Dosar nr. 8855/318/2011*
R O M Â N I A
Cod operator 2445
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU
TÂRGU JIU
JUDEŢUL GORJ
SECŢIA CIVILĂ
Sentinţa civilă Nr. 6512/2013
Şedinţa publică de la 26 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREŞEDINTE PARASCHIVA CATRINOIU
Grefier ALEXANDRINA BLOANŢĂ CĂRĂVAN
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. N. pentru restituirea proprietăţilor - reprezentată de C. – S. M., în contradictoriu cu pârâţii C. R., C. l., C. A., S. O. R., S. R. V. şi S. I. şi cu intimatele Comisia Locală ...................... pentru aplicarea legilor fondului funciar, D. S. G. şi Comisia Judeţeană ................pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, având ca obiect fond funciar, precum şi a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul Prefectul Judeţului ..............
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile, pârâţii C. R., C. l., C. A. şi S. O. R. fiind reprezentaţi de procurator P. R., pârâţii S. R. V. şi S. I. fiind reprezentaţi de avocat G. C., intimata Comisia Locală ................ fiind reprezentată de consilier juridic M. R., intimata Direcţia Silvică .............fiind reprezentată de consilier juridic A. I., intimata Comisia Judeţeană ............ şi intervenientul în interes propriu fiind reprezentaţi de consilier juridic D. L.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul pe fond.
Avocat G. C. a solicitat respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată, conform concluziilor scrise depuse la dosar.
Procurator P. R. a depus la dosar concluzii scrise.
Consilier juridic M. R. a solicitat admiterea acţiunii.
Consilier juridic D. L. a solicitat, de asemenea, admiterea acţiunii.
INSTANŢA
Prin acţiunea înregistrată sub nr.8855/318/2011 pe rolul Judecătoriei Tg.Jiu, reclamanta A. N. Pentru Restituirea Proprietăţilor - reprezentată de C. S. M. – Vicepreşedinte a chemat în judecată pârâţii C. R., C. I., C. A., S. O. R., S. I.., S. E. şi intimatele D. S. G., Comisia Locală de fond funciar ............. şi Comisia Judeţeană .............. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a HCJ 3900/2006, adoptată de Comisia Judeţeană de fond funciar ............, prin care li s-a reconstituit pârâţilor dreptul de proprietate asupra unui teren de 960 ha teren forestier şi păşune alpină şi a tuturor actelor administrative subsecvente acesteia, inclusiv procesul verbal de punere în posesie nr. 218/03.10.2006 întocmit de Comisia Locală de fond funciar .............. ( anexa nr. 10), respectiv titlul de proprietate nr. 664/2007 ( anexa nr. 9) şi stabilirea de către instanţa de judecată a întinderii dreptului de proprietate la a cărui reconstituire sunt îndreptăţiţi pârâţii.
În motivarea plângerii reclamanta a arătat că, la propunerea Comisiei Locale de fond funciar .............., prin HCJ 3900/2006, Comisia Judeţeană ................de fond funciar a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâţilor pentru suprafaţa de 960 ha teren, pe raza oraşului ................, în punctul „Muntele Dumitra”.
Reclamanta arată că în opinia sa reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut cu depăşirea suprafeţei la care erau îndreptăţiţi pârâţii.
Astfel, suprafaţa de 1000 ha teren, asupra căreia s-a reconstituit dreptul de proprietate (prin hotărârea contestată şi hotărârile anterioare), apare ca atare într-un singur document, din toate actele ce au stat la baza cererii de reconstituire, respectiv Monitorul Oficial din 05.07.1914 unde, la poziţia nr. 111, Muntele Dumitra figurează cu o suprafaţă de 1000 ha.
Precizează reclamanta că în documentele ulterioare, prin care pârâţii fac efectiv dovada proprietăţii, această suprafaţă nu mai apare. În acest sens, menţionează că S. Ş., cel care în Monitorul Oficial apare ca proprietar al Muntelui Dumitra, donează fiului său, S. N. Ş., prin actul de donaţie nr. 3429/14.07.1915, între altele, Muntele Dumitra în întindere de 735,3896 m.p. pe care îl deţine în baza actului de cumpărare transcris sub nr. N/445/1895 la Tribunalul Romanaţi şi retranscris sub nr. N/2037/1895 la Tribunalul Gorj.
