În cazul aplicării unei amenzi penale potrivit Codului penal din 1969, inculpatului i se va atrage atenţia că, în caz de neplată a amenzii, înlocuirea acesteia cu închisoarea se va face potrivit dispoziţiilor pertinente din acelaşi cod.

În cazul aplicării unei amenzi penale potrivit Codului penal din 1969, inculpatului i se va atrage atenţia că, în caz de neplată a amenzii, înlocuirea acesteia cu închisoarea se va face potrivit dispoziţiilor pertinente din acelaşi cod. 

În sprijinul acestei concluzii sunt nu doar dispoziţiile deciziei nr. 265/2014 a Curţii constituţionale a României ci şi dispoziţiile art. 14 alin. 1 lit. b din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, potrivit cărora înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, dacă amenda a fost aplicată după data intrării în vigoare a Codului penal pentru infracţiuni comise anterior acestei date, se va face potrivit dispoziţiilor din legea în baza căreia s-a aplicat amenda.

Secția penală  și pentru cauze cu minori - Decizia penală nr.  696/A/ 29 septembrie 2014

Prin sentinţa penală nr. 139/05.05.2014, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. 9096/176/2013, s-au hotărât următoarele:

A fost admisă cererea inculpatului de judecare numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În baza art. 396 alin. (2) şi (10) Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul B.N.A. la pedeapsa de 600 lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii silvice prevăzute de art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic în condiţiile art. 41 alin. (2) Cod penal  din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. (1) Cod penal.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată în cauză de Statul Român prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice A.I.

S-a luat act că persoana vătămată  M.E.N.  nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 274 Cod procedură penală  a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

 Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 3288/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a fost trimis în judecată inculpatul inculpat B.N.A.  pentru săvârşirea infracţiunii  de tăierea  fără drept, de arbori din fondul forestier național - pădure proprietate privată, prev. de art. 108 al 1 lit.a din Legea nr.46/2008 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 18.12.2013 sub nr. 3288/P/2011 .

În actul de sesizare al instanţei, în sarcina inculpatului s-a reţinut că la data de 22.09.2011, în jurul orelor 19:00 împreună cu martorul  D.L.  s-au deplasat în pădurea părţii vătămate M.E.N. iar inculpatul cu ajutorul drujbei, a tăiat de pe picior în stare verde şi nemarcaţi trei stejari având diametrele la cioată 42 cm, 40 cm, respectiv 34 cm iar în  data de 23.09.2011, în jurul orelor 09:00 inculpatul s-a  deplasat din nou în pădurea părţii vătămate M.E.N.  şi cu ajutorul aceleiaşi drujbe, a mai tăiat de pe picior, în stare verde şi nemarcat un stejar având diametrul de 53 de cm.

Analizând mijloacele de proba administrate în cursul urmăririi penale, respectiv, procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante; declaraţiile inculpatului B.N.A.; declaraţiile martorilor  D.L.,  D.G.,  D.T., M.C.,  M.P.; declaraţiile părţii vătămate M.E.N.; procesul verbal de cercetare la faţa locului cu  planşe foto anexe; procesele verbale de ridicare-predare; adresa nr. 3877/30.09.2011 a Regiei Naţionale a Pădurilor - Ocolul Silvic A.I.; acte de proprietate depuse de partea vătămată, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În dimineaţa zilei de 22.09.2011, inculpatul  B.N.A. a convenit cu partea vătămată M.E.N.  ca aceasta să-i permită inculpatului  să ia din pădurea pe care o deţine în satul Ampoiţa, o căruţă de lemne pentru foc. Părţile au convenit ca inculpatul  să nu taie arbori de pe picior ci să adune numai lemnele căzute prin pădure.

Inculpatul  a împrumutat o drujbă Husqvarna şi un topor de la martorul M.P., după care s-a înţeles cu numitul D.L. ca acesta din urmă să îi transporte contra cost lemnele luate din pădurea în cauză.

La data de 22.09.2011, în jurul orelor 19:00 inculpatul împreună cu martorul D.L. au ajuns în pădurea în cauză iar inculpatul nu a respectat înţelegerea avută cu partea vătămată şi cu ajutorul drujbei, a tăiat de pe picior în stare verde şi nemarcaţi trei stejari având diametrele la cioată 42 cm, 40 cm respectiv 34 cm. Inculpatul a secţionat materialul rezultat în zece buşteni, din care cinci i-a lăsat în pădure şi ceilalţi cinci i-a încărcat în căruţă împreună cu numitul D.L. şi i-a transportat la domiciliul lui D.T.  care deţine o instalaţie de debitat material lemnos.

