Inexistenţa unor bunuri la dispoziţia pârâtei. Imposibilitatea acordării măsurii reparatorii a compensării cu bunuri oferite în echivalent, potrivit prevederilor art. 22 ind. 1 din h.g. 401/2013.

Dosar nr. 933/62/2014

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BRAŞOV

SECŢIA I CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ 157/S

Şedinţa publică de la 30.09.2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE – (…)

GREFIER – (…)

Pe rol fiind soluţionarea  cererea formulată în temeiul Legii 368/2013 şi Legii 10/2001 de către reclamantul PPI în contradictoriu cu pârâţii S.C. Rial S.R.L.- prin reprezentant legal şi Statul Român prin  Ministerul Finanţelor Publice – prin reprezentant legal, precum şi a cererilor de intervenţie în interesul pârâţilor formulate de intervenienţii GI şi DT, Municipiul Braşov, SI, SVşi ST .

Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 22.09.2014 acestea fiind consemnate in incheierea de sedinta de la data respectiva, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera conform dispoziţiilor 396 Cod Procedură Civilă, a amânat pronunţarea pentru astăzi, 30.09.2014, când a pronunţat următoarele

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul PPI, în contradictoriu cu pârâta S.C. Rial S.R.L.,  a  solicitat instanţei obligarea acesteia să dispună în favoarea reclamantului, în compensare pentru imobilul revendicat situat în Braşov, str. (…), înscris în CF (…), unor imobile situate în Braşov, str. (…), înscris în CF (…); CF (…); CF (…) CF (…) ( CF vechi (…), nr. top vechi (…)) şi imobilul situat în Braşov, str. (…)înscris în CF vechi (…) sub nr. top (…)CF nou (…).

Solicită a se dispune acordarea unui alt imobil aflat în administrarea pârâtei pentru diferenţa valorică dintre imobilul revendicat, mai valoros, şi imobilele atribuite în compensare.

În motivarea cererii sale, reclamantul arată că a depus notificare în baza Legii 10/2001, admisă în parte prin Decizia nr. 224/10.10.2003 întrucât o parte din imobil a fost înstrăinată conform Legii 112/1995 pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri.

Nefiind emisă decizie de stabilire a despăgubirilor de către Comisia Centrală, a solicitat returnarea dosarului către pârâtă, în temeiul art. II al. 1 din Legea 368/2013 pentru compensarea cu un alt imobil, potrivit prevederilor art. 22 din Normele de aplicarea a Legii 165/2013.

La nivelul Municipiului Braşov pot fi identificate imobile care pot fi acordate în compensare, statul este proprietar tabular asupra imobilelor indicate în cerere, dispoziţiile legale fiind în sensul reparaţiei în natură pentru imobilele deposedate abuziv în perioada regimului comunist.

Această reparaţie nu este lăsată la aprecierea exclusivă a unităţii deţinătoare, instanţa având posibilitatea cenzurării eventualului abuz al acesteia de a nu declara anumite bunuri ca fiind disponibile, analizarea cererii reclamantului de către instanţă nereprezentând o ingerinţă a acesteia în atribuţiile organelor administrative.

Conform dispoziţiilor aceloraşi norme, conducătorul entităţii investite cu  soluţionarea notificărilor are obligaţia afişării lunare a tabelului cu bunurile disponibile care pot fi acordate în compensare, obligaţie neîndeplinită de pârâtă.

Statul Român rămâne proprietar asupra imobilului care a aparţinut autorului reclamantului, preluat prin expropriere şi tot statul a reglementat şi această formă de reparaţie prin compensare, cererea fiind justificată.

În drept, cererea a fost motivată pe prevederile Legii 10/2001, Legii 368/2013.

Pârâta S.C. Rial S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, susţinând că soluţia dată notificării nu a fost atacată, fiind acceptată expres prin Declaraţia înregistrată sub nr. 103600 din 22.10.2003, parte din imobilul situat în Str. Baiulescu nr. 11 fiind vândut foştilor chiriaşi.

Decizia a fost depusă la A.N.R.P. care nu a efectuat lucrarea de evaluare a  despăgubirilor pentru imobil, societatea nu deţine în evidenţă imobile libere de sarcini în echivalent valoric, proprietatea statului român, pentru acordare în compensare, potrivit art. 1 al. 2 din Legea 165/2013.

Datorită ocupării spaţiilor de către chiriaşi şi formulării unor cereri de exercitare  a dreptului de preemţiune la cumpărare,  imobilele solicitate nu pot face, sub nicio formă obiectul acordării în compensare ca măsură compensatorie, cum solicită reclamantul, relevant în speţă fiind principiul din art. 2 pct. d care vizează menţinerea justului echilibru între interesul particular al foştilor proprietari şi interesul general al societăţii.

Susţinerea reclamantului că pârâta nu a îndeplinit obligaţia de afişare lunară a tabelului cu imobilele disponibile pentru acordarea în compensare este neadevărată, anunţurile fiind afişate în holul instituţiei pentru a fi aduse la cunoştinţa persoanelor interesate.

Aplicarea textului de lege invocat de reclamant nu face altceva decât să dea naştere unor grave probleme sociale în condiţiile în care acesta a fost de acord cu Decizia 224/2004.

În drept, s-au invocat prevederile Legii 10/2001, modificată şi completată prin Lega 1/2000, Legea 165/2013 şi Legea 368/2013.

Şi pârâtul Statul Român a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi lipsei calităţii de reprezentant a ministerului pentru statul român, susţinând că imobilele nu fac parte din domeniul public al statului, potrivit art. 12 din Legea 213/1998, notificarea a fost soluţionată de pârâta S.C. Rial S.R.L. prin decizia 224/2003 şi nu de către stat.

Întrucât litigiul nu are ca obiect bunuri din domeniul public al statului, nu este justificată nici reprezentarea acestuia de către Ministerul Finanţelor Publice, susţinând, în ce priveşte fondul cauzei deduse judecăţii, că instanţa urmează a aprecia asupra temeiniciei cererii reclamantului după verificarea incidenţei prevederilor Legii 165/2013.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinările depuse la dosarul cauzei, susţinând că valabilitatea contractelor de închiriere este limitată până la data de 15.05.2014, nu se poate proceda la valorificarea dreptului de preemţiune al chiriaşilor, aceştia putând încheia un nou contract cu persoana căreia i s-a restituit imobilul în compensare.

Reclamantul nu a putut beneficia de despăgubiri un mare interval de timp, statul fiind obligat să respecte toate obligaţiile internaţionale asumate, astfel că poate fi obligat alături de cealaltă pârâtă, ca unitate deţinătoare la acordarea în compensare a bunurilor aflate în proprietatea statului. Arată că, în prezent acesta nu mai deţine nimic în proprietate şi este insolvabil, deşi a înstrăinat imobilele şi a încasat contravaloarea acestora, nu are fonduri pentru restituirea sumelor încasate cu mulţi ani în urmă, Legea 368/2013 oferind posibilitatea compensării despăgubirilor cu alte imobile.

În răspunsul formulat la întâmpinarea pârâtului Statul Român se arată că acesta are calitate procesuală pasivă întrucât trebuie să garanteze realizarea efectivă şi rapidă a dreptului la restituire, este proprietarul tabular ala imobilelor solicitate în compensare şi nu este justificată înlăturare din proces a acestui pârât, chiar dacă unitatea deţinătoare se pronunţă asupra notificări prin decizie motivată, fiind singurul răspunzător de prejudiciul cauzat prin nefuncţionarea mecanismului destinat a asigura plata măsurilor reparatorii prin echivalent datorate în baza Legii 10/2000.