Arată că ulterior, T. I. a cumpărat Muntele Dumitra de la C.S.Ş., fiul lui S. N. Ş., prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 19768/1921 şi transcris la Tribunalul Gorj sub nr. 4259/1921.
Că, la rândul său, T. I. a vândut jumătatea indiviză din Muntele Dumitra, aşa cum l-a cumpărat de la domnul C.S.Ş. lui G. N. C., stipulându-se în actul de vânzare că dacă G. C. va efectua unele plăţi către fostul proprietar, C.S. Ş., acesta va deveni proprietar şi pe jumătatea lui T. I..
Reclamanta arată că pârâţii nu au făcut dovada că antecesorii lor au efectuat aceste plăţi şi nu există documente din care să reiese că G. C. ar fi devenit proprietar al întregului munte, astfel că, dat fiind actul de vânzare nr. 1584/14.04.1941 (prin care F. Gr. C. vinde G. A. C. întreaga sa parte indiviză în cotă de ¼ din Muntele Dumitra, în suprafaţă de 132,5 ha teren), se poate cel mult prezuma acest aspect.
Dezvoltând acest motiv, precizează că suprafaţa de 132,5 ha teren, anexa nr. 6, corespunde aproximativ unei pătrimi din suprafaţa cumpărată de către T. I. de la C.S.Ş., din care s-ar fi scăzut suprafaţa de 223 ha gol alpin, cu care moştenitorii lui G. C. au fost expropriaţi de către Statul Român în anul 1930 ( adresa nr. 228/27.02.1935 a Ocolului Silvic ............... , Cartea de judecată civilă nr. 387/20.06.1935 a Judecătoriei Mixte Tg.-Jiu), suprafaţă care, fiind expropriată anterior anului 1945, nu poate face obiectul legilor fondului funciar.
În opinia reclamantei, pârâţii fac dovada că sunt îndreptăţiţi la reconstituirea dreptului de proprietate doar asupra unei suprafeţe maxime de 530 ha teren forestier, din care li s-au atribuit anterior 40 de ha, urmând a li se reconstitui dreptul de proprietate doar pentru diferenţa de 490 ha teren forestier.
Menţionează că nici unul din litigiile promovate anterior nu au privit stabilirea întinderii suprafeţei la care sunt îndreptăţiţi pârâţii.
În drept îşi întemeiază acţiunea pe disp. art. III alin.1 lit. a , pct.6 şi alin.2 din Legea 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 C.pr.civilă, solicită judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea cererii reclamanta depune la dosarul cauzei H.C.J. nr. 3900/17.03.2006, tabel nominal cuprinzând foştii proprietari şi moştenitorii acestora ( anexă la H.C.J. nr. 3900/2006), Monitorul Oficial din 05.07.1914, actul de donaţie nr. 3429/14.07.1915, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 19768/1921, act dotal din 09.01.1930, act de vânzare nr. 1584/14.04.1941, adresa nr. 288/27.02.1935 a Ocolului Silvic Cărbuneşti, Cartea de judecată civilă nr. 387/20.06.1935 a Judecătoriei Mixte Tg.-Jiu, sentinţa civilă nr. 411/27.10.1937 a Tribunalului Gorj, titlul de proprietate nr. 664/18.01.2007, procesul verbal de punere în posesie nr. 218/2006, raportul Corpului de Control al Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 252888/28.12.2010.
Prefectul Judeţului Gorj, Prof. Universitar Dr. L. A., a formulat în cauză cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând, de asemenea, constatarea nulităţii absolute a H.C.J. nr. 3900/2006 şi a actelor subsecvente acestei hotărâri, precum şi stabilirea întinderii dreptului de proprietate la a cărei reconstituire sunt îndreptăţiţi pârâţii.
În esenţă, a motivat că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut fără o verificare din partea celor două comisii, locală şi judeţeană, cu privire la pertinenţa şi concludenţa documentelor depuse în justificarea dreptului de proprietate şi fără a se realiza o identificare în teren şi pe plan a suprafeţei forestiere în cauză, deci prin fraudarea legii.
Intervenientul, după ce expune pe larg conţinutul actelor privind dreptul de proprietate al pârâţilor, precizează că există neconcordanţă între suprafaţa forestieră ce rezultă din aceste acte şi suprafaţa reconstituită, arătând că prin HCJ nr. 3900/2006, reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut teoretic pe fostul amplasament individualizat în anexa 37, însă, practic, fără o verificare temeinică a întinderii suprafeţei Muntelui Dumitra. A învederat acesta că persoanele în favoarea cărora s-a efectuat reconstituirea, realizând că suprafaţa ce reprezintă vechiul amplasament cuvenit este cu mult mai mică decât suprafaţa validată şi, în acelaşi timp, mizând pe faptul că Muntele Dumitra face parte dintr-o arie naturală protejată, perimetrul în care nu este posibilă exploatarea masei lemnoase, a solicitat instanţei de judecată obligarea Comisiei Judeţene Gorj de a înscrie în Anexa 42, pe amplasamente situate în afara sferei de competenţă a Comisiei Locale ........................, suprafaţa de 720 ha teren cu vegetaţie forestieră.
Că, acţiunile formulate de-a lungul timpului în instanţă de pârâţii din prezenta cauză au vizat doar schimbarea amplasamentului suprafeţei de 720 ha din totalul de 960 ha şi niciodată nu a fost verificată până în prezent întinderea dreptului de proprietate cuvenit acestora. Mai arată că, instanţa, având în vedere disp. art.69 alin.1 din H.G. 890/2005, a dispus obligarea Comisiei Judeţene Gorj să completeze anexa nr. 42 şi să atribuie un alt amplasament pârâţilor, fără a modifica sau anula H.C.J. nr. 3900/17.03.2006, întrucât obiectul acţiunilor nu a fost de verificare a legalităţii atribuirii suprafeţei de 960 ha, ci doar de schimbare a amplasamentului fostei proprietăţi forestiere.
Se menţionează că în dosarul civil nr. 951/318/2009 Comisia Judeţeană ................. şi Comisia Locală ...................., printr-o acţiune comună iniţiată sub semnătura preşedinţilor respectivelor comisii (Prefect şi Primar – ca preşedinţi de Comisiei Judeţeană şi locală), şi nu în calitate de Prefect şi Primar, calitate la care se referă art. III din Legea 169/1997, au solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a H.C.J. nr. 3900/2006, acţiune respinsă prin sentinţa nr. 3603/14.05.2009 a Judecătoriei Tg.-Jiu şi menţinută prin decizia nr. 2594/04.11.2009 a Tribunalului Gorj, pe motivul tardivităţii formulării plângerii, reţinându-se în considerente că acestea au avut cunoştinţă de hotărâre încă de la adoptare, putând să o atace în termenul prevăzut de art. 53 din Legea nr. 18/1991.
Legat de acest aspect, intervenientul arată că nulitatea absolută este o sancţiune care constă în lipsirea actului juridic de efectele sale fireşti, întrucât acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor legale imperative, iar în cazul de faţă sunt suficiente argumente că H.C.J. nr. 3900/2006 a fost adoptată prin fraudarea legii.
Că în litigiul ce a făcut obiectul dosarului civil nr. 931/318/2009 nu s-a cercetat fondul cauzei, instanţa rezumându-se la a admite excepţia tardivităţii, iar între prezenta cauză şi cea care a făcut obiectul respectivului dosar nu există identitate de părţi, astfel că nu poate fi opusă excepţia autorităţii de lucru judecat.
În drept, cererea de intervenţie este întemeiată pe disp. art. III alin.1 lit. a din Legea 169/1997, art.82, coroborat cu art. 122 şi următoarele C. proc. civ.
Au fost anexate cererii de intervenţie HCJ nr. 3900/17.03.2006, tabel nominal – anexă la hotărâre, procesul verbal de punere în posesie nr. 218/03.10.2006, titlul de proprietate nr. 664/18.01.2007, contractul de vânzare nr. 531/14.02.1922, proces verbal încheiat la 21.03.1936, act dotal din 09.01.1930, Monitorul Oficial din 05.07.1914, act de donaţiune nr. 3429/14 iulie 1915, act de vânzare n. 1584/14.04.1941, adresa nr. 288/27.02.1935, Cartea de judecată civilă nr. 387/20.06.1935 a Judecătoriei Mixte Tg.-Jiu, sentinţa civilă nr. 411/27.10.1937 a Tribunalului Gorj, sinteza Comisiei Locale ....................., înregistrată sub nr. 5325/18.05.2004.
Legal citate, Comisia Locală ........................ de Fond Funciar şi Comisia Judeţeană .........................au formulat întâmpinare prin care au solicitat admiterea acţiunii.
Au formulat întâmpinare pârâţii S. I., S. R. V. prin care au solicitat respingerea acţiunii (fila 144 din dosarul nr. 8855/318/2011).
De asemenea, au formulat întâmpinare pârâţii C. R., C. I., C. A. şi S. O. R. şi au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat.
Prin sentinţa civilă nr. 8015/13.10.2011 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu, a fost admisă excepţia tardivităţii formulării plângerii împotriva HCJ nr.3900/2006 şi a actelor subsecvente acestei hotărâri, invocată de instanţă din oficiu şi s-a respins ca tardivă plângerea formulată de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, precum şi plângerea formulată de intervenientul Prefectul Judeţului Gorj.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta şi intervenientul în interes propriu, iar prin decizia nr. 209/30.01.2012 pronunţată de Tribunalul Gorj, recursurile au fost admise, cauza fiind trimisă spre rejudecare instanţei de fond pe rolul căreia a fost reînregistrată sub nr. 8855/318/2011*.
S-a reţinut în decizia de casare că deşi prin cererea formulată de ANRP, cât şi în cea formulată de Prefectul Judeţului Gorj se invocă nulitatea absolută a actelor de reconstituire emise în favoarea pârâţilor, întemeiată pe disp. art. III din Legea 169/1997, modificată prin Legea 247/2005, instanţa de fond a adoptat soluţia de respingere a cererilor ca tardiv formulate şi că această soluţie este greşită deoarece încalcă regimul juridic al nulităţii absolute, nulitate pentru care nu operează un termen limită în care să poată fi invocată.
Soluţia instanţei este greşită şi întrucât, deşi se invocă motive de nulitate absolută prevăzute de art. III din Legea 169/1997, instanţa soluţionează cererile în raport de art. 53 din Legea 18/1991, fără a analiza dacă motivele de fapt menţionate în cereri se circumscriu sau nu disp. art. III din Legea 169/1997 sau dispoziţiile art. 53 din Legea 18/1991.
Totodată, instanţa de recurs a constatat că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii. Astfel, în soluţionarea excepţiei lipsei interesului legitim în promovarea plângerii, instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe disp. art. III alin. 2 din Legea 167/1997, modificată prin Legea 247/2005 (stabilind implicit că motivele invocate sunt de nulitate absolută), iar ulterior respingerii acestei excepţii, respinge ca tardive cererile în raport de termenul prevăzut de art. 53 alin. 2 din Legea 18/1991.
La data de 21.02.2012 pârâţii S. I. şi S. R. V. au depus la dosar note de şedinţă prin care au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de dispozitivul sentinţei civile nr. 3603/14 mai 2009.
Prin încheierea de şedinţă din data de 22.03.2012 s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat deoarece nu există identitate de părţi, ANRP fiind instituţie diferită de Comisia Judeţeană de Fond Funciar ..................... De asemenea, s-a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii, instanţa calificând obiectul acţiunii ca fiind constatare nulitate absolută a hotărârii Comisiei Judeţene care poate fi formulată oricând şi nu plângere împotriva acestei hotărâri, plângerea fiind formulată în termen doar de persoanele nemulţumite şi cărora le-a fost comunicată această hotărâre cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă deoarece HCJ nr. 3900/2006 nu a fost comunicată ANRP –ului, nefiind persoană înscrisă în tabelul anexă la Hotărârea Comisiei Judeţene.
În cauză a fost efectuată expertiză topografică, fiind stabilite următoarele obiective: să se identifice în teren, să se măsoare, să se transpună (prin coordonate determinate in sistemul de proiecţie stereo 70) pe planul cadastral al zonei (existent în baza de date a OCPT Gorj, la scara 1: 5000), si sa se determine suprafaţa totală a Muntelui Dumitra (teren forestier plus gol alpin), potrivit vecinătăţilor respectivului munte descrise în actele de proprietate : nr.3429/6/915 din 14 iulie 1915, Cartea de Judecată Civilă nr. 387/20 iunie 1935, Sentinţa Civilă nr. 411 din 27 octombrie 1937 a Tribunalului Gorj, Actul de Vânzare nr. 1584/2810 din 14 aprilie 1941 şi contractul de vânzare nr. 531 din 17 februarie 1922, vecinătăţi care sunt următoarele : La Răsărit- Apa Jiului şi şoseaua Bumbeşti - Petroşani, La Apus - Culmea Candet - Vulcan (Muntele Candetu, vechea graniţă Austro Ungară), la Miază-noapte cu Muntele Murgele prin pârâul Murgele (pr. Murga) şi la miază - zi cu Muntele Chema şi Muntele tainei, prin pârâul Dumitra; să se precizeze ce suprafaţă este împădurită şi cât este gol alpin (păşune, teren neproductiv), stabilind amplasamentul cadastral (tarla, parcelă) şi amplasamentul silvic (unităţi amenajistice); să se precizeze dacă s-a reconstituit, in baza Legilor fondului funciar, altei persoane îndreptăţite drept de proprietate pe terenul reprezentând Muntele Dumitra, anterior emiterii HCJ nr. 3900/2006; să se precizeze dacă terenul din M.O. al României din 5 iulie 1914 se regăseşte in actele de proprietate ale pârâţilor; să se identifice in teren, să se măsoare şi să se transpună pe planul rezultat prin îndeplinirea obiectivelor nr. 1 şi 2, terenul forestier reconstituit prin procesul verbal de punere in posesie nr. 2 i 8/3.10.2006 şi prin titlul de proprietate nr. 664/18.01.2007, cu scopul determinării suprafeţei reale existente in teren, cât şi cu scopul de a se stabili dacă reconstituirea s-a realizat pe vechiul amplasament, în perimetrul Muntelui Dumitra sau pe alt amplasament.
S-a solicitat de către interveniet avizarea raportului de expertiză de către OCPI Gorj, cerere respinsă de către instanţă pentru că a fost formulată după numirea experţilor şi potrivit adresei înaintate de OCPI Gorj lucrarea de avizare este complexă şi trebuie efectuată numai de experţi autorizaţi, situaţie în care înainte de numirea experţilor ar fi trebuit să se facă verificări pentru a numi numai experţi autorizaţi.
A fost emisă adresă către Direcţia Silvică ................. pentru a preciza suprafeţele terenurilor cu vegetaţie forestieră din UP III Bratcu, din Muntele Dumitra , ce au stat la baza validării propunerii Comisiei Locale .........................., conform HCJ nr. 3900/17.03.2006, anexa 37, răspunsul fiind comunicat cu adresa nr. 508/05.03.2013.
Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 06.03.2013, intimata Comisia Locală .................... de Fond Funciar şi intervenientul în interes propriu,Prefectul Judeţului Gorj formulând obiecţiuni cu privire la acesta, răspunsul la obiecţiuni fiind depus la dosar la data de 29.05.2013.
La data de 13 iunie 2013, instanţa a dispus revenirea cu adresă către cei trei experţi pentru a proceda la remăsurarea muntelui Dumitra( teren forestier şi gol aplin), ţinând seama de vecinul din partea de nord, respectiv muntele Murgele, aşa cum reiese din actele vechi de proprietate ale părţilor şi din planul parcelar din care reiese că pârâul Murga Mare curge la poalele muntelui Murgele, iar până la pârâul Ploştina Murgelor sunt două culmi din muntele Murgele , respectiv Culmea Murga Mare şi Culmea Murga Mică, răspunsul experţilor fiind depus la dosar la data de 14.09.2013.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:
Pârâţii C. R., C. l., C. A., S. O. R., S. R. V. şi S. I. sunt moştenitorii lui C. G., care prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în luna februarie 1922, a cumpărat de la T. I.„jumătate parte indiviză din muntele Dumitra”, cealaltă jumătate rămânând în proprietatea vânzătorului I. T., teren cumpărat de la N. S.S. prin actul înregistrat la nr. 19768/1921.
