Hotarare

Sentinţă civilă 3809 din 29.11.2011


 Dosar nr.2475/327/2011

SENTINTA CIVILA NR.3809

Sedinta publica de la  29 noiembrie  2011

INSTANTA

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea sub nr. ... din ..., reclamanta ..., cu domiciliul în ....,  în contradictoriu cu pârâtul ..., a solicitat instantei de judecata, ca prin hotarârea ce o va pronunta sa dispuna desfacerea casatoriei încheiata între parti la data de ... si înregistrata în Registrul de Stare Civila al ... din vina exclusiva a pârâtului, revenirea reclamantei la numele avut anterior casatoriei, respectiv "..., încredintarea spre crestere si educare a minorului ..., nascut la data de ..., obligarea pârâtului la plata pensiei de întretinere în favoarea minorului .....

În motivarea cererii reclamanta a aratat, în esenta, ca relatiile de familie s-au deteriorat datorita comportamentului pârâtului, care avea o fire impulsiva si recalcitranta, partile despartindu-se în anul ....

S-au depus la dosarul cauzei înscrisuri, în copie.

În drept, au fost invocate disp. art.40, 42 si 86 C.fam.

Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare si cerere reconventionala, prin care a solicitat desfacerea casatoriei din vina ambelor parti, sa i se încredinteze spre crestere si educare minorul, reclamanta sa fie obligata la plata unei pensii de întretinere în favoarea minorului, si aceasta sa revina la numele avut anterior casatoriei.

La termenul de judecata din data de ..., prezente în instanta, partile au aratat ca solicita desfacerea casatoriei prin acord, în conformitate cu dispozitiile codului civil.

Examinând actele dosarului instanta retine ca partile s-au casatorit la data de ..., iar din casatorie a rezultat minorul  ..., nascut la data de ....

Potrivit art. 373 lit.a C. civ., divortul poate avea loc prin acordul sotilor, la cererea ambilor soti. Art. 374 din acelasi cod arata ca divortul prin acordul sotilor poate fi pronuntat de catre instanta judecatoreasca indiferent de durata casatoriei si indiferent daca exista sau nu copii minori rezultati din casatorie.

Având în vedere dispozitiile legale mai sus aratate, cererea partilor va fi admisa si, pe cale de consecinta, instanta va desface casatoria încheiata între parti, pe baza acordului sotilor.

În conformitate cu dispozitiile art. 383 alin.3 C.civ., instanta va dispune ca reclamanta sa revina la numele anterior casatoriei, acela de "Scripnic".

Având în vedere referatul de ancheta sociala, care atesta faptul ca reclamanta- pârâta îi ofera minorului conditii locative corespunzatoare si având în vedere vârsta frageda a acestuia, vazând si dispozitiile art.400 C.civ., instanta apreciaza ca interesul superior al copilului, reclama ca acesta sa locuiasca împreuna cu mama.

Va fi obligat pârâtul-reclamant la plata unei pensii de întretinere în suma de .... lei lunar, începând cu data introducerii cererii, .... .. si pâna la majoratul minorului.