La data de 23.09.2011, în jurul orelor 09:00 inculpatul B.N.A.  i-a rugat pe numiţii  D.L. şi D.G. să-l ajute să transporte cu căruţa de la pădure material lemnos. Inculpatul însoţit de cei doi s-au deplasat din nou în pădurea părţii vătămate M.E.N. şi cu ajutorul aceleiaşi drujbe, inculpatul  a mai tăiat de pe picior, în stare verde şi nemarcat un stejar având diametrul de 53 de cm. Materialul astfel rezultat a fost secţionat de către inculpatul în mai mulţi buşteni şi încărcat în căruţă. În jurul orelor 11:30 când inculpatul şi numiţii  D.L. şi D.G.  aveau intenţia de a pleca însă au fost surprinşi de către organele de poliţie.

Întregul material lemnos rezultat prin tăiere a fost ridicat şi predat părţii vătămate M.N.  pe bază de dovadă, aşa cum reiese din procesele verbale încheiate de către organele de poliţie.

În drept, prima instanţă a reţinut următoarele:

Constituie infracţiunea silvică prevăzută la art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 5 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.

Prima instanţă a constatat că faptele inculpatului din 22.09.2011 şi din 23.09.2011 de a tăia fără drept un număr de 4 arbori, producând o pagubă care depăşeşte 5 de ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior există, au fost săvârşite cu intenţie directă şi constituie infracţiunea prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic comisă în condiţiile art. 41 alin. (2) Cod penal  din 1969 (în formă continuată), motiv pentru care l-a condamnat la pedeapsa de 600 lei amendă.

La stabilirea cuantumului pedepsei, prima instanţă a făcut aplicarea art. 5 Cod penal  şi a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal  din 1969 raportate la art. 63 Cod penal din 1969.

Prima instanţă a constatat că în cauză, Statul Român prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice A.I. s-a constituit parte civilă „pentru prejudiciul cauzat bugetului general consolidat stabilit prin rechizitoriu”.

În primul rând, prima instanţă a arătat că în cauză nu este vorba despre o faptă penală care să fi produs o pagubă bugetului de stat. În cazul infracţiunilor silvice paguba, aşa cum rezultă din prevederile art.1 al OUG nr.85/2006, se produce vegetaţiei forestiere din păduri sau din afara pădurii.

În al doilea rând, prima instanţă a constatat că pădurea din care inculpatul a tăiat arborii este proprietatea privată numitei M.E.N.  care, având în vedere că i s-a reparat prejudiciul, nu s-a constituit parte civilă în cauză, aspect de care se va lua act.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA ALBA IULIA şi inculpatul.

Prin apelul său parchetul a solicitat desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, a se realiza o reindividualizare a pedepsei aplicate în sensul de a se pronunţa o pedeapsă cu închisoarea, cu motivarea, în esenţă, că pedeapsa amenzii, în cuantumul stabilit de prima instanţă, nu poate să ducă nici la reeducarea inculpatului şi nici nu poate să apere valoarea socială încălcată.

A mai arătat parchetul că prima instanţă a realizat o combinare nepermisă de legi atunci când a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor din noul Cod penal cu privire la înlocuirea amenzii în caz de neplată iar pedeapsa amenzii a fost aplicată în baza vechiului Cod penal.

Cu privire la apelul inculpatului, curtea a invocat excepţia tardivităţii, asupra căreia procurorul de şedinţă a formulat concluzii de admitere.

Analizând, cu precădere, excepţia tardivităţii apelului inculpatului, curtea, având în vedere că minuta sentinţei penale nr. 139/05.05.2014 i-a fost comunicată personal inculpatului la data de 8.05.2014 (astfel cum rezultă din dovada de primire de la fila X a dosarului de primă instanţă) iar apelul a fost înregistrat în data de 21.07.2014 (astfel cum rezultă din ştampila de pe declaraţia de apel de la fila X  a dosarului de apel), curtea a  reţinut că apelul este tardiv, fiind declarat cu nerespectarea termenului de 10 zile prev. de art. 410 alin. 1 din noul Cod de procedură penală.

Pentru considerentele ce proxim preced, văzând şi dispoziţiile art. 421 pct. 1 lit. a teza a I din noul Cod de procedură penală, curtea a respins ca fiind tardiv apelul declarat de inculpatul B.N.A. împotriva sentinţei penale nr. 139/05.05.2014, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. 9096/176/2013.

Analizând sentinţa primei instanţe prin prisma motivelor invocate în apelul parchetului dar şi, potrivit art.417 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, sub toate aspectele de fapt şi de drept, curtea a reţinut următoarele:

Prima instanţă a reţinut o corectă stare de fapt, astfel cum aceasta se conturează din analiza coroborată a materialului probatoriu al dosarului şi cum, de altfel, a fost recunoscută în faza de judecată de către inculpat, acesta solicitând judecarea potrivit procedurii simplificate prev. de art. 374 alin. 4 din noul Cod de procedură penală.