Şi reprezentarea acestuia prin Ministerul Finanţelor Publice este justificată d potrivit prevederilor art. 25 din Decretul 31/1954 şi art. 3 pct. 81 din H.G. 34/2009, statul participând în nume propriu în acest proces.

În cauză, au fost formulate şi cererii de intervenţie accesorie în interesul pârâtei S.C. Rial S.R.L., de către intervenienţii SI, SVşi ST, respectiv GI şi DT, solicitând respingerea acţiunii reclamantului, cu motivarea că sunt deţinătorii unor contracte de închiriere cu privire la imobilele identificate în cerere, reclamantului fiindu-i acordate despăgubiri în baza Legii 10/2001.

Aceştia din urmă  au formulat cererea lor de intervenţie şi în interesul pârâtului Statul Român.

De asemenea, Municipiul Braşov, prin Primar, a formulat intervenţie în interesul pârâtei S.C. Rial S.R.L. solicitând respingerea cererii reclamantului cu motivarea că pârâta nu deţine bunuri imobile care să poată fi acordate în compensare, bunurile solicitate fiind în proprietatea privată a Municipiului Braşov potrivit HCL 241/2005 şi doar Consiliul local poate hotărî ce imobile fac obiectul acordării în compensare, acesta dispunând de ele conform art. 10 din Legea 215/2001.

După dezbaterea fondului cauzei, reclamantul a solicitat repunerea pe rol a cauzei pentru citarea părţilor cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la înţelesul sintagmei „ libere de sarcini „ , formulând şi o cerere de recuzare a preşedintelui de complet, respinsă prin Încheierea de şedinţă din data de 30.09.2014, reţinându-se că judecătorul fondului s-a pronunţat asupra probelor solicitate şi nu asupra fondului litigiului.

Astfel, cererea de repunere pe rol nu a fost găsită întemeiată, fiind respinsă. 

Analizând excepţiile invocate şi cererea reclamantului în raport de probele existente la dosarul cauzei şi dispoziţiile legale aplicabile speţei, precum şi cererile de intervenţie formulate în cauză, instanţa reţine următoarele:

În temeiul art. 248 Cod procedură civilă, instanţa va analiza mai întâi excepţiile invocate de pârâtul Statul Român, prin întâmpinarea sa, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru statul român.

Dispoziţiile legilor speciale, în temeiul cărora a fost promovată prezenta acţiune, sunt clare în ce priveşte calitatea procesuală pasivă,  legiuitorul atribuind-o emitenţilor deciziile sau dispoziţiilor  prin care se soluţionează notificările, cum rezultă din prevederile art. art. 3 pct. 4 lit. a şi b din Legea 165/2013.

Potrivit acestora, în înţelesul prezentei legi, expresiile şi termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:

 „ 4. entitatea învestită de lege - următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii:

a) unitatea deţinătoare, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare … ;

b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; „

Pentru aceste motive, nu poate fi primită susţinerea reclamantului în sensul  justificării calităţii procesuale pasive a statului în temeiul dispoziţiilor specifice al dreptului comun, astfel că va fi respinsă excepţia.

În condiţiile în care statul nu are calitate procesuală, nici ministerul nu are pe cine reprezenta, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a acestuia pentru stat rămânând fără obiect şi va fi respinsă ca atare.

Pe fond, susţinerile reclamantului în sensul derulării procedurii speciale reglementată de Legea 10/2001 şi finalizării acesteia prin emiterea decizia de soluţionare a notificării, sunt confirmate de probele dosarului, prin decizia nr. 224/2003 fiind stabilită calitatea sa de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de stat şi modalitatea de soluţionare a notificării în sensul restituirii în natură a părţii din imobilul situat în Braşov, str. (…), care nu a fost înstrăinată în condiţiile Legii 112/1995 (filele 5-6).

Pentru partea vândută, în condiţiile acestei legi, s-a propus acordarea de despăgubiri băneşti.

