Încadrarea generică a activităţii prestate de reclamant în anexele Ordinului mmps nr. 50/1990. Obligativitatea ca nivelul noxelor existente la locul de muncă să depăşească nivelul maxim admis prevăzut în normele de protecţie a muncii

Nu este suficient ca o activitate să fie prevăzută în anexele Ordinului MMPS nr. 50/1990 pentru a fi încadrată în grupa I sau a II-a de muncă, ci este necesar ca nivelul noxelor existente să depăşească nivelul maxim admis.

În speţă, reclamantul nu a prezentat instanţei, nici prin cererea de chemare în judecată, nici prin cererea de apel, susţineri concrete cu privire la modul în care noxele ar depăşi nivelul admis. Acesta s-a referit doar generic la condiţii atmosferice extreme, vânt şi praf, respectiv la noxe chimice şi fizice neprecizate.

Totodată, nici probele administrate nu dovedesc depăşirea nivelului admis de noxe, declaraţiile martorilor audiaţi cuprinzând doar aprecieri generice.

Pct. 178 din Anexa nr. 2 a Ordinului MMPS nr. 50/1990

Art. 4 al Ordinului MMPS nr. 50/1990

I. Sentinţa apelată:

Prin sentinţa civilă FN/23.01.2016, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a respins ca nefondată cererea formulată la 10.05.2016 de reclamantul [...] în contradictoriu cu pârâta Comuna [...], astfel cum a fost modificată, prin care a solicitat să se constate că activitatea prestată de acesta în perioadele 19.06.1981 – 30.09.1989 şi 01.01.1990 – 01.04.2001, în calitate de mecanic agricol, se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform Ordinului nr. 50/1990, Anexa nr. 2, pct. 88 şi 178, obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe privind sporul de baltă, sporul de fidelitate, sporul de vechime, reţinerea pentru pensia suplimentară şi venitul în acord global de care a beneficiat, precum şi la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, tribunalul a obligat reclamantul la plata sumei de 500 de lei către pârâtă cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamantul a fost angajat în cadrul [...] din data de 19.06.1981 având meseria de mecanic agricol. Începând cu data de 01.05.1991 angajatorul a fost reorganizat devenind [...] SA [...] reclamantul lucrând până la data de 06.03.2001

Pe calea prezentului litigiu reclamantul doreşte să se constate că activitatea sa se încadrează în grupa II de muncă în perioadele 19.06.1981 – 30.09.1989, 01.01.1990 – 01.04.2001.

Este adevărat că activitatea de mecanic agricol era prevăzută în anexa II a Ordinului nr. 50/1990 care prevedea că se încadrează în grupa II de muncă Mecanicii agricoli care efectuează lucrări in câmp cu tractoare de cel pu?in 65 CP si combine autopropulsate, precum si cei care efectuează tratamente fitosanitare prin stropire si prăfuire cu MET si MPSP (pentru perioada lucrărilor in câmp).

Prin Decizia nr. 9/16.05.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că nu se poate vorbi de un drept recunoscut de lege unui salariat doar prin regăsirea în anexa legii a tipului de activitate pe care l-a desfăşurat, pentru ca acesta să poată pretinde o recunoaştere directă a beneficiului lucrului în grupa superioară de muncă, constituirea dreptului efectuându-se în cadrul unei proceduri în care se prevedea îndeplinirea unor atribuţii specifice de către partenerii sociali (angajator/sindicatele ca reprezentanţi ai salariaţilor) şi verificări concrete cu sprijinul unor instituţii ale statului (medicale, de protecţie a muncii). În măsura în care aceste verificări pot fi substituite prin actul jurisdicţional al instanţei, aceasta poate face încadrarea activităţii unei persoane în grupa superioară de muncă.

În litigiul dedus judecăţii a fost audiat martorul [...] a arătat că a lucrat ca mecanic agricol fiind coleg de muncă cu reclamantul şi că a beneficiat de încadrarea în grupa a II - a de muncă, depunând în acest sens copia propriului carnet de muncă.

Din analiza copiei carnetului de muncă al martorului [...]  nu există o menţiune aparţinând fostului angajator în sensul încadrării activităţi în reclamantului în grupa superioară de muncă astfel încât instanţa constată că afirmaţiile  martorului nu sunt susţinute la nivel probator de niciun înscris.

Potrivit prevederilor art. 2 din Ordinul nr. 50 din data de 5 martie1990, pentru precizarea locurilor de munca, activită?ilor si categoriilor profesionale cu condi?ii deosebite, care se încadrează in grupele I si II de muncă, in vederea pensionării: "In grupa II de muncă se încadrează locurile de munca, activită?ile si categoriile profesionale cuprinse in anexa nr.2.". In preambulul ordinului susmen?ionat se arată că acesta a fost emis: "In baza Legii nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat si asistenta sociala si in conformitate cu prevederile art.2 din Decretul- Lege nr.68/1990 pentru înlăturarea unor inechităţi in salarizarea personalului (...).". Conform prevederilor art.6 din Ordinul nr.50/1990: "Nominalizarea persoanelor care se încadrează in grupele I si II de munca se face de către conducerea unităţilor împreuna cu sindicatele libere din unităţi, ?inându-se seama de condi?iile deosebite de munca concrete in care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condi?ii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).". In art. 7 se prevede ca: "Încadrarea in grupele I şi II de muncă se face propor?ional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse in aceste grupe, cu condi?ia ca, pentru grupa I, personalul să lucreze in aceste locuri cel pu?in 50%, iar pentru grupa II, cel pu?in 70% din programul de lucru."

Faţă de toate prevederile legale sus-citate, tribunalul a constatat că reclamantul nu a făcut dovada că îndepline?te aceste cerin?e ale legii, pentru ca activitatea sa din perioada indicată in petitul ac?iunii să poată fi considerată ca fiind desfă?urată in grupa II de muncă. Astfel, tribunalul a reţinut că, din probele administrate in cauză, nu rezultă că tractorul condus de reclamant ar fi avut  o putere mai mare de 65 CP, pentru a fi in situa?ia avută în vedere de legiuitor în anexa II pct. 88.

Mai mult, instanţa constată că, faţă de modalitatea de redactare a pct.88, nici nu s-ar putea face încadrarea în grupa superioară de muncă decât pe perioada lucrărilor în câmp.

Instanţa a constatat că reclamantul solicită să reţină că el a desfă?urat activitate in grupa II de muncă, întemeindu-şi de fapt preten?iile doar pe argumentele că altor salaria?i, care s-au aflat intr-o situa?ie similară cu a sa, li s-a recunoscut grupa II de muncă.

De asemenea, reclamantul a depus în dovedirea temeiniciei solicitărilor sale o hotărâre judecătorească; instanţa consideră că hotărârile judecătoreşti pronunţate au efecte relative, cele statuate fiind  opozabile doar părţilor litigante din cauza respectivă.

Cât priveşte carnetul de muncă al numitului [...] depus în probaţiune instanţa constată că intr-adevăr acesta a beneficiat de încadrarea în grupa superioară de muncă, însă pentru o perioadă în care acesta a lucrat la alt angajator pe perioada în care a avut calitatea de salariat la [...], fiind în aceeaşi situaţie cu reclamantul nebeneficiind de încadrarea în grupa superioară de muncă, astfel încât acest înscris nu are relevanţă în prezenta cauză.

 In lipsa unor dovezi concrete, din care să rezulte fără dubiu că reclamantul a efectuat atari activităţi, încadrabile in grupa II de muncă, intr-un procent de minim 70% din programul său total de lucru, tribunalul a considerat că nu îşi poate contura convingerea in raport de simple presupuneri, astfel că nu va primi sus?inerile reclamantului, apreciindu-le ca nefondate.

În ceea ce priveşte solicitarea privind eliberarea unei adeverinţe din care să reiasă sporul de baltă, sporul de fidelitate, sporul de vechime, reţinerea pentru pensia suplimentară şi venitul în acord global,  instanţa reţine că în calitate de de?inător legal al arhivei [...], calitate necontestată de către pârâta Comuna [...] şi susţinută la nivel probator de adresa nr. …/08.07.2010 a Ministerului Administraţiei şi Internelor Arhivele Naţionale, trebuie să respecte dispoziţiile Legii nr. 16/1996 care prevede la art. 29 alin. 1: ”Creatorii ori deţinătorii de documente sau, după caz, succesorii în drepturi ai acestora sunt obligaţi să elibereze, potrivit legii, la cererea persoanelor fizice şi a persoanelor juridice, certificate, adeverinţe, copii şi extrase de pe documentele pe care le creează ori le deţin, inclusiv de pe cele pentru care nu s-a împlinit termenul prevăzut la art. 13, dacă acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant.”

Această obligaţie nu are însă un caracter absolut, deţinătorul fondului arhivistic având numai obligaţia de a atesta doar acele date care rezultă din fondul arhivistic pe care îl deţine, iar nu şi date care nu rezultă din înscrisurile deţinute – foi de lucru, pontaje, state de plată, carnete de muncă.