De asemenea, corectă este şi încadrarea juridică a faptei inculpatului în dispoziţiile art.108 alin.(1) lit. a) din Legea nr.46/2008 - Codul silvic, comisă în condiţiile art.41 alin.(2) Cod penal din 1969, fapta inculpatului întrunind toate elementele constitutive ale infracţiunii de tăiere fără drept de arbori în forma continuată.

Sub aspectul naturii pedepsei şi al modalităţii ei de executare prima instanţă a realizat o justă individualizare judiciară, dând, astfel, o justă aplicare şi dispoziţiilor art. 5 alin.1 din noul Cod penal, această lege nouă fiind mai favorabilă inculpatului deoarece prevede limite de pedeapsă cu amenda mai reduse decât noul Cod penal (anume de la 500 lei la 30.000 lei conform art. 63 alin. 3 teza a II-a din Codul penal din 1969 faţă de 1.800 lei la 150.000 lei conform art. 61 alin. 4 lit. c din noul Cod penal).

La acest punct al considerentelor Curtea a arătat că nu poate fi de acord întru totul cu aprecierile parchetului apelant, o pedeapsă cu închisoarea neimpunându-se dacă se are în vedere că inculpatul este un infractor primar şi că a avut o atitudine corespunzătoare pe parcursul procesului penal, încă din faza de urmărire penală.

Prima instanţă nu a dat însă o temeinică apreciere criteriilor precum gravitatea faptei şi dispreţul total de care a dat dovadă inculpatul faţă de însemnătatea pădurii pentru integritatea mediului dar şi faţă de proprietatea privată şi nu a ţinut cont că prin aplicarea pedepsei trebuie să se asigure atât prevenţia specială, prin reeducarea inculpatului, cât şi prevenţia generală, prin inducerea în rândul populaţiei a sentimentului că sunt pedepsite cum se cuvine fapte precum cele săvârşite de inculpat, prevenţii care, prin aplicarea unei pedepse de doar 600 lei, puţin peste minimul special de 450 lei prevăzut prin coroborarea dispoziţiilor art. 63 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969 cu cele ale art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală, nu pot fi asigurate.

Un cuantum mai potrivit cu necesitatea asigurării dezideratului de prevenţie specială şi generală este apreciat de curtea a fi cel de 1.000 lei.

Curtea găseşte a fi întemeiată şi critica parchetului referitoare la combinarea nepermisă a dispoziţiilor din vechiul Cod penal, referitoare la stabilirea cuantumului amenzii şi ale noului Cod penal, referitoare la efectele neexecutării amenzii de către inculpat.

În sprijinul acestei concluzii sunt nu doar dispoziţiile deciziei nr. 265/2014 a Curţii constituţionale a României ci şi dispoziţiile art. 14 alin. 1 lit. b din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, potrivit cărora înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, dacă amenda a fost aplicată după data intrării în vigoare a Codului penal pentru infracţiuni comise anterior acestei date, se va face potrivit dispoziţiilor din legea în baza căreia s-a aplicat amenda.

Analizând sentinţa primei instanţe şi prin prisma art. 417 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, sub toate aspectele de fapt şi de drept, curtea  nu  a desprins existenţa altor fine de nelegalitate sau de netemeinicie.

Pentru considerentele ce preced, văzând şi dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a din noul Cod de procedură penală, curtea a admis  apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA A.I. împotriva sentinţei penale nr. 139/05.05.2014, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. 9096/176/2013, pe care a desfiinţat-o  numai în ceea ce priveşte individualizarea cuantumului amenzii penale şi în ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 63 alin. 1 din noul Cod penal şi, rejudecând în aceste limite:

A majorat  de la 600 lei la 1.000 lei amenda penală aplicată inculpatului B.N.A. pentru infracţiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, în formă continuată, prev. de art. 108 alin. 1 lit. a din Legea nr.46/2008, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi art.5 din noul Cod penal.

A  înlăturat  dispoziţia referitoare la aplicabilitatea art. 63 alin. 1 din noul Cod penal şi, în baza art. 14 alin. 1 lit. b din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, va atrage atenţia inculpatului că, în conformitate cu art. 631 din Codul penal din 1969, dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată.

A menţinut,  în rest, sentinţa penală apelată, în măsura în care nu contravine prezentei decizii.

Având în vedere soluţia pronunţată asupra apelului inculpatului, de respingere ca tardivă a lui, în baza art.275 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, curtea l-a  obligat  pe inculpat să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în apel.

În baza art.275 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, restul cheltuielilor avansate de stat în apel  au  rămas în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare