Anulare act

Sentinţă civilă 2302 din 08.10.2013


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEŞTI - JUDEŢUL BACĂU

Dosar nr. 2423/270/2011* - anulare act –

Înreg. 10.06.2011

SENTINŢA CIVILĂ NR. 2302

Şedinţa publică din data de 08.10.2013

Instanţa constituită din:

Preşedinte – Liliana Stroe-Munteanu

Grefier – Liliana Georgescu

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile promovată de reclamanta ---- în contradictoriu cu pârâţii ----, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns avocat Alexă Victor reprezentând reclamanta, pârâtul --- asistat de avocat Ene Gheorghe, martorii ---, lipsă fiind celelalte părţi.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Avocat Alexă Victor precizează că în motivarea deciziei tribunalului se invocă excepţia nulităţii contractului de cesiune şi la fila 4 din dosarul de recurs sunt menţionate motivele de nulitate. Instanţa de fond poate judeca numai cu privire la nulitate şi solicită a se constata nulitatea absolută a contractului de cesiune.

Instanţa, faţă de faptul că la fila 2 în dosar nr. 7661/110/2010 se află depusă de către reclamantă cerere în anularea contractului de cesiune, pune în vedere apărătorului reclamantei să precizeze dacă invocă nulitatea absolută a contractului sau solicită anularea acestuia.

Avocat Alexă Victor precizează că pentru termenul din 08.11.2011 a depus la dosar 2423/270/2011 la fila 12 cerere prin care solicită a se constata nulitatea absolută a contractului de cesiune de părţi sociale. Solicită proba cu înscrisurile aflate la dosar şi înţelege să se folosească şi de interogatoriile luate.

Avocat Ene Gheorghe arată că înţelege să se folosească de probele administrate în primul ciclu procesual.

Instanţa, faţă de poziţia părţilor care precizează că înţeleg să se folosească de înscrisurile aflate la dosar şi de probele din primul ciclu procesual, consideră că nu mai este utilă administrarea probei cu martori solicitată de către pârâtul ----

Avocat Ene Gheorghe arată că nu mai insistă în audierea martorilor.

Instanţa, constatând că nu sunt alte cereri de formulat şi probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Avocat Alexă Victor, având cuvântul, precizează că, contractul de cesiune de părţi sociale nr. 1581 din data de 28.05.2010 este nul absolut având în vedere mai multe considerente cum ar fi: în primul rând contractul nu are preţul stipulat ceea ce atrage nulitatea absolută. Dacă se interpretează ca o donaţie şi  se află în prezenţa unei donaţii deghizate aceasta este nulă absolut, fie pentru că nu îmbracă forma autentică, fie pentru că este fondată pe o cauză ilicită în sensul că preţul contractului stabilit nu a fost niciodată achitat. Imperativ drepturile asociatului se stabilesc prin Adunarea Generală sau de către un expert, ceea ce nu s-a întâmplat, nefiind întocmit un raport de evaluare cu privire la valoarea acestora. Nu se prevede că părţile sociale s-au transmis cu titlu gratuit. Conform art. 203 al.1 din Legea 31/1990 transmiterea părţilor sociale se comunică şi la Registrul Comerţului în termen de 15 zile, care este un termen de decădere. Dacă se consideră că a fost un act de vânzare acesta este nul întrucât nu s-a prevăzut preţul. A considerat că acest act de cesiune încheiat este nul pentru cauză ilicită în sensul art. 968 Cod civil întrucât situaţiile care au precedat încheierii actului, inexistenţa consimţământului liber şi egal exprimat la data încheierii actului atrag nulitatea acestuia. În speţă se constată atât lipsa cauzei prin lipsa totală a consimţământului la încheierea contractului de cesiune părţi sociale cât şi imoralitatea cauzei, aceasta fiind ilicită şi contrare bunelor moravuri. Solicită a se constata nulitatea absolută a contractului de cesiune părţi sociale, cu cheltuieli de judecată. Depune chitanţă cu onorariu avocat.

