărat doar în sensul că, odată cu intrarea debitoarei M. în insolvenţă, rambursarea tuturor împrumuturilor acordate ar fi devenit scadentă.

Aceste susţineri sunt neîntemeiate, deoarece se bazează pe articole din contractele de împrumut care au fost eliminate în mod expres prin actele adiţionale semnate ulterior.

Iniţial, contractele de împrumut prevedeau obligaţia rambursării la un termen cert sau, anterior acelui termen, în cazul în care Magnolia şi-ar fi încetat activitatea prin lichidare sau alte asemenea, când creanţele deveneau imediat scadente, însă cu excepţia reorganizării judiciare.

Susţinerile apărătorului R. la dezbaterile din dosarul de fond din 12.02.2013 au fost inconsecvente deoarece s-a arătat că în cauză nu este vorba de condiţie suspensivă ci doar de exigibilitatea creanţei lor. Cu toate acestea, efectul unei condiţii suspensive este tocmai acela că respectiva creanţă nu poate fi exigibilă până la realizarea condiţiei, or tocmai acest aspect este susţinut de noi, anume că R. are cel mult o creanţă sub condiţie suspensivă, astfel încât trebuie înregistrată aşa în tabelul preliminar, nu cu o creanţă exigibilă.

Ulterior, prin actele adiţionale, rambursarea a fost condiţionată de obţinerea de profit de către M., şi toate celelalte prevederi contrare din contractele de împrumut au fost eliminate, inclusiv evident şi cele cu privire la scadenţa imediată.

Mai exact, prin art. 1.8 din actele adiţionale R. a convenit ca ,,orice prevedere a Contractului de împrumut contrară oricăreia din clauzele din acest Act Adiţional se consideră încetată şi înlocuită de prevederile acestui Act Adiţional".

Or, atâta timp cât actul adiţional a stabilit că rambursarea se va face exclusiv după obţinerea de profit, clauzele din contractele de împrumut care prevedeau obligaţia rambursării anticipate atunci când M. ar fi fost în încetare de plăţi sau în faliment au fost eliminate în mod expres, fiind contrare actelor adiţionale.

Că aşa stau lucrurile, o confirmă şi art. 2.1 din actele adiţionale, care stabileşte că rămân în vigoare doar clauzele din contractul de împrumut care nu sunt contrare adiţionalelor, restul fiind eliminate.

Mai mult, deoarece contractelor le este aplicabilă legea română, şi dacă s-ar susţine că este îndoială cu privire la aceste clauze, atunci potrivit art. 983 Cod civil contractele şi actele adiţionale trebuie interpretate în favoarea celui care se obligă (adică M.), aşa încât reiese şi din această regulă că exigibilitatea anticipată a împrumuturilor a fost eliminată în mod expres prin condiţionarea rambursării exclusiv de realizarea de profit, fără alte derogări.

Clauzele privind rambursarea anticipată în cazul falimentului nu se aplică şi pentru reorganizare.

Şi dacă s-ar considera că prevederile contractuale privind scadenţa anticipată nu au fost înlocuite de actele adiţionale, prevederile contractuale iniţiale exclud în mod expres scadenţa anticipată pentru reorganizare judiciară, cum este cea din cauză.

Astfel, la analiza atentă a dispoziţiilor respective, se observă că deşi într-adevăr este prevăzută ca o cauză de exigibilitate anticipată a împrumuturilor cazul încetării activităţii M., pe de altă parte, pronunţarea unei sentinţe cu privire la insolvenţă nu constituie caz de intervenire a scadenţei anticipate atunci când sentinţa este pronunţată în vederea reorganizării judiciare a debitoarei.

Or, în cauză, prin cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de debitoarea M., aceasta şi-a manifestat în mod expres intenţia de a intra în reorganizare judiciară astfel încât, împrumuturile acordate de R. nu au devenit scadente ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei per se.

În acest sens, au fost invocate următoarele dispoziţii exprese ale contractelor de împrumut : art. 7şi art. 4.1.

