Contestaţie tabel preliminar

Decizie 447/A din 23.06.2015


Contestaţie tabel preliminar

Prin Decizia menţionată s-a admis apelul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că  acea clauza contractuală inclusă în contractele de leasing perfectat de părţi, prevăzute de art. 13, ce cuprinde obligaţia debitorului de plată a tuturor sumelor datorate conform contractului de leasing, inclusiv ratele datorate după predarea bunului, şi care constituie, de fapt, obiectul contestaţiei creditoarei ar avea caracter abuziv, având natura unei clauze penale.

În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, enunţate de instanţa de fond în considerentele sentinţei atacate nu sunt incidente în cauză atât timp cât contractele de leasing nu sunt contracte încheiate între un profesionist şi un consumator, ci ambele părţi au calitatea de profesionişti.

În sensul celor expuse anterior sunt şi prevederile Deciziei nr. 1129/2008, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori. În consecinţă, dispoziţiile normative de protecţie a consumatorilor nu sunt aplicabile în privinţa persoanelor juridice, cum este cazul debitoarei.

Lichidatorul judiciar a înlăturat aceste sume, în virtutea clauzei penale, ca urmare a reţinerii caracterului abuziv al respectivei clauze, însă, cu privire la acest aspect, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 67 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2005 care obligă administratorul/lichidatorul judiciar să poarte discuţii cu creditorii, solicitându-le dacă consideră necesar, informaţii sau documente suplimentare, operaţiunea de verificare a creanţelor având ca scop expres prevăzut de lege stabilirea legitimităţii şi valorii exacte a creanţelor declarate. Aşa fiind,  administratorul /lichidatorul judiciar poate conchide că o creanţă nu a fost dovedită numai după ce şi-a îndeplinit toate obligaţiile ce-i reveneau cu ocazia întocmirii tabelului preliminar al creanţelor. Trebuie menţionat că  administratorul/lichidatorul judiciar are obligaţia, conform dispoziţiilor art. 64 alin.1-4 din Legea nr. 85/2006, să stabilească existenţa şi valoarea creanţelor declarate chiar dacă acestea nu sunt constatate printr-un titlu sau dacă sunt afectate de un termen sau de o condiţie.

În privinţa creanţei reprezentând restul ratelor, calculate după restituirea autoturismelor, instanţa constată că existenţa juridică, caracterul determinabil şi scadenţa obligaţiilor de plată  a acestora sunt evidenţiate de clauza de la art. 13 din Contractele de leasing încheiate de părţi. Instanţa observă, în acelaşi timp, că societatea creditoare a indicat în cuprinsul declaraţiei de creanţă, modul de calcul al daunelor interese convenţionale care este conform clauzei indicate mai sus.

Contrar susţinerilor intimatei, instanţa reţine că diferenţa între capitalul nefacturat - ulterior momentului rezilierii, şi valoarea de vânzare reprezintă în realitate  o diferenţă între valoarea de achiziţie şi valoarea de piaţă în momentul valorificării autovehiculului restituit, datorată uzurii, care constituie o pierdere pentru finanţator, rezultată din neexecutarea contractului din vina utilizatorului.

De altfel, în acest sens este şi jurisprudenţa în materie a prezentei Curţi, această orientare fiind stabilită în urma unificării practicii la nivelul Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, din 19.06.2015.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 2 teza a II-a, Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită apelul, să şi înscrierii creanţei acesteia, în tabelul preliminar al creanţelor asupra averii debitoarei cu suma de 62.261,23 lei,  reprezentând contravaloare facturi neachitate şi penalităţile aferente, de asemenea, neachitate, corespunzătoare celor patru contracte de leasing..