Deşi avea posibilitatea legală de a contestat această modalitate de soluţionare a notificării, potrivit dispoziţiilor din Legea 10/2001, în vigoare la data emiterii deciziei, reclamantul nu a uzat de această cale legală, comunicând pârâtei S.C. Rial S.R.L. prin adresa nr. 10360 din 22.10.2003 acceptarea Deciziei 224/2003 (fila 35).

Cu toate acestea, prin cererea înregistrată sub nr. 8731/RG din 13.02.2014, reclamantul solicită returnarea dosarului de despăgubiri, în temeiul art. II din Legea 368/2013, cerere căreia sa dat curs de către Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor în sensul returnării dosarului către S.C. Rial S.R.L.

Această pârâtă răspunde reclamantului în sensul că nu poate da curs cererii sale de acordare în compensare a altor bunuri, ca măsură reparatorie în echivalent, întrucât nu dispune de astfel de bunuri libere de sarcini la dispoziţie pentru a face obiectul acordării în compensare, conform art. I al. 2 din Legea 368/2013 ( filele 144-1490).

Imobilele solicitate în compensare sunt ocupate de chiriaşi, cel din Braşov, str. (…),  de către DT şi GŞI care au şi solicitat cumpărarea acestor spaţii în temeiul Legii 112/1995 (filele 42-48).

Imobilul din Braşov, str. (…), este ocupat în baza unor contracte de închiriere de către SE, MC, ZD, SA, PE şi SI (filele 49-64).

Potrivit art. 1 al. 1 şi 2 din Legea 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, modificată şi completată prin Legea 368/2013 „ Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură” iar „ În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (….), precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III”.

Reclamantul este persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii din perspectiva prevederilor art. 3  pct. 3 din H.G. nr. 401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013, măsurile compensatorii fiind acordate la propunerea entităţilor investite cu soluţionarea notificărilor, cum rezultă din prevederile art. 21 din Legea 165/2013 şi art. 22 ind. 1 din H.G. 401/2013 – Capitolul ^1 privind mecanismul şi condiţiile privind compensarea cu bunuri oferite în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist

Potrivit acestor dispoziţii legale, măsura reparatorie a compensării cu bunuri oferite în echivalent, prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică de către entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 şi constă în acordarea de bunuri, libere de orice sarcini, în echivalent valoric.

Prin acelaşi articol se prevede că bunurile care pot face obiectul compensării, în condiţiile legii, sunt terenurile, cu sau fără construcţii şi construcţiile finalizate sau nefinalizate, precum şi modul de stabilire a echivalenţei valorice între bunurile care au făcut obiectul cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 şi bunurile care se acordă în compensare prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul construcţiilor nefinalizate, valoarea se stabileşte proporţional cu stadiul de execuţie, stabilit prin raport de expertiză tehnică, întocmit de un expert autorizat, în condiţiile legii.

De asemenea, este stabilită obligaţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării în baza Legii nr. 10/2001 de a afişa situaţia bunurilor care pot fi acordate în compensare, la sfârşitul fiecărei luni, atât pe site-ul unităţii cât şi la sediul acesteia.

Potrivit art. 22^3 din aceleaşi Norme, măsura compensării se dispune prin dispoziţia, decizia sau, după caz, ordinul conducătorului entităţii învestite cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001.

În speţă ne aflăm în situaţia emiterii deciziei de către unitatea investită cu soluţionarea notificării, comunicării deciziei către A.N.R.P. şi solicitării de returnare a acesteia în vederea acordării măsurilor compensatorii în modalitatea „alte bunuri în echivalent”.

Reclamantul nu a parcurs această procedură în faţa unităţii investite cu soluţionarea notificării sale care a emis decizia, cum s-a arătat mai sus, adresându-se direct instanţei competente a analiza contestaţia împotriva deciziei emisă în baza legii 10/2001 şi Legii 165/2013, după ce acceptase soluţia dată prin decizia emisă în 2003 în ce priveşte modalitatea de restituire parţial în natură, parţial sub forma despăgubirilor.

Pârâta a comunicat reclamantului inexistenţa unor imobile la dispoziţia sa pentru a fi acordate în echivalent pentru cel preluat de stat şi care a făcut obiectul notificării soluţionate în modalitatea arătată ( fila 145 ), depunând şi dovada afişării situaţiei bunurilor respective ( filele 67-95).

Esenţial pentru soluţionarea cauzei, în maniera solicitată prin cererea de chemare în judecată, este existenţa unor bunuri la dispoziţia pârâtei, libere de orice sarcini, pentru ca aceasta sau instanţa să poată acorda măsura reparatorie a compensării cu bunuri oferite în echivalent, potrivit prevederilor art. 22 ind. 1 din H.G.  401/2013.

Existenţa contractelor de închiriere având ca obiect imobilele solicitate la acordare în echivalent semnifică atât existenţa locaţiunii ca sarcină asupra imobilelor menţionate, din perspectiva prevederilor speciale ale art. 23 al. 2 lit. a din Legea 7/1996, cât şi neîndeplinirea condiţiei legale ca astfel de imobile să fie „ libere de orice sarcini „ pentru a pute a fi acordate în echivalent.

Pe de altă parte, reclamantul are domiciliul în străinătate, respectiv în Germania, aspect rezultat din adresa depusă la fila 35 a dosarului fără a exista dovezi care să contrazică această stare de fapt, astfel că nu se poate reţine nevoia de spaţiu ca justificare a acordării altor spaţii de locuit în condiţiile afectării acestora de contractele de închiriere menţionate.

 Drepturile foştilor proprietari ca şi cele ale foştilor chiriaşi, respectiv a celor către care s-a vândut parte din imobilul preluat de la reclamant, sunt deopotrivă protejate de Constituţia României şi Convenţia Europeană a drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând, de principiu, asupra acestui aspect în sensul că „ diminuarea vechilor atingeri nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporţionate. În acest sens,  legislaţia ar trebui să permită să se ia în considerare  circumstanţele speciale ale fiecărei speţe, astfel încât persoanele care şi-au dobândit bunurile de bună credinţă să nu fie aduse în situaţia de a suporta ponderea responsabilităţii Statului  care a confiscat  în trecut aceste bunuri „ ( Cauza Raicu împotriva  României – 2006 ).

Chiar dacă nu ne aflăm în această ipoteză din două perspective, respectiv  că apartamentele deţinute în chirie de către intervenienţi nu sunt şi nu au fost în proprietatea reclamantului, pe de o parte şi nu au fost vândute către chiriaşi în condiţiile legii, pe de altă parte, statuările din hotărârea menţionată operează şi în speţă, Curtea reamintind că trebuie păstrat un echilibru just între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale omului.

 Potrivit statuărilor aceleiaşi Curţi E.D.O., în speţă, acest echilibru ar fi distrus dacă intervenienţii ar fi lipsiţi de spaţiul locativ atribuit în condiţiile legii speciale, ei suportând o sarcină specială şi exorbitantă în condiţiile în care reclamantul a beneficiat atât de restituirea în natură a unei unităţi locative cât şi de acordarea de despăgubiri pentru partea din imobil imposibil de restituit în natură.

De asemenea, prin Decizia nr. 269/2014 a Curţii Constituţionale s-a reţinut  că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care a fost reţinută în sarcina statului român obligaţia implementării unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi obligaţia adoptării unor reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită, reţineri similare şi celor din Decizia nr. 188 din 3 aprilie 2014.

Se mai face trimitere la Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, în care „ Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, având în vedere marja de apreciere a statului român şi garanţiile instituite prin Legea nr. 165/2013, şi anume regulile de procedură clare şi previzibile, însoţite de termene constrângătoare şi de un control judecătoresc efectiv, că legea menţionată oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru redresarea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129). În aceeaşi cauză, instanţa de contencios al drepturilor omului a statuat (paragraful 128), de asemenea, că măsurile de amenajare a plăţii creanţelor datorate de stat în virtutea deciziilor judecătoreşti definitive, cum ar fi eşalonarea plăţii acestora, măsuri luate pentru apărarea echilibrului bugetar între cheltuielile şi încasările publice, urmăreau un scop de utilitate publică şi găseau un just echilibru între diferitele interese aflate în joc, prin respectarea mecanismului existent şi prin grija pe care autorităţile au demonstrat-o în executarea acestuia”.

Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut ca fiind constituţionale şi prevederile Legii nr. 165/2013, respectiv art. 16 referitoare la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, art. 21 alin. 6 privind evaluarea imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii, statuând că procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv este în acord cu prevederile art. 44 alin. (1), teza a doua, din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege ( a se vedea şi Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din data de 19 iunie 2013).

Pentru toate aceste considerente, cererea precizată a reclamantului se dovedeşte neîntemeiată şi va fi respinsă ca atare în contradictoriu cu pârâta S.C. Rial S.R.L. şi ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov. 

De asemenea, vor fi admise cererile de intervenţie accesorie în interesul pârâtei S.C. Rial S.R.L., formulate de intervenienţii  Municipiul Braşov, prin Primar, SI, SVST şi GI şi DT, interesul legal al intervenienţilor rezultând cu prisosinţă din cele mai sus expuse, în protejarea dreptului lor la folosirea spaţiului obiect al contractelor de locaţiune.

Urmare admiterii excepţiei şi constatării lipsei calităţii procesuale pasive a statului, cererea de intervenţie accesorie, formulată de intervenienţii  GI şi DT şi în interesul pârâtului Statului Român, va fi respinsă ca fiind formulată în interesul unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În temeiul art. 453 raportat la art. 451 Cod procedură civilă, reclamantul va suporta cheltuielile de judecată proprii şi pe cele ale intervenientului SI, reprezentând onorariu apărător în cuantum redus de 1000 lei în loc de 3000 lei cât a solicitat în raport de activitatea acestuia constând în redactarea cererii de intervenţie şi prezenţa la un termen de judecată.

Ceilalţi pârâţi şi intervenienţi nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamantul PPI.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi respinge excepţie lipsei calităţii de reprezentant a acestui minister pentru statul român ca rămasă fără obiect, excepţii invocate de pârât prin întâmpinare.

 Respinge cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamantul PPI, cetăţean german, identificat cu C.I. (…), cu domiciliul ales în  Braşov, str. (…), camera 212, la sediul avocatului ND, judeţul Braşov, în contradictoriu cu pârâta S.C. Rial S.R.L., cu sediul în  Braşov , str. (…), judeţul Braşov, ca neîntemeiată.

 Respinge aceeaşi cerere de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamantul PPI în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, cu sediul ales în Braşov, B-dul (…)ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. 

 Admite cererile de intervenţie accesorie în interesul pârâtei S.C. Rial S.R.L., formulate de intervenienţii  Municipiul Braşov, prin Primar, cu sediul în Braşov, B-dul (…), SI, SVşi ST, cu domiciliul în Braşov, str. (…) GI şi DT, ambii cu domiciliul ales în Braşov, str. (…)

 Respinge cererea de intervenţie accesorie, formulată de intervenienţii  GI şi DT în interesul pârâtului Statului Român, ca fiind formulată în interesul unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

 Obligă reclamantul la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată, către intervenientul SI. 

  Cu apel în 30 zile de la comunicare , care se depune la Tribunalul Braşov.

Pronunţată în şedinţă publică din 30.09.2014.

PREŞEDINTE, GREFIER

(…) (…)

Red. V.M./09.02.2015

Tehnored. AD./09.02.2015

11 ex.

Domenii speta

Spete similare