În contractul de vânzare-cumpărare încheiat între T. I. şi G. C. se menţionează vecinii întregii suprafeţe din muntele Dumitra, respectiv: la Răsărit-Apa Jiului şi Şoseaua Bumbeşti-Petroşani, la Apus-golul muntelui ce se întinde până în Culmea Cândet - Vulcan, la Miazănoapte muntele Murgele prin pârâul cu acelaşi nume şi la Miazăzi cu muntele Chenia şi muntele Lainici prin pârâul Dumitra.
Moştenitorii autorului C. G. au formulat cerere de reconstituire în baza Legii 1/2000 şi au fost validaţi cu câte 10 ha teren forestier, în total suprafaţa de 40 ha, pârâţii recunoscând că li s-a reconstituit acest teren tot din muntele Dumitra.
Ulterior, în baza Legii 247/2005, aceştia au formulat cerere de reconstituire pentru diferenţa nereconstituită, toţi cei patru moştenitori ai lui C. G. solicitând ¼ din muntele Dumitra, respectiv 132,5 ha.
Prin HCJ nr. 3900/2006 s-a validat propunerea Comisiei Locale privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru moştenitorii lui C. G. pentru suprafaţa de 960 ha.
Considerând că această hotărâre de validare nu este legală, A.N.R.P. a formulat acţiune pentru a se constata nulitatea absolută a HCJ nr. 3900/2006, precum şi nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 664/2007 şi a procesului verbal de punere în posesie.
Din probatoriul administrat în cauză, instanţa constată că HCJ nr. 3900/2006 este nelegală deoarece s-a reconstituit dreptul de proprietate pe o suprafaţă pentru care pârâţii nu deţin acte vechi de proprietate.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de către experţii T. C. M., N. P. şi A. G. reiese că suprafaţa totală a Muntelui Dumitra este de 893,4 ha, din care 649,5 ha reprezintă teren cu vegetaţie forestieră şi 243,9 ha gol alpin (205,8 + 38,1).
Având în vedere că autorul pârâţilor, G. C., a cumpărat, prin actul de vânzare-cumpărare din anul 1922 jumătate din Muntele Dumitra, instanţa constată că această suprafaţă este de 446,7 ha, reprezentând jumătate din 893,4 ha. Din această suprafaţă s-au reconstituit 40 ha înainte de emiterea HCJ nr. 3900/2006, aşa încât suprafaţa care trebuia validată în baza Legii 247/2005 este de 406,7 ha.
Pârâţii susţin că autorul lor, C. G., a fost proprietar pe întreaga suprafaţă a Muntelui Dumitra pentru că, în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu T. I. se menţionează că dacă G. C. va achita diferenţa de preţ fostului proprietar, C.S.Ş. „G. C. se va considera proprietar în partea de jumătate indiviză ce-mi rămâne din această proprietate”. Instanţa nu va reţine această susţinere, pentru că pârâţii nu au făcut dovada că autorul lor a achitat diferenţa de preţ, până la 50.000 lei fostului proprietar, C.S.Ş. sau vânzătorului T. I.
De asemenea, chiar dacă prin actul dotal din 1930, G. C. donează fiicei sale, M. Gr. C. a patra parte indiviză din Muntele Dumitra, acest act fiind subsecvent contractului de vânzare cumpărare din 1922 şi autorul actului nu a dovedit că este proprietarul întregului Munte Dumitra, nu poate avea relevanţă în cauză, fiind contrazis de contractul de vânzare-cumpărare menţionat mai sus. Donatorul nu putea să dispună de un teren mai mare decât terenul pe care îl avea în proprietate.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea intimaţilor în sensul că suprafaţa Muntelui Dumitra se întinde în partea de nord până la pârâul Ploştina Murgelor, aşa cum au concluzionat iniţial experţii în raportul de expertiză. Nu se va reţine această susţinere pentru că, deşi pârâţii au invocat actul de la fila 131, instanţa constată că, verificând vecinii golului alpin în suprafaţă de 223 ha expropriat în 1935, se constată că la răsărit se învecinează cu pădurea Muntelui Dumitra şi cu golul muntelui Murgele. Astfel, din schiţa întocmită de cei trei experţi (fila 305), instanţa constată că golul alpin al Muntelui Dumitra depăşeşte spre nord suprafaţa împădurită a muntelui Dumitra, această suprafaţă fiind, conform schiţei, de 38,1 ha, suprafaţă ce a fost avută în vedere de instanţă la calcularea suprafeţei totale a muntelui Dumitra. Deci, dacă golul alpin se învecinează la răsărit şi cu golul muntelui Murgele, este evident faptul că suprafaţa de 303,1 ha identificată de experţi pe schiţă, suprafaţă ce se întinde de la pârâul Murga Mare până la pârâul Ploştina Murgelor nu aparţine muntelui Dumitra, ci muntelui Murgele.
Chiar dacă experţii au stabilit că această suprafaţă nu este gol alpin al muntelui Murgele, ea face parte din acest munte, categoria de folosinţă schimbându-se în decursul anilor. Dacă şi suprafaţa de 303,1 ha făcea parte din muntele Dumitra, atunci golul alpin de 223 ha expropriat în 1935 nu s-ar fi învecinat la răsărit cu suprafaţa împădurită din muntele Dumitra şi cu golul alpin din muntele Murgele, ci s-ar fi învecinat numai cu muntele Dumitra. Or, acest act dovedeşte contrariul.
Din contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1922 între T. I. şi G. C., reiese că în partea de vest, Muntele Dumitra se învecinează cu golul muntelui ce se întinde până la culmea Cândet. Deci, din această formulare, instanţa reţine că doar golul muntelui se întinde până la Culmea Cândet şi nu întregul Munte Dumitra.
Un alt argument care demonstrează că suprafaţa de 303,1 ha nu face parte din muntele Dumitra este acela că acest teren este cuprins între două ape ce poartă numele muntelui, ce-l delimitează (Murga Mare şi Pârâul Ploştina Murgelor).
Este de necontestat faptul că orice apă care curge în baza unui munte ia denumirea muntelui la baza căruia curge. Deci, suprafaţa care se întinde spre nord de pârâul Murga Mare aparţine muntelui Murgele şi nu muntelui Dumitra.
De asemenea, este evident faptul că suprafaţa de 303,1 ha face parte din Muntele Murga şi nu din Muntele Dumitra pentru că pe schiţa de la fila 306 se pot observa două culmi ale muntelui Murgele, respectiv culmea Murga Mare şi culmea Murga Mică. Ar fi absurd ca cele două culmi (Murgele) să facă parte din muntele Dumitra.
Nu se va reţine nici susţinerea pârâţilor în sensul că şi-au dovedit dreptul de proprietate cu Monitorul Oficial în care este menţionată suprafaţa de 1000 ha reprezentând Muntele Dumitra.
Nu se va reţine această susţinere pentru că, în primul rând în anul 1922 măsurarea terenurilor se făcea pe versantul munţilor şi nu pe orizontală cum se procedează în prezent, reieşind astfel o suprafaţă mai mare, iar în al doilea rând, în Monitorul Oficial este înscris numele proprietarului S. C. Ş. şi nu autorul pârâţilor respectiv G. C., pârâţii nefăcând dovada că autorul lor a achitat ratele pentru cealaltă jumătate de teren din muntele Dumitra care a rămas în proprietatea lui T. I., conform actelor de vânzare cumpărare din 1922.
În concluziile scrise, pârâţii S. I. şi S. R. V. prin apărător susţin că reclamanta nu are interes legitim să promoveze această acţiune pentru că nimeni nu este prejudiciat prin această restituire, neformulând alte persoane cererii de reconstituire. Nu se va reţine această apărare pentru că potrivit art. III alin. 2 din Legea 169/1997 „Nulitatea poate fi invocata de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor si de alte persoane care justifica un interes legitim”. Astfel instanţa reţine că primarul, prefectul şi ANRP-ul pot solicita nulitatea fără să dovedească interesul legitim, acestea apărând interesul general, respectiv aplicarea corectă a legii, în textul de lege menţionându-se că numai „alte persoane” trebuie să dovedească interesul.
Referitor la suprafaţa de 223 ha gol alpin expropriat de la C. G. în anul 1935, instanţa constată că deşi a fost expropriat nu s-a făcut dovada că proprietarul a primit despăgubiri. Or, cum pârâţii nu au făcut dovada că autorul lor a achitat diferenţa de preţ pentru jumătatea cealaltă a muntelui Dumitra, nici reclamanta nu a făcut dovada că pentru suprafaţa de 223 ha gol alpin, s-au primit despăgubiri, deşi prin hotărâre judecătorească s-au stabilit aceste despăgubiri. Astfel, va fi respectată egalitatea de şanse pentru toate părţile din proces.
Având în vedere că prin HCJ nr. 3900/2006 s-a validat dreptul de proprietate pentru o suprafaţă mai mare decât suprafaţa avută în proprietate de autorul pârâţilor , nefiind respectate astfel dispoziţiile art. 9 alin. 5, din Legea 18/1991 şi art. 6 din Legea 1/2000, instanţa consideră că această hotărâre este nelegală.
Referitor la titlul de proprietate nr. 664/2007 şi procesul verbal de punere în posesie eliberate pârâţilor pentru suprafaţa de 240 ha, instanţa constată că, acestea fiind acte subsecvente HCJ nr.3900/2006 care este nelegală, se impune anularea lor.
Cu privire la cererea de intervenţie formulată de Instituţia Prefectului jud. Gorj, deşi este intitulată intervenţie în interes propriu, instanţa constată că obiectul şi motivele sunt aceleaşi ca în acţiunea principală, fiind de fapt o intervenţie în interesul reclamantei, aşa încât va admite şi cererea de intervenţie.
Cu aceste considerente, instanţa va admite acţiunea şi cererea de intervenţie şi va constata nulitatea absolută a HCJ nr. 3900/2006, a titlului de proprietate nr. 664/2007 şi a procesului verbal de punere în posesie nr. 218 din 03.10.2006.
Va dispune reconstituirea dreptului de proprietate, în indiviziune pentru moştenitorii lui C. G. pentru suprafaţa de 406,7 ha, teren forestier situat în muntele Dumitra.
În temeiul art.274 C. pr. civ., având în vedere că pârâţii şi intimatele Comisia Locală ................ şi Comisia Judeţeană Gorj sunt în culpă procesuală, vor fi obligaţi în solidar la plata sumei de 6.000 lei, către reclamantă, reprezentând onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite acţiunea formulată de reclamanta A. N. pentru Restituirea Proprietăţilor, reprezentată de C. – S. M., vicepreşedinte, cu sediul în ..............................., în contradictoriu cu pârâţii C. R., domiciliat în ..............................., C. I., cu domiciliul în .........................., C. A., domiciliată în ............................., S. O. R., domiciliată în ..............................., S. I., domiciliat în ......................................, S. R. V., cu domiciliul ................................, şi cu intimatele D. S. G., Comisia Locală de fond . şi Comisia Judeţeană ..................pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi cererea de intervenţie formulată de Prefectul Judeţului Gorj.
Constată nulitatea absolută a HCJ nr. 3900/2006, a titlului de proprietate nr. 664/2007 şi a procesului verbal de punere în posesie nr. 218 din 03.10.2006.
Dispune reconstituirea dreptului de proprietate, în indiviziune pentru moştenitorii lui C. G. pentru suprafaţa de 406,7 ha, teren forestier.
Obligă pârâţii şi intimatele Comisia Locală .................. şi Comisia Judeţeană ............, în solidar, să achite reclamantei suma de 6.000 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Septembrie 2013.
PREŞEDINTE GREFIER
Red. P.C. /Tehnored. A.M./01 Octombrie 2013
13 ex
Tribunalul Bacău
Fond funciar
Judecătoria Iași
Dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului ca efect al uzucapiunii în lumina dispoziţiilor Legii nr.18/1991 – fond funciar.
Judecătoria Craiova
Reconstituire drept de proprietate asupra terenurilor - admisibilitatea cererii de intervenţie voluntară principală – plângere împotriva hotărârii comisiei de fonf funciar
Judecătoria Răducăneni
Situaţia terenurilor preluate abuziv de cooperativele agricole de producţie de la persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producţie sau de către stat, fără nici un titlu.
Judecătoria Câmpina
Titlul de proprietate emis cu încălcarea normelor de competenţă absolută a prefectului