Avocat Ene Gheorghe, având cuvântul, solicită respingerea acţiunii. Arată că reclamanta s-a prezentat la Registrul Comerţului pentru a încheia actul adiţional însă după 1 lună se răzgândeşte. Iniţial s-a solicitat anularea actului de cesiune fiind viciat consimţământul însă tribunalul a stabilit că consimţământul a fost liber exprimat la data când s-a încheiat contractul astfel că acest motiv de nulitate nu poate fi analizat din nou. Referitor la cauza ilicită, nu există nici o probă din care să reiasă că scopul este ilicit. Actul constitutiv s-a făcut în scopul preluării societăţii de către pârâţi ca o recunoaştere că din 2007 au muncit împreună pentru a pune pe picioare o activitate comercială. S-a invocat că actul nu a fost încheiat în formă autentică însă  art. 202 din legea 31/1990 prevede că părţile sociale pot fi transmise fără a face vreo menţiune despre faptul că ele sunt cesionate printr-un înscris sub semnătură privată sau prin act autentic şi fără a prevedea alte condiţii de formă. Solicită respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată. Depune note scrise şi chitanţă cu onorariu avocat.

Dezbaterile fiind terminate, cauza a rămas în pronunţare.

I N S T A N Ţ A

- deliberând -

Asupra cauzei civile de faţă;

Constată că în data de 13.10.2010 , sub nr. 7661/110/2010, s-a înregistrat la Tribunalul Bacău, acţiunea formulată de reclamanta --- în contradictoriu cu pârâţii --- , prin care a solicitat anularea contractului de cesiune de părţi sociale , intervenit între părţi.

Acţiunea a fost timbrată cu suma de 21 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Pârâtul --- a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.

Pârâtul --- a comunicat instanţei , în data de 26.01.2011, că este de acord cu acţiunea introdusă de reclamantă – mama sa , arătând că faptele prezentate în întâmpinare de pârâtul ---, vărul său, nu sunt reale.

Tribunalul Bacău, prin sentinţa civilă nr. 89/26.01.2011, a admis excepţia necompetenţei materiale , invocată din oficiu, având în vedere că valoarea contractului a cărui anulare se cere este de 200 lei, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti.

La această instanţă cauza a fost înregistrată sub nr. 2423/270/12.04.2011.

Reclamanta şi-a completat cererea, precizând că acţiunea iniţială vizează şi constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune părţi sociale.

Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 953 – 958, 960, 961  din vechiul cod civil şi, respectiv, art. 966 şi 1295 din vechiul Cod civil.

În motivarea acţiunii şi în completarea acesteia depusă la 8.06.2011, pag. 12 dosar fond reclamanta arată că a semnat contractul de cesiune părţi sociale sub „presiunea ameninţării din partea pârâtului --- şi că actul reprezintă o donaţie deghizată care trebuia încheiată în formă autentică”.

În urma administrării probelor cu acte, martori şi interogatorii instanţa de fond prin  s.c. nr. 777/2012 a respins acţiunea reclamantei.

În motivarea acestei hotărâri instanţa a reţinut:

Reclamanta --- a fost asociat unic al ---, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. ---.

În data de 28.05.2010 , reprezentantul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău – compartimentul de Asistenţă a procedat la darea de dată certă, sub nr. 1580, înscrisului în două exemplare care reprezintă act adiţional al --- Un exemplar s-a înmânat părţilor şi un exemplar s-a arhivat la Compartimentul de Asistenţă din cadrul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Conform actului adiţional arătat anterior, reclamanta --- , deţinând un număr de 20 părţi sociale, reprezentând 100% din capitalul social al societăţii, decide: cooptarea  în asociere a pârâţilor ---, retragerea din asociere a reclamantei ---care cesionează 10 părţi sociale deţinute în firmă, la valoarea nominală a acestora, pârâtului ---, iar celelalte 10 părţi sociale le cesionează, la valoarea nominală a acestora, pârâtului ---

În urma acestor operaţiuni, capitalul social este în valoare de 200 lei, divizat în 20 părţi sociale cu valoare nominală de 10 lei/parte socială, iar participarea la capital, precum şi la beneficii şi pierderi va fi:

-  ---, aport la capitalul social 50%, reprezentând un număr de 10 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială şi în valoare totală de 100 lei, partajare la profit 50% şi partajare la pierderi 50%.

-  ---, aport la capitalul social 50%, reprezentând un număr de 10 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială şi în valoare totală de 100 lei, partajare la profit 50% şi partajare la pierderi 50%.

Prin acelaşi act adiţional reclamanta a depus şi numirea în funcţia de administratori a pârâţilor --- şi, totodată, revocarea din funcţia de administrator a reclamantei ---, societatea urmând a fi administrată şi reprezentată în relaţiile cu terţii de către cei doi pârâţi, ambii  cu puteri depline, pentru un mandat pe perioadă nedeterminată.

Prin prezenta acţiune, reclamanta solicită anularea actului („contractului”) de cesiune părţi sociale arătat mai sus, motivat de faptul că acesta a fost semnat sub presiunea că reclamanta şi fiul ei, pârâtul ---, vor fi omorâţi dacă nu achită datoriile şi nu cesionează ferma în totalitate.

Or, din probele administrate în cauză nu rezultă o astfel de situaţie. Dimpotrivă, relaţiile dintre părţi au fost normale şi  au colaborat în vederea dezvoltării afacerii. Acesta rezultă atât din declaraţiile martorilor , cât şi din răspunsul pârâtului --- la interogatoriul luat de pârâtul ---

Prin s.c. nr. 777/2012 Judecătoria Oneşti a dispus următoarele:

„Respinge acţiunea formulată de reclamanta --- împotriva pârâţilor ---

Respinge capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de părţi sociale”.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta.

În motivarea recursului în esenţă a arătat că nu au fost respectate dispoziţiile art. 261 al.1 pct.5 Cod procedură civilă nefiind analizate motivele de nulitate referitoare la lipsa cauzei sau cauza ilicită raportat la faptul că nu s-a prevăzut un preţ în contract şi că actul de cesiune reprezintă o donaţie care trebuia să îmbrace forma autentică conform art. 813 Cod civil.

Prin decizia civilă nr. 432/12.04.2013 a fost admis recursul, a fost casată hotărârea recurată şi trimisă cauza la rejudecare.

În considerentele deciziei de casare s-a reţinut că:

Astfel cum s-a susţinut în cuprinsul cererii de recurs, prima instanţă nu a analizat completarea la acţiune formulată de către recurenta reclamantă la data de 08.06.2011 (fila 12 dosar fond), aceasta limitându-se la analiza motivelor de nulitate referitoare la lipsa consimţământului şi vicierea consimţământului cesionarei la data încheierii actului de cesiune părţi sociale, precum şi la lipsa vreunei înţelegeri între părţi în sensul de a se achita preţul de 80 000 euro astfel cum a susţinut intimatul pârât --

Prin cererea depusă la dosarul de fond la data de 08.06.2011, recurenta reclamantă a invocat ca motive de nulitate: neplata preţului stipulat prin contract, lipsa cauzei, cauza ilicită, nulitatea contractului de cesiune pentru lipsa formei autentice obligatorie conform art. 813 C.civ. 1864 în cazul contractului de donaţie. Cum din considerentele sentinţei recurată rezultă că prima instanţă nu a analizat cererea de completare a acţiunii, Tribunalul constată că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 312 al. 3 şi 5 C.pr.civ. 1865 conform cărora în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de recurs, după casare, va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

În ceea ce priveşte însă motivele de recurs referitoare la netemeinicia sentinţei motivat de faptul că instanţa de fond nu a reţinut lipsa consimţământului recurentei reclamante sau vicierea acestui consimţământ la data încheierii contractului de cesiune părţi sociale, Tribunalul constată că prin sentinţa recurată  s-a reţinut corect că din probele administrate nu s-au confirmat susţinerile cuprinse în cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost iniţial formulată, referitoare la lipsa sau vicierea consimţământului.

Dosarul a fost retrimis Judecătoriei Oneşti pentru rejudecare şi înregistrat sub nr. 2423/270/2011*.

Din ansamblul probelor administrate atât în prima fază de judecată cât şi în rejudecare se reţine următoarea situaţie de fapt:

Reclamanta --- a fost asociat unic --- înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. ---

În data de 28.05.2010 , reprezentantul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău – compartimentul de Asistenţă a procedat la darea de dată certă, sub nr. 1580, înscrisului în două exemplare care reprezintă act adiţional al --- Un exemplar s-a înmânat părţilor şi un exemplar s-a arhivat la Compartimentul de Asistenţă din cadrul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Conform actului adiţional arătat anterior, reclamanta --- , deţinând un număr de 20 părţi sociale, reprezentând 100% din capitalul social al societăţii, decide: cooptarea  în asociere a pârâţilor ---, retragerea din asociere a reclamantei --care cesionează 10 părţi sociale deţinute în firmă, la valoarea nominală a acestora, pârâtului ---, iar celelalte 10 părţi sociale le cesionează, la valoarea nominală a acestora, pârâtului ---

În urma acestor operaţiuni, capitalul social este în valoare de 200 lei, divizat în 20 părţi sociale cu valoare nominală de 10 lei/parte socială, iar participarea la capital, precum şi la beneficii şi pierderi va fi:

-  ---, aport la capitalul social 50%, reprezentând un număr de 10 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială şi în valoare totală de 100 lei, partajare la profit 50% şi partajare la pierderi 50%.

-  ---, aport la capitalul social 50%, reprezentând un număr de 10 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială şi în valoare totală de 100 lei, partajare la profit 50% şi partajare la pierderi 50%.

Prin acelaşi act adiţional reclamanta a depus şi numirea în funcţia de administratori a pârâţilor --- şi, totodată, revocarea din funcţia de administrator a reclamantei ---, societatea urmând a fi administrată şi reprezentată în relaţiile cu terţii de către cei doi pârâţi, ambii  cu puteri depline, pentru un mandat pe perioadă nedeterminată.

Prin prezenta acţiune, reclamanta solicită anularea actului („contractului”) de cesiune părţi sociale arătat mai sus, motivat de faptul că acesta a fost semnat sub presiunea că reclamanta şi fiul ei, pârâtul ---, vor fi omorâţi dacă nu achită datoriile şi nu cesionează ferma în totalitate.

Or, din probele administrate în cauză nu rezultă o astfel de situaţie. Dimpotrivă, relaţiile dintre părţi au fost normale şi  au colaborat în vederea dezvoltării afacerii. Acesta rezultă atât din declaraţiile martorilor , cât şi din răspunsul pârâtului --- la interogatoriul luat de pârâtul ---

Se reţine aşadar că la încheierea actului adiţional a existat consimţământul neviciat al reclamantei, situaţie reţinută de Tribunalul Bacău.

Cu privire la stabilirea vreunui pct. în „Contractul” de cesiune a valorii cesiunii, a plăţii acesteia şi a valorii patrimoniului societăţii martorii nu pot da detalii.

Sub acest aspect însă pârâtul --- recunoaşte la interogator că preţul cesiunii este de 80.000 euro, că nu s-a plătit şi că valoarea patrimoniului societăţii este de peste 7 mil. şi că reclamanta a făcut un împrumut în 2007 pentru construcţia etajului la restaurant.

Deasemeni şi pârâtul --- recunoaşte la interogator (fila 32 dosar) că preţul real şi corect al contractului de cesiune nu poate fi numai de 200 RON.

La dosar s-a depus contractul de împrumut bancar nr. 6329/3.07.2009 (fila 77) prin care reclamanta în calitate de administrator al --- a împrumutat de la Bancpost suma de 95400 euro în anul 2007 tocmai în perioada când aşa cum rezultă din probele administrate din dosar s-au edificat construcţiile la restaurantul societăţii.

Deasemeni s-a depus şi contractul de ipotecă nr. 2134/2008 prin care pârâtul ---împreună cu soţia sa au garantat un împrumut bancar luat de Dragomir Ion pentru suma de 48080 CHF în calitate însă de persoană fizică.

La fila 107 dosar s-a depus un raport de evaluare a spaţiului comercial prin care în 2010 valoarea de inventar era de 412848,77 lei, motiv pentru care prima instanţă nu a efectuat o expertiză contabilă în cauză pentru a stabili valoarea patrimoniului faţă de valoarea părţilor sociale menţionate în act şi nici instanţa de recurs nu a dispus acest lucru.

În contractul de cesiune a fost stabilită doar valoarea nominală de 10 lei parte socială, nu se face nici o referire la valoarea patrimoniului societăţii, la datoriile acesteia, la plata preţului şi alte elemente ale unui contract cu titlu oneros.

Potrivit art. 1294 şi 1245 Cod civil vinderea este un contract prin care 2 părţi se obligă, una de a transmite celeilalte proprietatea lucrului, iar aceasta de a plăti celui dintâi preţul lui, fapt ce nu s-a realizat.

Potrivit art. 966 Cod civil obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză nelicită nu poate avea nici un efect iar în baza art. 968 Cod civil se prevede că este nelicită cauza când este contrară bunelor moravuri ţi ordinii publice.

Din interpretarea actului adiţional prin prisma dispoziţiilor art. 970,977,998 şi 982 Cod civil instanţa reţine că actul s-a încheiat în frauda legii şi este fondat pe o cauză falsă, ilicită, fiind astfel în detrimentul societăţii şi contrară statului acesteia conform dispoziţiilor Legii 31/1990.

Totodată având în vedere că transmiterea părţilor sociale poate fi făcută atât cu titlu oneros cât şi cu titlu gratuit şi că din contractul de cesiune lipsesc menţiuni cu privire la plata preţului specifice convenţiilor cu titlu oneros instanţa reţine că contractul de cesiune îmbracă forma unei donaţii.

În atare situaţie cum potrivit dispoziţiilor art. 813 Cod civil donaţiile se fac numai prin act autentic, notarial şi cum actul în cauză s-a făcut fără respectarea solemnităţii cerute de lege contractul de cesiune este lipsit de validitate fiind lovit de nulitate absolută.

Se mai reţine din actele depuse în recurs că pag. 34-37 că actul adiţional nr. 1580/28.05.2010 nu a fost înregistrat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi că prin adresa nr. 13557/22.03.2013 i se face cunoscut reclamantei că este asociat unic şi administrator al societăţii în discuţie.

Or, potrivit art. 203 din Legea 31/1990 transmiterea părţilor sociale trebuie înscrisă în Registrul Comerţului, menţiuni care nu s-au făcut în termen de 15 zile prevăzut de Legea 26/1990.

În concluzie, faţă de motivele de fapt şi de drept de mai sus urmează a admite acţiunea aşa cum a fost formulată.

Pentru aceste motive,

în numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Admite acţiunea formulată de reclamanta --- în contradictoriu cu pârâţii ---

Constată nulitatea absolută a actului adiţional – contract de concesiune – cu numărul--- din 28.05.2010 intervenit între părţi.

Obligă pârâtul să achite reclamantei --- cheltuieli de judecată în sumă 3721 lei din care 21 lei taxă timbru, 3000 lei onorariu avocat Doboş în primul dosar de fond, 700 lei onorariu avocat Alexă în prezenta cauză.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată  în şedinţă publică, astăzi 08.10.2013.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Red. L.S.M.  – 30.10.2013

Tehnored. L.G. – 31.10.2013

Ex.5/ com. părţi – 31.10.2013