Furt calificat - minor

Sentinţă penală 72 din 28.03.2013


 

Deliberând asupra cauzei penale de faţă constată:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, emis in dosarul nr. 271/P/2011 din data de 13.12.2012 şi înregistrat la această instanţă sub nr. 3829/289/2012 din data de 21.12.2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului minor S R, fiul lui N şi M, născut la data de în Reghin, jud. Mureş, domiciliat în Reghin, str. I, nr. 30, jud. Mureş, CNP  , aflat în stare de arest, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. g, i cu aplicarea art. 99 al. 2 Cod penal, art. 20 raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. g, i cu aplicarea art. 99 al. 2 Cod penal, art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. g, i  Cod penal cu aplicarea art. 99 al. 2 Cod penal, art. 208 al. 1 cu aplicarea  art. 99 al. 2 Cod penal, art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. e, g cu aplicarea art. 99 al. 2 Cod penal, art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. g, i cu aplicarea art.99 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

S-a reţinut, în fapt, că în perioada ianuarie - iulie 2011 învinuitul minor S R a comis mai multe furturi pe raza municipiului Reghin din locuinţele unor cetăţeni după cum urmează:

1. În seara zilei de 28.01.2011, în jurul orelor 20,20  învinuitul minor S R a pătruns prin escaladarea porţii de acces în curtea locuinţei părţii vătămate  V L A de pe strada V,  iar după aceea a pătruns în locuinţă  de unde a sustras  o geantă care conţinea un telefon  mobil marca „Alcatel” model OT-V.

După comiterea furtului învinuitul a valorificat telefonul mobil martorului Moldovan Ilie cu suma de 60 lei iar acesta din urmă l-a remis în schimbul unei datorii martorului Grama Alexandru de la care a  fost ridicat de către organele de poliţie  la data de 11.08.2011 şi restituit  numitului  V P, soţul părţii vătămate pe bază de dovadă ( f 17).

2. Partea vătămată B A a formulat plângere penală la Poliţia municipiului Reghin  în care arată că în seara zilei de 05.03.2011, în jurul orelor 20,30 persoane necunoscute  au pătruns prin efracţie în locuinţa situată pe strada D cu intenţia  de a sustrage bunuri, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 1500 lei reprezentând contravaloarea geamurilor sparte şi a senzorului rupt de la sistemul de alarmă montat în sufrageria locuinţei.

În speţă  s-a efectuat de către IPJ Mureş - Serviciul Criminalistic la  solicitarea Poliţiei municipiului Reghin, un raport de constatare tehnico-ştiinţifică  prin care să se stabilească dacă urmele de încălţăminte ridicate din locuinţa părţii vătămate  cu ocazia efectuării  cercetării la faţa locului au fost create de încălţămintea ridicată din locuinţa inculpatului minor S R.

Din concluziile formulate în urma analizării urmelor de încălţăminte a rezultat că au fost  create de încălţămintea corespunzătoare pantofului  drept  ridicată de la învinuit.

3. În seara zilei de 09.03.2011, în jurul orelor 21,00 învinuitul minor S R a pătruns prin efracţie în biroul restaurantului „ Regun” de pe strada Mihai Viteazul iar de acolo în bucătărie de unde a sustras un telefon mobil marca „LG” cu încărcătorul aferent, care aparţinea părţii vătămate  M E.

După comiterea furtului învinuitul a valorificat telefonul martorei A F cu suma de 120 lei pe care l-a remis concubinului I I  iar acesta l-a rândul său l-a  revândut martorului S G cu suma de 180 lei. Telefonul a fost ridicat de către organele de poliţie  din posesia  martorului la data de 10.07.2011 şi restituit părţii vătămate pe bază de dovadă, aceasta declarând că nu se constituie parte civilă în cauză.

4.  La data de 07.06.2011, în jurul orelor 14,00 învinuitul minor S R a pătruns  pe uşa descuiată în locuinţa părţii vătămate  P L de pe strada C iar din interior a sustras  un televizor LCD marca Samsung cu telecomandă şi un aparat foto marca „Canon” cu geanta aferentă .

În speţă s-a efectuat  de către IPJ Mureş – Serviciul Criminalistic, la solicitarea Poliţiei municipiului Reghin, un raport de constatare tehnico-ştiinţifică prin care să se stabilească  dacă fragmentele de urmă papilară relevate şi ridicate  din locuinţa  părţii vătămate  cu ocazia efectuării  cercetării la faţa locului au fost create de suprafaţa papilară a inculpatului.

Din concluziile  formulate a rezultat că urmele  papilare digitale  au fost create de  către suprafaţa papilară a degetului mijlociu respectiv arătător de la mâna dreaptă  a inculpatului.

5.  În noaptea de 17/18 06.2011, în timp ce partea vătămată F L D se află  la discoteca „ Black and White”  de pe strada Spitalului, profitând că aceasta se afla pe ringul de dans, învinuitul minor S R i-a sustras suma de 150 lei din poşeta pe care o lăsase pe canapea.

Faptul sustragerii sumei de bani  a fost surprins de imaginile camerelor de supraveghere pe care le-a vizionat  partea vătămată împreună cu prietena ei K  E pentru care s-a constituit parte civilă.

6.  La data de 10.08.2011, în jurul orelor  21,00 învinuitul minor S R a pătruns prin escaladarea geamului  în locuinţa părţii vătămate P P de pe strada Iernuţeni de unde a sustras două telefoane  mobile marca „Nokia” modelele 1616 respectiv 2220, o brăţară de oţel inoxidabil şi suma de 1600 lei, cauzându-i un prejudiciu în valoare de  2000 lei pentru care s-a constituit parte civilă.

În cursul urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor, însă în faţa instanţei, la primul termen de judecată, în şedinţă nepublică, în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, a susţinut că doreşte să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C.pr.pen., în acest sens declarând că recunoaşte învinuirea ce i se aduce şi că este de acord cu încadrarea juridică a acestora, cunoaşte probele administrate în cursul urmăririi penale, şi le însuşeşte şi doreşte ca judecarea lui să se facă în baza acestor probe.

Faţă de solicitarea inculpatului instanţa a apreciat că toate actele şi măsurile dispuse de către organele de urmărire penală au fost îndeplinite cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege pentru efectuarea valabilă a acestora, inclusiv probatoriile, care au fost administrate legal şi cu respectarea drepturilor legale ale inculpatului, aceste aspecte nefiind contestate nici de inculpat şi că astfel sunt îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 3201 C.pr.pen, urmând ca judecata să fie efectuată potrivit procedurii prevăzute de acest text legal.

În cursul judecăţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 482 C.pr.pen., Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş a întocmit un referat de evaluare cu privire la inculpat (f. 245-248).

Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din săvârşirea unui număr de 5 infracţiuni de furt calificat şi o infracţiune de tentativă la furt calificat, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal în reţinerea unei singure infracţiuni de furt calificat, prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 , lit. e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca şi cea prezentată în rechizitoriu:

Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice, apreciem că acesta nu este întemeiată, deoarece faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată au fost săvârşite pe o perioadă îndelungată de timp şi în dauna mai multor părţi vătămate, astfel că inculpatul a săvârşit aceste fapte în baza mai multor rezoluţii infracţionale, motiv pentru care va fi respinsă.

Pe fondul cauzei, coroborând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale cu declaraţia de recunoaştere dată de inculpat în faţa instanţei, conchidem că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Din punct de vedere al laturii subiective, instanţa deduce din circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor că acestea au fost comise de inculpat cu vinovăţie, sub forma intenţiei, întrucât acesta cel puţin prevăzut şi a acceptat consecinţa dăunătoare, rezultată din fapta sa.

În drept, fapta inculpatului  minor S R  de a sustrage  pe timp de noapte şi escaladare un bun mobil din posesia  legitimă a părţii vătămate  V L A în scopul însuşirii pe nedrept, întruneşte  elementele constitutive ale infracţiunii  de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1,  art. 209 alin. 1 lit. g, i  C.p. cu aplicarea art. 99 al. 2 C.p.

Fapta inculpatului de a încerca să sustragă prin efracţie  bunuri mobile din posesia legitimă a părţii civile B A în scopul însuşirii pe nedrept întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă  la furt calificat , prev. de art. 20 raportat  la  art.208 al.1 , 209 al. 1 lit. g, i C.p.  cu aplicarea art. 99 al. 2 C.p.

Fapta aceluiaşi inculpat de a sustrage pe timp de noapte şi prin efracţie un bun mobil din posesia legitimă a părţii vătămate M E în scopul însuşirii pe nedrept, întruneşte  elementele constitutive ale infracţiunii  de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1,  art. 209 alin. 1 lit. g, i  C.p. cu aplicarea art. 99 al. 2 C.p.

Fapta inculpatului de a sustrage bunuri mobile din posesia legitimă a părţii civile P L în scopul însuşirii pe nedrept, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 C.p.  cu aplicarea art. 99 al. 2 C.p.

Fapta inculpatului de a sustrage pe timp de noapte şi în loc public o sumă de bani din posesia legitimă a părţii civile F L D în scopul însuşirii pe nedrept, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat , prev. de art. 208 al.1 , 209 al. 1 lit. e, g C.p. cu aplicarea art. 99 al. 2 C.p.

Fapta inculpatului de a sustrage pe timp de noapte şi escaladare bunuri mobile din posesia legitimă a părţii civile P P  în scopul însuşirii pe nedrept întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al.1 , 209 al. 1 lit. g, i C.p. cu aplicarea  art. 99 al. 2 C.p.

Faptele comise de învinuit se află în concurs real, fiind aplicabile  prevederile art. 33 lit. a  C.p.

Pentru comiterea acestor infracţiuni, inculpatul va fi condamnat.

La individualizarea judiciară a pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia, faţă de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen., instanţa va avea în vedere, pe de o parte dispoziţiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al faptelor, caracterizat de modalităţile şi împrejurările comiterii, în loc public, iar pe de altă parte la persoana inculpatului care, după cum rezultă din fişa de cazier judiciar nu are antecedente penale.

 Cu privire la limitele de pedeapsă avute în considerare de către instanţa de judecată, se va da eficienţă mai întâi dispoziţiilor art. 109 C.pen. care prevăd faptul că limitele de pedeapsă în cazul minorilor se reduc la jumătate, apoi dispoziţiilor art. 3201 C.pr.pen. care prevăd reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul recunoaşterii de vinovăţie înainte de începerea cercetării judecătoreşti. Prin urmare, limitele avute în vedere de instanţa de judecată sunt cuprinse între 1 an şi 5 ani pentru infracţiunile de furt calificat, între 4 luni şi 4 ani pentru infracţiunea de furt şi între 6 luni şi 2 ani şi 6 luni pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat.

Întrucât fapta a fost săvârşită în timpul minorităţii, instanţa va avea în vedere la stabilirea pedepsei şi referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş care concluzionează faptul că „Şansele de reintegrare în societate au fost estimate ... ca fiind reduse datorită numărului foarte mare de fapte penale în care s-a implicat în perioada minoratului şi lipsei de interes manifestată de acesta pentru schimbarea comportamentului infracţional”. (f. 248)

Între factorii care influenţează sau pot influenţa conduita inculpatului, s-au identificat următorii factori favorizanţi: „debutul infracţional timpuriu, cercetarea în mai multe dosare penale, receptivitatea ridicată la sugestiile negative venite de la persoanele care au comportament antisocial, lipsa unei persoane autoritare capabile să-i orienteze pro-social comportamentul, existenţa în anturajul inculpatului a unor tineri cunoscuţi pentru comportamentul problematic, consumul de alcool, modalităţile indezirabile de petrecere a timpului liber, adicţia faţă de jocurile de noroc, abandon şcolar şi lipsa unor condiţii corespunzătoarea de creştere şi dezvoltare”. (f. 248).

Ca şi factor inhibitor al comportamentului infracţional s-a menţionat în referatul de evaluare sprijinul de care se bucură minorul din partea mamei sale.

Cu privire la perspectivele de reintegrare în societate, conform referatului de evaluare întocmit, ,,analiza impactului factorilor cu influenţă asupra conduitei inculpatului indică faptul că acesta nu va adopta un comportament  de conformare la normele şi valorile sociale, în vederea influenţării pozitive a acestuia impunându-se conştientizarea consecinţelor persistării în comportamentul infracţional şi motivare în sensul schimbării conduitei şi adoptării unui comportament pro-social şi după liberare’’.(f.248)

În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit. g, i C.pen., cu aplic. art. 99 alin. 2 C.pen., art. 109 C. pen. şi art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., va condamna pe inculpatul S R, fiul lui N şi M, născut la data de în Reghin, jud. Mureş, domiciliat în mun. Reghin, str. I, nr. 30, jud. Mureş, CNP  , cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat la data de 28.01.2011 în dauna părţii vătămate V L A, cu domiciliul în Reghin, str. V nr. 13, jud. Mureş.

În temeiul art. 20 C.p, raportat la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit. g, i C.pen., cu aplic. art. 99 alin. 2 C.pen., art. 109 C. pen. şi art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., va condamna pe inculpatul S R, fiul lui N şi M, născut la data de în Reghin, jud. Mureş, domiciliat în mun. Reghin, str. I, nr. 30, jud. Mureş, CNP  , cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat, săvârşită la data de 05.03.2011 în dauna părţii vătămate B A, cu domiciliul în Reghin, str. D, nr. 18, jud. Mureş.

În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit. g, i C.pen., cu aplic. art. 99 alin. 2 C.pen., art. 109 C. pen. şi art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., va condamna pe inculpatul S R, fiul lui N şi M, născut la data de în Reghin, jud. Mureş, domiciliat în mun. Reghin, str. I, nr. 30, jud. Mureş, CNP  , cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, la data de 09.03.2011 în dauna părţii vătămate M E, cu domiciliul în Reghin, str. R, nr. 13, jud. Mureş.

În temeiul art. 208 alin. 1, cu aplic. art. 99 alin. 2 C.pen., art. 109 C. pen. şi art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., va condamna pe inculpatul S R, fiul lui N şi M, născut la data de în Reghin, jud. Mureş, domiciliat în mun. Reghin, str. I, nr. 30, jud. Mureş, CNP  , cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt la data de 07.06.2011 în dauna părţii vătămate P L, cu domiciliul în Reghin, str. C, nr. 9, jud. Mureş.

În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit. e, g C.pen., cu aplic. art. 99 alin. 2 C.pen., art. 109 C. pen. şi art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., va condamna pe inculpatul S R, fiul lui N şi M, născut la data de în Reghin, jud. Mureş, domiciliat în mun. Reghin, str. I, nr. 30, jud. Mureş, CNP  , cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, la data de 17/18.06.2011 în dauna părţii civile F L D, cu domiciliul în Reghin, str. L, nr. 3, jud. Mureş.

În temeiul art. 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit. g, i C.pen., cu aplic. art. 99 alin. 2 C.pen., art. 109 C. pen. şi art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., va condamna pe inculpatul S R, fiul lui N şi M, născut la data de în Reghin, jud. Mureş, domiciliat în mun. Reghin, str. I, nr. 30, jud. Mureş, CNP  , cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, la data de 10.08.2011 în dauna părţii civile P P, cu domiciliul în Reghin, str. Iernuţeni, nr. 13/A, jud. Mureş.

In temeiul art. 33 lit. a şi 34 alin. 1 lit. b Cod penal va contopi toate pedepsele aplicate, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 34 alin. 1, lit. b Cod Penal, va spori pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu 1 an, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 71 C.pen., instanţa va dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C.pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

Instanţa va lua act că părţile vătămate  V L A,  cu domiciliul în Reghin, str. V, nr. 13, jud. Mureş şi M E, cu domiciliul în Reghin, str. R nr. 13, jud. Mureş nu s-au constituit părţi civile în cauză, iar părţile civile P L, cu domiciliul în Reghin, str. C nr. 9, jud. Mureş şi B A, cu domiciliul în Reghin, str. D nr. 18, jud. Mureş au renunţat la pretenţiile civile.

Având în vedere declaraţia de recunoaştere a inculpatului, în baza art. 16 ind. 1 al. 3 şi art. 346 C.p.p., raportat la art. 998-999 Cod civil, va admite acţiunile civile formulate de părţile civile P P şi F L D şi va obliga inculpatul S R în solidar cu partea responsabilă civilmente S M, cu domiciliul în Reghin, str. I, nr. 30, jud. Mureş, să plătească părţii civile P P, cu domiciliul în Reghin, str. Iernuţeni nr. 13/A, jud. Mureş, suma de 2.000 de lei cu titlu de despăgubiri, iar  părţii civile F L D, cu domiciliul în Reghin, str. L nr. 3, jud. Mureş, suma de 150 de lei cu titlu de despăgubiri.

În temeiul art. 191 alin. 1 şi 3 C.pr.pen., instanţa va obliga inculpatul S R, în solidar cu partea responsabilă civilmente S M, la plata sumei de 521 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 221 de lei provine din faza de urmărire penală. Suma de 200 lei, reprezentând onorarii avocaţi din oficiu (200 lei în faza de urmărire penală şi 200 lei în faza de judecată) vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.