R. încearcă să se prevaleze de o traducere defectuoasă în limba română a clauzelor în discuţie.

Astfel, Contractul încheiat la 06.05.2008 (a se vedea pag. 4) şi cel încheiat la 6.03.2009 (a se vedea pag. 4) conţin următoarea eroare de traducere în ceea ce priveşte clauza invocată de R. În limba română se consemnează declararea anticipată a datoriei CA URMARE A reorganizării judiciare. În limba engleză se prevede că exigibilitatea anticipată va opera în anumite situaţii, CU EXCEPŢIA reorganizării judiciare. Textul în limba engleză este: „... save for the purposes of judiciary reorganization".

Contradicţia între cele două variante ale aceloraşi contracte este flagrantă şi evidentă şi decurge dintr-o simplă eroare materială.

Întrucât potrivit art. 5.7 din Contractele de împrumut, ,,în cazul în care există discrepanţe / neconcordanţe între varianta în limba română şi cea în limba engleză, varianta în limba engleză va prevala", este evident că intrarea în insolvenţă a Magnolia în vederea reorganizării nu a declanşat exigibilitatea datoriei.

Mai mult, dacă se au în vedere şi primele trei contracte unde formularea în limba engleză este aceeaşi iar traducerea în limba română efectuată corect specifică „cu excepţia reorganizării judiciare", rezultă dincolo de orice îndoială că părţile au exclus reorganizarea judiciară, precum cea din prezenta cauză, drept motiv de scadenţă anticipată.

Aşadar, şi în baza contractelor iniţiale nemodificate, reorganizarea judiciară nu reprezenta caz de scadenţă anticipată, ci doar lichidarea, dizolvarea şi alte asemenea.

Ca al treilea motiv de recurs recurenta a invocat faptul că sentinţa este nemotivată, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 şi art. 312 alin. (3) C.proc civ.

Intimata R SARL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 2415 din 08.03.2013.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că deţine împotriva debitoarei o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în cuantum de 78.686.634 lei, verificată în mod corect de către administratorul judiciar şi înscrisă în tabelul preliminar privind obligaţiile societăţii debitoare S.C. R P M S.R.L. la ordinea de preferinţă dată de art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

Între intimata S.C R S.A şi debitoarea S.C. R P M SRL au fost încheiate un număr de 5 contracte de împrumut în perioada 2007 – 2009, în vederea realizării unor activităţi în legătură cu obiectul de activitate al societăţii după cum urmează:

La data de 21.08.2007 a fost încheiat contractul de împrumut pentru suma de 6.443.000 Euro, la cererea debitoarei cu o dobândă de 5.25% calculată la suma împrumutată, plătibilă anual odată cu restituirea împrumutului. Totodată, părţile au hotărât ca suma împrumutată să fie restituită la cererea împrumutătorului, întreaga sumă devenind astfel exigibilă împreună cu dobânda aferentă. În anumite situaţii sumele datorate vor deveni imediat scadente fără nicio altă cerere sau notificare ulterioară dacă pe parcursul derulării contractului împrumutatul nu plăteşte orice sumă datorată potrivit prezentului contract şi o astfel de situaţie continuă pentru o perioadă mai mare de paisprezece zile după solicitarea de plată a împrumutătorului, sau orice instanţă competentă emite o hotărâre pentru lichidarea sau dizolvarea împrumutatului, cu excepţia cazului unei hotărâri de reorganizare judiciară, sau dacă împrumutătorul îşi încetează activitatea, sau este intr-o situaţie de încetare iminentă a activităţii, cu excepţia reorganizării judiciare sau împrumutatul este în încetare de plaţi, sau într-o situaţie iminentă de încetare de plaţi, sau este incapabil sau recunoaşte incapacitatea de a-si plaţi datoriile la scadenţă, sau este declarat de o instanţă competentă în faliment, sau în insolvenţă.

Ulterior, au fost încheiate un număr de încă 4 contracte, respectiv la data de 28.12.2007 pentru suma de 2.884.594,71 Euro, la data de 14.03.2008 pentru suma de 3.694.662.33 Euro, la data de 06.05.2008 pentru suma de 700.000 Euro si la data de 06.03.2009 pentru suma de 12.098 Euro, in aceleaşi condiţii mai sus prezentate. Cu toate că R S.A a solicitat restituirea împrumuturilor acordate şi a dobânzii aferente conform prevederilor contractuale sus menţionate, societatea debitoare nu a înţeles să restituie sumele împrumutate, astfel că intimata are împotriva debitoarei o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 78.686.634 lei la care se adaugă în continuare dobânda contractuală de 5,25%, ce urmează a fi calculată până la achitarea integrală a debitului.

Creanţa întruneşte condiţiile prevăzute în mod expres de art. 379 alin. 3 si 4 C.proc.civ.

Din analiza înscrisurilor depuse în anexa declaraţiei de creanţă şi aflate la dosarul cauzei rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că intimata deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 78.686.634 lei, iar înscrierea acestei creanţe în tabelul preliminar al obligaţiilor debitoarei de către administratorul judiciar este corectă.

Cu privire la criticile recurentei contestatoare prin care se susţine ca sentinţa este pronunţată cu încălcarea art. 1200 alin. (4) Cod Civil privind puterea de lucru judecat, conform art. 304 ind. 1 Cod procedura civila, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute in art. 304, instanţa putând sa examineze cauza sub toate aspectele, pe de altă parte, prin încheierea din 27.08.2012 pronunţată în Dosar nr. 31005/3/2012 al Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă, prin care s-a admis in principiu cererea de intervenţie in interes propriu a creditoarei R SARL şi prin încheierea din 11.09.2012 pronunţată în Dosar nr. 31005/3/2012 al Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă, prin care s-a deschis procedura generală a insolvenţei împotriva debitoarei SC R P M SRL s-a constatat, cu privire la creditoarea R SARL, că aceasta deţine o creanţă ce rezultă dintr-un număr de 5 contracte de împrumut încheiate în perioada 21.08.2007-06.03.2009, in scopul finanţării activităţii societăţii debitoare, prin care debitoarea trebuia sa restituie sumele împrumutate la cererea creditoarei, într-o singura rată, dar nu mai târziu de 12 luni de la încheierea contractelor, plus o dobândă anuală de 5,25% calculată zilnic până la data rambursării creditelor."

Prin aceeaşi încheiere se mai reţine şi faptul că potrivit „extraselor de cont depuse, R SARL a virat în contul bancar al debitoarei, menţionat in toate contractele de creditare, suma totală de 13.766.000,40 euro (echivalentul sumei de 56.634.702,25 Iei), sumă care nu a fost restituită la scadenţe, potrivit recunoaşterii juridice a debitoarei, prin apărător ales, astfel că debitoarea datorează acestei creditoare suma de 56.634.702,25 lei plus dobânzile contractuale ce vor fi calculate, pana la data deschiderii procedurii, de către administratorul judiciar care va fi desemnat în cauză."

Judecătorul-sindic a apreciat că în cauza cererile celor trei societăţi creditoare (implicit si cea a creditoarei R SARL) îndeplinesc condiţiile legale stabilite de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, şi anume: creanţele creditorilor-intervenienţi sunt certe, lichide în sensul art. 379 alin. 3 si 4 Cod procedură civilă şi sunt exigibile de mai mult de 90 de zile.

Concluzionând, intimata a arătat că sentinţa recurată nu a fost dată de către judecătorul-sindic cu încălcarea art. 1200 alin. (4) Cod civil privind puterea de lucru judecat, administratorul judiciar verificând creanţa subscrisei.

Cu privire la criticile aduse sentinţei recurate precum ca intimata nu ar deţine nicio creanţe împotriva averii debitoarei motivat de faptul că ar fi renunţat la rambursarea împrumuturilor, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.

Atât prin contestaţia formulată la fond cât şi prin prezentul recurs, recurenta creditoare contestatoare afirmă, fără temei, că în anul 2009 nu deţinea creanţe împotriva vreunor debitori. Or, susţinerile recurentei contestatoare sunt contrazise prin însăşi încheierea actelor adiţionale modificatoare la contractele de împrumut, acte ce au fost încheiate ulterior anului 2009.

Prevederea din actele adiţionale la contractele de împrumut conform căreia termenele iniţiale de rambursare a împrumutului sunt prelungite privesc exigibilitatea creanţei şi nu reprezintă în niciun caz o condiţie suspensivă instituită în vederea naşterii obligaţiei de restituire.