De asemenea, în lipsa unor înscrisuri doveditoare nu poate fi obligat angajatorul sau deţinătorul fondului arhivistic să întocmească înscrisuri noi, referitoare la perioade anterioare, care să stea la baza unei adeverinţe şi care să ateste anumite venituri ale fostului angajat care nu rezultă din documentele contabile de evidenţă primară sau din contractul individual de muncă al fostului salariat.

Prin urmare, pârâta nu poate fi obligată să ateste împrejurări referitoare la veniturile reclamantului şi contribuţia la asigurări sociale pe care nu le cunoaşte, deţinătorul fondului arhivistic neputând să îşi asume răspunderea pentru date care nu rezultă din evidenţele sale.

Obligaţia sa legală este aceea de a atesta existenţa unor date în documentele care fac parte din fondul arhivistic, ceea ce înseamnă că în lipsa acestor documente nu are cum să ateste datele pretins reale indicate de reclamant.

Cum reclamantul nu  a făcut dovada că a beneficiat de aceste sporuri, aspect întărit şi de martorul audiat care a declarat că nu beneficia de niciun alt spor, instanţa nu poate susţine ca dovedită pretenţia reclamantului referitoare la obligarea pârâtei la emiterea unei adeverinţe care să ateste sporurile solicitate.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 c.pr.civ., instanţa a admis cererea pârâtei Comuna [...] privind acordarea cheltuielilor de judecată având în vedere faptul că reclamantul se află în ipoteza prevăzută de textul de lege, aceea de a fi pierdut procesul, urmând a face aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin.2 c.pr.civ. potrivit văruia „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, ori de câte ori vor constata motivat că sunt vădit disproporţionate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.”

Instanţa a apreciat că faţă de obiectul şi complexitatea cauzei, onorariul avocatului este nepotrivit de mare, motiv pentru care îl va reduce la cuantumul de 500 de lei. Drept urmare, reclamantul a fost obligat la plata către pârâta Comuna [...] prin Primar a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

II. Apelul:

1. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantul [...], solicitând schimbarea în tot a acesteia în sensul admiterii acţiunii.

În motivarea cererii de apel, apelantul a invocat decizia în interesul legii nr. 9/2016 şi a arătat că în mod greşit prima instanţă a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 3 din ordinul nr. 50/1990, respectiv că nu există suficiente dovezi din care să rezulte că activitatea reclamantului se încadrează în grupa a II-a de muncă. Totodată, a invocat art. 18 din Legea nr. 16/1996, modificată prin OUG nr. 39/2006.

2. Prin concluzii scrise, intimata-pârâtă a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată, arătând că nu deţine actele necesare în vederea întocmirii adeverinţei solicitate de reclamant. De asemenea, reclamantul nu a adresat pârâtei o cerere de eliberare a adeverinţei.

3. În cadrul judecăţii în apel a fost ataşat dosarul de fond şi a fost ascultat martorul [...].

III. Analiza apelului:

1. Apelantul a lucrat, în perioada dedusă judecăţii, ca muncitor în formare în perioada 19.06.1981 – 01.07.1982 şi ca mecanic agricol în perioadele 01.07.1982 – 30.09.1989 şi 01.01.1990 – 1.04.2001 şi în continuare până la 01.06.2003, astfel cum rezultă din carnetul său de muncă.

Acesta a solicitat instanţei să fie încadrat în grupa a II-a de muncă în perioadele 19.06.1981 – 30.09.1989 şi 01.01.1990 – 01.04.2001, conform Ordinului MMPS nr. 50/1990, Anexa nr. 2, pct. 88 şi 178.

2. Prin decizia în interesul legii nr. 9/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, în grupele I sau II de muncă”.

Instanţa supremă a reţinut în acest sens că „instanţa de drept comun este abilitată a statua asupra încadrării unei activităţi concrete a unui salariat în grupa superioară de muncă (inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea existenţei şi naturii condiţiilor vătămătoare din perioada respectivă, precum şi a timpului efectiv de lucru în aceste condiţii)” [par. 54], iar „împrejurările concrete ale activităţii şi justificarea motivelor pentru care angajatorul nu a procedat la evaluarea locului de muncă sau la nominalizarea salariatului, cu consecinţa juridică a neîncadrării locului de muncă ocupat în condiţii deosebite de muncă (încadrare sau nominalizare), pot fi examinate şi vor primi valenţele cuvenite în planul probaţiunii judiciare” [par. 56].

De asemenea, în cuprinsul aceleiaşi decizii în interesul legii, s-a reţinut că „nu se poate vorbi de un drept recunoscut de lege unui salariat doar prin regăsirea în anexa legii a tipului de activitate pe care l-a desfăşurat, pentru ca acesta să poată pretinde o recunoaştere directă a beneficiului lucrului în grupa superioară de muncă, constituirea dreptului efectuându-se în cadrul unei proceduri în care se prevedea îndeplinirea unor atribuţii specifice de către partenerii sociali (angajator/sindicatele ca reprezentanţi ai salariaţilor) şi verificări concrete cu sprijinul unor instituţii ale statului (medicale, de protecţie a muncii). În măsura în care aceste verificări pot fi substituite prin actul jurisdicţional al instanţei, aceasta poate face încadrarea activităţii unei persoane în grupa superioară de muncă” [par. 49-50].

Prin urmare, încadrarea în grupa I sau a II-a de muncă poate fi realizată pe cale judiciară, dar numai „în măsura în care” „verificările concrete” ale situaţiei de fapt conduc la concluzia că sunt îndeplinite toate condiţiile de încadrare prevăzute de Ordinul MMPS nr. 50/1990.

3. Din cuprinsul Ordinului MMPS nr. 50/1990 rezultă că, pentru ca un salariat să beneficieze de încadrarea în grupa I sau a II-a de muncă, este necesară întrunirea cumulativă a trei condiţii:

a) să fi lucrat efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 sau să-şi fi desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul aceluiaşi angajator, încadrat în grupa I sau a II-a de muncă (art. 3 din ordin);

b) nivelul noxelor existente la locurile de muncă prevăzute în grupa I sau a II-a de muncă să fi depăşit nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecţie a muncii (art. 4 din ordin);

c) timpul efectiv lucrat la locurile de muncă prevăzute în grupa I sau a II-a de muncă să fi fost de cel puţin 50% în cazul grupei I şi de cel puţin 70% în cazul grupei a II-a (art. 7 din ordin).

4. Prima condiţie nu este îndeplinită în speţă în cazul pct. 88 din Anexa nr. 2 a Ordinului MMPS nr. 125/1990 (iar nu 50/1990, unde pct. 88 din varianta iniţială priveşte fabricarea vatei de sticlă, iar pct. 88 din varianta consolidată se referă la negru de fum şi amestecuri de cauciuc, fără legătură cu activitatea reclamantului), text care prevede încadrarea în grupa a II-a de muncă a mecanicilor agricoli care efectuează lucrări în câmp cu tractoare de cel puţin 65 CP şi combine autopropulsate, precum şi cei care efectuează tratamente fitosanitare prin stropire şi prăfuire cu  MET şi MPSP (pentru perioada lucrărilor în câmp). Astfel, nu există nicio susţinere concretă şi nici vreo dovadă cu privire la capacitatea cilindrică a tractoarelor cu care a lucrat reclamantul şi nici cu privire la perioadele concrete în care acesta a lucrat cu combine autopropulsate, în contrast cu cele în care a lucrat cu tractoare, respectiv a perioadelor în care a efectuat tratamente fitosanitare, în contrast cu perioadele în care a efectuat alte activităţi agricole.

Prima condiţie este însă îndeplinită, pentru perioadele 01.07.1982 – 30.09.1989 şi 01.01.1990 – 01.04.2001, în care reclamantul a lucrat ca mecanic agricol, în cazul pct. 178 din Anexa nr. 2 a Ordinului MMPS nr. 50/1990, care prevede încadrarea în grupa a II-a de muncă a mecanicilor agricoli care efectuează lucrări în câmp. În acest sens, se reţine din declaraţia martorului audiat în faţa instanţei de apel că reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în câmp, în perioada martie – noiembrie a fiecărui an lucrat ca mecanic agricol. Se exclud aşadar, din perioadele 01.07.1982 – 30.09.1989 şi 01.01.1990 – 01.04.2001, doar perioada decembrie – februarie a fiecărui an lucrat, întrucât activitatea de reparare a utilajelor pe timp de iarnă, care nu se realiza în câmp, nu se încadrează în temeiurile invocate din Ordinul MMPS nr. 50/1990, precum şi perioada 19.06.1981 – 01.07.1982, în care reclamantul a lucrat ca „muncitor în formare”, pentru care declaraţia martorului nu se coroborează cu menţiunea în acest sens din carnetul de muncă.

5. Chiar dacă activitatea prestată de reclamant în perioada martie – noiembrie a fiecărui an lucrat ca mecanic agricol din intervalele 01.07.1982 – 30.09.1989 şi 01.01.1990 – 01.04.2001 se încadrează generic în temeiul de drept reprezentat de pct. 178 din Anexa nr. 2 a Ordinului MMPS nr. 50/1990, această constatare nu este suficientă pentru a se recunoaşte încadrarea în grupa a II-a de muncă. Este necesar în acest sens să se verifice îndeplinirea celei de-a doua condiţii, care rezultă din art. 4 al Ordinului MMPS nr. 50/1990: „Încadrarea în grupele I şi II de munca se va face în situaţia în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condiţiilor de munca, nivelul noxelor existente la locurile (activităţile, meseriile, funcţiile) prevăzute în aceste grupe depăşeşte nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecţie a muncii.”

Rezultă astfel că nu este suficient ca o activitate să fie prevăzută în anexele ordinului pentru a fi încadrată în grupa I sau a II-a de muncă, ci este necesar ca nivelul noxelor existente să depăşească nivelul maxim admis.

6. În speţă, reclamantul nu a prezentat instanţei, nici prin cererea de chemare în judecată, nici prin cererea de apel, susţineri concrete cu privire la măsura în care noxele ar depăşi nivelul admis. Acesta s-a referit doar generic la condiţii atmosferice extreme, vânt şi praf, respectiv la noxe chimice şi fizice neprecizate.

Totodată, nici probele administrate nu dovedesc depăşirea nivelului admis de noxe, declaraţiile martorilor audiaţi cuprinzând doar aprecieri generice. Martorul [...] a declarat că munca era foarte solicitantă din cauza căldurii, prafului şi ierbicidelor, precum şi că se folosea o substanţă toxică numită furadan.

Totuşi, nu s-a dovedit în ce perioade de lucru s-a folosit această substanţă, precum şi dacă şi cu cât nivelul de căldură, praf, zgomot sau altă categorie de noxe ar fi depăşit limitele admise.

7. Curtea admite că în această privinţă nu se poate cere reclamantului un probatoriu excesiv şi imposibil de administrat, dar nici nu poate accepta că, în lipsă de susţineri concrete privind depăşirea nivelului admis al noxelor şi în absenţa oricărei dovezi în acest sens, doar în baza unor aprecieri cu caracter generic ale martorului audiat în apel (cel audiat în primă instanţă nu s-a referit deloc la nivelul de noxe, afirmând în schimb că „am lucrat în condiţii bune de lucru cum era la acea vreme”), că nivelul admis al noxelor ar fi fost depăşit.

Reclamantul nu a solicitat nici prin cererea de chemare în judecată, nici prin cererea de apel, efectuarea unei expertize în domeniul protecţiei muncii şi nici nu a furnizat date concrete cu privire la nivelul noxelor. În acest context, probatoriul administrat în cauză nu permite să se constate că respectivul nivel admis ar fi fost depăşit.

Privită aşadar din perspectiva condiţiei prevăzute de art. 4 din Ordinul MMPS nr. 50/1990 referitoare la depăşirea nivelului admis al noxelor, soluţia primei instanţe de respingere a cererii referitoare la încadrarea activităţii în grupa a II-a de muncă se dovedeşte corectă.

Neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 4 din ordin face inutilă cercetarea celei de-a treia condiţii, referitoare la procentul de timp lucrat în condiţii de depăşire a nivelului admis al noxelor, fiind logic că, în lipsa dovedirii depăşirii acestui nivel, nu mai pune problema procentului de timp în care a fost depăşit.

8. Cu privire la adeverinţa solicitată, curtea apreciază cu precădere corect argumentul intimatei în sensul că apelantul nu i-a cerut eliberarea respectivei adeverinţe înainte de a se adresa instanţei, astfel că nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat din partea acesteia de a rezolva o solicitare care i-a fost adresată.

Pe de altă parte, reclamantul nu a adus nicio dovadă că ar fi beneficiat de spor de baltă, spor de fidelitate şi venituri în acord global, iar intimata nu poate fi obligată să elibereze adeverinţe decât cu privire la datele care rezultă din evidenţele ei. Or, în condiţiile în care nu s-a dovedit că ar exista în stăpânirea intimatei documente din care să rezulte plata către apelant a unor sume cu titlu de spor de baltă, spor de fidelitate şi venituri în acord global, aceasta nu are ce să ateste printr-o adeverinţă.

Aceste considerente sunt valabile şi în privinţa contribuţiei la pensia suplimentară şi la sporul de vechime, cu menţiunea în plus că acestea sunt luate în calcul la stabilirea pensiei în mod automat de către casele de pensii, potrivit art. 165 alin. 3 şi art. 168 din Legea nr. 263/2010.

Constatând aşadar că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge apelul formulat în cauză ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare