Achiziţii publice

Achiziţii publice

Prin Decizia menţionată s-a admis recursul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune – analizată cu precădere, de către instanță, potrivit disp. art. 248 alin. 1 Cod proc. civ., normă generală aplicabilă în materia achizițiilor publice prin efectul normei speciale, de trimitere, cuprinse în art. 297 din O.U.G. nr. 34/2006, Curtea are în vedere stabilirea, în primul rând, a prevederilor legale aplicabile cauzei, pentru a putea, apoi, conchide cu privire la durata termenului de prescripție (termenul general de 3 ani sau termenul special de 6 luni) și la respectarea sau nerespectarea acestuia, de către reclamanta COMUNA.

În aceste sens, Curtea constată că factura fiscală nr. 227/2 mai 2012, emisă de Societatea T SRL, pentru suma de 48.000 lei, reprezentând „prestări servicii conform Contract nr. 3019/2009”, a fost achitată de COMUNA cu ordinul de plată nr. 145/9 mai 2012, suma de 31.400 lei, pretinsă prin cererea de chemare în judecată, constituind - potrivit mențiunilor exprese ale reclamantei COMUNA – o parte din suma de 48.000 lei pe care a achitat-o pârâtei Societatea T SRL (reclamanta susținând că, în locul sumei de 48.000 lei, pârâta ar fi trebuit să înscrie în factura fiscală nr. 227/2 mai 2012 numai suma de 16.600 lei, acesta reprezentând cuantumul datorat, pe care reclamanta ar fi trebuit să îl achite).

La data plății sumei de 48.000 lei, adică la 9 mai 2012, litigiul vizând executarea unui contract de achiziție publică era de competența instanței comerciale, conform art. I pct. 75 din O.U.G. nr. 76/2010, care a introdus alineatul 11 în art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006.

La data realizării procedurii concilierii, adică la 5 decembrie 2012 – astfel cum rezultă din Procesul verbal de conciliere directă nr. 954/5 decembrie 2012, litigiul vizând executarea unui contract de achiziție publică era tot de competența instanței comerciale întrucât art. 286 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2006 a fost modificat, în sensul stabilirii competenței materiale a instanței de contencios administrativ (mai exact, a tribunalului de la sediul autorității contractante), prin O.U.G nr. 77/2012, act normativ care a intrat în vigoare numai la data de 1 ianuarie 2013, conform art. IV din O.U.G. nr. 77/2012.

Prin urmare, în speță, nu se aplică respectiv termenul special de 6 luni, prevăzut de art. 7 alin. 6, art. 11 alin. 1 lit. e din Legea nr. 554/2004, cu privire la procedura prealabilă aplicabilă contractelor administrative, respectiv la introducerea acțiunii în justiție. Întrucât raportul juridic născut prin efectul încheierii, de către părți, a Contractului de proiectare nr. 3019/16 ianuarie 2009, rămâne supus legii sub care a fost creat, termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decr. nr. 167/1958 – în condițiile în care nici O.U.G. nr. 34/2006 și nici art. 7208 Cod proc. civ. nu prevedeau, în forma aplicabilă la data de 16 ianuarie 2009, un termen special de prescripție cu privire la procedurii concilierii, respectiv la sesizarea instanței de judecată.

În contextul procedural punctual anterior relevat, Curtea constată că reclamanta COMUNA a introdus cererea de chemare în judecată înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani (care a început să curgă la data achitării sumei de 48.000 lei, adică la 9 mai 2012), Tribunalul Harghita fiind sesizat cu prezentul litigiu la data de 14 ianuarie 2014, excepția prescripției dreptului material la acțiune trebuind, așadar, respinsă.

În consecință, Curtea va admite recursul și va casa Sentinţa nr. 1984/18 iunie 2014 – art. 496 alin. 1, alin. 2 teza I Cod proc. civ. întrucât, în mod greșit, prima instanță nu a procedat la cercetarea fondului, dar, după casare, Curtea nu va face aplicarea disp. art. 498 alin. 2 Cod proc. civ., netrimițând cauza, spre rejudecare, primei instanțe. Concluzia se impune prin prisma nomei speciale imperative cuprinse în art. 28716 alin. 3 din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit căreia, în cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, modificând sau casând sentinţa, va rejudeca în toate cazurile litigiul în fond.

Referitor la fondul cauzei, Curtea constată că, potrivit art. 15.1 din Contractul de proiectare nr. 3019/16 ianuarie 2009, având ca obiect elaborarea proiectului „Sistem de alimentare cu apă și canalizare în comuna, satele, Nicolești, Iașu, jud. Harghita”, pentru serviciile prestate plățile datorate de achizitor prestatorului sunt cele declarate în propunerea financiară, anexă la contract, iar potrivit art. 15.2, prețul contractului nu se actualizează.

Astfel cum a menționat reclamanta – și au confirmat auditorii externi, prin pct. 7.a.2 din Raportul de audit nr. 1281/28 septembrie 2012, întocmit de Camera de Conturi Harghita, precum și prin pct. 3 din Decizia nr. 33/25 octombrie 2012, emisă de Camera de Conturi Harghita, în temeiul Contractului de proiectare nr. 3019/16 ianuarie 2009 s-au făcut următoarele plăți, de către reclamanta COMUNA: suma de 10.000 lei, înscrisă în factura fiscală nr. 351/22 septembrie 2010, achitată cu O.P. nr. 268/27 septembrie 2010; suma de 5.000 lei, înscrisă în factura fiscală nr. 363/29 octombrie 2010, achitată cu O.P. nr. 313/29 octombrie 2010; suma de 2.000 lei, înscrisă în factura fiscală nr. 308/27 decembrie 2010, achitată cu O.P. nr. 387/31 decembrie 2010; suma de 10.000 lei, înscrisă în factura fiscală nr. 453/28 noiembrie 2011, achitată cu O.P. nr. 369/21 decembrie 2011; suma de 4.000 lei, înscrisă în factura fiscală nr. 426/30 august 2011, achitată cu O.P. nr. 270/31 august 2011 și nr. 288/27 septembrie 2011. Facturile fiscale și ordinele de plată anterior enumerate au fost depuse la dosarul Tribunalului Harghita.

Așadar, în temeiul Contractului de proiectare nr. 3019/16 ianuarie 2009, reclamanta i-a achitat pârâtei, cu titlu de preț al serviciilor de proiectare prestate, suma totală de 31.000 lei, până la sfârșitul anului 2011.

Astfel cum rezultă din  art. 2.3. al Contractului de proiectare nr. 3019/16 ianuarie 2009, prețul convenit pentru îndeplinirea contractului, plătibil prestatorului de către achizitor, a fost stabilit la suma totală de 40.000 lei, valoare care nu conținea TVA (așa încât, prețul total, incluzând TVA, era de 47.600 lei), neexistând posibilitatea ajustării acestuia, în sensul actualizării (conform clauzei cuprinse în art. 15.2. din Contract). Prin urmare, reclamanta mai trebuia să îi achite pârâtei diferența de preț în sumă de 16.600 lei.

 Cu toate acestea, pârâta Societatea T SRL a emis factura fiscală nr. 227/2mai 2012, pentru diferența de preț în cuantum de 48.000 lei, reprezentând prestări servicii conform Contract nr. 3019/2009, sumă achitată de reclamanta COMUNA, astfel cum reiese din ordinul de plată nr. 145/9 mai 2012.

Prin întâmpinarea depusă la 11 martie 2014, în prima etapă procesuală, pârâta Societatea T SRL a recunoscut „eroarea materială inserată în actul de decontare nr. 227/2012”, dar a susținut că aceasta nu recalifică plata efectuată de reclamanta COMUNA, în plată nedatorată, în condițiile în care, între părți s-au încheiat 4 contracte de proiectare cu privire la obiectivul „Sistem de alimentare cu apă și canalizare în comuna, satele, Nicolești, Iașu, jud. Harghita”, iar pârâta și-a îndeplinit obligațiile din aceste contracte, ea făcând referire la „unitatea proiectului de realizare a sistemului de alimentare cu apă și canalizare”, precum și la „modalitatea haotică în care achizitorul a înțeles să achite contravaloarea lucrărilor executate și recepționate”, situație care „a condus la emiterea facturii nr. 227/2.05.2012 pentru întreaga sumă datorată de UAT cu eroarea materială constând în neevidențierea actului subsecvent contractului 3019/2009, în baza căruia suma de 31.400 lei, obiectul cererii deduse judecății, a fost achitată de UAT”.

În mod concret, pârâta a recunoscut faptul că suma de 31.400 lei - adică diferența de la suma de 16.600 lei, datorată în temeiul Contractului de proiectare nr. 3019/16 ianuarie 2009, și suma de 48.000 lei, înscrisă în factura fiscală nr. 227/2 mai 2009 - a fost trecută din eroare în factură, susținând, însă, că, oricum, era datorată pentru prestațiile efectuate în temeiul celorlalte 3 contracte de proiectare încheiate cu reclamanta, referitoare la obiectivul „Sistem de alimentare cu apă și canalizare în comuna, satele, Nicolești, Iașu, jud. Harghita”.

Curtea nu poate ignora, însă, faptul că, atâta vreme cât proiectantul, emitent al facturii fiscale nr. 227/2 mai 2009, nu a urmat procedura instituită prin art. 159 din Legea nr. 571/2003, pentru corectarea erorii din această factură, nu se poate da eficiență juridică susținerii anterior prezentate. Concluzia se impune și prin prisma jurisprudenței instanței supreme care, prin Decizia nr. V/15 ianuarie 2007, dată într-un recurs în interesul legii, publicată în M. O., Partea I, nr. 732/31 octombrie 2007 şi obligatorie pentru instanţe în privinţa dezlegării date problemelor de drept judecate – art. 517 alin. 4 Cod proc. civ. -, a stabilit, în legătură cu modalitatea deficitară de întocmire a înscrisurilor financiar-contabile, că, în cazurile de efectuare de operaţiuni de deducere a TVA… prin Legea nr. 571/2003 s-au reglementat, cu caracter unitar, atât obligativitatea prezentării documentelor justificative, cât şi menţiunile sau informaţiile care să rezulte din acestea. Conform concluziei instanţei supreme, se impune să se considere că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea acestei taxe.

Chiar dacă hotărârea se referă la deducerea TVA, dezlegarea în drept este incidentă și cu privire la plata/încasarea unei sume de bani, pe baza unei facturi fiscale care nu și-a probat caracterul de document justificativ, în condițiile în care conține un cuantum în dezacord cu clauzele contractuale sau conține erori.

Curtea reține, așadar, că pentru prestațiile executate în temeiul Contractului de proiectare nr. 3019/16 ianuarie 2009, pârâtei Societatea T SRL i s-a plătit un preț mai mare decât cel stabilit și ținând seama, o dată în plus, de caracterul contractului (achiziții publice – unul din principiile care stau la baza atribuirii acestuia constituindu-l, potrivit art. 2 alin. 2 lit. f din O.U.G. nr. 34/2006, „eficiența utilizării fondurilor”), precum și de faptul că disciplina financiar-contabilă nu permite tratarea „globală” a plăților realizate în temeiul a 4 contracte distincte, cu clauze de-sine-stătătoare (inclusiv în privința prețului), chiar dacă aceste contracte de achiziție publică au fost încheiate cu privire la servicii de proiectare vizând același obiectiv, suma de 31.400 lei, achitată de reclamantă, reprezintă o plată nedatorată (art. 992 Cod civ).

Având în vedere argumentele anterior expuse, Curtea va admite cererea reclamantei, obligând pârâta să-i plătească suma de 31.400 lei, cu titlu de plată nedatorată, precum și suma de 665 lei, cu titlu de dobândă legală (art. 994 Cod civ.) – instanța ținând seama de limitele învestirii sale cu privire la petitul vizând dobânda, în condițiile în care reclamanta a solicitat, cu acest titlu, suma totală de 655 lei, prin raportare la dobânda de referință a BNR (5,25%, aplicabilă începând cu luna martie 2012), perioada pentru care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale fiind cuprinsă între 9 mai 2012 (data plății sumei de 48.000 lei) și 28 septembrie 2012 (data încheierii Procesului verbal de constatare și a Raportului de audit financiar nr. 1281/28 septembrie 2012, de către Camera de Conturi Harghita).

Domenii speta

Spete similare