Astfel, se prevede ca împrumuturile vor fi rambursate după ce societatea S.C. R P M S.R.L. va înregistra profit. Interpretarea pe care o face recurenta creditoare contestatoare în sensul că se condiţionează rambursarea împrumuturilor de obţinerea de profit de către S.C. R P M S.R.L. este de neprimit fiind contrazisă de însăşi clauzele contractuale.

Referitor la susţinerile recurentei creditoare contestatoare că în speţă ar fi operat o remitere de datorie, aceasta cu siguranţă nu operat.

Toate contractele de împrumut precum şi actele adiţionale sunt supuse legii române. Conform legislaţiei aplicabile orice remitere de datorie trebuie sa îmbrace forma autentică din punct de vedere al validităţii, iar pe de altă parte, nici măcar ad probationem nu poate fi făcuta dovada susţinerilor recurentei creditoare contestatoare întrucât, conform art. 1138 Cod civil, proba remiterii de datorie se face în alte condiţii decât cele invocate de către aceasta. Astfel, proba remiterii de datorie se face fie prin remiterea voluntară a titlului original făcută de creditor debitorului – situaţie în care operează o prezumţie absolută de liberare a debitorului, fie prin remiterea voluntară a copiei legalizate a titlului – situaţie în care prezumţia de liberare a debitorului este numai relativă.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 115 Cod procedură civilă si pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispoziţiilor legale incidente, Curtea reţine următoarele :

Prin sentinţa recurată, judecătorul sindic a respins contestaţia recurentei la tabelul preliminar privind creanţa deţinută de intimata R Sarl, reţinând existenţa puterii de lucru judecat a încheierii de şedinţă din 11.09.2012 prin care s-a admis cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă formulată de această creditoare.

Prin urmare, prin sentinţa recurată instanţa de fond nu a analizat existenţa creanţei deţinute de R Sarl, reţinând că analiza acesteia a fost făcută anterior, cu ocazia deschiderii procedurii.

În aceste condiţii, cel de-al treilea motiv de recurs privind nemotivarea hotărârii sub aspectul existenţei creanţe este neîntemeiat. Raţionamentul făcut de prima instanţă ducea în mod logic la concluzia că o astfel de analiză nu numai că nu era necesară, dar ar fi în contradicţie cu efectul pozitiv al puterii lucrului judecat.

În analiza prezentului recurs, Curtea constată că recurenta invocă ca motiv de recurs inexistenţa creanţei. În condiţiile în care, instanţa de fond nu a analizat aceste aspecte, considerând că acestea nu pot fi analizate în raport de puterea de lucru judecat de care se bucură încheierea de deschidere a procedurii, nici Curtea nu poate analiza pe fond acest motiv de recurs.

În ce priveşte primul motiv de recurs, ce priveşte aplicarea greşită a legii sub aspectul reţinerii eronate a prezumţiei legale absolute a puterii lucrului judecat, Curtea are în vedere că recurenta se întemeiază, în esenţă, pe o parte a considerentelor Deciziei civile nr. 2255/R/2012 din 03.12.2012, pronunţată în dosarul nr. 31005/3/2012  a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul formulat de recurenta în cauză împotriva încheierii din 11.09.2012.

Curtea apreciază că puterea lucrului judecat nu priveşte doar dispozitivul, ci şi acea parte a considerentelor ce sprijină în mod necesar hotărârea instanţei, respectiv acele motive care vin în mod necesar să sprijine, să explice soluţia adoptată de instanţă, motive în absenţa cărora hotărârea ar fi incomprehensibilă. Acestea fac corp comun cu dispozitivul, în absenţa lor soluţia fiind neclară, necunoscându-se limitele judecăţii şi nici aspectele tranşate în mod definitiv, fără posibilitatea reluării discuţiei asupra lor.

Dimpotrivă, nu au putere de lucru judecat celelalte considerente ale instanţei. Acestea nu justifică soluţia şi ar putea lipsi din conţinutul considerentelor, fără ca aceasta să conducă la lipsirea de fundament a hotărârii, pentru că în fapt, ele nu se înscriu în logica firească a soluţiei. Ele aduc un plus de argumente colateral însă dezbaterilor din proces, aşa încât situându-se practic în afara limitelor judecăţii, nu fac corp comun cu hotărârea adoptată şi nici nu se vor bucura de autoritatea de lucru judecat a dispozitivului hotărârii.

Revenind la considerentele deciziei în cauză, Curtea are în vedere că prin încheierea din 11.09.2012 a fost deschisă procedura insolvenţei privind-o pe debitoarea SC R P M SRL, ca urmare a admiterii cererii debitoarei şi a cererilor de intervenţie formulate de creditoarele SC B I SRL, B I Ltd şi R Sarl.

Împotriva acestei încheieri, dar şi împotriva încheierii din 27.08.2012 de încuviinţare în principiu a cererii de intervenţie formulată de creditoarea  R Sarl a declarat recurs creditoarea SC B I SRL. Recursul a fost respins ca inadmisibil. În ce priveşte încheierea din 27.08.2012, Curtea a avut în vedere că la momentul încuviinţării în principiu recurenta nu avea calitatea de parte. Referitor la cea de-a doua încheiere, Curtea a constatat că recurenta nu critică măsura luată prin dispozitivul hotărârii, ci considerentele acesteia, ceea ce nu este admisibil.

În continuare însă, instanţa de recurs a arătat că recurenta creditoare are posibilitatea să conteste creanţa R Sarl în faţa judecătorului sindic, prin formularea unei contestaţii la tabelul preliminar, apreciind că nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat a încheierii din 11.09.2012 în cadrul unei asemenea contestaţii.

Această parte a considerentelor nu au făcut necesară soluţia pronunţată de instanţa de recurs, de admitere a excepţiei inadmisibilităţii şi de respingere a recursului ca inadmisibil. Motivul l-a constituit în mod suficient faptul că se atacă doar considerentele sentinţei recurate, nu şi dispozitivul.

Prin urmare, faţă de considerentele exprimate în paragrafele anterioare, Curtea apreciază că, în cauza de faţă, această parte a considerentelor nu justifică soluţia şi ar putea lipsi din conţinutul considerentelor, fără ca aceasta să conducă la lipsirea de fundament a hotărârii. Ele aduc doar un plus de argumente colateral dezbaterilor din proces şi nu se bucură de puterea lucrului judecat.

Această parte a considerentelor nu sunt obligatorii pentru instanţa de fond nici prin prisma dispoziţiilor art. 315 C.proc.civ., căci nu s-a pronunţat o soluţie de casare, ci una de respingere a recursului ca inadmisibil.

În consecinţă, considerentele deciziei pe care recurenta le-a invocat în susţinerea acestui motiv de recurs trebuie privite ca simple aprecieri ale instanţei care a pronunţat-o, neavând puterea de a obliga judecătorul sindic sau instanţa de recurs sesizate cu o contestaţie la tabelul preliminar privind creanţa creditoarei R Sarl, în sensul de a constata admisibilitatea criticilor cu privire la existenţa acestei creanţe, respectiv că încheierea de deschidere a procedurii nu s-ar bucura de putere de lucru judecat în ce priveşte analiza pe care judecătorul sindic a făcut-o cu privire la această creanţă.

În condiţiile în care procedura insolvenţei a fost deschisă ca urmare a admiterii a trei cereri de deschidere, inclusiv cea formulată de creditoarea R Sarl, judecătorul sindic a reţinut în mod corect incidenţa prezumţiei prevăzute de art. 1200 pct. 4 C.civ. 1864.

Procedura insolvenţei presupune parcurgerea mai multor etape distincte, prima constând în deschiderea procedurii. Ori, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 din legea 85/2006, pentru a se dispune deschiderea procedurii la cererea creditorului este necesară analizarea condiţiilor prevăzute de art. 3 pct. 6 din lege, respectiv că acesta deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile împotriva debitorului.

Aceste condiţii au fost analizate de judecătorul sindic la deschiderea procedurii, acesta apreciind că sunt îndeplinite, astfel cum rezultă din conţinutul încheierii din 11.09.2012. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin respingerea recursului. Reluarea, cu ocazia întocmirii tabelului preliminar de creanţe, a verificărilor sub aspectul existenţei, respectiv caracterului cert al creanţei ce a fundamentat deschiderea procedurii este interzisă de puterea de lucru judecat de care se bucură această hotărâre în cadrul procedurii insolvenţei, în considerarea art. 1202 alin. 2 C.civ. 1864.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare