Furt

Sentinţă penală 262 din 20.05.2013


Asupra cauzei penale de faţă constată următoarele: Constată că prin rechizitoriul nr. 3686/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, a fost trimis în judecată inculpatul C P O,, cetăţean român, studii 11 clase, necăsătorit, recidivist,pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, constând în aceea că în seara de 21.12.2011, împreună cu alte persoane rămase neidentificate, a sustras mai multe bunuri de pe rafturile magazinului SC L D SRL, cauzând un prejudiciu în valoare 2.307,58 lei recuperat prin abandonarea acestora ca urmare a urmăririi de către personalul cu atribuţii de pază a părţii vătămate.

In actul de sesizare al instanţei se retine că la data de 21.12.2011, numita M M, în calitate de agent de pază la magazinul SC L D SRL Moineşti, a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că, în seara de 21.12.2011, un tânăr necunoscut a sustras un cărucior cu mai multe produse din incinta magazinului, a ieşit pe uşa de la intrare, dar, fiind urmărit de personalul de pază, a abandonat căruţul în parcare.

Din cercetări şi din ansamblul actelor premergătoare şi a celor de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat următoarele:

în seara de 21.12.2011, învinuitul C P O, împreună cu alte persoane rămase neidentificate, s-au deplasat la magazinul nr. 13 Moineşti aparţinând SC L D SRL, cu intenţia de a sustrage mai multe bunuri. Iniţial în incinta magazinului a intrat învinuitul C P O care a urmărit configuraţia rafturilor şi poziţionarea personalului de pază, a încărcat într-un cărucior mai multe pachete de cafea Jacobs de 500 g şi 250 g, precum şi alte produse, după care 1-a amplasat în apropierea uşii de la intrare, mascat de raftul cu dulciuri. A apelat telefonic unul dintre complicii rămaşi neidentificaţi şi imediat a intrat în magazin un alt complice care a preluat coşul cu produse. Imediat dispozitivul de deschidere a uşii pe varianta de intrare a fost acţionat din exterior de o a treia persoană facilitând astfel celui din interior împingerea coşului cu produse în exteriorul magazinului şi fuga acestuia. Momentul a fost observat de martorul G V, agent de pază al magazinului, care monitoriza

1

 

sistemul de supraveghere video, şi care în momentul imediat ulterior a alertat martora M M care, împreună cu primul, au pornit în urmărirea autorilor.

Intre timp, învinuitul C P O, rămas în incinta magazinului, a trecut pe la una din casele de marcat, a simulat achiziţionarea unui produs pe care la trecerea prin faţa casei 1-a abandonat şi părăseşte incinta magazinului. Ceilalţi autori din exteriorul magazinului, inclusiv cei care părăsiseră incinta pe uşa de intrare, observând că sunt urmăriţi de cei doi martori, au abandonat coşul cu produse şi au fugit, fără a fi identificaţi.

Echipa de cercetare s-a deplasat la faţa locului, examinând din punct de vedere criminalistic produsele abandonate de autori în coş, ocazie cu care au fost prelevate un număr de cinci fragmente de urme papilare. In urma comparărilor efectuate în sistemul A M, s-a stabilit că aceste urme au fost create de învinuitul C P O.

A fost efectuat în cauză un raport de constatare tehnic-ştiinţifică care a concluzionat că urmele papilare ridicate de pe produsele abandonate în coş au fost create de învinuitul C P O.

Au foste efectuate fotografii judiciare după imaginile surprinse de camerele video de supraveghere întrucât nu a existat posibilitatea tehnică de a ridica înregistrările în format digital, sistemul de supraveghere fiind în faza de testare.

învinuitul a recunoscut fapta, însă nu a colaborat în vederea identificării şi a celorlalţi coautori, motivând că i-a cunoscut doar cu acea ocazie şi nu le cunoaşte numele.

Coroborând probele din faza de urmărire penală cu cele din faza de judecată, rezultă următoarele:

în fapt, în seara de 21.12.2011, împreună cu alte persoane rămase neidentificate, a sustras mai multe bunuri de pe rafturile magazinului SC L DSRL, cauzând un prejudiciu în valoare 2.307,58 lei recuperat prin abandonarea acestora ca urmare a urmăririi de către personalul cu atribuţii de pază a părţii vătămate.

Audiat în instanţă, inculpatul arată (fila 20), că nu recunoaşte fapta imputată prin rechizitoriu. Arată că de fapt a fost cu prietena sa la un restaurant cu mai mulţi prieteni ai săi, dintre care unul s-a oferit să îl ducă la Bacău. în prealabil s-au oprit la M L pentru ca acesta să facă cumpărături. Inculpatul a intrat singur în magazin şi a pus nişte produse în căruţ. Văzând că cel care trebuia să îl ducă la Bacău, Mihai, nu mai vine, a ieşit afară, coşul cu produse rămânând în interiorul magazinului, înainte de casa de marcat. S-a întâlnit cu Mihai afară şi 1-a pus să aştepte în parcarea de la Pennz după care i-a dat 30 de lei pentru a se duce singur la Bacău.

2

 

Martorul D D B, (fila 26), relatează că în iarna 2011-2012 era de serviciu în calitate de şef adjunct de magazin. Seara, după ora 17,00 a auzit paznicul magazinului care verifica camerele de supraveghere strigând „hoţul" A fugit după paznic care a ieşit primul, şi împreună au găsit un cărucior plin cu produse în parcarea magazinului şi nimeni lângă el. Căruciorul respectiv nu trecuse pe la casele de marcat.

M M (fila 37), precizează că a văzut pe înregistrări că a văzut două persoane, şi o a treia care se afla între uşi pentru a o deschide. Unul din cei doi a preluat marfa, al doilea a preluat căruciorul încărcat, de cel care ulterior s-a aşezat la casă ca un client normal. Căruciorul încărcat cu marfă a fost pus în faţa unui raft mascat în dreptul uşii de la intrare clienţi, care nu se deschide din interior, ci a fost deschisă de o persoană din exterior care s-a pus în faţa uşii, pentru a fi posibil acest lucru.

G V (fila 41) arată că în decembrie 2011 era de serviciu la Magazinul L Moineşti, ca agent de securitate. Pe la ora 20,00 a văzut un client ieşind pe la „intrare clienţi". Despre această persoană nu poate spune dacă este inculpatul, însă arată faptă că nu există posibilitatea ca o persoană care a ieşit pe la „intrare clienţi", să fi plătit marfa.

In virtutea rolului activ al instanţei s-a făcut demersuri în vederea identificării prietenei inculpatului, în condiţiile în care acesta nu îi cunoştea bine numele, însă persoana care avea numele cel mai apropiat de cel indicat de inculpat, este plecată în străinătate, fără a se cunoaşte momentul întoarcerii acesteia.

Instanţa apreciază că din probele sus descrise rezultă cu certitudine că inculpatul a participat la săvârşirea acestei fapte de furt calificat, în calitate de autor. Astfel se constată că inculpatul a intrat împreună cu o altă persoană rămasă neidentificată în magazinul L, a încărcat căruciorul cu marfă, şi 1-a plasat în dreptul raftului cu dulciuri, care se afla în dreptul uşii de „intrare clienţi". Această uşă are senzor de deschidere doar din afară. In aceste condiţii, a doua persoană care a intrat cu inculpatul, a aşteptat ca cel de-al treilea să deschidă uşa „intrare clienţi", din afară, pentru ca ulterior să împingă căruciorul cu marfă prin această uşă, în timp ce inculpatul s-a aşezat la casă ca un client obişnuit, care avea de gând să plătească.

Instanţa nu poate reţine apărarea inculpatului, care arată că de fapt a fost folosit, fără a avea cunoştinţă de acest lucru, pentru a pune marfa ce urma să fie sustrasă de persoana rămasă neidentificată, întrucât în relatarea acestuia există doar supoziţii şi ipoteze la care inculpatul nu are o explicaţie logică, şi în mod convenabil nu cunoaşte nici numele vreunei persoane cu care el a interacţionat în seara respectivă, ceea ce este extrem

3

 

de puţin probabil. Astfel inculpatul nu poate explica de ce a umplut căruciorul cu marfă în valoare de aproximativ 2000 de lei în condiţiile în care el nu avea nici un ban în buzunar, de ce marfa încărcată era formată din 100 pachete de cafea, cantitate care nu poate fi necesară consumului propriu a doua său trei persoane, şi mai ales inculpatul nu poate explica de ce a plasat căruciorul plin cu marfă în dreptul raftului cu dulciuri, raft ce se afla în mod convenabil în dreptul uşii „intrare clienţi", exact la momentul la care cineva din afara magazinului s-a plasat astfel încât a deschis această uşă, pentru ca o a treia persoană să împingă căruciorul prin ea.

Instanţa de asemenea nu poate reţine apărarea inculpatului potrivit căreia fapta sa nu poate fi încadrată decât în sfera actelor premergătoare. Potrivit doctrinei, actele preparatorii, constau în anumite acte, activităţi de procurare de date informaţii ori adaptare a mijloacelor sau instrumentelor ce vor fi folosite la comiterea infracţiunii ca şi de crearea condiţiilor favorabile săvârşirii acesteia. Dacă ar fi să se dea crezare spuselor inculpatului actele sale nu ar putea fi încadrate nici măcar în această sferă, întrucât şi aceasta presupune o componentă volitivă, ceea ce potrivit inculpatului nu a fost cazul. Din contră, instanţa apreciază că de fapt fapta inculpatului sunt de executare directă, nemijlocită a săvârşirii faptei, activitate specifică autorului unei fapte prevăzute de legea penală.

In drept, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 208-209 alin. 1 lit.a, e, g din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal.

Instanţa apreciază că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, care prezintă pericolul social al unei infracţiuni, săvârşită cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, motiv pentru care o va califică drept infracţiune, şi va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea. La dozarea pedepsei, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare legală prevăzute de art. 72 din Codul penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei, periculozitatea infractorului şi împrejurările concrete în care s-a comis infracţiunea. Astfel se va reţine faptul că inculpatul nu numai că nu a recunoscut săvârşirea faptei, mai mult, el a încercat să zădărnicească aflarea adevărului necooperând cu organele de anchetă, şi creând o istorisire puţin credibilă, în care el nu cunoaşte numele nici unei persoane implicate. Se va mai reţine periculozitatea sporită a faptei raportat la modul de operare, care presupune o premeditare îndelungată şi minuţioasă. Se va avea de asemenea în vedere şi persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale, el săvârşind fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, motiv pentru care se va face aplicarea dispoziţiilor art. 83 alin. 1 Cod penal, şi va

4

 

revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 1892/27.10.2009 de Judecătoria Bacău, rămasă definitivă la 17.11.2009. în baza art. 83 alin. 1 teza ultimă Cod penal va dispune executarea alături de pedeapsa aplicată prin prezenta a pedepsei revocate. Va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a Ii-a şi b Cod penal în condiţiile şi pe durata prev de art. 71 Cod penal, întrucât raportat la antecedenţa penală a inculpatului şi modalitatea concretă de săvârşire, instanţa apreciază că scopul preventiv şi sancţionator al pedepsei nu poate fi atins decât cu privare de libertate.

Va lua act că prejudiciul este integral recuperat.

Va lua act că inculpatul a avut apărător ales.

în baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul cheltuieli judiciare avansate de stat.